Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Vreau să spun că mă simt extrem de deranjat de faptul că, deși am făcut un efort deosebit, pe această vreme câinoasă, să fiu aici la timp, fiind programat al șaselea pe poziția declarațiilor politice la mine la grup, unde, probabil, în jurul orei 9.30 aș fi avut, în mod normal, timp de a lua cuvântul, la ora 9.07 eram aici circa 10 colegi, care nu și-au putut manifesta acest drept constituțional de a-și citi declarațiile politice.
Țin să vă spun două lucruri: am luat legătura cu domnul președinte de ședință Oltean și l-am rugat măcar secretariatul tehnic să-l trimită, pentru a putea să depunem, dar nu a vrut acest lucru. Nu a vrut nici măcar dânsul să se reîntoarcă. Domnia Sa a închis ședința la 8.55, lucru absolut anormal, pentru că este program de depunere a declarațiilor și de susținere a lor între 8.30 — 10.00.
Dar cel mai grav este faptul că noi, în repetate rânduri, l-am așteptat pe domnul Oltean, o dată chiar până la 9.05, presa fiind de față, și n-a făcut nimeni niciun fel de observații. Îl rugasem doar frumos să revină și să putem continua ședința, mai ales că o oră și 10 minute am stat aici cam 15 persoane, și am stat degeaba.
Vă rog mult, o dată, să se poată depune la secretariat aceste declarații — noi am fi vrut să le susținem și oral — și, în al doilea rând, cred că această atitudine, într-un fel, trebuie să fie corectată, pentru că suntem în fond egali și ar fi trebuit dânsul să participe la toată ședința, chiar dacă în 5 minute sau 10 nu avea direct partener de dialog. Deci până la ora 10.00 trebuia să fie aici.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.