Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2014
other · adoptat tacit
Cristiana Irina Anghel
Discurs
Zilele trecute s-a și comis. Un anume parchet, care, deși are sute de dosare pe ordinea de zi, nu se ocupă de ele, a făcut o plângere unui domn – nu contează – politician, că ar fi vorbit prea mult, că ar fi vorbit cum nu trebuie, că s-ar fi amestecat în treburile justiției. Dragilor, justiția nu este parchetul. Parchetul nu intră, conform Constituției, în justiție. Este capitol aparte. Este separat. Și, cu tot respectul pentru procurorii care, într-adevăr, își fac meseria respectând jurământul depus și drepturile cetățenilor, parchetul nu poate să facă justiție în această țară.
Că, într-adevăr, prin Constituția din 2003 s-a produs o gravă eroare și în CSM au intrat și cinci procurori, deși în prima Constituție erau numai judecători, asta este altă problemă și probabil că o vom rezolva în momentul în care se va revizui Constituția. Dar dreptul la liberă exprimare nu îl poate lua nimeni, nici nouă, nici ziariștilor, nici cetățenilor. Toți avem dreptul să ne punem întrebări, să punem întrebări și să primim răspunsuri pertinente, la obiect, atunci când le punem.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.