Manuela Mitrea

„Ziua Internațională a Copilului”

„Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singura este veselă și nevinovată. Și, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal de cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ia auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”

Ion Creangă – „Amintiri din copilărie”

Când Ion Creangă făcea apologia copilăriei, acum mai bine de 100 de ani, nu exista o zi a copiilor. Aceasta a fost instituită abia după ce numărul foarte mare al victimelor provenite din rândul copiilor în timpul Primului Război Mondial a atras atenția guvernelor și le-a determinat să fie preocupate de respectarea drepturilor celor mici. Astfel, în anul 1925, a avut loc la Geneva Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copilului, când reprezentanții celor 54 de state participante au adoptat Declarația de la Geneva privind Protecția Copilului. Declarația era axată pe prevenirea exploatării copiilor prin muncă, pe asigurarea educației și pe bunăstarea celor mici.

În același an, la data de 1 iunie, consulul Chinei la San Francisco a organizat pentru copiii orfani Festivalul Bărcilor

Dragon, o sărbătoare ce marchează în China începutul verii. Succesul evenimentului a determinat ca ziua de 1 Iunie să fie dedicată de atunci copiilor, fiind preluată ulterior și de alte state.

În anul 1954, Organizația Națiunilor Unite a făcut recomandarea ca toate țările să adopte o zi a copilului, ca simbol al activităților de promovare a bunăstării mondiale a acestora.

Ziua Copilului ar trebui să fie un prilej de sărbătoare, dar acest lucru nu se întâmplă peste tot, mai ales în această perioadă de criză. Din nefericire, această situație o întâlnim inclusiv în România. Dintre cele cinci milioane de copii din țara noastră, există unii care nu se pot bucura de ziua dedicată lor, pentru că părinții nu le pot asigura un trai decent, pentru că nu pot beneficia de educație adecvată, fiind obligați să renunțe la școală și forțați să muncească pentru a-și câștiga existența. Mulți copii duc lipsa dragostei părintești pentru că sunt despărțiți de părinții plecați la muncă în străinătate.

Din păcate, măsurile de austeritate luate de Guvern, exact în această perioadă, îi afectează direct pe copiii din România, ele ducând doar la accentuarea situației dificile în care se află mulți dintre aceștia.

Ar trebui să ne gândim că, lovind în copii, lovim în viitorul țării noastre.