Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2020
Declarații politice · retrimis
Dragoș Gabriel Zisopol
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Ziua Limbii Elene”
Ziua de 9 februarie este data la care grecii și filoelenii de pretutindeni celebrează Ziua Limbii Elene.
În anul 2018, Parlamentul Republicii Elene a votat ca ziua de 9 februarie, ziua comemorării poetului național Dionysios Solomos, să devină Ziua Mondială a Limbii Elene.
În România, Legea privind instituirea Zilei Limbii Elene, Legea nr. 204/2018, al cărui inițiator sunt, prevede, printre altele, și faptul că: „Anual, cu prilejul sărbătorii Zilei Limbii Elene, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității elene sau filoeleni se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.”
În acest context s-au încadrat și manifestările dedicate celei de-a II-a ediții a acestei zile, organizate de Uniunea Elenă din România și Ambasada Republicii Elene în România, sub egida Academiei Române, în parteneriat cu Administrația Prezidențială, Parlamentul României – Camera Deputaților, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Academia Atenei, Guvernul României – Ministerul Culturii, Ministerul Educației și Cercetării și Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul Republicii Elene – Ministerul Afacerilor Externe al Greciei – Secretariatul General al Grecilor de peste Hotare, Ambasada Republicii Cipru în România, Patriarhia Română, Camera de Comerț Bilaterală Româno-Elenă, Universitatea „Demokritus” din Komotini, Grecia, Universitatea din București – Facultatea de Litere și Limbi Străine, Institutul Cultural Român, Școala Greacă „Atena” din București, Organizația Elenă de Turism, Editura „Omonia”, Asociația Culturală Greacă din România – NOSTOS etc.
Evenimentul a debutat cu prezentarea publică a bustului lui Evanghelie Zappa, mare everghet, care a sprijinit financiar înființarea Academiei Române, bustul fiind donat de Uniunea Elenă din România.
În cadrul sesiunii de deschidere, au luat cuvântul reprezentanții tuturor instituțiilor partenere, iar la sesiunea de comunicări științifice au conferențiat personalități din România și Grecia: prof. dr. Maria Dimasi, președintele Departamentului de limbă și literatură, și prof. Vassilios Grammatikas de la Universitatea „Demokritus” a Traciei – Komotini, Grecia, prof. univ. dr. habil. Mina Maria Rusu, inspector general în Ministerul Educației și Cercetării Naționale, prof. dr. habil. dr. h.c. Tudor Dinu, cadru didactic la Departamentul de lingvistică romanică, limbi și literaturi iberoromanice, italiană, filologie clasică și neogreacă al Universității din București, dr. Lia Brad-Chisacof, cercetător, membru în consiliul de conducere al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Ion Andrei Țârlescu – Biblioteca Academiei Române, secția „Manuscrise”.