Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2004
procedural · respins
Victor Dumitriu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Vreau s„ v„ spun, domnule senator, c„ datoriile de 50 de milioane dolari s-au acumulat anterior procesului de privatizare, nu a f„cut-o domnul Perez datoria, noi am transferat-o pe proprietate, Ón ianuarie anul acesta, domnului John Perez. Ne-a pl„tit pre˛ul, pentru c„ v-a˛i pus Óntreb„ri Ón leg„tur„ cu clauzele din contract, a pl„tit investi˛ia de mediu ∫i nu a reu∫it, normal, investi˛ia, cea de 15 milioane se realizeaz„ Ón timp!
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 40/3.IV.2004 Nu a ajuns la scaden˛„. Va ajunge la prima scaden˛„ de investi˛ie undeva Ón luna septembrie, dar dou„ condi˛ii din cele trei pe care le-am pus, inclusiv cea cu personalul, le-a respectat.
Deci era destul de simplu s„ verifica˛i, s„ ne pune˛i o asemenea Óntrebare ∫i, Ón spiritul transparen˛ei, v-am fi comunicat c„ a∫a este.
Este destul de greu s„ mai justific situa˛ia ∫i condi˛iile Ón care am privatizat aceast„ companie, domnul pre∫edinte Nicolae V„c„roiu v-a f„cut un expozeu foarte Ón tem„.
Vreau s„ v„ asigur c„, Ónainte de toate, am Óncercat s„ oferim o ∫ans„. Poate c„, de fapt, acesta este cel mai bun r„spuns. Pentru c„ nu am g„sit pe altcineva s„ vin„ s„ o ia, ∫i putea s„ vin„ oricine, ∫i chiar din partidul dumneavoastr„, ∫i i-am fi dat-o, s„ o salv„m, a venit unul din Brazilia, care, de fapt, este american. Acesta este r„spunsul!
Œn momentul Ón care el, at‚ta timp c‚t altul nu a fost Ón stare s„ conduc„ aceast„ companie, de pe pozi˛ia de ac˛ionar majoritar, trebuie s„-i d„m o ∫ans„, ∫i, repet, Ón momentul Ón care el nu aduce una dintre clauze la Óndeplinire va trebui s„ ne asum„m cu to˛i r„spunderea, s„ lu„m aceast„ companie Ónapoi.
Nu putem, pe baza unor simple previziuni, s„ ∫tim c„ nu o s„ fie bun, c„ o s„ continue procesul. El are un litigiu Ón America, s„-i d„m o ∫ans„ omului acesta, s„ ajungem la prima scaden˛„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.