Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2010
procedural · adoptat
Iulian Urban
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 2
Discurs
zile, după ce, probabil sau nu, se va admite cererea formulată de Departamentul Național Anticorupție, acest om să fie pus în liberate, acest om să fie achitat. Ce se va întâmpla cu el? Pentru că drama lui, în acest moment, vine din faptul că a fost supus unui linșaj mediatic.
Eu vreau să spun că votul pe care noi îl dăm astăzi este, din păcate, echivalența unei descărcări de gestiune. Nu trebuie să ne fie frică să folosim acest termen.
În acest moment, Constituția României ne obligă să dăm un vot, să fim un filtru, noi nedorindu-ne acest lucru. Noi dorim ca judecătorii să se pronunțe asupra unei cereri formulate de colegii lor procurori, dar suntem obligați și avem datoria de a nu transforma într-un circ o procedură legală. Trebuie să ne limităm la a da votul și a lăsa justiția să se confrunte, să știți – și nu e un lucru mare pe care-l spun –, cu propriii demoni. Pe de altă parte, indiferent care este gradul de adevăr din stenogramele pe care le-am primit de la DNA, iată, toate firele duc într-o zonă extrem de ciudată care ne arată că justiția trebuie, alături de clasa politică, să parcurgă un drum dureros pentru a-și atinge acel moment zero de la care să înceapă o reconstrucție așa cum este necesar să se întâmple la nivelul clasei politice, în mass-media românească și în justiția din țara noastră.
Ca atare, eu vă spun că puteți să votați astăzi așa cum veți dori, conform conștiinței, însă, încă o dată, eu cred că nu trebuie să devenim un filtru în calea unor proceduri judecătorești.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.