## „Yoggi, mă simt minunat, aș vrea această slujbă”
Și noi! Sau orice altă slujbă cu excepția celei de premier. Poate nu va mai trage chiulul de pe la Guvern și va lăsa în grija altora crearea unui milion de locuri de muncă.
Yoggi și Boo-boo s-au plimbat cu avionul. Boo-boo a vorbit tot timpul despre Plușica. Cine a plătit distracția copilotului? România? Cetățenii? Cât ne costă un selfie cu F-16?
Tot mai mulți români doresc ca domnul Pompa să își schimbe meseria. Poate să se facă și pilot sau orice altceva dorește. Vrem doar să nu mai fie primul dintre miniștri, pentru că oricum nu se ocupă decât de TV și poze pe Facebook! Din nefericire, nu o să plece de bunăvoie... Ce-ar fi să-l ajutăm?
*
## „10% false – 100% fraudă”
Serviciile medicale fictive, precum consultații și internări inexistente, examene de laborator și explorări imagistice neefectuate, tratamente inventate sau rețete falsificate ajung la 10% din bugetul Ministerul Sănătății.
Această fraudă creează prejudicii pacienților care au nevoie de tratament și afectează desfășurarea unei activități normale în întreg sistemul de sănătate.
Proiectul meu de lege va reduce frauda din sistem prin implicarea în mecanismul de control a celor care plătesc asigurări de sănătate. Acest proiect prevede că pacienții vor fi informați cel puțin o dată pe an de către casa de asigurări asupra datei, tipului, furnizorilor și valorii serviciilor medicale decontate de către casa de asigurări pe numele asiguratului, prin scrisoare recomandată trimisă la adresa de domiciliu din baza de date a casei de asigurări.
Asigurații vor avea astfel posibilitatea să sesizeze eventuale nereguli și să oprească frauda, iar asiguratorul va fi informat asupra serviciilor medicale fictive sau abuzive și își va putea orienta mecanismele de control spre zonele de risc.
Două exemple sunt simptomatice pentru mecanismele și amploarea fraudei:
(1) Rețeaua internărilor fictive dintr-un spital privat din Timișoara a creat un prejudiciu estimat la 1,5 milioane de lei. La inițiativa conducerii, au fost făcute 500 de internări fictive utilizând datele personale ale unor bătrâni, pe care le adunaseră în campanii umanitare sau au fost internate scriptic timp de două zile până și gravidele prezentate doar pentru controlul periodic al sarcinii.
(2) Rețeaua analizelor și rețetelor fictive din București a creat un prejudiciu de 500.000 de euro prin emiterea a 14.000 de bilete de trimitere falsificate pe numele a 800 de pacienți și a implicat 42 de medici și laboranți.
Medicii de familie sau medicii specialiști au emis bilete de trimitere către laboratoarele de analize utilizând numele pacienților din lista de consultații, primind în schimbul unor analize neefectuate vreodată 10% din banii decontați de CNAS.
Aceiași medici au prescris tratamente de 1,6 milioane de lei pe numele unor pacienți care nu au fost consultați și au trimis rețete false unor farmaciști care falsificau semnăturile pacienților și le decontau la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Farmacia realiza profit, decontând de la Casa de Asigurări de Sănătate medicamente care rămâneau practic în stoc, iar farmaciștii implicați obțineau și un profit personal prin primele obținute pentru creșterea artificială a vânzărilor. Medicii care prescriau rețete false primeau, la sfârșitul fiecărei luni, sume de bani sau bunuri de 3–5% din valoarea totală a rețetelor.
Proiectul de lege nu presupune alocări bugetare și niciun fel de investiții, dar poate aduce 200–300 milioane de euro în sistemul de sănătate.
*
„Aveați chef de niște inundații?”
Aștept cu mare interes următoarele scoruri la alegerile viitoare în cel mai roșu județ.
Până atunci, vă prezint doar o statistică ce spune multe: Cluj: 693.400 de locuitori, 245.400 de salariați, 32.560 de companii, buget – 8 miliarde euro, 1.646 lei/mediu net;
Dolj: 692.700 de locuitori, 146.300 de salariați, 17.236 de companii, buget – 3,9 miliarde euro, 1.333 lei/mediu net;
Iași: 842.600 de locuitori, 174.000 de salariați, 17.942 de companii, buget – 4 miliarde euro, 1.427 lei/mediu net. (Dolj+Iași=7,9 miliarde euro);
Bacău: 708.400 de locuitori, 112.100 de salariați, 13.855 de companii, buget – 3 miliarde euro, 1.238 lei/mediu net; Suceava: 708.700 de locuitori, 105.900 de salariați, 13.503 companii, buget – 2,7 miliarde euro, 1.109 lei/mediu net.
Situația este și mai clară dacă raportăm numărul de salariați la numărul de locuitori: Cluj: 1 salariat la 2,83, față de 1 salariat la: 4,73 la Dolj, 4,84 la Iași, 7,12 la Dâmbovița, 7,26 la Mehedinți, 8 la Teleorman, 8,14 la Vaslui, 8,3 la Botoșani.
În măreața guvernare e ca și cum am fi inundați în fiecare zi... de promisiuni.
*
## „Când ei se ceartă, noi pierdem!”
Politica poate oferi soluții, și nu doar discuții. Am dovedit asta prin cele 87 de inițiative legislative și cele 583 de luări de cuvânt în plen sau cele peste 500 de declarații politice făcute în doar doi ani. Am arătat că știu și vreau și pot să vă schimb viața aducând sănătate, venituri și locuri de muncă.
În schimb, vedem și azi politicieni care doar se ceartă și nu rezolvă problemele. Bătălia lor e doar pentru ciolan. Sunt aceleași partide care conduc de 20 de ani România spre dezastru. Nu-i interesează problemele noastre, dorințele noastre sau să-și respecte promisiunile.
Chiar dacă nu ne mai miră nimic din tot acest comportament, din când în când, ne mai pregătesc mici surprize. Frapantă la ultimele isprăvi este lipsa oricărei motivații și decențe fără a fi presați politic, mediatic, juridic sau social.
Când ei se ceartă, noi pierdem. După doi ani de PSD–PNL și sateliții, avem multe motive pentru a ieși în stradă și la vot: promisiuni neonorate, noi taxe și impozite, miniștri penali, contracte dubioase, noi clientele de partid, continuarea măsurilor de austeritate ale guvernării PDL și menținerea acordului cu FMI, o lege a sănătății proastă și, în aceeași notă cinică, demararea mineritului cu cianuri și a exploatării gazelor de șist.
M-am săturat! M-am săturat de minciuni, ciolane, oase, pensii nesimțite, ajutoare de handicap necuvenite, accize, taxe pe stâlp, salarii nemeritate, ciondăneală, incompetență,
penali în Parlament, în Guvern, un guvern mai stufos decât într-o țară cu 80 de milioane și de zilele negre de marți.
Niciodată nu am avut dezastrul ăsta! Și pot continua enumerarea...
„Toți sunt la fel” este o nonopțiune ce pune în avantaj doar partidul unic. „Toți sunt la fel” servește doar la alegerea ciclică a restaurației ce ne-a adus în mai puțin de un sfert de secol într-o fundătură.
Poate în al 12-lea ceas ne vom trezi și vom face o alegere cumpătată și corectă și vom trimite acasă cele două variante negative din politică.
## „Ce oraș frumos!”
Oare teiul lui Eminescu a fost marcat cu roșu? Deh, doar e bătrân și el și de abia se mai ține. Ar putea fi înlocuit cu un salcâm japonez sau o viorică roșie de pe Ștefan cel Mare. Mai aducem și niște bananieri, cocotieri, palmieri... un pic de praf din centru, că doar dispunem de așa ceva din abundență în urbea noastră....
Vedem cum niște mafioți pun stăpânire pe oraș și nu mai au niciun fel de limite. Totul se reduce la a face bani prin îndatorarea noastră la limita suportabilității și comisioane de cel puțin 10%. Unde sunt toate ONG-urile care militează pentru drepturile omului? Unde sunt prealăudații apostoli ce se regăsesc în toate topurile privind încrederea în cetățeni? Ce fac „aleșii neamului” de pe Copou, cu excepția gogoșilor despre dezvoltarea urbei în stil european? Vreți voturi la 25 mai ca să puteți trândăvi pe banii noștri? Vreți și alte avantaje?
Dacă cetățenii de rând vor sta acasă sau vor plânge pe la colțuri, vor avea grijă alții să nu mai rămână niciun fir de iarbă în acest oraș, spre marea bucurie a „noilor oameni” ai partidului unic.
## „Cei 500”
ce aparțin puterii pentru a putea adopta de urgență o declarație care să reflecte poziția Parlamentului României.
*
## „Copoul este emblema Iașiului”
Degeaba îmi exprim marea nevoie de spațiu verde pe care o resimt... Pe aleșii mei nu îi interesează!
Vă rămâne și niște spațiu verde... la Palas. Singurul. De asta au distrus și teii de pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Toaletarea copacilor, ca să nu zic mutilarea sau ciuntirea din anii precedenți, era motivată de liniile de alimentare a troleelor. Acum nu mai există linii de troleu. Nu mai există motive de ciuntire și, cu toate astea, nu sunt copacii lăsați în pace. Primăria inventează noi și noi pretexte: ba că nu se vede Palatul de Justiție, ba că nu se văd Catedrala și Palatul pe Ștefan cel Mare. Sunt doar pretexte pentru o firmă de tăiat copaci pentru care primăria nu știe cum să mai inventeze noi facturi și devize. Ar trebui să căutăm firma cu drujbele din oraș pentru a ști pe ce criterii se fac ciuntirile astea, ce cifră de afaceri pe banii ieșenilor și dacă au măcar un specialist, nu subinginer de la RAJAC, ci în silvicultură.
Oare cum e posibil ca deodată sute de copaci din Copou să „obosească”? De ce nu se face această intervenție discret, în fiecare an și mai ales cu cap? E înspăimântătoare vestea că sute de copaci sunt marcați pentru tăiere. Și mai interesant este că nu se pomenește de eventualele replantări în acest oraș. Copaci, nu bețe care se usucă.
Sunt de acord să se taie ce reprezintă un real pericol public, dar nu înainte de a se planta doi copaci în vecinătatea celui marcat pentru tăiere. Mișcarea cu replantarea unor copaci măricei ca la Palas ar însemna garanția adevărului și intenției curate că se dorește parcul neatins de planurile dezvoltatorilor imobiliari. Atâta timp cât se aude doar „Taie, taie, taie!” nu cred o iotă că se dorește în continuare tot parc în zonă, ci mult beton și fier-beton, șantier, zero verdeață.
Ar trebui declarate parcurile din Iași zone protejate prin lege.
Cine știe ce primar și ce drujbar mai energic ar rade tot!
*
Iașiul are mai puțin de un sfert din suprafața de spații verzi necesară. Deși nu mai avem industrie, am ajuns să înregistrăm valori record de pulberi în atmosferă ce nu fac în niciun caz bine plămânilor noștri.
Datele sunt disponibile la Agenția de Mediu și sunt recunoscute cu jumătate de gură chiar de cei care sunt plătiți să apere arborii și sănătatea ieșenilor.
Cu toate acestea, drujbele se pregătesc pentru defrișare în Copou. Singura soluție e ca și cei răspunzători să fie și ei marcați cu roșu spre a fi tăiați... pentru că avem o administrație bătrână și bolnavă, ce e un pericol pentru sănătatea și viața ieșenilor.
## „Convocare de urgență”
Situația tot mai gravă din regiune impune o poziție fermă din partea Parlamentului României. Am solicitat astăzi, în baza articolului 13 și 14 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, președinților celor două Camere convocarea de urgență, în maximum 5 zile, în ședință comună, a tuturor deputaților și senatorilor în vederea stabilirii unei poziții ferme privind situația din Ucraina.
Acest demers este susținut și de grupurile parlamentare ale PNL și PDL din Camera Deputaților.
Sperăm ca dorința noastră de a clarifica pozițiile politice ale tuturor grupurilor parlamentare să fie agreată și de cele
## „Dendrofurie”
Pentru că încă nu au găsit metoda de a impozita oxigenul pe care cu generozitate ni-l oferă natura, vor să ne taie copacii pentru a face loc vreunui proiect imobiliar.
Am văzut zilele trecute copaci marcați în Copou. Cineva mi-a zis că pentru a fi tăiați. Sunt copaci sănătoși, frumoși. Nu pot să cred că vor să-i taie chiar de pe aleea principală, de la intrarea în Parcul Expoziției sau în cel din Copou. Cum este posibil așa ceva? Mă întreb dacă edilii pe care i-am ales cred că pot face chiar orice le trece prin cap fără să plătească? Oare noi, cetățenii Iașiului, suntem de paie? Cred că ar trebui să ne apărăm Copoul de furia drujbelor!
Nu renunțați, ieșeni! Hai mai degrabă în fața primăriei! Să nu-i lăsăm să distrugă Parcul Copou, simbolul Moldovei, după ce au tăiat teii, simbolul Iașiului, iar bulevardul a ajuns să arate ca o uliță dintr-un sat uitat de lume.
Când cei aleși își bat joc de Iași, de tradiție și de embleme înseamnă că a venit timpul unor altfel de forme de protest. Se pare că nu sunt auzite și înțelese cele tăcute, cu lumânări și alte simboluri de acest gen.
*
## „Unde sunt drepturile românilor?”
Sunt onorat de invitația European Center of Geopolitical Analysis pe care o consider o recunoaștere a activității mele în interesul apărării drepturilor omului, inclusiv în ceea ce privește lupta pentru un mediu sănătos, fără fracturare hidraulică.
Voi fi implicat, alături de membri ai parlamentelor din UE, precum și de membri din Parlamentul European, în activități de monitorizare și analiză referitoare la respectarea drepturilor omului, autodeterminare și soluționare pașnică a conflictelor în Donetsk și în zonele vecine. Tot în cadrul acestei misiuni vom analiza documente privind evoluțiile recente din sud-estul Ucrainei și vom primi raportări de la observatorii OSCE.
Sper că vom reuși o analiză corectă și vom asigura, atât prin prezență, cât și prin activitate, respectarea drepturilor românilor din această regiune. *
## „Să nu mai fure!”
Frauda din sistemul de sănătate este estimată la 200–300 de milioane de euro anual.
Serviciile medicale fictive, precum consultații și internări inexistente, examene de laborator și explorări imagistice neefectuate, tratamente inventate sau rețete falsificate, ajung la 10% din bugetul Ministerului Sănătății.
Această fraudă creează prejudicii pacienților care au nevoie de tratament, precum și activității normale în întreg sistemul de sănătate.
Proiectul de lege inițiat de mine va reduce frauda din sistem prin implicarea în mecanismul de control a celor care plătesc asigurări de sănătate.
Concret, prin această lege fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra datei, tipului, furnizorilor și valorii serviciilor medicale decontate de către casa de asigurări pe numele asiguratului în anul precedent, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.
*
## „Guvernarea ca o barcă”
România este dezindustrializată complet și nu există un plan de dezvoltare, o strategie, un obiectiv oricât de simplu, pe care ar trebui să-l urmărească orice guvern. Țara asta nu are o direcție, nu știm exact încotro ne ducem.
Și, ce este mai rău, guvernanții se duc acasă și se culcă liniștiți, neștiind ce vor face mâine. *
Uitasem! El este deja marcat cu roșu... la fel ca toate viorelele din partid. Probabil că de aceea sunt buletinele de vot alb-negru. Nici naiba n-ar vota pe cineva cu bulina roșie!
Nu le-a ajuns că au defrișat teii din centru. Acum vor să-și ducă la capăt crima împotriva capitalei culturale a Moldovei și să umple orașul cu betoane, sticlă și manele.
Dacă-i mai răbdăm mult pe drujbarii din fruntea orașului, vom avea parte de salcâmul japonez al lui Eminescu în Copou. Și va fi, evident, singurul copac din parc.
Eu am un steag al României din care a fost arsă stema și văd că este timpul să îl scot din șifonier.
Hai România! Hai Iașiul!
De această dată, nu ca în ’89, să pornească de la noi! *
## „Ineptocrația ucide România”
Patru oameni au murit înecați. Alți doi în accidente aviatice. Sunt regiuni aflate de ani de zile în zodia șomajului și sărăciei. Aceleași. Aceleași de douăzeci de ani. Aceleași de pe harta roșie a partidului unic.
Îmi pare rău pentru cei patru înecați, îmi pare rău pentru cei doi înghețați, îmi pare rău pentru fiecare dintre cei condamnați de indiferență, incompetență și corupție.
În decembrie 2012 ne-au dat o mare de promisiuni. Acum marea se revarsă prin satele noastre și ne ucide copiii.
Puteți să salvați măcar câteva vieți... Pe 25 mai nu stați în casă, dacă vă pasă!
*
## „Mitomanii”
Decembrie 2009, către Geoană: „Dacă te întreabă de Vântu, zici că nu erai tu în poze.”
Relatarea domnului de mai sus. Singur nu era în stare să o spună.
Iunie 2012: „N-am plagiat”.
Comisiile de la universități spun că da.
Ianuarie 2014 la TV: „Prețul la carburanți a scăzut, n-a crescut.”
Pe 1 ianuarie 2014 prețul la pompă ajunsese să crească în medie cu 10 bani.
Aprilie 2014: „Am ascultat înregistrarea și n-am zis: _fă_ !” O țară întreagă vede un filmuleț în care se adresa unei doamne ministru cu „fă”.
Ceea ce va urma nu e minciună: vă cerem demisia!
*
## „Guvernul neputinței”
## Domnilor-tovarași,
Ați promis un milion de locuri de muncă, scăderea TVA-ului, reducerea CAS-ului, un sistem medical performant și unul de educație accesibil și competitiv. Câte ați realizat?
E un guvern al neputinței. În doi ani nu ați reușit să schimbați nimic din sistemul PDL, ci doar ați îmbrăcat aceleași haine și ați continuat aceleași măsuri inepte! Concret, înseamnă că nu ai făcut nimic. Nici măcar nu ați spus clar ce trebuie făcut, cine sunt vinovații și cine trebuie pedepsit. Pentru o țară condusă de un procuror, corupția a atins proporții de neconceput.
Mai bine ați spune oamenilor ce ați reușit să faceți în această luptă, ce vreți să faceți de acum încolo, nu să vă plângeți ca niște impotenți pentru ce nu ați putut face.
Acum ori niciodată! Pentru că ne-am săturat de voi! Plecați!
*
## „Ia și taie!”
Primarul trebuie și el marcat cu roșu, precum copacii ce vor fi tăiați. Și el e doar un baron bătrân și bolnav ce a ajuns un pericol public pentru copacii din Iași.
„Numărul solicitărilor la Salvare a crescut cu 33%. Nu îngreunați intervenția Salvării prin apeluri false sau abuzive la 112!”
În săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale solicitările au crescut cu 33%, apropiindu-se de valoarea record din 2014. Mai precis, de la 292 au ajuns la 416.
Ne așteptăm ca în zilele de Paști numărul solicitărilor să crească în continuare din cauza exceselor alimentare și bahice, precum și a zilelor libere ale medicilor de familie.
Recordul de solicitări a fost într-o sâmbătă. 459 de pacienți au fost salvați de Salvare în această zi. Practic s-au înregistrat 20 de apeluri pe oră și un pacient a fost tratat sau dus la spital la fiecare 3 minute.
Din păcate, apelarea falsă sau abuzivă a numărului unic de urgență 112 lasă practic fără asistență medicală multe urgențe, în condițiile în care aproape 65% din apeluri vizează Salvarea. S-a ajuns ca, în fiecare zi, la nivel național, să avem 34.000 de apeluri abuzive (înjură, pun întrebări stupide sau pur și simplu nu vorbesc, doar țin linia ocupată) ce încarcă activitatea dispecerului sau limitează accesul altor pacienți, iar altele trimit echipajele de urgență la evenimente inexistente.
Pedepsele derizorii și numărul mic de sancțiuni au dus la explozia apelurilor false. De aceea, am propus un proiect legislativ ce propune descurajarea apelării abuzive la 112 sau alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție prin creșterea pedepselor pentru astfel de activități, iar în mod concret amenda de la 1.000 la 4.000 de lei sau 100 până la 400 de ore de activități în folosul comunității. În cazul repetării, se poate ajunge până la dublarea amenzilor sau a orelor de activitate în folosul comunității sau închisoare de la 6 luni până la 3 ani.
Până când acest act normativ va fi adoptat, vă rugăm ca, măcar în aceste zile, să nu puneți în pericol viața cuiva sunând fals la 112.
„O nouă zi a copy-lului: 17.04.2014” Americanii l-au plimbat cu aeroplanul.
Românii care trec prin dreptul unei benzinării sau ajung prin spitale îi urează atâtea încât nu cred că se mai poate opri din sughiț.
Copy rămâne copy și când face cumpărături la Milano și în China, și în F-16, și pe scaunul copilotului, și ca doctor, și în fotoliul de la Guvern, și cu mingea de baschet în mână.
Iar dacă nu știe, ar trebui să i se spună că este șeful unui guvern, și nu pasager de avion.
## „Pachetul de deservicii medicale”
Solicităm retragerea Proiectului de hotărâre de guvern privind pachetul de servicii medicale și reluarea dezbaterilor pentru o nouă lege a sănătății, așa cum s-a promis în uitatul Program de guvernare.
Nemaiavând ce să taie, Guvernul reduce numărul consultațiilor. Este un pachet microscopic de servicii medicale, ce nu ține cont de realitatea medicală românească, creat în spirit politruc contabil, al cărui singur scop este tăierea fondurilor alocate sănătății.
Consecințele sunt previzibile: creșterea numărului de morți evitabile ce a ajuns la peste 60.000 de pacienți anual, explozia cazurilor de malpraxis, supraaglomerarea până la colmatare a serviciilor de urgență ce și-au dovedit deja limitele, creșterea spăgilor din sistem pentru că puțini vor accepta ca mama, tatăl, fiul sau fiica să aștepte în suferință în funcție de „disponibilitatea” medicilor din spitale. În acest mod ingenios vor face economii și la bugetul de pensii, pentru că puțini români bolnavi vor mai apuca să supraviețuiască trei ani pentru a vedea rezultatele reformei.
Mult clamata compasiune față de pacienți este înlocuită cinic de consultația „scurtă”, de liste de așteptare și internări în funcție de „disponibilitatea serviciilor unității spitalicești solicitate”.
Plătitorii de asigurări de sănătate vor deveni un fel de Doctor House ce se vor prezenta în pas alergător la ușa cabinetelor medicale, unde medicii îi vor aștepta cu rețeta deja scrisă cu cele mai ieftine medicamente asigurate prin mila ministerială.
Dincolo de absurditatea situației, remarcăm că pentru guvernanți e mai ușor să ne așeze la coadă până ne vine rândul, în loc să ne asigure serviciile medicale pentru care plătim mai presus de voința noastră.
În loc de tratament, în loc să caute soluții reale, normale și care sunt la îndemâna oricui, ministrul preferă să aloce în
continuare la paușal sume colosale pentru servicii paramedicale, a căror eficiență rămâne sub un mare semn de întrebare.
*
„Pacienții mor pe capete. Guvernul protejează malpraxisul și asigurătorii”
Pacienții mor pe capete, Legea malpraxisului zace în Parlament, Guvernul nu consideră oportună o astfel de lege deși „lucrează” la un proiect de lege pe această temă. Proiectul meu de lege va fi respins din cauza punctului negativ de vedere al Guvernului, fără niciun argument rațional. Singura justificare e că poate, cândva, cine știe când, Guvernul va binevoi să facă un copy-paste pentru o astfel de lege. Proiectul meu de lege a fost elaborat după ample consultări cu asociațiile de pacienți, asociațiile profesionale și asigurători și reprezintă o speranță pentru victimele malpraxisului.
Guvernul uită că scopul acestui act normativ este soluționarea promptă a tuturor cazurilor de malpraxis, pacientul fiind despăgubit în maximum 60 de zile de la depunerea plângerii.
Soluționarea cazurilor de malpraxis este greoaie în România, iar pentru obținerea de compensații financiare pacientul prejudiciat este nevoit să ajungă în instanță, ceea ce duce la numeroase nemulțumiri legate de durata și rezultatele procesului.
În România, Legea malpraxisului e mai mult de formă și făcută parcă să apere societățile de asigurare. Cazurile în care pacienții au fost despăgubiți sunt rarisime, putându-se număra pe degetele de la o mână, deși vorbim de o piață a asigurărilor de 3 milioane de euro anual, la care numărul garantat al clienților este de circa 200.000, din care o treime medici, și de sute de reclamații înregistrate la Colegiul medicilor. Sumele asigurate sunt impuse de CNAS și merg de la 5.000 de euro în cazul asistenților până la 62.000 de euro pentru chirurgi.
În cei 10 ani firmele de asigurări au câștigat zeci de milioane de euro și au despăgubit doar cinci pacienți, deși, potrivit unor date făcute publice de către Colegiul Medicilor din România, în intervalul 2006–2011, comisia de disciplină din cadrul acestei instituții a analizat 725 de dosare în care au fost reclamați 916 medici, dintre care 198 de medici au fost sancționați. Cei mai mulți dintre aceștia au primit mustrare, 13 au fost amendați, 11 au primit interdicția de a mai profesa, iar într-un singur caz s-a decis retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România.
Prima de asigurare e cuprinsă între 5 și 37 de euro anual, însă în cazul unei greșeli, compania plătește asigurare doar dacă se pronunță instanța în acest sens. Pentru a obține despăgubiri tot victima trebuie să se adreseze instanței, unde e obligată să ducă certificat medico-legal pe care îl obține uneori după ani de zile. Instanța cere și expertiză unei comisii de specialiști, plătită cu bani grei de pacient. Procesul durează între doi și cinci ani, timp în care pacientul, uneori mutilat pe viață, nu primește niciun ajutor, iar adesea rezultatul este sub așteptările pacientului.
Acest act normativ dă posibilitatea despăgubirilor pe cale amiabilă, în cazurile de răspundere civilă a asiguratului, între pacient, societatea de asigurare și unitatea sanitară și stabilește termene clare pentru acordarea unor despăgubiri adecvate.
Concret, plângerea primită de unitatea sanitară este transmisă în maximum 10 zile societății de asigurare ce o analizează și dă un răspuns pacientului în maximum 30 de zile, iar despăgubirile ajung la pacient după maximum alte
20 de zile. Se ajunge astfel ca în maximum 60 de zile pacientul să fie despăgubit pentru prejudiciul cauzat de malpraxis.
*
## „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!”
În nicio țară din UE nu se întâmplă acest lucru: senatorii puterii și-au acordat cu generozitate o lună de vacanță europarlamentară. Propun ca toți românii să primească, concomitent cu senatorii, o lună de concediu plătit din bugetul Senatului. În fond, legea trebuie să fie aceeași pentru toți... În plus, am avea timp să savurăm marea ciolaniadă cu pungi, făină, ulei, zahăr și nelipsitele gogoși electorale.
Oare nu au citit nici măcar Constituția? Oare nu au aflat că, măcar teoretic, treaba lor este să legifereze? Oare chiar avem nevoie de ei, din moment ce noi am fost la referendum și am hotărât să avem un parlament unicameral cu 300 de parlamentari?
Și, dacă tot își doresc o vacanță „electorală”, îi așteptăm pe 1 mai la una exotică în zona specială de maximă siguranță de la Pungești.
Sper că legea mea privind limitarea la maximum două a numărului de mandate să-i mai scoată din Parlament pe cei obișnuiți să doarmă în jilțurile privilegiate ale puterii.
V-ați săturat? Nu stați în casă dacă vă pasă! Doar cu un vot puteți să-i trimiteți în vacanță... definitiv! *
## „Premierul meu”
Vreau conducători care știu și pot să lupte pentru un plan național și social. Poate un premier care să poată adapta ca răspuns la solicitările excesive ale UDMR soluțiile lui Kevin Rudd, premierul Australiei, atunci când tratează problema imigranților și a obiceiurilor lor.
„UDMR, și nu românii trebuie să se adapteze! Asta e, vă convine sau nu!
Vorbim mai cu seamă româna, nu maghiara, spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza sau orice altă limbă. În consecință, dacă doriți să fiți parte a acestei societăți, învățați limba!
Aceasta este patria noastră, pământul nostru și stilul nostru de viață și vă vom acorda oportunitatea de a vă bucura de toate acestea. Dar imediat ce încetați a vă mai plânge, văita și îngrozi de steagul nostru, de onoarea noastră, de crezul nostru creștin, de stilul nostru de viață. Nu v-am obligat noi să stați aici. Așadar, acceptați țara pe care voi ați dorit-o.”
Așa ar spune un om politic cu coloană, patriotism și curaj. Alții, mai mioritici, băltesc în compromisuri perpetue, vânzându-ne țara ca și cum le-ar aparține, puțin câte puțin, dar sigur și fără recurs.
## „Propagandă pe banii noștri”
Suntem la 25 de ani de la căderea regimului comunist. Asta în teorie. În practică, este tot mai vizibil cultul personalității și comportamentul obedient al noii nomenclaturi.
Sunt convins că lumea nu a ieșit doar din curiozitate să-l vadă pe tovarășuʼ președinte... cel dus cu bărcuța. Este adevărat că, așa cum a spus tovarășuʼ la plenara din 23 aprilie, unii „muncesc” cu barca pe uliță în campanie electorală pe bani publici, iar alții „înjură” binefacerile puterii.
Dumneavoastră, dragi tovarăși și prieteni, de ce nu munciți? Acum, când țara e în plină campanie agricolă și inundații de simpatie, dumneavoastră stați și ascultați vocea opoziției! Rușine! Mergeți la județeana de partid și veți primi o lopată, că nu-i rușine să munciți! Oricum, doar în materialele de propagandă veți mai găsi acel milion de locuri de muncă.
Mergeți, că aveți treabă și lăsați-ne în pace! Aveți de lipit afișe, de rupt alte afișe, de tras pe uscat barca marelui conducător, de mobilizat morții la vot! E campanie, ce naiba!
Apropo, dragi tovarăși și prieteni activiști, ați început cursurile de limba rusă? Sau e mai plăcut în Coreea de Nord?
Caracatița partidului unic a ajuns peste tot. O vedeți la șeful inept care vă tratează ca pe un sclav pe plantație, o simțiți la ghișeele puterii, o vedeți în scara de valori răsturnate din spitale și școli și în zecile de taxe și impozite ce vă golesc portofelul.
Dacă v-ați săturat, dacă nu mai suportați abuzurile ineptocraților politruci și dacă vă pasă de viitorul acestei țări, nu stați în casă pe 25 mai!
*
## „Punctul pe _i_ ”
Trebuie să punem punctul pe _i_ . Majoritatea liderilor politici fac trafic de influență. De fapt, susținerea liderilor de la vârful piramidei unui partid este condiționată de avantaje personale. Și, ca să fim și mai direcți: partidul este croit pentru a avea acces la bunuri și servicii publice. Ce interes național, ce doctrine... Vorbe goale.
Familiile politice făcute pe criterii ideologice au fost înlocuite cu familia de acasă, bunici, soț, soție, fii, nepoți, cumetri, mai nou și amante, și la familia de la partid, pentru căpușarea Parlamentului, Guvernului și a altor instituții publice. Nu au nicio jenă și nicio limită, iar noi asistăm pasivi la certurile lor.
Dacă s-ar certa pentru binele public, ar fi de înțeles, dar, de fapt, vor doar să-și împartă privilegiile și funcțiile.
Legea mea care limitează la maximum două numărul de mandate ar putea pune punctul pe _i_ și la baronii de partid.
*
„Răzbunarea mieilor – un nou motiv al educației pentru sănătate”
Sunt tot mai mulți pacienți cu traumatisme accidentale legate de Sărbătorile Pascale. Plăgile, arsurile și traumatismele osteoarticulare continuă să domine patologia alături de intoxicațiile produse prin inhalarea produselor utilizate la curățenie.
Multe dintre plăgi se produc chiar la tăierea mieilor. A fost și cazul unui pacient de 45 de ani cu plagă înjunghiată abdominală ce a necesitat măsuri de resuscitare volemică și respiratorie, antalgice, profilaxie antitetanică, antalgice și intervenție chirurgicală de urgență. Alții prezentau secțiuni vasculo-nervoase în urma plăgilor la nivelul mâinilor sau retenție de corpi străini (așchii de lemn) la același nivel.
Vă recomandăm atenție sporită în această perioadă și evitarea consumului de alcool atunci când vă apucați de treburile casnice pentru că „graba strică treaba” chiar și finalizarea pregătirilor de Paște.
Poate că aceste lucruri ar trebui învățate chiar la școală, în acele ore de educație pentru sănătate. *
## „Realizări mărețe”
Vă felicit pentru realizările mărețe a doi ani de guvernare. Deja prețul la motorină e cel mai mare din UE, prima realizare importantă a Guvernului! Urmează cea mai scumpă benzină din UE, cele mai scumpe gaze, cea mai scumpă apă, electricitate! Vom avea 100 de taxe noi, un minus de un milion de locuri de muncă, ne vom trata fără medici și școala vieții de partid va fi suficientă. Vom avea – scuze, avem! – un partid unic, iar deviaționiștii vor fi – scuze, sunt! – aspru pedepsiți cu rigoarea din manualul micului securist.
Trăiască și înflorească scumpa noastră patrie, pesedomania mereu de ei și de ei, baroni care uită să le pese de noi!
*
## „Recapitulare”
În mai 2012, Guvernul Ungureanu cade în urma unei moțiuni de cenzură inițiate chiar de PSD/USL, având ca motiv înființarea unei secții în limba maghiară la UMF Târgu Mureș.
Decembrie 2012, înainte de alegeri, Programul de guvernare PSD/USL prevedea la punctul 14 descurajarea UDMR în a mai ridica pretenții și a mai pune condiții (inclusiv în ceea ce privește scindarea pe criterii etnice a UMF Târgu Mureș).
Aprilie 2014, aceleași persoane care au inițiat moțiunea în 2012 cheamă UDMR la guvernare și legalizează (vor să legalizeze) un simbol care atestă suveranitatea unei comunități separatiste din România.
Întrebare: Cine trădează România?
Vă rog să-mi răspundeți! Nu acum! La vot!
*
„Un alt motiv pentru educația pentru sănătate: masa pascală”
Moderația trebuie să fie cheia alimentației de Sărbătorile Pascale. În caz contrar, veți avea nevoie de Serviciul de urgență și ne vom vedea în garda din noaptea Învierii sau în a doua zi de Paște. Chiar dacă am postit sau nu, trebuie respectate câteva reguli simple, adaptate, eventual, patologiei de bază:
1. nu începeți supraalimentarea la 12 noaptea, imediat după slujbă, ci așteptați până dimineața sau, mai bine, la orele prânzului;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.