Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Silviu Prigoană
Discurs
„Ziua Pământului – zi a conștientizării”
Din anul 1970, Ziua Pământului simbolizează lupta împotriva poluării și problemelor climaterice și este considerată ziua în care s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Spre deosebire de mai noua și deja mai populara Oră a Pământului, Ziua Pământului ( _Earth Day_ , în engleză) se sărbătorește în fiecare an pe 22 aprilie și nu presupune o acțiune simbolică, precum stinsul luminii.
Cu toate acestea, Ziua Pământului a avut un rol foarte important în mediatizarea problemelor climaterice ale Pământului. Ea a dat naștere unei organizații (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de țări și rezultate notabile în conștientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluării etc.
În 1970, în urma eforturilor senatorului american Gaylord Nelson, s-a ajuns la concluzia că e cazul să se facă ceva pentru a se atrage atenția asupra pericolelor ce pot fi provocate de degradarea mediului înconjurător, aceasta în condițiile în care nimănui nu-i păsa de acest aspect și de efectele pe termen lung ale presiunii exercitate asupra mediului înconjurător. Astfel, pe 22 aprilie 1970, a avut loc în Statele Unite una dintre primele manifestații ecologiste de anvergură, la care au participat milioane de oameni.
Ziua Pământului este menită să inspire publicul în direcția unei mai bune îngrijiri a mediului și să-l învețe să fie mândru de patrimoniul natural. Ziua Pământului a fost folosită inițial ca o zi de informare pentru o mai bună educare a publicului cu privire la impactul oamenilor asupra mediului. De atunci, mesajul de bază al acestei zile a rămas același, dar a fost dus la un alt nivel. Deja Ziua Pământului a devenit o sărbătoare internațională. Mai multe grupuri de mediu au început, de asemenea, să participe la o săptămână a Pământului.
Anul acesta România a sărbătorit Ziua Pământului prin plantarea a sute de copaci. Astăzi Ziua Pământului este sărbătorită pe plan internațional ca o expresie comună, ca o dorință publică de a educa și mobiliza oamenii din întreaga lume în vederea protejării mediului înconjurător, prin acțiuni la nivel personal, comunitar, național și internațional.
Este necesar să conștientizăm cu toți că o acțiune de colectare selectivă, un robinet oprit, un televizor scos din priză chiar pot face o schimbare în primul rând în viața fiecăruia, iar apoi în viața tuturor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.