Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Bogdan-Gruia Ivan
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Zero euro pentru tineri în Planul național de redresare și reziliență!”
Zero euro pentru tineri în PNRR! Parcă e tras la indigo planul prin care Guvernul Boc, alături de Băsescu, a găsit de cuviință să taie de-a valma salarii, pensii și alocații, pentru a trece peste criza economică. Prin acest PNRR al guvernării Cîțu, românii vor fi lipsiți din nou de creștere economică – pensii, salarii și alocații pentru copii –, timp de 5 ani, ani în care costul pentru un trai decent va fi tot mai mare!
Veniturile vor rămâne aceleași, impozitele vor fi mărite, iar prețul alimentelor și al altor bunuri va crește! Cine va plăti acest cost? Românii cu venituri mici și medii din clasa de mijloc!
Sunt revoltat de ura pe care „Guvernul meu” ne-o arată nouă, tinerilor, cu 0 (zero) euro alocări pentru proiecte de tineret!* Conform draftului acestui plan, bâlbâit evident și refuzat de două ori până acum de Comisia Europeană, tinerii vor avea șansa să o ia de jos și să rămână tot acolo.
La fel și bunicii noștri vor vedea neputincioși cum mărirea pensiilor este amânată sistematic. Până când? Până se sting?! Oricum, dacă vă iese planul meschin și măriți vârsta de pensionare, oamenii nu vor apuca să își încaseze pensiile pentru care au plătit o viață întreagă!
Un pensionar care a avut salariul mediu a contribuit la stat cu 565.000 de lei, de-a lungul a 35 de ani de muncă. Ca să își încaseze toți banii cotizați, acesta ar trebui să trăiască 94 de ani, când speranța de viață în România este de 72 de ani.*