Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mihai Aurel Donțu
Discurs
„Ziua Națională, mai importantă ca oricând”
Ziua de 1 decembrie este principala noastră sărbătoare națională, reprezentând un moment istoric atât de dorit de români, Marea Unire, care este, în același timp, și rezultatul unor acțiuni marcate de 3 cuvinte: patriotism, sacrificiu și credință. Acesta este momentul în care armata română a refuzat predarea sa trupelor inamice, copleșitor mai numeroase și mai dotate, moment în care diferența a fost făcută de un sentiment atât de puternic, și anume dragostea de țară a ostașilor români, un sentiment chiar mai presus decât propriile lor vieți. Astfel, armata română a speculat un moment ce ne putea trimite în adâncul negru al istoriei, având ca rezultat dispariția noastră ca națiune, și anume momentul în care, proaspăt ieșită de sub neutralitate, România, prin armata sa, abandonată în mare parte de principalul aliat, armata rusă, reușește să oprească înaintarea inamicilor prin cele trei puncte-cheie în care aceștia își aveau dispusă impresionanta Armată a 9-a: Mărăști, Mărășești și Oituz. Acest moment extrem de important în istoria noastră a fost precursorul punctului culminant în care, mânați de o încredere absorbită din victoriile din Primul Război Mondial, românii, reprezentați de un guvern liberal condus de Ionel Brătianu, împreună cu diverse personalități importante, precum Vasile Goldiș, Iuliu Maniu sau episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, au reușit să proclame independența față de Imperiul Austro-Ungar și să înfăptuiască Marea Unire, marcată de Proclamația de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.
Făcând o scurtă trecere istorică în revistă pentru reîmprospătarea memoriei, consider că astăzi, la 96 de ani de la momentul cel mai important al istoriei noastre recente, trebuie să realizăm că drumul nostru spre democrația adevărată a fost pavat cu generații de sacrificiu, chiar cel suprem, și anume viața, timp de decenii la rând, atingând cote inimaginabile în perioada celor două războaie mondiale, dar și a comunismului, și conducându-ne ulterior, de la perioada de confuzie, dar și de educare postcomunistă, până în zilele noastre, moment în care ni s-a predat ștafeta pentru a duce țara la nivelul următor, un nivel al civilizației, al modernismului și al bunului-simț. Avem datoria să simțim cu toții acest moment unic în care emoția înfăptuirii statului în care ne regăsim astăzi este una puternică și vie, dată fiind și mișcarea de forță a tuturor românilor cu ocazia evenimentului
proaspăt încheiat în data de 16 noiembrie, moment în care românii, mai uniți ca niciodată, și-au imprimat voința și în urma căruia trebuie să înțelegem că drumul atât de lin, în sensul contraexemplului greșelilor din trecut, și totuși dificil, în sensul construcției și al modernizării, abia începe. De aceea, consider că celebrarea centenarului Marii Uniri ce va avea loc în anul 2018 trebuie să ne găsească o nație mai bună, mai performantă și mai legată de momentele prolifice ale istoriei noastre.