Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2009
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vreau, de asemenea, să explic ceea ce vom face imediat după votul din Parlament. Îi vom solicita actualului președinte, după demonstrația evidentă a lipsei de susținere pentru candidații propuși de PD-L și de domnul Băsescu, reintrarea în logica democratică normală. Vom reveni cu propunerea domnului Iohannis ca prim-ministru, și vreau să văd ce argument ar mai putea invoca actualul președinte și cei de la PD-L în a refuza, după votul din Parlament de astăzi, recunoașterea elementarului joc democratic că o majoritate are tot dreptul să propună Guvernul pe care-l dorește.
În acest moment, responsabilitatea atârnă decisiv pe umerii actualului președinte. Dacă dorește să aibă Guvernul Boc în continuare, să-l aibă, dar s-o spună. Din punctul nostru de vedere, gestul de azi din Parlament va reconfirma existența acestei majorități și vom apela, în mod public, în plan intern și internațional pentru restaurarea unei minime decențe democratice în România.
Poate că astăzi, fiind ziua actualului președinte, să-i facem două cadouri. În primul rând, să-i lăsăm pe domnul Boc, pe doamna Udrea, pe domnul Berceanu și pe domnul Videanu să fie la guvernare, pentru că aceasta este, de fapt, „pohta ce-a pohtit” domnul Băsescu, și peste 4 săptămâni, 4 zile și 9 ore să-i facem un alt cadou: un concediu binemeritat, de reculegere, de îndreptare și să folosească carnetul de navigator pe care și l-a reînnoit în această vară, probabil cu un sentiment de premoniție pentru ceea ce se va întâmpla după 6 decembrie.
Fără ezitare, Grupul parlamentar al PSD+PC votează împotriva acestei imposturi democratice, fără ezitare îl susținem pe primarul Klaus Iohannis, fără ezitare vom merge să eliberăm România, pe 6 decembrie, de acest regim care seamănă prea mult cu regimul Ceaușescu de acum 20 de ani.
Dumnezeu să ne dea înțelepciune și să depășim acest moment greu pentru România!
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.