Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Adrian Năstase
Discurs
Vreau să vă precizez încă o dată. La Comisia pentru regulament s-a votat deja ca una dintre dispozițiile din regulament, care urmează să fie modificată, să fie prevederea din art. 23.
Deci, în acest moment, avem o decizie a Curții Constituționale, o decizie a Comisiei pentru regulament și o situație în care noi ar trebui să votăm pe un text care este neconstituțional, nemodificat și sigur că trebuie să tranșați această chestiune. Eu am ridicat-o numai pentru validitatea rezultatului votului. Dar este o problemă în care, sigur, poate președintele Comisiei pentru regulament sau președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități ar putea să se pronunțe pe această chestiune și după aceea să hotărâți cum este mai bine să procedăm. Dar este o problemă care, sigur, a fost tranșată într-un anumit mod în legătură cu art. 155 și bănuiesc că nu poate fi lăsată fără un răspuns înainte de vot, tocmai pentru a nu se pune sub semnul întrebării validitatea unei decizii a Parlamentului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.