Vreau, mai înainte de orice, sã vã spun, doamnelor ºi domnilor senatori, domnilor miniºtri, cã apar peste planurile noastre de lucru, peste programul nostru de ieºire în
public fapte care trebuie sã ne preocupe ºi care reprezintã þinte pentru orice conºtiinþã vie.
Iatã, o asemenea faptã este existenþa printre noi a unuia dintre marii cãrturari români ai veacului trecut ºi ai acestui veac, un om care a fãcut, în Ardeal, în vremea rãzboiului, a celui de-al doilea, mondial, fapte care l-au aºezat, încã din timpul vieþii, printre oamenii glorioºi ºi iubiþi ai popoarelor.
Mã refer la Raoul ªorban, un om care, la 90 de ani de viaþã, se poate mândri cu faptul cã la jumãtatea vieþii a reuºit sã salveze evreii pe care, în partea de nord a Ardealului, regimul de tristã, cumplitã amintire naþionalã ºi politicã din zona respectivã îi pregãtea pentru lagãrele vremii, iar în România Ñ este adevãrat, România condusã de Ion Antonescu Ñ ei aveau un alt regim de existenþã, Raoul ªorban fiind dintre acei intelectuali din Ardeal care au îndrãznit sã se opunã, prin ceea ce au fãcut, transformãrii evreilor în foc ºi în pulbere. De aceea, Raoul ªorban este considerat ºi desemnat în Israel între drepþii popoarelor.
Nu i-aº fi adus acest elogiu, nu i-aº fi fãcut acest omagiu în Senat, dacã situaþia lui de viaþã nu ar fi una foarte grea. M-am strãduit, sãptãmânile trecute, în tãcere Ñ sunt obligat sã spun acum public Ñ, sã gãsesc, împreunã cu oamenii de autoritate din Ministerul Culturii ºi Cultelor, o soluþie pentru viaþa lui Raoul ªorban, care pur ºi simplu moare de foame. Trãieºte, undeva, în Ardeal, în modestie, într-o comunã de lângã Bobâlna (ºi cuvântul Bobâlna ar trebui, ºi el, sã ne spunã ceva) ºi vrea sã munceascã.
Domnul Rãzvan Theodorescu ºi admirabilul sãu asistent, secretarul de stat Florin Rotaru, unul dintre cei mai dotaþi ºi serioºi oameni pe care i-am cunoscut în viaþa mea în acest domeniu, fac eforturi pentru ca Raoul ªorban sã aibã un loc de muncã, la 90 de ani. Dar e firesc?
Eu mã adresez Domniilor voastre cu acest apel: **statul român ar trebui sã iniþieze o pensie de merit pentru marile sale personalitãþi** . Raoul ªorban nu mai poate fi pus în discuþie, el nu mai este un aspirant la glorie, care vrea sã înfãptuiascã nu ºtiu ce vise. El a fãcut. El a dovedit cã au existat, în toate epocile istorice, români cu simþul datoriei unice, faþã de univers, faþã de cei aflaþi în primejdie, faþã de cei ameninþaþi, cum a fost cazul evreilor în timpul celui de al Doilea Rãzboi Mondial.
De aceea, înainte de a-mi rosti interpelãrile punctuale, vreau sã rog pe membrii Cabinetului Ñ ºi iatã, de microfonul de unde va rãspunde la problemele punctuale se apropie unul dintre cei mai strãluciþi ºi mai serioºi miniºtri ai actualului Guvern, domnul Dan-Ioan Popescu Ñ sã întreprindã ceva urgent ºi serios pentru ca mai multe personalitãþi din România anilor noºtri ºi Raoul ªorban printre ele sã nu aibã teroarea zilei de mâine ca niºte zilieri.
Nu meritã sã trãim în acest fel. Meritã sã ne iubim valorile, sã ne iubim eroii, sã ne iubim martirii.
Eu îl consider pe Raoul ªorban un martir al marii cauze a armoniei universale.
Nu mai insist asupra faptului cã vine dintr-o familie care a fãcut ceva pentru sufletul românesc, tatãl sãu, Guillelm ªorban, fiind autorul muzicilor poeziilor lui Eminescu.
Când auziþi pe români spunând: ”Frumoasã e piesa ”Pe lângã plopii fãrã soþ!Ò, sã ºtiþi cã muzica este a lui Guillelm ªorban. Când auziþi pe ardeleni spunând: ”Iatã
ce minunatã piesã a scris Coºbuc!Ò, ei se referã ºi la muzica lui Guillelm ªorban care a scris ºi ”Azi am sã crestez în grindãÒ, cum a scris ºi ”Pe lângã plopii fãrã soþÒ, ºi ”Mai am un singur dorÒ, ºi alte capodopere.
El este Ñ ca sã vedeþi cum se închide arcul Ñ ºi omul care a descoperit, pe Valea Someºului Superior, acea genialã lucrare muzicalã popularã, ”Cucuruz cu frunza-n susÒ, care astãzi, prin partea ei muzicalã, este imnul Statului Israel. Noi nu am fost atenþi, am fost ocupaþi în ultimele ºapte, opt decenii, am avut treabã, ne-am îndeletnicit cu ura dintre noi, n-am bãgat de seamã capodopera.
Românii evrei din Israel au mers acolo cu acest cântec ºi el este imn al statului Israel.
Aºa cã, atunci când vã veþi gândi la Raoul ªorban, care este printre noi, este în viaþã, gândiþi-vã ºi la ascendenþa lui paternã care e la fel de glorioasã ca ºi el.
Dreptate pentru Raoul ªorban ºi pentru toþi intelectualii români necãjiþi ºi uitaþi!
Trebuie sã pun cele douã probleme care mã frãmântã.
Nu ºtiu, vãd cã nimeni nu a vorbit astãzi, aici despre situaþia acelor demnitari strãini despre care ministrul Octav Cozmâncã spunea cã umblã prin Ardeal ºi cã nu existã nici o înþelegere cu Guvernul român ca ei sã umble lelea, doi demnitari strãini, prin Ardeal, ca la ei acasã.
Ce se întâmplã?! Dar cum de am ajuns noi la concluzia asta, din moment ce faptele se petrec de multã vreme?!
Tot felul de demnitari strãini umblã, uneori în haine româneºti, alteori chiar cu buletine româneºti, pe la noi ºi noi consideram cã e normalã chestia asta, sã ne intre ºi în pat, sã ºi lucreze în numele nostru ºi pentru noi, cã noi suntem foarte obosiþi!
Vrem sã ºtim ce se întâmplã cu acei demnitari ºi ce calitate de pâine preferã, ca sã le ieºim înainte cu pâine ºi sare. ªi ce calitate de sare vor, cã aºa cum suntem consideraþi de unii dintre ei, un popor de ocnaºi, putem lucra pentru niºte sare de calitate complexã pentru Domniile lor.
O a doua problemã pe care voiam sã o pun ºi care este extrem, extrem de complicatã este problema strãzilor, monumentelor, programelor ºcolare ºi a valorilor prezente pe strãzile oraºelor noastre, inclusiv oraºul Bucureºti, a monumentelor, a programelor ºcolare.
Aº vrea sã ne gândim la criteriile istorice, valorice, ºi nu politice care sã guverneze aºezarea acestei þãri, în fine, în matca ei adevãratã.
Pentru cã, domnilor senatori, domnule preºedinte, domnilor miniºtri, este ruºinos, într-adevãr, sã scoþi numele lui Corneliu Coposu dintr-un loc unde fusese aºezat pentru meritele sale, undeva în Ardeal, ºi sã pui nu ºtiu ce titlu.
Dar este la fel de ruºinos sã scoþi numele Bulevardului 1 Mai ºi sã pui numele Ion Mihalache, dupã ce era altã stradã cu numele Ion Mihalache în Bucureºti. Un fel de retrogradare sau de ridicare în clasament, ceva penibil, ceva de care nici þaþele ireductibile nu se învrednicesc. Pune-l pe ãla, scoate-l pe ãlaÉ
Cum vine o nouã putere, cum schimbã eroii ºi numele de strãzi!
Asupra acestei chestiuni trebuie sã cadã de acord într-o strategie naþionalã toate forþele credibile ale acestei
naþiuni pentru a nu deveni caraghioºi în faþa oamenilor, pentru a-i obiºnui pe cetãþenii acestei þãri cã existã ºi valori indiscutabile, cã nu poþi schimba din trei în trei ani numele strãzilor, îl muþi pe Maniu nu ºtiu unde, pe o stradã mai micã, dar îl pui pe Mihalache cã e mai din sud, îl pui sã þinã loc de 1 Mai, sã schimbi Bulevardul Ana Ipãtescu cu Catargi, când nici unul dintre ei nu poate fi scos, pus la garderobã, pus în pivniþã!
Trebuie puse toate valorile în lumina zilei pe care o trãieºte cetãþeanul. Nu e de acceptat aceastã hârã permanentã. Creãm forþat un fel de parlament al morþilor în care se ceartã cei din secolul XIX cu cei din secolul XX care sã ocupe colþul strãzii cu numele sãu.
Trebuie sã luãm iniþiativa de a cãdea de acord cu o strategie naþionalã din care nu va putea lipsi Ion Antonescu, cãci ºi asupra lui sunt presiuni. Ba începe o sancþiune, ba începe un elogiu, pe la jumãtate statuile se opresc cã se supãrã nu ºtiu ce senator din Statele Unite ale Americii Ñ ale Americii zic, ºi nu ale României Ñ ºi se strâmbã la noi.
Fiecare la locul sãu, nu supradimensionãri, dar nici subdimensionãri.
Vã spun, ºi în ultimii 50 de ani în România a fost istorie! În ultimii 50 de ani, în România s-au nãscut oameni extraordinari, oameni care au înfruntat sau au potenþat timpul lor.
Asupra tuturor trebuie, cred, luatã o iniþiativã ºi cred cã noi am avea acest drept, fiind aici într-o situaþie mai complexã, cu opoziþie, cu toate forþele care au fost alese sã se manifeste, în faþa þãrii, sã gãsim soluþia pentru a nu fi penibili, pentru a nu arunca otrava asupra monumentelor.
În aceeaºi ordine de idei, se discutã foarte mult despre locul în care sã se amplaseze Catedrala Neamului.
ªi asta e o chestiune care trebuie discutatã ºi nu pot lua niºte simpli primari hotãrâri de o asemenea importanþã. Nu e vorba de catedrala unei familii, e vorba de catedrala unui neam ºi trebuie sã ne gândim unde e mai bine, unde e mai vizibil, unde e mai semnificativ pentru noi sã fie aceastã catedralã.
De asemenea, tot la acest capitol este problema programelor ºcolare.
Atacãm manualele proaste care au invadat sufletul profesorului ºi sufletul elevului, dar uitãm cã ele nu sunt proaste pentru cã ar fi neapãrat rãi cei care le-au scris, ci pentru cã **programa pe baza cãreia sunt ele alcãtuite este rea, este vicioasã, este politizatã** .
Iar programa este o chestiune de strategie. Nu este normal ca din patru în patru ani sã se petreacã toate aceste convulsii care sã nu îi mai dea omului tânãr care iese din ºcoalã sentimentul apartenenþei la o tablã stabilã de valori.
Ne mirãm de nenorocirea din Basarabia, dar ea este ºi rodul nenorocirii luptei fratricide de la Bucureºti. ªi este ºi consecinþa a ceea ce, dupã pãrerea mea, ne caracterizeazã pe noi: neputinþa de a da o tablã de valori limpede generaþiilor care vin!
ªi cu asta, doamnelor ºi domnilor, mã adresez domnului ministru Dan-Ioan Popescu cu vechea întrebare: ce facem cu DOLJCHIM-ul? Ce facem cu acele fabrici care dacã nu produc ne fac sã trãim ºi mai prost decât am apucat sã trãim dupã guvernarea pe care tocmai o criticam?!
Sã nu cumva sã comitem erori grave prin oprirea întreprinderilor, erori care sã ne ducã la o toamnã ºi mai cumplitã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.