Monitorul Oficial·Partea II·29 iunie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Adrian Cioroianu
Discurs
Vreau s„ v„ spun, stima˛i colegi, c„ este o problem„ care ˛ine de noi to˛i, ˛ine de reprezentarea noastr„ Ón lume ∫i de importan˛a pe care o d„m ∫i de onoarea pe care o d„m acestei reprezent„ri.
Foarte pe scurt, v„ voi spune c„ nivelul de salarizare, Ón acest moment, al personalului diplomatic ∫i consular rom‚n se afl„, raportat la nivelul diploma˛iilor statelor din Uniunea European„, state cu care, evident, Óncepem din ce Ón ce mai mult s„ ne compar„m, pe unul dintre ultimele locuri. Astfel, salariul unui ambasador rom‚n este de 15% din cel al unui ambasador german, 29% fa˛„ de salariul unui ambasador grec, 30% fa˛„ de cel al unui ambasador ceh sau 37% fa˛„ de cel al unui ambasador maghiar. A∫ continua compara˛ia spun‚ndu-v„ c„ salarizarea ambasadorilor sau diploma˛ilor, Ón genere, rom‚ni este inferioar„ chiar ∫i fa˛„ de diploma˛ii din Republica Moldova. Dac„ Ómi permite˛i un detaliu, dac„ un diplomat din Republica Moldova are 2.800 de euro, salariul unui ambasador rom‚n este Ón jurul a 2.700 de euro.
Nu voi insista foarte mult, v„ voi spune doar c„ ajustarea valorii coeficien˛ilor de multiplicare utiliza˛i la calculul salarial ne permite s„ atingem un procent de 40 sau 50% din nivelul de salarizare al corpului diplomatic ∫i consular din statele membre ale Uniunii Europene. Deci, practic, dac„ ve˛i fi de acord cu aceast„ lege, ce vom reu∫i va fi ca nivelul de salarizare al diploma˛ilor no∫tri s„ ajung„ la 40, repet, 40—50% din nivelul de salarizare al statelor Uniunii Europene.
Evident c„ sunt deschis la orice Óntreb„ri.
Domnule Barbu, dac„ dori˛i s„ prezenta˛i expunerea.
f n s„ spun c„ am avut o bun„ colaborare cu comisia reprezentat„ de domnul Barbu ∫i de colegii Domniei Sale, Comisia de munc„, ∫i sper, evident, s„ v„ putem convinge ∫i pe dumneavoastr„. Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.