Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2011
other · adoptat
Claudia Boghicevici
Discurs
## „Ziua Internațională a Romilor”
Declarația se referă la Ziua Internațională a Romilor, pe care o sărbătorim la începutul lunii aprilie.
Ideea de a marca un astfel de eveniment a luat naștere în anul 1971, la Londra, atunci când a avut loc primul congres internațional al romilor.
Această zi se celebrează în tot mai multe țări ale lumii prin seminarii, festivaluri sau acțiuni umanitare. Ele au ca scop a atrage atenția societății asupra problemelor cu care se confruntă romii. De asemenea, cu ocazia celebrării acestei zile internaționale a romilor, se mai comemorează și romi morți în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
În municipiul Arad, în colegiul din care fac parte, am celebrat Ziua Internațională a Romilor împreună cu Organizația de Femei Municipală a PDL Arad, la Teatrul de marionete din Arad. Cu această ocazie, am organizat pentru elevii romi o serie de acțiuni pentru cunoașterea istoriei acestei zile atât de importante pentru ei, dar și o prezentare de costume tradiționale țigănești, pentru ca locuitorii municipiului Arad să le cunoască portul tradițional, împreună cu cultura. De asemenea, copiii care au participat au organizat un târg de produse meșteșugărești cu ocazia Sfintelor sărbători pascale, iar banii câștigați au fost destinați unor activități școlare ale acestora.
M-am bucurat din suflet că alături de noi au putut participa atât simpli cetățeni, cât și părinții copiilor care au ținut să sărbătorească alături de noi această zi, purtând la rândul lor costume tradiționale și socializând.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.