Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 martie 2009
Declarații politice · adoptat
Miron Ignat
Discurs
„Ziua Poliției Române”
Pe data de 25 martie 2009 a fost sărbătorită Ziua Poliției Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.
Ziua de 25 martie este o dublă sărbătoare, constituind o apropiere între polițiști și populație, prin solidificarea încrederii în curajul civic al colaborării în folosul cetățenilor.
De 187 de ani, Poliția Română este în slujba cetățeanului și ziua acesteia reprezintă o sărbătoare de suflet, un moment de bucurie și mândrie.
De-a lungul anilor, Poliția Română a parcurs pași însemnați și esențiali în procesul de modernizare, astfel încât să reprezinte un exemplu de onestitate, moralitate și sprijin pentru fiecare cetățean.
Această instituție este o structură statală importantă, cu forțe de protecție care, alături de celelalte instituții similare, are datoria de a acționa cu promptitudine la așteptările oamenilor, de a preveni populația în caz de pericol și de ocrotire a acesteia.
Această zi, încă de la instituirea ei, a devenit un simbol al îndatoririlor în fața societății. Obiectivele și misiunile specifice ale poliției sunt de apărare a valorilor și intereselor fundamentale ale statului și cetățenilor României, necesitatea unor capacități sporite, reale de a răspunde noilor riscuri și amenințări de pe plan global și regional.
Am convingerea că în continuare Poliția Română își va exercita cu profesionalism meseria și își va îndeplini menirea de apărare a cetățenilor.
Cu ocazia acestei zile, doresc să transmit salutul meu călduros și aprecierea față de dăruirea și responsabilitatea pe care o asumă Poliția Română în fața cetățenilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.