Monitorul Oficial·Partea II·19 mai 2006
other
Mih„i˛„ Calimente
Discurs
Zilele trecute, Óntreaga mass-media a anun˛at, la unison, semnarea unei Ón˛elegeri de cooperare parlamentar„ Óntre P.S.D. ∫i P.R.M. Ini˛ial am considerat cu to˛ii c„ este vorba despre un zvon, despre Ónc„ o idee aruncat„ Ón eter de tribunul Corneliu Vadim Tudor.
La doar c‚teva ore de la apari˛ia respectivei ∫tiri, Mircea Geoan„ a confirmat existen˛a unor negocieri extrem de avansate cu P.R.M. Ón vederea semn„rii unui protocol de colaborare parlamentar„.
Œn fa˛a acestei realit„˛i, mul˛i membri ai societ„˛ii civile au fost uimi˛i de aceast„ colaborare Óntre un partid care se revendic„ a fi unul european, democratic, ∫i un partid ca P.R.M.-ul, considerat de opinia public„ intern„ ∫i interna˛ional„, dar ∫i de institu˛iile europene, ca fiind unul na˛ionalist, o fr‚n„ Ón calea ader„rii Rom‚niei la Uniunea European„.
Personal, Ón momentul anun˛ului, g‚ndul m-a dus la celebrul ∫i de trist„ amintire îpatrulater ro∫u“ din perioada 1992—1996.
Realizarea unei astfel de Ón˛elegeri arat„ disperarea P.S.D.-ului, Ón condi˛iile Ón care sondajele indic„ o c„dere liber„ a fostului partid de guvern„m‚nt. Nu cu mult timp Ón urm„, liderii P.S.D. afirmau cu t„rie c„ îo eventual„ colaborare cu P.R.M. este ∫i va fi exclus„, indiferent de situa˛ia politic„ a ˛„rii“.
Era la acel moment o atitudine responsabil„ a unui partid politic care se m‚ndrea cu o guvernare Ón care cuv‚ntul de ordine era îintegrarea european„“. La acel moment, izolarea politic„ a P.R.M., partid care aduce prejudicii imense imaginii Rom‚niei, era un fapt concret.
Ast„zi, prin aceast„ ac˛iune, P.S.D. deschide cutia Pandorei ∫i face o alian˛„ cu P.R.M. Ón vederea salv„rii sale Ón sondaje.
Atitudinea P.S.D. Óns„ nu surprinde, fostul partid de guvern„m‚nt ar„t‚ndu-∫i adev„rata fa˛„, sacrific‚nd orice idee de corectitudine ∫i consecven˛„ Ón vederea satisfacerii propriului interes.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.