Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2015
Informare · adoptat tacit
Iulian Radu Surugiu
Discurs
## Bună ziua!
## Mulțumesc, domnule președinte.
Prin acest proiect de lege se propune majorarea limitei vârstei maxime până la care soldații sau gradații profesioniști pot fi menținuți în activitate, de la 50 la 55 de ani. Justificarea inițiatorilor este dată de necesitatea restructurării și modernizării armatei, dar și de necesitatea imediată a măririi limitei de vârstă, în contextul în care, prin modificările pe care le aduce prezentul proiect de lege, se pot menține astfel în activitate o serie de militari cu mare experiență și de care Armata României are nevoie. De asemenea, se rezolvă o problemă de ordin social, pentru că militarii care ar fi ieșit din armată la 50 de ani ar fi trebuit să-și caute un alt loc de muncă în afara armatei, până la împlinirea vârstei necesare pentru a ieși la pensie, respectiv de 55.
Atât în Comisia juridică, de disciplină și imunități, în Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați, cât și în Comisia pentru muncă și protecție socială, acest proiect de lege a primit aviz favorabil, astfel încât și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a dezbătut acest proiect de lege și a admis propunerea de modificare a Legii nr. 384.
Așadar, Grupul Partidului Național Liberal va vota pentru acest proiect de lege, care este în beneficiul exclusiv al instituției militare și al tuturor celor care și-au dedicat viața profesiei militare. Aceștia reprezintă un model și un exemplu de profesioniști ai Armatei Române.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.