Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Victor Viorel Ponta
Discurs
Vreau să explic de ce grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat și ale Partidului Național Liberal nu au participat la acest vot, pentru că vă privește pe cei de aici, din dreapta, hotărârea adoptată astăzi.
Vreau să explic că în 21 de ani, președințiile comisiilor parlamentare au fost stabilite conform Constituției și conform votului popular, al ponderii politice.
Este pentru prima dată când, în 21 de ani, schimbați această regulă constituțională și îmi păstrez în continuare respectul pentru fostul meu coleg, domnul Marian Sârbu, și cred că ar fi putut fi președintele unei comisii parlamentare fiind la PSD, nu trecând de partea puterii și luând în modul acesta, samavolnic, o comisie.
Vreau doar să vă explic, și cred că este corect așa, celor din dreapta, că dacă această hotărâre o considerați adoptată, din acest moment mă consider eliberat de orice fel de constrângere și cred că atunci când va exista o altă majoritate în Camera Deputaților toate comisiile vor trebui să aparțină noii majorități.
V-am prevenit, știți la ce vă așteptați, cred că ați greșit foarte tare astăzi și poate încă mai aveți timp să vă răzgândiți.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.