Mihai Niță

„Ziua mondială a scriitorilor”

Decizia de a sărbători la 3 martie Ziua internațională a scriitorilor a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres Internațional PEN Club, organizație profesională din care fac parte poeți, eseiști și romancieri. Congresul s-a desfășurat în ianuarie 1986. PEN Club a fost înființat în anul 1921, la Londra. PEN Clubul Român a fost creat în 1923, iar printre inițiatori se regăsește Liviu Rebreanu. În perioada regimului despotic bolșevic, PEN Club a fost interzis în România. După 1989, centrul PEN din România a refăcut legăturile cu marii scriitori din exil, străduindu-se a reconstitui tradiția.

Importanța scriitorilor pentru orice națiune se reflectă în grozăviile gulagului de inspirație sovietică, când elita intelectuală a țării a fost decimată, iar mai mulți oameni de cultură au emigrat pentru a scăpa de opresiune și chiar de pericolul asasinatelor. Libertatea cuvântului, vorbit ori scris, era cea mai periculoasă armă de care se temea regimul totalitar.

Scriitorii români care au reușit să emigreze și-au continuat activitatea în Occident, operele lor impunându-se atât în țările de adopție, cât și în patria originară, unde pătrundeau prin filiere oculte, întreținând flacăra libertății, la care cei mulți dintre conaționalii noștri încetau să mai spere. Sclavia culturală pusese stăpânire pe conștiințe.

De curând, la Slatina, am organizat lansarea unei cărți a colegului nostru Varujan Vosganian, o carte-document scrisă în acele vremuri, operă valoroasă, în care autorul încerca să-și înăbușe propriile suferințe provocate de inechitățile sociale și pe care era convins că nu va reuși s-o tipărească vreodată. Din fericire însă, pentru dumnealui și pentru cititori, schimbarea regimului politic a făcut posibilă publicarea și distribuirea lucrării tuturor celor interesați de istoria frământată a României. De altfel, am fost mereu alături de scriitorii care mi-au solicitat sprijinul, atunci când au considerat că-i pot ajuta cumva, și le mulțumesc pentru încredere.

Spre regretul nostru, constatăm că pervertirea intelectualității în decursul unei jumătăți de secol de influență a comunismului a produs destule sechele în privința gândirii și caracterului unor oameni ai condeiului contemporani.

Sintagma utilizată frecvent după anul 1989, potrivit căreia „ne-am falsificat istoria”, este valabilă în continuare, dat fiind că democrația incipientă n-a reușit să determine întru totul eliberarea conștiințelor, unii scriitori și, totodată, formatori de opinie rămânând tributari vechilor apucături. Regăsim printre ei chiar intelectuali de valoare care, prin activitatea curentă, ajung să-și renege convingerile proprii exprimate în scris pe timpul comunismului. Sunt cărturari de valoare care au preferat să-și pună talentul în slujba guvernanților postdecembriști care s-au succedat, deși atitudinea lor anterioară fusese destul de curajoasă și riscantă, apreciată de publicul anticomunist, avid de cultură. În mod regretabil, aceștia au reușit să coaguleze o masă de adepți cărora le manipulează convingerile, transformându-i în apatrizi, ceea ce dăunează profund neamului românesc.