Vasile Silviu Prigoană

„Ziua Internațională de Luptă Împotriva Rasismului și Antisemitismului”

În fiecare an, pe 9 noiembrie, este marcată Ziua Internațională de Luptă Împotriva Rasismului și Antisemitismului, în amintirea victimelor „Nopții sticlei sparte” sau, cum mai este numită, a „Nopții de cristal”.

Între 9 și 13 noiembrie 1938, în numeroase orașe și sate germane și austriece au fost devastate casele evreilor și circa 8.000 de magazine evreiești. Trupele SA (Sturmabteilung) și SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri cu barosul, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă de la geamurile sparte (de aici originea numelui). În această perioadă au fost omorâți în bătaie peste 400 de evrei, iar circa 30.000 au fost duși în lagăre de concentrare. Toate aceste crime au fost înfăptuite la comanda statului nazist de la acea vreme, în cadrul politicii sale naționaliste, rasiste și antisemite. Noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 este considerată ca fiind începutul simbolic al Holocaustului.

Nu doresc să fac o trecere în revistă a acelor fapte și să dezgrop acele orori petrecute în anii ’30-’40 ai secolului XX, în aproape toată Europa. Aș vrea doar să nu uităm și să nu considerăm _apriori_ că astfel de fapte nu se pot repeta, că sămânța rasismului sau a intoleranței a dispărut. Din păcate, asistăm în continuare la manifestări xenofobe și rasiste. În Europa anului 2010, inclusiv în România, există timid, dar există intoleranță. N-ar trebui să uităm nici manifestările cu tentă rasistă și xenofobă din Italia sau Franța îndreptate împotriva unor cetățeni români, etnici țigani.

Toate aceste semnale ne indică faptul că pericolul rasismului n-a dispărut, iar criza economică ar putea să-l accentueze, alături de xenofobie. Avem legi care incriminează rasismul, discriminarea, xenofobia, antisemitismul, dar nu este suficient, trebuie să facem mai mult, trebuie să promovăm respectul față de cel de lângă noi, trebuie să promovăm toleranța.

Toleranța este respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului, comunicare și libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța este armonia în diferențe. Ea nu e doar o obligațiune de ordin etic, ci reprezintă și o necesitate politică și juridică. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.

Toleranța nu este nici concesie, nici condescendență ori indulgență. Toleranța este, mai ales, o atitudine activă generată de recunoașterea drepturilor universale ale persoanei umane și libertăților fundamentale ale altora. În niciun caz toleranța nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranța trebuie să fie practicată de către indivizi, grupuri și state.