Mihai Niță

„Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei”

Sărăcia este starea dramatică care poate dezumaniza până și cele mai puternice spirite, într-o lume în care populația umană a depășit cifra de șapte miliarde, sărăcia și războaiele au adus ființa umană în cele mai paradoxale ipostaze, în care firea omului, universală, a cunoscut extreme de neimaginat. Iar asta nu din cauză că planeta n-ar avea suficiente resurse de hrană și nici pentru că n-ar mai fi loc pentru toți locuitorii. În țările civilizate se aruncă la gunoi cantități imense de hrană, în timp ce în alte zone ale globului milioane de oameni mor de inaniție. La fiecare cinci secunde, un copil moare de foame. Peste un miliard de oameni se află acum în această stare.

Alertată și îngrijorată de această situație, care a căpătat cote periculoase, Adunarea Generală a ONU a decis, în 1992, ca data de 17 octombrie să fie instituită ca Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei. Scopul acestei zile este să atragă atenția asupra nevoii de a eradica sărăcia în toate țările, mai ales în cele în curs de dezvoltare. Alegerea datei privind marcarea Zilei internaționale pentru eradicarea sărăciei a avut în vedere ziua de 17 octombrie a anului 1987, când peste o sută de mii de oameni s-au adunat în piața Trocadero din Paris, unde a fost semnată Declarația Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, ale violenței și ale foametei. Manifestanții au declarat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului și au afirmat necesitatea de a se aduna pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate. Economiștii apreciază că o comunitate globală care poate aloca sute de miliarde pentru a redresa bănci ar trebui să ofere măcar o fracțiune din acea sumă pentru lupta împotriva foamei. Ar fi o dovadă minimă de solidaritate umană cu care suntem datori, în numele vieții.

În epoca vitezei și a ciberneticii, când nu mai avem timp să reflectăm la problemele existențiale fundamentale, cei cu burțile pline nu mai au timp, din păcate, să se gândească și la cei care mor de foame. Ajutorarea celor peste un miliard de oameni care supraviețuiesc cu mai puțin de un dolar pe zi presupune nu numai măsuri sociale. Programele de care au nevoie aceste populații trebuie să includă planuri de creștere economică, politici macroeconomice de stabilizare, reforme structurale. Săracii lumii au potențial de resurse diverse, mai ales resurse umane. În ritmul actualei evoluții sociale, ar putea veni momentul în care va trebui să explicăm generațiilor viitoare de ce le-am lăsat o planetă bolnavă.

Aceste constatări nu sunt menite doar să ne îngrijoreze, ci să ne provoace la atitudine, la hotărâri care să determine gesturi concrete, din partea întregii lumi civilizate. Printre măsurile care necesită o preocupare urgentă din partea tuturor factorilor responsabili la nivel planetar, putem aduce în prim-plan modificarea instrumentelor legale privind accesul la resursele Terrei, precum și restricționarea exploatării necontrolate a unora dintre principalele resurse de hrană.