Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Corneliu Olar
Discurs
„Zonele defavorizate se pot relansa prin turism!” România este și ea pe primul loc în Uniunea Europeană, însă nu la ceea ce ne-am fi dorit noi, adică la prosperitate,
la nivelul pensiilor sau al salariilor, la nivelul producției industriale sau al rezultatelor agriculturii, ci la capitolul celor mai sărace zone de dezvoltare și al celor mai depopulate zone, defavorizate din punct de vedere economic. Așa se întâmplă când Guvernul se îngrijește doar de marile orașe, deja bogate, de zonele industriale, care se dezvoltă aproape singure, și nu îi pasă deloc de zonele unde activitățile economice, din minerit sau prelucrarea unor resurse naturale, au dispărut cu totul.
Am mai spus în câteva rânduri de la tribuna Parlamentului că unul dintre cele mai mari pericole pentru zona Munților Apuseni este acela ca satele și comunele să rămână fără oameni. Astăzi mai sunt doar bătrâni, deși zona are un potențial de dezvoltare imens, mai ales pentru ceea ce ar putea însemna un turism de 5 stele sau un agroturism de 5 margarete. Din păcate, piedicile întâmpinate de tinerii care au vrut să-și câștige existența din agroturism în zona Munților Apuseni, precum și lipsa unei infrastructuri minimale i-au făcut pe aceștia să considere că este mai simplu să meargă să muncească în străinătate decât să se lupte cu morile de vânt în România.
Nu pot să nu constat că acordarea tichetelor de vacanță pentru bugetari a reprezentat o mare gură de oxigen pentru pensiunile agroturistice din România. Nu pot să nu apreciez concretizarea acestei măsuri, care a umplut pensiunile și hotelurile din toată țara. Cei care se ocupă cu turismul mi-au spus că a fost un an bun, dar scurt, iar după măsura acordării tichetelor de vacanță ar fi bine ca și alte măsuri să fie luate de Parlament sau de Guvern pentru a sprijini zonele defavorizate să dezvolte un turism puternic.
De exemplu, cei care susțin turismul românesc mi-au atras atenția că anotimpurile sunt tot mai schimbate și că vremea bună de turism nu se mai suprapune peste vacanțele elevilor sau concediile celor mai mulți dintre angajați. Exact când este vremea mai bună pentru turism, ei rămân fără turiști, din cauză că școala a început mai devreme ca de obicei sau pentru că multe dintre concedii s-au terminat deja. Ar fi bine ca noi, Parlamentul, să analizăm corelarea tuturor acestor decizii administrative, astfel încât să-i sprijinim pe cei care muncesc în domeniul turismului să se poată dezvolta, să poată prospera și, astfel, să pună frână tentației tinerilor de a mai pleca din țară.
Haideți să le creăm aici, în România, condițiile să muncească și să câștige bine!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.