Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iulie 2005
Senatul · MO 98/2005 · 2005-07-07
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Probleme organizatorice: plenul este informat Ón leg„tur„ cu programul de lucru Ón circumscrip˛iile electorale ∫i al comisiilor permanente Ón perioada vacan˛ei parlamentare
Adoptarea raportului comisiei de mediere la proiectul Legii privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din Nordul Moldovei ca obiectiv de interes na˛ional
· other · adoptat tacit
· procedural
· procedural
· other
· other
Adoptarea proiectului Legii privind ratificarea Protocolului Adi˛ional la Acordul European instituind o asociere Óntre Rom‚nia, pe de o parte, ∫i Comunit„˛ile Europene ∫i Statele Membre ale acestora, pe de alt„ parte, pentru a ˛ine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia ∫i Republicii Slovace la Uniunea European„, semnat la Bruxelles la 4 mai
· other
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other
· other
295 de discursuri
S-a Ón˛eles, mul˛umesc.
## Domnilor colegi,
Permite˛i-mi s„ declar deschise lucr„rile ∫edin˛ei noastre de azi.
V„ mul˛umesc ∫i eu.
Voi fi ajutat de cei doi colegi, doamna senator Paula Iv„nescu ∫i domnul senator Mihai Ungheanu, Ón calitate de secretari ai Senatului.
Domnul senator Solcanu, liderul grupului.
Ion Solcanu
#9070A˛i primit ordinea de zi ∫i v„ consult dac„ ave˛i obiec˛iuni la ordinea de zi.
## Domnule pre∫edinte,
Doamna senator Maria Petre.
Avem un proiect de lege, domnule pre∫edinte, stimate colege ∫i stima˛i colegi, un proiect de ordine de zi elaborat ieri Ón Biroul permanent, a∫a cum este firesc, dar care con˛ine la punctele 3, 6, 8, 9, 12, 16, 17, 18 ∫i 19 rapoarte distribuite ieri.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Am dou„ propuneri pe care vi le supun aten˛iei ∫i Ói rog pe colegi s„ le analizeze ∫i s„ le sus˛in„.
Conform Regulamentului Senatului, trebuie s„ treac„ cel pu˛in trei zile din momentul distribuirii rapoartelor unui nou proiect de lege p‚n„ a fi luat Ón dezbatere de plenul Senatului.
Prima dintre ele se refer„ la programul de lucru de ast„zi.
Deci, Ón consecin˛„, solicit s„ supune˛i la vot, pentru c„ grupul nostru se opune dezbaterii acestor proiecte de lege p‚n„ nu avem timpul necesar prev„zut de Regulamentul Senatului.
V„ propunem, domnule pre∫edinte, ca el s„ nu fie limitat de ora 13,00, Ón ideea Ón care toate proiectele de lege care sunt azi pe ordinea de zi, azi fiind ultima zi a actualei sesiuni parlamentare, s„ poat„ fi votate, deci s„ nu limit„m ora de Ónchidere.
Am consultat absolut toate rapoartele ast„zi-diminea˛„, toate aceste rapoarte poart„ data de 29 iunie 2005 ca dat„ de distribuire la caseta senatorilor. Aceasta ar fi o chestiune.
De asemenea, am o propunere concret„ pe care o supun aten˛iei cu privire la ordinea de zi Ón sine. Propunerea grupului nostru, domnule pre∫edinte, este ca pe pozi˛iile 6 ∫i 7 ∫i celelalte care urmeaz„ s„ se decaleze un pic, s„ fie introduse cele dou„ propuneri de modificare a Legii nr. 215/2001 privind administra˛ia public„ local„, propuneri care sunt distribuite de o s„pt„m‚n„ de zile, rapoartele comisiei de specialitate, toate materialele necesare.
A doua chestiune vizeaz„ solicitarea distinsei noastre colege, doamna senator Maria Petre, Ón leg„tur„ cu includerea pe ordinea de zi a propunerii legislative de modificare a Legii nr. 215/2001.
Aceast„ propunere legislativ„ nu Óndepline∫te condi˛iile prev„zute de art. 8 prin care se solicit„ imperios ca
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 asemenea m„suri, precum este propunerea legislativ„, s„ fie luate Ón dezbatere numai dup„ ce structurile asociative ale consiliilor locale sunt consultate.
Œn consecin˛„, legea... _(Discu˛ii Ón sal„.)..._ Art. 8 din lege, doamna coleg„, nu din regulament...
Mul˛umesc. Dac„ mai sunt interven˛ii? Domnul senator Funar.
## Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
™i Grupul parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare solicit„ respectarea Regulamentului Senatului. Din punctele Ónscrise ast„zi pe ordinea de zi s„ fie eliminate cele la care rapoartele au fost Ónregistrate abia ieri ∫i senatorii nu au avut timp s„ le studieze.
Œn ceea ce prive∫te propunerea doamnei senator Maria Petre de a se include ast„zi pe ordinea de zi modific„ri la Legea nr. 215/2001, grupul nostru parlamentar este Ómpotriva introducerii acestor modific„ri, ˛in‚nd seama, Ón primul r‚nd, de faptul c„ Guvernul Rom‚niei lucreaz„ ∫i ∫i-a propus, p‚n„ ast„zi, s„ finalizeze modific„rile ∫i complet„rile la Legea nr. 215/2001, ∫i la Ónceputul sesiunii viitoare sau poate Óntr-o sesiune extraordinar„ s„ se discute modific„rile respective.
Œn acest context ∫i ˛in‚nd seama de faptul c„ mai sunt Ónc„ alte trei, patru ini˛iative legislative care vizeaz„ modificarea Legii nr. 215/2001 ∫i care, probabil, vor fi conexate ∫i discutate o dat„ cu propunerile Guvernului, noi, cei de la P.R.M., am venit cu propunerea pentru grupul care a propus ast„zi s„ introducem pe ordinea de zi modific„ri la Legea nr. 215/2001 s„ accepte s„ fie toate conexate ∫i discutate o singur„ dat„ Ón Senat. V„ mul˛umesc.
V„ mul˛umesc. Domnul senator C‚rlan.
## Domnule pre∫edinte,
## Stima˛i colegi,
Vorbesc Ón numele comisiei sesizate Ón fond cu acest proiect, cu cele dou„ excep˛ii procedurale care s-au ridicat.
Prima dintre ele, consultarea structurilor asociative din administra˛ia public„ local„, a avut loc Ón organizarea Comisiei pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului, cu aprobarea Biroului permanent al Senatului.
Astfel, Ón zilele de 8 ∫i 9 aprilie, la Ia∫i, Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului s-a deplasat pentru dezbaterea la care au fost invitate toate cele patru structuri asociative din administra˛ia public„ local„. Ne-am Óntors cu topuri Óntregi de propuneri, sugestii ∫i rezultate ale acestei dezbateri, prin urmare, condi˛ia procedural„ de consultare a structurilor asociative din administra˛ia public„ local„ a fost Óndeplinit„.
A doua chestiune, legat„ de inten˛ia Guvernului de a veni cu modific„ri masive la legile din administra˛ia public„, aceast„ situa˛ie este adev„rat„, dar ini˛iatorul acestor modific„ri a participat la dezbaterile comisiei, m„ refer la domnul ministru secretar de stat Liviu Radu, de
la Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor. Toate propunerile preluate Ón proiectul de lege pe care solicit„m s„-l supunem dezbaterii plenului ast„zi sunt asumate de c„tre Guvern ∫i fac parte integrant„ din viitoarele propuneri cu care va veni Ón fa˛a Parlamentului pe viitorul proiect de lege privind modificarea Legii administra˛iei.
Avem de-a face cu un proiect care a trecut prin toate procedurile prev„zute de Regulamentul Senatului, nu avem absolut nici un motiv pentru a-l pune de o parte ∫i a nu-l dezbate, fiind Óntrunite absolut toate condi˛iile procedurale.
Comisia sesizat„ Ón fond, Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului, solicit„ introducerea pe ordinea de zi a celor dou„ proiecte.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc.
Procedur„, domnule pre∫edinte.
Doamna Vedina∫.
Domnule pre∫edinte, Domnilor senatori,
Vreau s„ afirm Ón fa˛a Domniilor voastre c„ s-a f„cut o sus˛inere care nu are nici un suport real din partea domnului pre∫edinte C‚rlan, sus˛inere care s-a f„cut ∫i Ón numele Comisiei pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului, ceea ce ar presupune c„ are agrementul Óntregii comisii.
Vreau s„ v„ informez, domnule pre∫edinte, c„ am participat la Ónt‚lnirea invocat„ de domnul pre∫edinte C‚rlan, c„ la acea Ónt‚lnire nu a avut loc nici o dezbatere cu privire la ini˛iativa legislativ„ Ón discu˛ie, c„ nu exist„ nici un document scris din care s„ rezulte c„ au fost consultate asocia˛iile autorit„˛ilor publice locale, astfel Ónc‚t v„ rog s„ ave˛i Ón vedere c„ nu este Óndeplinit„ condi˛ia prev„zut„ de Legea administra˛iei publice locale, pe de o parte, iar, pe de alt„ parte, c„ se invoc„ Ón fa˛a dumneavoastr„ argumente care nu corespund realit„˛ii, spre a m„ exprima Ón mod academic. V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc, foarte mult. Domnul Simionescu.
## **Domnul Aurel Gabriel Simionescu:**
## Domnule pre∫edinte,
Nu mai reiau afirma˛iile doamnei Vedina∫, pentru c„ ele sunt reale. Vreau s„ spun un singur lucru.
Stimate coleg, dac„ ai nevoie, te invit la microfon f„r„ nici o problem„. Doar ridica˛i m‚na.
## **Domnul Aurel Gabriel Simionescu:**
Deci nu mai comentez acest lucru.
Vreau s„ v„ spun c„ Senatul Rom‚niei a fost sesizat cu aceast„ ini˛iativ„ Ón data de 10 mai 2005, deci nu avea cum s„ fie discutat„, Ón 8, 9 aprilie, la Ia∫i, ceva ce a fost discutat Ón 10 mai Ón Senat.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
Domnul senator C‚rlan.
## **Domnul Dan C‚rlan:**
Mul˛umesc pentru observa˛ie.
Poate colegul, domnul senator Simionescu, ne spune ∫i la ce dat„ a fost depus Ón procedur„ la Camera Deputa˛ilor proiectul de lege. Un parlamentar interesat urm„re∫te tot ce apare Ón procedur„ de la data depunerii la Birourile permanente, ∫i m„ refer...
... e dreptul la replic„... pentru c„ mi-a fost pronun˛at numele...
Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului a depus cerere Ón scris la Biroul permanent la Ónceputul lunii aprilie, a primit aprobare pentru organizarea dezbaterii de la Ia∫i — evident c„ la Ia∫i au participat doar acei senatori care au fost interesa˛i, at‚t din comisie, c‚t ∫i din restul colegilor, evident c„ acolo au participat doar acei lideri ai structurilor asociative din administra˛ia public„ interesa˛i atunci.
Din p„cate, domnul pre∫edinte al Uniunii Na˛ionale a Consiliilor Jude˛ene nu a g„sit util s„ participe la dezbateri, a g„sit util s„ ne certe la dou„ luni dup„ aceea, c‚nd a v„zut c„ vine un proiect care-l afecteaz„.
La acea dezbatere de la Ia∫i a participat inclusiv ini˛iatorul acestui proiect, pe care-l solicit„m Ón dezbatere ast„zi, domnul deputat Ioan Oltean, care ∫i-a prezentat acolo propunerile ∫i s-a discutat asupra lor.
La dezbaterile de la Ia∫i au fost dou„ zile de lucru, doamna senator, ∫i dumneavoastr„ a˛i participat doar la una dintre ele. Œnc„ o dat„ spun: acolo, la Ia∫i, s-a discutat cu structurile asociative ale administra˛iei locale toat„ problematica care prive∫te legisla˛ia din administra˛ia public„ ∫i au fost atinse ∫i aceste probleme.
## S-a Ón˛eles.
Mul˛umesc foarte mult. Domnul Solcanu.
Ion Solcanu
#18784## **Domnul Ion Solcanu:**
## Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Distinsul meu coleg de Ia∫i, domnul senator C‚rlan, pre∫edintele Comisiei pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului, vrea s„-l credem pe cuv‚nt.
Fire∫te, este un lucru care poate fi luat Ón seam„ atunci c‚nd discut„m Ón afara unei institu˛ii, unei institu˛ii importante, cum este Senatul Rom‚niei, aceea de a-l credita pe cuv‚nt pe anumite chestiuni. Eu, personal, nu pun la Óndoial„ nici un moment nici desf„∫urarea acelui simpozion la Cotnari...
Ion Solcanu
#19342... nici dezbaterea care a avut loc, nici con˛inutul ∫i substan˛a acestor dezbateri, deci nu pun la Óndoial„ acest lucru.
Ce pun Óns„ la Óndoial„, ∫i am tot dreptul s„ fac acest lucru, este faptul c„ raportul pe care l-a Ónaintat comisia trebuia s„ con˛in„ documentele respectivei dezbateri.
Or, Ón raportul comisiei nu se face trimitere nici un singur cuv‚nt la aceast„ dezbatere invocat„ de distinsul meu coleg, senatorul C‚rlan.
Ca urmare, proiectul de lege care se solicit„ a fi luat Ón dezbatere de plenul Senatului nu Óndepline∫te condi˛iile de a fi dezb„tut. Las de o parte celelalte elemente de natur„ politic„, pentru c„ ∫tim foarte bine ce urm„re∫te acest proiect de lege. Acest proiect de lege... greutatea lui este posibilitatea de a schimba pre∫edin˛ii ∫i
vicepre∫edin˛ii consiliilor jude˛ene printr-o alt„ majoritate dec‚t cea prev„zut„ de Legea nr. 215/2001.
™i atunci, domnule pre∫edinte, dat fiind faptul c„ propunerea legislativ„ nu Óndepline∫te procedural toate condi˛iile, nu avem cum s„ o Ónscriem pe ordinea de zi.
## Mul˛umesc.
Domnul senator Funar, dup„ care domnul senator Szabó, dup„ care, domnul senator Berceanu.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Doamnelor ∫i domnilor senatori,
A∫ vrea s„ v„ informez c„ asupra acestei ini˛iative legislative pe care se insist„ ast„zi s„ o lu„m Ón discu˛ie Guvernul s-a pronun˛at ∫i nu o sus˛ine.
Eu r„m‚n surprins constat‚nd c„ sunt senatori ai Partidului Democrat ∫i probabil ai P.N.L.-ului, ai U.D.M.R.ului ∫i ai Partidului Conservator care se opun punctului de vedere scris al Guvernului. Guvernul un sus˛ine aceast„ ini˛iativ„ legislativ„.
Œn al doilea r‚nd a∫a cum prevede Legea nr. 215/2001 art. 8, îstructurile asociative trebuie consultate“ ∫i cu aceast„ ocazie se Óncheie un document scris.
Nu am v„zut, domnule pre∫edinte, nici un document scris Óncheiat la Cotnari. Probabil c„ aburii erau mai puternici acolo ∫i nu s-a mai reu∫it s„ se scrie nimic, dar am aflat c„ Ón sal„ se afl„ o delega˛ie din conducerea Uniunii Na˛ionale a Consiliilor Jude˛ene, ∫i merit„ s„ fie asculta˛i Ón acest cadru, dac„ plenul Senatului consider„ c„ este oportun s„ li se ofere aceast„ ∫ans„, ∫i cinste celor care conduc consiliile jude˛ene.
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Din p„cate, nu avem o astfel de procedur„. Domnul Szabó Károly Ferenc, ave˛i cuv‚ntul.
## Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Am c„ continuu cu cele c‚teva cuvinte pe care le-a˛i pronun˛at la sf‚r∫it. Nu avem o astfel de procedur„, dar avem o procedur„ care este Óndeplinit„ ∫i Ón cadrul c„reia comisia sesizat„ Ón fond a depus la termen raportul, de la depunerea raportului a trecut o perioada suficient„ pentru ca documentul s„ fie pus pe ordinea de zi ∫i v-a∫ mai ruga respectuos, domnule pre∫edinte, s„ respecta˛i acea regul„ pe care dumneavoastr„ o impune˛i deseori...
## Œntotdeauna am respectat regulamentul.
... Ón leg„tur„ cu limitarea la o singur„ luare de cuv‚nt a unei persoane pe aceea∫i tem„, chiar dac„ este extrem de simpatic„ ∫i extrem de interesant ceea ce ne spune Ón repetate r‚nduri, la aceea∫i tem„, rug‚ndu-v„ respectuos s„ supune˛i propunerea procedural„ avansat„ de doamna senator Petre votului plenului ∫i s„-i d„m drumul la dezbatere Ón func˛ie de votul care va fi ob˛inut.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
6 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
V„ mul˛umesc foarte mult. Domnul senator Radu Mircea Berceanu, v„ rog.
## Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Œn Regulamentul Senatului nu exist„ nici un cuv‚nt referitor la vreo procedur„ de tipul celei invocate de distinsul nostru coleg, domnul senator Ion Solcanu.
Nu trebuie Ón raportul comisiei s„ fie cuprins ∫i vreun raport scris de tipul celui men˛ionat de dumnealui.
Procedura respectiv„ este la art. 8 din Legea nr. 215/2001. Este cu totul altceva! Procedura a fost Óndeplinit„, o s„ existe posibilitatea pentru cei care sunt doritori s„ vad„ ce s-a Ónt‚mplat acolo s„ analizeze mai Ón detaliu unde a avut loc ∫i ce s-a discutat ∫i cum s-a discutat. Cert este c„ aceast„ procedur„ este Óndeplinit„, iar Ón Regulamentul Senatului nu avem nici un fel de impunere de a prezenta vreun astfel de raport sau de a cuprinde Ón raportul comisiei referiri la vreun astfel de raport.
Drept urmare, eu v-a∫ ruga s„ supune˛i la vot aceast„ propunere. Plenul Senatului este oricum suveran ∫i va lua decizia prin vot.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc foarte mult.
Stima˛i colegi, cred c„ este suficient. S-au spus argumente destul de-o parte ∫i de alta.
Domnule senator Doru Ioan T„r„cil„, v„ rog.
## Domnule pre∫edinte, Domnilor senatori,
Sigur c„ nu a∫ fi intervenit dac„ domnul senator Berceanu nu ar fi f„cut afirma˛ia c„ Ón Regulamentul Senatului nu exist„ obliga˛ia despre care a vorbit liderul Grupului parlamentar P.S.D., domnul senator Ion Solcanu.
Œn momentul Ón care a Ónceput actuala legislatura, tuturor colegilor senatori le-a fost distribuit ∫i Regulamentul Senatului.
Acest Regulament al Senatului cuprinde la pagina 81 ∫i Hot„r‚rea Senatului nr. 20, adoptat„ de acesta pe 10 noiembrie 2003, care modific„ Regulamentul Senatului.
Exist„ o serie de propuneri legislative ∫i proiecte de lege care, dup„ ce sunt Ónregistrate la Senat iar Biroul permanent dispune Ónaintarea lor c„tre comisii pentru raport ∫i avizare, acestea au obliga˛ia s„ solicite organismelor men˛ionate Ón lege sau Ón regulament punctele de vedere, ∫i m„ refer la Guvern, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic ∫i Social ∫i alte institu˛ii sau organisme care, potrivit legii, au competen˛„ de avizare.
Afirma˛ia f„cut„ de domnul senator Radu Mircea Berceanu vizeaz„ faptul c„ aceast„ obliga˛ie de consultare a organismelor asociative Ón leg„tur„ cu modificarea Legii nr. 215/2001 nu ar fi prev„zut„ Ón Regulamentul Senatului.
V„ rog s„-mi permite˛i, domnule pre∫edinte, s„ prezint, potrivit Hot„r‚rii nr. 20 art. 85[2] din regulament, nouintrodus, prin Hot„r‚rea nr. 20/10.11.2003, care la art. 85[2] lit. c) stabile∫te urm„toarele — sigur c„ Ón preambul arat„ obliga˛ia pentru Biroul permanent al Senatului s„ distribuie proiectele de lege ∫i propunerile legislative senatorilor ∫i tuturor organismelor interesate —, la lit. c)
stabile∫te urm„torul lucru: îSolicit„ avizul Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic ∫i Social ∫i al altor institu˛ii sau organisme care, potrivit legii, au competen˛„ de avizare.“
Œn aceast„ situa˛ie, Regulamentul Senatului trebui s„ fie interpretat Ón coroborare cu prevederile art. 8 din Legea nr. 215/2001, pentru c„, Ón mod obligatoriu, acolo, aceste organisme asociative au dreptul s„-∫i spun„ punctul de vedere Ón leg„tur„ cu orice modificare adus„ Legii administra˛iei publice.
Mul˛umesc foarte mult.
Domnul senator Eckstein Péter Kovács, v„ rog.
## V„ mul˛umesc.
Argumenta˛ia colegului meu, domnul senator Doru Ioan T„r„cil„, sigur, nu st„ Ón picioare. ™i el a fost foarte mult timp membru Ón Biroul permanent ∫i ∫tie care sunt institu˛iile al c„ror aviz este obligatoriu.
Avem Óntotdeauna la proiectele de lege, dac„ este necesar, avizul C.E.S.-ului, dac„ este necesar, avizul C.S.M.-ului. Celelalte sunt facultative, sunt simple consulta˛ii care pot s„ fie decise Ón comisie, de c„tre pre∫edinte.
Ca atare, aceast„ consulta˛ie nu era necesar„ din punct de vedere regulamentar. Mul˛umesc.
Mul˛umesc foarte mult.
Din sal„
#27971Pe procedur„, domnule pre∫edinte.
Doamna senator Verginia Vedina∫, v„ rog.
Domnule pre∫edinte ∫i dragi colegi,
Vreau s„ v„ precizez faptul c„ institu˛ia consult„rii Ónseamn„ o opera˛iune juridic„ obligatoriu a fi realizat„, f„r„ s„ fie obligatoriu rezultatul consult„rii. Interpretarea pe care o d„ pre∫edintele Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri m„ surprinde ∫i Ónc„ o dat„ precizez c„ ea nu corespunde regimului juridic al consult„rii.
Consultarea este o opera˛iune obligatoriu a fi Óndeplinit„.
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
Domnul senator Gheorghe Funar, dup„ care, domnul senator Radu Mircea Berceanu, dup„ care. domnul senator Doru Ioan T„r„cil„.
Domnul senator Gheorghe Funar, v„ rog.
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor senatori, Av‚nd Ón vedere c„ sunt...
V-a∫ ruga s„ p„stra˛i lini∫tea. V„ rog.
Av‚nd Ón vedere c„ sunt discu˛ii pro ∫i contra asupra ordinii de zi, Grupul parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare solicit„ o pauz„ de consult„ri a liderilor, de 10 minute.
Domnul senator Radu Mircea Berceanu, v„ rog.
Domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Nu este a doua luare de cuv‚nt. Mi s-a pronun˛at numele de mai multe ori ∫i atunci v„ rog s„-mi da˛i voie...
Chiar mi-ar face pl„cere s„ veni˛i c‚t mai des la microfon.
™i atunci v„ rog s„-mi da˛i voie s„ spun c„ sunt convins c„ pentru nimeni din sala asta consultare ∫i avizare nu Ónseamn„ acela∫i lucru.
Œn ceea ce prive∫te prezentarea f„cut„ de domnul senator Doru Ioan T„r„cil„, este vorba de institu˛ii prev„zute s„ avizeze Ón diverse legi, ∫i sunt foarte de acord cu dumnealui. Œn Legea nr. 215/2001, la art. 8, prevederea este s„ existe o consultare, drept urmare nu sunt deloc lucruri identice. Consultarea a avut loc ∫i, drept urmare, eu v-a∫ ruga s„ supune˛i la vot propunerile care au fost f„cute, pentru ca plenul s„ poat„ decide prin vot, ∫i a∫ aduce aminte c„ am f„cut ∫i propunerea s„ lucr„m p‚n„ epuiz„m ordinea de zi. Or, dac„ dureaz„ at‚t de mult procedura asta preliminar„, va trebui s„ st„m p‚n„ seara.
V„ mul˛umesc.
## Stimate coleg,
Suntem Óntr-un cvorum democratic ∫i trebuie s„ ascult„m toate p„rerile.
Domnul senator Doru Ioan T„r„cil„, v„ rog.
## Domnule pre∫edinte,
## Domnilor colegi,
Un coleg de grup parlamentar Ómi spunea c„, dac„ mi s-a pronun˛at ∫i prenumele, s„ vin la microfon.
Eu a∫ vrea ca Ón interven˛ia mea s„ ridic o chestiune de fond, Óntruc‚t nu a∫ spune c„ nu am fost pus la col˛, doi dintre colegii din grupurile parlamentare...
Din sal„
#30937Microfonul!
## **Domnul Doru Ioan T„r„cil„:**
Nu ∫tiu ce are microfonul...B„nuiesc c„ puterea intervine ∫i la microfonul Senatului.
Nu at‚t pe o chestiune de drept la replic„ Óntr-o problem„ personal„, ci Óntr-o problem„ de procedur„, care intereseaz„ toate grupurile parlamentare.
Da˛i-mi voie, spre deosebire de colegii care au vorbit ∫i care fac parte din arcul guvernamental, s„ sus˛in Guvernul, spun‚ndu-le colegilor mei c„ Ón afara art. 85[2] lit. c), dac„ Domniile lor nu ∫tiu, Óntre timp, Guvernul condus de domnul T„riceanu a adoptat Hot„r‚rea de Guvern nr. 521/9.06.2005, ∫i da˛i-mi voie cel pu˛in titlul s„ vi-l reamintesc, cu rug„mintea de a fi notat, îHot„r‚re privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorit„˛ilor administra˛iei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative“.
Aceast„ Hot„r‚re de Guvern publicat„ Ón Monitorul Oficial nr. 521/9.06.2005 stabile∫te foarte exact care sunt autorit„˛ile administra˛iei publice centrale, care sunt structurile asociative ale autorit„˛ilor administra˛iei publice ∫i, dac„ au fost uitate, trebuie s„ le reamintesc: Asocia˛ia Comunelor din Rom‚nia, Asocia˛ia Ora∫elor din Rom‚nia, Asocia˛ia Municipiilor din Rom‚nia, Uniunea Na˛ional„ a Consiliilor Jude˛ene din Rom‚nia ∫i Federa˛ia Autorit„˛ilor Locale.
Era Guvernul T„riceanu Óndrept„˛it Ón momentul Ón care Ón preambulul acestei hot„r‚ri prevedea Ón mod expres, ∫i din nou Ómi permite˛i s„ citez, nu pentru a m‚nca din timpul Senatului, dar pentru c„ discut„m at‚t de mult de integrare, îav‚nd Ón vedere art. 4 punctul 6 din Carta European„ a Autonomiei Locale“, deci nu din Regulamentul Senatului, îadoptat„ la Strasbourg Ón 1995, ratificat„ de Rom‚nia prin lege, Legea nr. 199/1997“, deci avem obliga˛ia legal„, inclusiv ca parlamentari, î∫i art. 8 din Legea administra˛iei publice locale, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare.“
Se spunea c„ avizul pe care ar trebui s„-l dea aceste organisme pe care noi le-am Ónfiin˛at Ón Rom‚nia..., doar a arunca cu praf Ón ochii Europei, s„ ar„t„m c„ ∫i noi suntem democra˛i..., nu au nici un rol Ón procedura de avizare.
Haide˛i s„ vedem ce spune art. 2 lit. c), pentru c„ aceasta oblig„ toate autorit„˛ile publice ale statului, oblig„ Parlamentul Rom‚niei, pentru c„ stabile∫te ce este aceea procedur„ de consultare.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Stima˛i colegi...
Domnule senator C‚rlan, v„ rog s„ lua˛i loc, am re˛inut c„ a˛i ridicat m‚na.
Sigur, au fost dezbateri ample pe aceast„ tem„ legat de introducerea sau nu a celor dou„ ini˛iative legislative...
Eu tocmai voiam s„ v„ propun tuturor grupurilor parlamentare s„ fi˛i de acord ca cele dou„ legi nr. 215 s„ le introducem pe ordinea de zi la punctele 1 ∫i 2.
Dar, repet — o s„ m„ duc la tribun„ dac„ fac aceast„ propunere —, avem o solicitare obligatorie, dup„ regulament: un lider de grup a cerut o pauz„ de 10 minute pentru consult„ri. Rog liderii de grup aici, Ón sala din spate, s„ fac„ consultarea, ∫i dup„ aceea o s„ vin eu cu propunerea ca la punctele 1 ∫i 2 s„ fie dezbaterea modific„rilor la Legea nr. 215/2001.
## PAUZ√
*
## DUP√ PAUZ√
Vom trece la votarea ordinii de zi.
Liderii de grup doresc s„ intervin„? Domnul senator Ion Solcanu.
Ion Solcanu
#35409## Stima˛i colegi,
Am discutat cu liderii grupurilor parlamentare. Este absolut limpede c„ propunerea legislativ„ nu Óndepline∫te toate procedurile pe care le solicit„ ∫i legea, le solicit„ ∫i Hot„r‚rea de Guvern din 9 iunie 2005. Am c„zut Óns„ de acord s„ introducem pe ordinea de zi aceast„ propunere legislativ„ la punctele 1 ∫i 2 de dezbatere. Din celelalte 9 puncte, care sunt introduse pe ordinea de zi neprocedural, pentru c„ rapoartele au fost distribuite ieri, Ón˛eleg c„ o singur„ propunere este important„ pentru ˛ar„ ∫i pentru angajamentul Guvernului Rom‚niei. Nu obstruc˛ion„m politica Guvernului T„riceanu ∫i suntem de acord s„ lu„m Ón dezbatere numai aceast„ propunere privind ratificarea Protocolului Adi˛ional la Acordul European instituind o asociere Óntre Rom‚nia, pe de o parte, ∫i Comunit„˛ile Europene ∫i Statele Membre ale acestora, pe de alt„ parte, pentru a ˛ine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia ∫i Republicii Slovace la Uniunea European„, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Mul˛umesc.
Stima˛i colegi, eu v„ propun s„ ne oprim aici. Mai dori˛i s„ interveni˛i sau
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Chestiunea care este pe punctul 3 la ordinea de zi actual„ este cea la care s-a referit domnul Ion Solcanu ∫i v-am propune s„...
O s„ supunem la vot. Domnul senator Gheorghe Funar, v„ rog. Haide˛i s„ Óncheiem...
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Mie Ómi pare r„u c„ senatorii care ar trebui s„ sus˛in„ Guvernul nu Ól sus˛in. Grupul nostru parlamentar nu este de acord cu Ónc„lcarea Regulamentului Senatului. Nu putem face selec˛ie ∫i unele proiecte s„ le lu„m Ón discu˛ie, ∫i altele nu. Nu s-a respectat regulamentul, nu le putem include pe ordinea de zi ∫i Ómi pare r„u c„ nu doresc senatorii de la P.D., P.N.L., U.D.M.R. ∫i P.C. s„ sus˛in„ Guvernul Rom‚niei.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Mul˛umesc foarte mult.
Stima˛i colegi, am s„
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
## **Doamna Maria Petre**
**:**
Pe pozi˛iile 6 ∫i 7...
Stima˛i colegi, deci... V„ rog eu foarte mult. Spune˛i, doamna senator Maria Petre, v„ rog.
Domnule pre∫edinte, potrivit Regulamentului Senatului pe care colegii no∫tri Ól invoc„, ∫i e corect s„ facem un asemenea lucru, propunerea pe care am formulat-o este ca programul nostru de lucru s„ nu se limiteze azi la ora 13,00...
Stimat„ coleg„, nu suntem la programul de lucru, suntem la ordinea de zi. V„ rog.
™i a doua propunere pe care am formulat-o e ca introducerea celor dou„ modific„ri la Legea nr. 215/2001 s„ fie f„cut„ pe pozi˛iile 6, respectiv 7, urm‚nd ca celelalte s„ se duc„ mai jos. Deci, v-a∫ ruga, domnule pre∫edinte, s„ supune˛i...
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Stimat„ coleg„,
Dac„ scoatem 9 proiecte de lege care au rapoarte...
Numai o secund„...
...∫i care nu se supun la vot, pentru c„ este vorba de respectarea termenului de 3 zile Ón conformitate cu prevederile regulamentului. A∫a ceva nu se supune la vot, stimat„ coleg„, respectarea termenului de 3 zile. V„ rog s„... V„ rog foarte mult.
Domnule pre∫edinte care a˛i prezidat ieri ∫edin˛a de Birou permanent al Senatului, a˛i f„cut-o cu Ónc„lcarea regulamentului, propun‚nd aceast„ ordine de zi plenului... Nu cred...
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
S-a supus la vot la Biroul permanent. V„ rog s„ lua˛i loc.
Domnule pre∫edinte, procedur„!
Dac„ dumneavoastr„ nu supune˛i la vot, abuza˛i de func˛ia pe care o ave˛i. Dac„ dumneavoastr„ nu supune˛i ordinea de zi a∫a cum este ea la dosarele noastre, plus cele dou„ propuneri pe care le-am f„cut, abuza˛i. Dumneavoastr„ abuza˛i. Nu exist„...
Nu exist„ nici un abuz...
Nu exist„ nulitate Ón materia aceasta, a ce spune˛i dumneavoastr„, adic„ a celor 3 zile. Dumneavoastr„ trebuie s„ supune˛i la vot, ∫i Ón situa˛ia Ón care cade la vot, avem alt„ solu˛ie. Dac„ dumneavoastr„ nu supune˛i la vot este abuz.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Mul˛umesc foarte mult.
Stimate coleg, m„ acuza˛i pe urm„ de abuz. Nu am cum s„ supun la vot o regul„ simpl„ de procedur„, regulamentar„, care prevede c„ senatorul trebuie s„ aib„ la dispozi˛ie 3 zile pentru consultarea legilor care se supun dezbaterii Ón plen.
V„ rog s„ lua˛i loc.
- ™i, dup„ aceea, m„ acuza˛i dumneavoastr„ de abuz.
-
Stima˛i colegi,
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Din sal„
#40614Pe ce pozi˛ii?
Ion Solcanu
#40648Nu, dar vreau s„ solicit pe procedur„ un vot corect.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Stimate coleg, c‚nd voi supune la vot, pute˛i contesta votul pe aceast„ formul„. V„ rog s„ lua˛i loc.
Dac„ contesta˛i votul la ordinea de zi este cu totul alt„ poveste.
Deci s-a aprobat introducerea celor dou„.
Sunt dou„ propuneri...
Œnainte s„ rezolv„m cu ordinea de zi...
Stima˛i colegi, avem 9 proiecte de lege care nu au Óndeplinit condi˛ia celor 3 zile. V„ facem propunerea Óns„, ˛in‚nd seama de interesul legat de integrarea Ón Uniunea European„ ∫i de accesarea la fondurile Comunit„˛ii Europene, ca punctul 3 — proiect de Lege privind ratificarea Protocolului Adi˛ional la Acordul European instituind o asociere Óntre Rom‚nia, pe de o parte, ∫i Comunit„˛ile Europene ∫i Statele Membre ale acestora, pe de alt„ parte, pentru a ˛ine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia ∫i Republicii Slovace la Uniunea European„, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005, ∫i fac un apel la colegii mei ∫i din dreapta, ∫i din st‚nga s„ fie de acord pentru a fi p„strat pe ordinea de zi.
## **Domnul Ion Solcanu**
**:**
Œn mod excep˛ional.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, legat de cele dou„ ini˛iative de modificare a Legii administra˛iei publice locale nr. 215/2001, sunt dou„ propuneri. Mai Ónt‚i a fost o propunere de introducere pe locurile 5 sau 6 a˛i spus, da? 6—7 sau 12—14?
Vot„m deocamdat„ includerea pe ordinea de zi, dup„ aceea v„ spun pozi˛iile.
- V„ rog, vota˛i.
- Cu 76 de voturi pentru, 31 voturi Ómpotriv„ ∫i
- 3 ab˛ineri, au fost incluse pe ordinea de zi. Mul˛umesc.
- Acum, legat de pozi˛ii, sunt... V„ rog.
Ion Solcanu
#42666## **Domnul Ion Solcanu:**
Domnule pre∫edinte,
Dat fiind faptul c„ noi avem posibilitatea s„ ac˛ion„m prin vot ∫i alte cartele, rog foarte mult colegii s„ nu ac˛ioneze dec‚t cartelele proprii. A∫a este corect. De exemplu, noi ∫tim foarte bine care sunt absen˛ii ∫i de la noi, ∫i de la grupul parlamentar majoritar, ∫i Ói citesc: domnul senator Frunda György, domnul senator Gheorghe Copos, domnul senator Dan Voiculescu, domnul senator Puiu Ha∫otti...
Ion Solcanu
#43156Pofti˛i? Nu, nu, nu...
Da˛i-mi voie, domnule senator fost la P.R.M., acum la...
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Stimate coleg, domnul..., da˛i-mi voie s„ nu v„ dau voie pe procedur„. Atunci c‚nd contesta˛i votul face˛i acest lucru. V„ rog eu s„ lua˛i loc.
## **Domnul Ion Solcanu**
**:**
Domnule pre∫edinte, dac„ se poate, pe locurile 6 sau 7.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## 6 sau 7.
Deci
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
## **Domnul Ion Solcanu**
**:**
Domnule pre∫edinte, v„ rug„m, liste!
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Da, domnule senator Solcanu.
V„ rog, liste! Liste! S-a auzit, da? Liste pentru liderii grupurilor parlamentare!
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, la programul de lucru vom merge pe formula p‚n„ la epuizarea ordinii de zi pe care o avem ast„zi.
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
La probleme organizatorice doar s„ v„ aduc la cuno∫tin˛„ c„ Biroul permanent a hot„r‚t c„, Ón vacan˛a
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 parlamentar„, fiecare senator va avea 10 zile pentru activitate Ón circumscrip˛ia electoral„, cu decontarea cheltuielilor, iar toate cele 15 comisii vor lucra Ón aceast„ vacan˛a parlamentar„ c‚te o s„pt„m‚n„, cu excep˛ia Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, pentru care s-au acceptat dou„ intervale: 4—12 ∫i 29— 31 iulie; Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului, dou„ intervale: 4—8 ∫i 25—31 iulie; Comisia pentru s„n„tate, ecologie ∫i sport, dou„ intervale: 4—5 ∫i 29—31 iulie.
Œn rest, c‚te o s„pt„m‚n„ Ón cele dou„ luni de vacan˛„ parlamentar„.
Deci pe aceast„ perioad„ se fac toate decont„rile prev„zute de regulament.
De asemenea, doresc s„ v„ informez c„ s-a asigurat permanen˛a pe toat„ perioada vacan˛ei parlamentare din partea membrilor Biroului permanent, care vor fi aici prezen˛i.
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, trecem la punctul 2 al ordinii de zi: raportul comisiei de mediere pentru solu˛ionarea textelor Ón divergen˛„ la proiectul de Lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din Nordul Moldovei ca obiectiv de interes na˛ional.
V„ rog s„ urm„ri˛i textul din anex„.
La pozi˛ia 1, cu referire la art. 1, avem text Senat. Nu este necesar s„-l vot„m.
La pozi˛ia 2, avem un text comun la alin. 2.
- Dac„ sunt obiec˛iuni? Nu sunt.
- Œl
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
- nici o ab˛inere.
La alin. 3, de la aceea∫i pozi˛ie 2, avem varianta Camerei Deputa˛ilor. Ni se propune Ón unanimitate. V„ rog s„ vota˛i.
- S-a adoptat cu 103 voturi pentru, 5 voturi Ómpotriv„,
- 3 ab˛ineri.
- La alin. 4 avem text Senat, inclusiv lit. a). La alin. 5 — text Senat.
- Pozi˛ia 3 — text Senat.
- Pozi˛ia 4 — text Senat.
- Nu este necesar s„ vot„m.
Pe cale de consecin˛„,
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
- o singur„ ab˛inere.
- V„ mul˛umesc.
Trecem la proiectul de Lege privind ratificarea Protocolului Adi˛ional la Acordul European instituind o asociere Óntre Rom‚nia, pe de o parte, ∫i Comunit„˛ile Europene ∫i Statele Membre ale acestora, pe de alt„ parte, pentru a ˛ine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia ∫i Republicii Slovace la Uniunea European„, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005.
V„ rog, domnul D„nu˛ Apetrei, da? V„ ascult„m, domnule secretar de stat.
Rog Comisia pentru politic„ extern„, domnul pre∫edinte Mircea Dan Geoan„, ave˛i cuv‚ntul.
V„ mul˛umesc. Domnule pre∫edinte, Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
Este vorba de adaptarea cadrului legislativ al rela˛iei comerciale dintre Rom‚nia ∫i Uniunea European„.
Acordul de asociere a fost semnat Ónainte de extinderea Uniunii Europene cu 10 noi state.
Acest proiect de lege face, de fapt, regularizarea rela˛iei noastre cu Uniunea European„, extins„ din punct de vedere comercial.
Reamintesc faptul c„ au fost dou„ perioade de c‚te 5 ani de liberalizare progresiv„ a comer˛ului bilateral pe o manier„ asimetric„.
Uniunea European„ ∫i-a deschis pia˛a mai rapid pentru produsele rom‚ne∫ti. Dup„ aceea, s-a ajuns, Ón faza a doua, la un echilibru.
Acest proiect de lege pe care Comisia pentru politic„ extern„ l-a avizat este recunoa∫terea faptului c„ tratamentul comercial Ón rela˛ia Rom‚nia — Uniunea European„ se aplic„ ∫i celor 10 noi state membre.
De aceea, raportul nostru este favorabil ∫i propunem votarea acestei reglement„ri care creeaz„ coeren˛„ Ón rela˛ia comercial„ dintre Rom‚nia ∫i Uniunea European„ Ón 25 de state membre.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc.
Domnul secretar de stat D„nu˛ Apetrei, dac„ dori˛i s„ sus˛ine˛i, bineÓn˛eles.
**Domnul D„nu˛ Apetrei** — _secretar de stat Ón Ministerul Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale_ **:**
V„ mul˛umesc.
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Obiectivul vizat de c„tre Comisia European„ Ól reprezint„ adaptarea prevederilor Acordului European Ón sensul acesta, prin men˛inerea fluxurilor comerciale tradi˛ionale la nivelul Uniunii Europene, reprezentat„ de cele 25 de state membre, ∫i liberalizarea Ón continuare a comer˛ului bilateral cu produse agricole, Ón vederea cre„rii unei zone libere de comer˛, cu un an Ónaintea ader„rii efective la Uniunea European„.
Cu alte cuvinte, pentru exportul produselor rom‚ne∫ti c„tre Uniunea European„, cele dou„ p„r˛i au convenit liberalizarea total„ a comer˛ului pentru o serie de produse agricole de interes, iar la importul Ón Rom‚nia, cele dou„ p„r˛i au convenit men˛inerea regimului comercial actual pentru o serie de produse care au beneficiat ∫i p‚n„ Ón prezent de aceste concesii.
Astfel, noul regim comercial conduce la o prezen˛„ mai substan˛ial„ a produselor rom‚ne∫ti pe pia˛a comunitar„ ∫i, pe aceast„ baz„, la preg„tirea adecvat„ a produc„torilor ∫i comercian˛ilor rom‚ni la exigen˛ele pie˛ei comunitare, din care va face ∫i Rom‚nia parte Ón viitorul apropiat.
V„ mul˛umesc.
Mul˛umesc foarte mult. Dezbateri generale. Domnul senator Radu Berceanu.
Domnule pre∫edinte, eu am o problem„ de procedur„.
V„ rog frumos.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
## **Domnul Radu Mircea Berceanu:**
A∫ vrea s„-l rog pe domnul secretar de stat s„ vin„ pe la noi, pe la Senat, cu hain„ ∫i, Ón continuare, c‚nd merge Ón Uniunea European„, s„ foloseasc„ acela∫i sistem. ™i dac„ tot v-am spus ceva, a∫ vrea s„ mai adaug c„ nu merge cravat„ cu dungi la o c„ma∫„ cu dungi. Aceasta, pentru c„ tot mergem pe la Uniunea European„...
## **Domnul D„nu˛ Apetrei:**
V„ mul˛umesc, domnule senator.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, avem un raport favorabil, f„r„ amendamente. Œn˛eleg c„ nu mai sunt lu„ri de cuv‚nt.
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
V„ rog s„ vota˛i, stimate colege ∫i stima˛i colegi.
S-au adoptat cu 101 voturi pentru, dou„ voturi Ómpotriv„ ∫i o ab˛inere at‚t raportul, c‚t ∫i proiectul de lege.
Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
Suntem la punctul 4, apropo de punctul 5—6: proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 47/2005 privind unele m„suri care trebuie luate pentru punerea Ón aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei na˛ionale.
Invit pe doamna secretar de stat Mara R‚mniceanu. V„ rog, sintez„. Ave˛i cuv‚ntul, doamna secretar de stat, v„ ascult„m.
## **Doamna Mara R‚mniceanu** — _secretar de stat_
_Ón Ministerul Finan˛elor Publice_ **:**
Deci, Ón vederea aplic„rii corespunz„toare a prevederilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei na˛ionale, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare, este necesar„ asigurarea cadrului legal prin care s„ se reglementeze, Ón mod unitar, modalitatea de rotunjire a veniturilor din salarii, precum ∫i a celor asimilate salariilor, a pensiilor...
V-a∫ ruga, lini∫te! V„ rog, ave˛i cuv‚ntul.
...∫i a altor drepturi de asigur„ri sociale, a indemniza˛iilor de ∫omaj, a ajutoarelor ∫i presta˛iilor sociale, inclusiv a altor drepturi de natura celor men˛ionate, acordate potrivit legii, element care vizeaz„ interesul public.
Ministerul Finan˛elor Publice, Ón numele Guvernului, propune ∫i sus˛ine adoptarea actului normativ Ón forma rezultat„ din raportul comisiei.
Mul˛umesc.
Mul˛umesc foarte mult.
Dau cuv‚ntul domnului pre∫edinte Varujan Vosganian, pentru prezentarea raportului Comisiei pentru buget, finan˛e ∫i b„nci.
Mul˛umesc foarte mult, domnule pre∫edinte.
Procesul de denominare, care Óncepe dup„ miezul nop˛ii, are sus˛inerea Comisiei pentru buget, finan˛e ∫i b„nci a Senatului.
Am o singur„ obiec˛ie: am f„cut un amendament, pe care nu-l socotim nici tehnic, nici strategic, ci de bun-sim˛. Am scos din categoria salariilor, care se rotunjesc Ón sus, salariile demnitarilor, am l„sat numai pensiile ∫i salariile de baz„.
Deci, cu excep˛ia acestui amendament, suntem Ón favoarea acestui proiect de lege, pe care Ól sus˛inem.
V„ mul˛umesc foarte mult.
V„ rog, dezbateri generale, dac„ sunt lu„ri de cuv‚nt... Nu sunt.
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, avem un amendament propus de comisie. Œntreb reprezentantul Guvernului: de acord?
Da.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Mul˛umesc foarte mult.
Dac„ sunt observa˛ii la acest amendament? Nu sunt.
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
S-a adoptat cu 108 voturi pentru, 9 voturi Ómpotriv„ ∫i nici o ab˛inere.
Stimate colege ∫i stima˛i colegi, trecem la punctul 5: propunerea legislativ„ pentru completarea Legii nr. 297/2004 privind pia˛a de capital.
Tot doamna secretar de stat Mara R‚mniceanu. V„ rog s„ face˛i prezentarea.
Deci propunerea legislativ„...
Nu, este ini˛iativ„ parlamentar„. Vre˛i s„ face˛i prezentarea? Pofti˛i.
Nu...
S„ spun„ c‚teva cuvinte, inclusiv acordul, pentru c„ domnul pre∫edinte Varujan Vosganian este unul din ini˛iatori, da? Deci ve˛i prezenta raportul ∫i spune˛i ∫i c‚teva cuvinte.
V„ rog, v„ ascult„m, doamna secretar de stat.
Deci propunerea legislativ„ are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 297/2004 privind pia˛a de capital, Ón sensul major„rii pragului de de˛inere de ac˛iuni, cerin˛„ care ar urma s„ fie introdus„ Ón statutele societ„˛ilor Ón termen de 60 de zile.
Ministerul Finan˛elor Publice, Ón numele Guvernului, propune ∫i sus˛ine adoptarea actului normativ Ón forma rezultat„ din raportul comisiei.
12 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
## Mul˛umesc.
Domnule pre∫edinte Varujan Vosganian, v„ rog, c‚teva cuvinte, ca ini˛iator, dup„ care, prezenta˛i raportul.
## Domnule pre∫edinte,
Ini˛iatorii au avut Ón vedere o anumit„ realitate pe pia˛a societ„˛ilor de investi˛ii financiar, ∫i anume o anumit„ asimetrie Óntre drepturile ∫i abilit„˛ile pe care le are managementul acestor societ„˛i de investi˛ii financiare ∫i ac˛ionariatul care, datorit„ dispersiei, nu putea s„ se Óntruneasc„ pentru a lua decizii majore.
Œn plus, am avut Ón vedere faptul c„ imposibilitatea unui prag de de˛inere mai mare f„cea ca pe pia˛a de capital tranzac˛iile s„ fie ˛inute la un nivel mai sc„zut. Œn acela∫i timp, am avut Ón vedere ∫i men˛inerea caracterului de organism de plasament colectiv la societ„˛ile de investi˛ii financiare, motiv pentru care nu am agreat formula elimin„rii oric„rui prag de de˛inere.
V„ informez c„ am luat aceast„ decizie de majorare a pragului de de˛inere la 1% ∫i dup„ consult„rile pe care le-am avut cu conducerile societ„˛ilor de investi˛ii financiare, cu conducerea Comisiei Na˛ionale a Valorilor Mobiliare ∫i cu Ministerul Finan˛elor Publice.
Acest punct de vedere a Óntrunit adeziunea reprezentan˛ilor grupurilor parlamentare ∫i ai actorilor pie˛ei, drept pentru care, v„ supunem aten˛iei acest proiect de lege.
Amendamentele aduse ulterior nu se refer„ la fondul chestiunii, ci la modalitatea Ón care urmeaz„ s„ fie sanc˛ionate tentativele de de˛inere mai mari de 1%, ∫i s-a precizat mai bine obligativitatea consiliilor de administra˛ie de a aplica prevederile prezentei legi.
Drept pentru care, Ón unanimitate, Comisia pentru buget, finan˛e ∫i b„nci v„ supune, cu aviz favorabil, spre dezbatere ∫i aprobare acest proiect de lege.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Mul˛umesc foarte mult.
Dezbateri generale, dac„ sunt lu„ri de cuv‚nt... Nu sunt. Dac„ sunt observa˛ii la cele 3 amendamente? Nu sunt observa˛ii.
-
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
- ∫i o ab˛inere.
-
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
- ab˛inere, raportul a fost adoptat.
-
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
- V„ mul˛umesc foarte mult.
Din sal„
#57483## Liste!
V„ rog, listele le da˛i liderilor de grupuri parlamentare. Stima˛i colegi,
Trecem la prima propunere legislativ„ pentru modificarea Legii nr. 215/2001. Este propunerea domnului senator Mihai fi‚buleac. Comisia este aici?
Domnul senator Dan C‚rlan, v„ rog, pofti˛i.
Din sal„
#57813Este de respingere...
Domnule, este de respingere, c„ ai prins Ón cealalt„... Oricum, e una dup„ alta.
Domnule senator fi‚buleac, mai dori˛i s„ interveni˛i? Amendamentele domnului fi‚buleac s-au prins Ón cea de-a doua ini˛iativ„ legislativ„, nu?
Ave˛i cuv‚ntul, domnule senator fi‚buleac.
## **Domnul Mihai fi‚buleac:**
## Domnule pre∫edinte,
V„ rog s„-mi permite˛i s„ spun doar dou„ vorbe.
A∫a cum am discutat ∫i la comisia de specialitate, s-a constatat c„ la circa o lun„ de zile dup„ ce eu am Ónregistrat ini˛iativa mea legislativ„ cam pe aceea∫i tem„, s-a depus la Camera Deputa˛ilor un alt proiect, autori fiind trei colegi din Camera Deputa˛ilor. Deoarece proiectul dumnealor a fost aprobat de Camera Deputa˛ilor, iar al meu a fost respins, am considerat de cuviin˛„ c„ cel mai Ón˛elept lucru este s„ solicit retragerea proiectului meu de lege ∫i o fac ∫i aici, fa˛„ de dumneavoastr„.
Solicit retragerea proiectului de lege, deoarece se poate face acest lucru, Ón conformitate cu art. 88 alin. 1 din regulament, dar v„ rog s„-mi permite˛i s„-mi exprim m‚hnirea pentru faptul c„ nu mi s-a acordat un tratament adecvat ca senator al Rom‚niei, Ón sensul c„ n-am fost invitat la nici un fel de dezbatere la Camera Deputa˛ilor, nici Ón comisie ∫i nici Ón plen. De asemenea, v„ rog s„ nu se fac„ nici un fel de specula˛ie c„ proiectul de lege respins e al unui senator ∫i cel admis e al unor deputa˛i, sau c„ senatorul este mai nou ∫i deputa˛ii sunt mai vechi, sau c„ senatorul este membru P.N.L., ∫i deputa˛ii sunt membri P.D.
Orice fel de coinciden˛„ este pur Ónt‚mpl„toare.
Mul˛umesc.
V„ rog, v„ rog, lini∫te!
Stima˛i colegi,
Domnul senator fi‚buleac ∫i-a retras ini˛iativa legislativ„. Deci nu mai este cazul s-o discut„m. A f„cut-o Ón prezen˛a dumneavoastr„, Óntruc‚t prevederile s-`au inclus Ón cea de-a doua. Raportul comisiei era, oricum, de respingere.
- V„ mul˛umesc, domnule senator fi‚buleac.
Trecem la proiectul de Lege pentru modificarea Legii administra˛iei publice locale.
Din sal„
#59915Nu l-a˛i supus la vot...
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Vre˛i s„ spune˛i c„ fiind Ón curs trebuie supus la vot, da? De acord. V„ rog.
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Din sal„
#60222Liste!
Liste pentru liderii grupurilor parlamentare!
Trecem la proiectul de Lege pentru modificarea Legii administra˛iei publice locale. Ini˛iativ„ legislativ„ a domnilor deputa˛i Ioan Oltean ∫i Augustin Zegrean.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 Sunt aici, da? Cine sus˛ine? V„ rog, ave˛i cuv‚ntul.
## **Domnul Ioan Oltean** — _deputat_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Ini˛iativa legislativ„ ce constituie obiectul dezbaterii de ast„zi din plenul Senatului este izvor‚t„ dintr-o necesitate constatat„ de-a lungul celor patru ani de c‚nd a fost adoptat„ Legea nr. 215/2001. Toate prevederile care sunt incluse Ón aceast„ ini˛iativ„ doresc s„ completeze ∫i s„ Ómbun„t„˛easc„ cadrul legal care reglementeaz„ activitatea autorit„˛ilor publice locale. Dac„ la Ónceput Guvernul s-a manifestat cu oarecare re˛inere Ón ceea ce prive∫te aceast„ ini˛iativ„, ulterior, prin prisma discu˛iilor ∫i a amendamentelor aduse, aceast„ ini˛iativ„ a fost Ónsu∫it„ de c„tre Guvern. Mai mult, ˛in s„ precizez c„ prevederile ini˛iativei domnului senator fi‚buleac se afl„ Óncorporate Ón aceast„ ini˛iativ„. Dezbaterile care au avut loc au determinat adoptarea unui raport, pe care noi Ól sus˛inem, ∫i rug„m plenul Senatului s„-l voteze a∫a cum l-a votat ∫i l-a prezentat, ∫i-l va prezenta, evident, pre∫edintele Comisiei de administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului.
## V„ mul˛umesc.
Dau cuv‚ntul domnului pre∫edinte C‚rlan pentru a prezenta raportul Comisiei pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului.
## **Domnul Dan C‚rlan:**
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului a luat Ón dezbatere proiectul de lege pe care-l avem Ón discu˛ie Ón momentul de fa˛„. La dezbaterea Ón cadrul comisiei, Guvernul a fost reprezentat de urm„torii secretari de stat din Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor: domnul Liviu Radu, responsabil cu reforma Ón administra˛ia public„, ∫i domnul Alexandru Mircea, prezent aici. A∫a cum am spus ∫i la dezbaterile pe ordinea de zi, proiectul de lege a fost ini˛iat Ón data de 15 martie a.c. de c„tre domnii deputa˛i. Œn zilele de 8, 9 aprilie, la Ia∫i, dup„ convocarea Ón scris a tuturor reprezentan˛ilor structurilor asociative din administra˛ia local„, Ón prezen˛a...
Domnule pre∫edinte, v„ rog s„-mi asigura˛i dreptul de a prezenta raportul.
Stimate coleg, am o rug„minte. Suntem Ón fa˛a unui proiect de lege care a n„scut ∫i va na∫te dezbateri serioase.
Tocmai de aceea, domnule pre∫edinte, v„ cer...
## Numai o secund„...
Domnule senator C‚rlan, m„ asculta˛i? M„ asculta˛i. Dumneavoastr„ sunte˛i pre∫edintele comisiei. Am f„cut rabat. V„ rog s„ citi˛i raportul comisiei ∫i at‚t.
## Domnule pre∫edinte,
Inten˛ionez s„ rog colegii senatori s„ citeasc„ raportul comisiei a∫a cum se afl„ Ón map„. V„ spun c„ avem
raport de admitere, cu amendamente admise ∫i amendamente respinse. Doar nu sunt la clasa Ónt‚i s„ citesc ceea ce este scris Ón map„ la fiecare coleg...
## Mul˛umesc foarte mult.
Dumneavoastr„ veni˛i cu propuneri care nasc chiar dezbateri ∫i nu reu∫im s„ termin„m. Le vom face la dezbateri generale.
V„ rog, stima˛i colegi, trecem la dezbateri generale. Œnscrieri la cuv‚nt? Domnul senator Iorgovan.
- V„ rog, c‚te un lider de grup. Dup„ aceea, supun la
- vot, dac„ vre˛i, s„ prelungim dezbaterile generale.
- V„ rog, domnul senator Iorgovan.
Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Mi-a∫ Óng„dui, Ónainte de toate, s„ fac o confesiune ∫i s„ spun c„...
S„ ∫ti˛i c„ nu v„ auzim cum trebuie. V„ rog s„ pofti˛i aici la microfon ∫i rog colegii s„ vin„ la microfonul central, pentru c„ se aud foarte slab microfoanele laterale.
Domnule Olteanu, poate ne permite˛i s„ derul„m lucr„rile.
Domnule senator Lupoi, v„ rog s„ lua˛i loc. V„ mul˛umesc foarte mult.
## Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Am Ónceput prin a-mi cere permisiunea s„ fac o confesiune ∫i s„ precizez c„ cel pu˛in de unul dintre senatori nu m„ leag„ o colaborare, ci m„ leag„ o prietenie. Am fost Óntrebat o dat„ dac„ Ón politic„ se creeaz„ prietenii sau numai prietenii politice. Eu pot s„ spun c„ Ón politic„ mi-am creat ∫i prieteni, ∫i este vorba de Augustin Zegrean, care este aici de fa˛„. Dar prietenia care m„ leag„ de Zegrean nu m„ Ómpiedic„ s„ spun c„, din p„cate, prietenul meu vine acum pe post de v‚rf de lance Óntr-o chestiune Ón care n-a∫ fi crezut c„ un om luminat ∫i un profesionist de excep˛ie ajunge s„ fie pus vreodat„.
Domnule pre∫edinte,
## Onorat Senat,
Dup„ cum se observ„ am ˛inut s„ vin nu ca s„ blochez acest proiect de lege, c„, p‚n„ la urm„, ma∫ina infernal„, care Ón˛eleg c„ func˛ioneaz„ ∫i cu cartelele lips„, Ó∫i va spune punctul de vedere. Deci aritmetica votului va Ónfr‚nge, p‚n„ la urm„, logica ∫i ra˛ionamentul. Dar, totu∫i, am o speran˛„. Am o speran˛„ ∫i mi-a∫ Óng„dui fa˛„ de colegii mei s„ le amintesc aceast„ chestiune, pentru c„ nu s-a discutat. De fapt, d‚n∫ii ce fac? Vin cu o propunere de schimbare a filozofiei. Nu-i vorba de un text. Este vorba de o concep˛ie Óntreag„. La Legea asta, nr. 215/2001, nu s-a ajuns peste noapte, c„ a fost o anumit„ majoritate... P„i acea majoritate a fost bombardat„ de opozi˛ia de atunci ∫i s-a ˛inut seam„ punct cu punct. Ea vine dup„ un moment pe care l-am tr„it noi. Vine dup„ o experien˛„ care a Ónceput cu Legea nr. 69/1991, ∫i nu vreau s„ intru Ón detalii, vine dup„ ratificarea de c„tre Rom‚nia a Cartei autonomiilor locale, Ónc„ Ón 1997, ca s„ nu spun c„ Óntre timp — acesta-i paradoxul — de la Legea nr. 215/2001 p‚n„ Ón anul 2005, c‚nd discut„m acum, Ón aceast„ ˛ar„ s-a mai
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 adoptat o lege, Ómi pare r„u c„ nu am cifra aici, Ón anul 2004, cu privire la descentralizare, ∫i Ón aceast„ lege s-a spus c„ solu˛ia cea mai potrivit„ pentru interesele oamenilor trebuie s„ ia structurile de la nivelul respectiv, deci, cele mai apropiate de cet„˛eni.
Ca aceste structuri s„ ia decizii ∫i s„ fim Ón consonan˛„ cu reglement„rile europene, ele trebuie s„ se bucure de stabilitate. Deci aceast„ aparent„ contradic˛ie Óntre solu˛ia de la Ónvestitur„ ∫i solu˛ia de la eliberare este justificat„ tocmai prin necesitatea de a termina cu aspectele de natur„ politic„, dup„ ce s-a constituit consiliul local, dup„ ce s-a constituit consiliul jude˛ean. Motiv pentru care au fost prev„zute aceste reglement„ri. ™i mi-a∫ Óng„dui, ∫i cu asta m„ opresc, s„ reamintesc colegilor mei ca aceste texte pe care d‚n∫ii ni le propun s„ fie modificate — p„i, vezi, Doamne, pe principiul lui _contrarius actus —_ Ón dreptul public principiul lui _contrarius actus,_ adic„ actul contrar, nu opereaz„ cu rigoare ca Ón dreptul privat. Numai Ón dreptul privat, nea Ion ∫i nea Vasile au Óncheiat contractul ∫i numai ei trebuie s„ hot„rasc„ o modificare. Œn dreptul public Ónveste∫te o autoritate, sanc˛ioneaz„ alt„ autoritate ∫i a∫a mai departe. E jocul Óntre autorit„˛ile publice.
Mul˛umesc foarte mult. Are cuv‚ntul domnul senator Dan C‚rlan. Dac„ mai dore∫te cineva s„ se Ónscrie la cuv‚nt?
## **Domnul Dan C‚rlan:**
Domnule pre∫edinte, am s„ Óncep cu dreptul la replic„ ∫i am s„ spun c„ vinul de Cotnari este cel mai bun. N-avea cum s„ fie înu prea bun“.
Œmi voi permite s„ folosesc timpul alocat expunerii mele, Ón numele grupului, ∫i s„ fac referire ∫i la lucr„rile comisiei, asupra c„rora nu mi s-a permis s„ vorbesc, dar doresc s„ fie incluse Ón stenograma ∫edin˛ei, pentru c„ este important.
Propunerea legislativ„ a fost ini˛iat„ ∫i Ónregistrat„ Ón data de 15 martie de c„tre colegii deputa˛i. Din acel moment a devenit cunoscut„ pentru to˛i parlamentarii ∫i toate persoanele interesate de ceea ce se Ónt‚mpl„ Ón procesul legislativ. Cu aprobarea Biroului permanent al Senatului, la cererea scris„ a Comisiei pentru administra˛ie public„, Ón datele de 8 ∫i 9 aprilie s-a organizat la Ia∫i consultare public„ Óntre to˛i actorii implica˛i Ón ceea ce Ónseamn„ administra˛ie public„ local„.
Au fost invita˛i senatori, membri ai Comisiilor de administra˛ie public„ din Camera Deputa˛ilor ∫i Senat, au fost invita˛i, ∫i prezen˛i, 4 demnitari cu rang de secretar de stat din Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor ∫i Agen˛ia Na˛ional„ a Func˛ionarului Public, au fost invitate Ón scris toate cele 5 structuri asociative din administra˛ia public„ local„. Nu a fost prezent pre∫edintele Uniunii Na˛ionale a Consiliilor Jude˛ene, domnul Dragnea, deoarece nu l-a interesat problematica general„ din administra˛ia public„ local„. Ne-a scris, Ón schimb, acum 3 s„pt„m‚ni, c‚nd a auzit c„ ar putea fi schimbat din func˛ie cu jum„tate plus unu, ∫i nu cu 2/3. Atunci a devenit brusc interesat. Nu l-a interesat problematica administra˛iei locale. La Ia∫i, acolo unde a fost invitat Ón scris ∫i cu 7 telefoane date Ón toat„ s„pt„m‚na premerg„toare dezbaterii publice, nu a g„sit de cuviin˛„ s„ vin„.
Ne-am Óntors de la Ia∫i cu uite at‚tea documente prezentate de to˛i cei care au fost invita˛i, primari, pre∫edin˛i de consilii jude˛ene, lideri ai structurilor asociative. Toate acestea se g„sesc la sediul comisiei. Oricine este interesat le poate consulta. Cel pu˛in jum„tate din modific„ri, din amendamente admise, pe care vi le
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Dac„ v„ uita˛i Ón raport, ve˛i constata ∫i alte propuneri care sunt menite s„ asigure func˛ionalitate ∫i randament Ón actul de administra˛ie public„. Ni s-a solicitat din partea consiliilor jude˛ene s„ fie f„cute ∫edin˛ele ordinare nu o dat„ la dou„ luni, cum este pe legea actual„, ci cel pu˛in o dat„ la o lun„, deoarece sunt hot„r‚ri importante pentru comunit„˛ile locale, care nu pot a∫tepta 60 de zile. S„ ne g‚ndim numai la planurile de urbanism Óntr-o perioad„ extrem de activ„, de Ónc„rcat„ Ón ceea ce prive∫te dezvoltarea...
™i am inclus ca amendament aceast„ propunere.
Ni s-a cerut, Ón scris, de c„tre primari, reprezenta˛i Ón structurile asociative, s„ elimin„m majoritatea de 2/3 la vot pentru hot„r‚rile importante ale consiliului local, cele privitoare la patrimoniu, asocieri ∫i a∫a mai departe, art. 46 alin. 3.
Avem propunere scris„ venit„ de jos, din administra˛ia local„. Acesta este miezul real al propunerii legislative pe care o ave˛i Ón fa˛„, nu numai acel ultim punct care prive∫te revocarea din func˛ie a pre∫edintelui consiliului jude˛ean cu aceea∫i majoritate cu care a fost ales.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 C‚nd func˛ioneaz„ mai eficient ∫i mai responsabil un pre∫edinte de consiliu jude˛ean? C‚nd este ve∫nic ascuns Ón spatele unei majorit„˛i de 2/3 pe care nu a avut-o niciodat„ atunci c‚nd a fost ales Ón func˛ie? Va putea s„ fie el responsabil Ón momentul Ón care sus˛inerea lui politic„ Ón consiliul jude˛ean coboar„ p‚n„ la nivelul a 1/3 plus un vot? Ce fel de responsabilitate, ce fel de legitimitate are acel pre∫edinte sau vicepre∫edinte care pe legea actual„ Ónc„ r„m‚ne Ón func˛ie, de∫i nu-l mai sus˛in dec‚t o treime ∫i un pic din consilierii jude˛eni?
Adic„ un ministru, coleg de-al nostru senator, pleac„ ministru Ón Guvern ∫i cade Ón momentul Ón care prime∫te jum„tate plus una bil„ neagr„ Ón urn„ la mo˛iunea de cenzur„. ™i pleac„. Vine Ónapoi, redevine ceea ce a fost, senator, dac„ senator a fost. La fel ∫i pre∫edintele sau vicepre∫edintele consiliului jude˛ean. A fost, printr-un vot de jum„tate plus unu din num„rul consilierilor jude˛eni, trimis s„ fie pre∫edintele consiliului jude˛ean, dar nu mai are acea sus˛inere de la Ónceputul mandatului ∫i a pierdut-o. ™i a pierdut-o fiindc„ nu a ∫tiut s„ administreze corect consiliul jude˛ean.
Dac„ un consilier jude˛ean nu se mai bucur„ de sus˛inere politic„, s„ plece Ónapoi de unde a venit!
Din sal„
#74742Nu mai insista˛i!
Spunea distinsul coleg c„ exist„ o hot„r‚re a Cur˛ii Constitu˛ionale care consacr„ c„ este constitu˛ional„ majoritatea de 2/3. Este constitu˛ional„, dar nu este obligatoriu s„ fie func˛ional„... Tot constitu˛ional„ poate fi o majoritate de 51%, ca ∫i o majoritate de 100%, ca ∫i o majoritate de 67%, adic„ dou„ treimi. Constitu˛ional nu este totuna cu func˛ional. Tot constitu˛ional„ este ∫i o majoritate de 51%. Nu ave˛i dec‚t s„ o ataca˛i Ón Curtea Constitu˛ional„ ∫i ve˛i constata c„ este constitu˛ional s„ fie revoca˛i cu jum„tate plus unu din num„rul consilierilor jude˛eni.
Œn concluzie, Grupul Alian˛ei îDreptate ∫i Adev„r“ sus˛ine ∫i va vota pentru proiectul de lege Ón forma prezentat„, cu amendamentele admise din anex„ _. (Aplauze, discu˛ii.)_
V„ mul˛umesc. Domnul Funar.
## Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Ne afl„m ast„zi Ón ultima zi de activitate a primei sesiuni ∫i, a∫a cum s-a mai petrecut Ón istoria Senatului ∫i a Camerei Deputa˛ilor, Ón ultima zi, cei afla˛i la putere au adus Ón discu˛ie fie legi foarte importante, fie modificarea ∫i completarea unor legi foarte importante, cum este cea a administra˛iei publice locale.
Este necesar, doamnelor ∫i domnilor senatori, s„ nu ne ascundem dup„ deget ∫i s„ punem punctul pe îi“. Ce dore∫te echipa din mijlocul s„lii îOmnia“? S„ introduc„ dezastru ∫i anarhie Ón consiliile jude˛ene ∫i locale Ón aceast„ var„, respectiv, o lege extrem de important„ pentru ˛ar„, o lege organic„ a administra˛iei publice locale se dore∫te a fi modificat„ ast„zi, pentru ca, Ón iulie ∫i august, s„ fie Ónl„tura˛i din fruntea consiliilor jude˛ene ∫i apoi ∫i din fruntea prim„riilor pre∫edin˛ii, vicepre∫edin˛ii ∫i viceprimarii care nu au culoarea politic„ a P.D.-ului, P.N.L.-ului, U.D.M.R.-ului ∫i P.C.-ului.
P.R.M. este Ómpotriva acestor modific„ri care sunt propuse de ini˛iatori. f n s„ subliniez, doamnelor ∫i domnilor senatori, faptul c„ Guvernul Rom‚niei, Ón scris, nu sus˛ine adoptarea propunerii legislative Ón forma prezentat„. Acesta este punctul de vedere al Guvernului.
Eu am r„mas surprins, urm„rind de azi-diminea˛„ ceea ce se Ónt‚mpl„ Ón aceast„ sal„, constat‚nd c„ senatorii ∫i deputa˛i din partea P.N.L., P.D., U.D.M.R., P.C. nu sus˛in Guvernul Rom‚niei ∫i m„ Óntrebam pe cine sus˛ine˛i.
Œi sus˛ine˛i pe cet„˛enii din municipii, ora∫e, jude˛e, comune care ∫i-au ales, Ón vara trecut„, pre∫edin˛ii, vicepre∫edin˛ii de consilii jude˛ene, ∫i-au ales viceprimarii? S-a pus Ón discu˛ie aici de c„tre ini˛iatori faptul c„ se dore∫te acum, brusc ∫i dintr-o dat„, s„ se aplice principiul simetriei, dar din 1992, de c‚nd a intrat Ón vigoare Legea nr. 69/1991, nu s-a pus Ón discu˛ie principiul simetriei la schimbarea din func˛ie a ale∫ilor locali.
A ap„rut dintr-o dat„ Ón aceste zile necesitatea aplic„rii principiului simetriei. Este posibil ca din toamn„ sau poate de la iarn„ sau Ón prim„vara anului viitor actuala echip„ care sus˛ine Guvernul s„-∫i modifice componen˛a sau s„ se r„reasc„ pu˛in. Œn condi˛iile acestea ar Ónsemna ca peste c‚teva luni s„ trecem din nou la alegeri de pre∫edin˛i, vicepre∫edin˛i de consilii jude˛ene sau de viceprimari.
Acesta este pasul 2.
Dar nu aceasta este urgen˛a vizat„, domnule pre∫edinte, azi, aici, ∫i eu regret c„ nu d„m dovad„ de seriozitate ∫i responsabilitate c‚nd accept„m, cu Ónc„lcarea Legii administra˛iei publice, f„r„ consultarea structurilor asociative, c‚nd accept„m, cu Ónc„lcarea hot„r‚rii recente a Guvernului Rom‚niei, s„ lu„m Ón discu˛ie o ini˛iativ„ legislativ„ care nu respect„ prevederile legale ∫i nu avem r„bdare Ónc„ c‚teva luni — dou„, trei — c‚nd s„ lu„m Ón discu˛ie propunerile de ansamblu ale Guvernului Rom‚niei privind modificarea ∫i completarea acestei legi.
Grupul P.R.M. va vota Ómpotriva acestei ini˛iative legislative.
## V„ mul˛umesc.
Stima˛i colegi, dau cuv‚ntul Ón primul r‚nd domnului Ionel Oltean, ini˛iatorul. Ave˛i cuv‚ntul.
## **Domnul Ioan Oltean:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Este evident c„ punctele scoase Ón eviden˛„ de antevorbitori la dezbateri generale sunt de natur„ politic„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 Eu a∫ vrea s„ ave˛i Ón vedere c„ aceast„ ini˛iativ„ nu este g‚ndit„ politic.
Aceast„ ini˛iativ„ vizeaz„ aspectele pe care autorit„˛ile publice locale le-au constatat pe parcursul aplic„rii legii...
...din 2001 Óncoace.
De altfel, domnule senator, la Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului din Senat au existat o mul˛ime de propuneri scrise ale autorit„˛ilor, care au fost incorporate Ón aceast„ ini˛iativ„. De asemenea, vreau s„ precizez c„ Guvernul a f„cut observa˛ii care au fost Ónsu∫ite de c„tre ini˛iatori ∫i, Ón consecin˛„, punctul de vedere ulterior acestora a fost de sus˛inere a acestei ini˛iative ∫i nu mai poate fi invocat faptul c„ Guvernul nu ar sus˛ine aceast„ ini˛iativ„ legislativ„.
De aceea, domnule pre∫edinte, eu cred c„ legea nu este Ón conflict cu normele constitu˛ionale.
Nu vreau s„ intru Ón polemic„ cu domnul senator Iorgovan, dar o spun cu toat„ seriozitatea c„ nu intr„ Ón conflict cu normele constitu˛ionale, ∫i raportul pe care Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului l-a Óntocmit este unul ce poate fi validat prin votul dumneavoastr„ f„r„ nici un fel de re˛inere.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## V„ mul˛umesc.
Domnule secretar de stat, dori˛i s„ spune˛i punctul de vedere al Guvernului?
**Domnul Alexandru Mircea** — _secretar de stat Ón Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor_ **:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Voiam s„ fac precizarea c„ punctul de vedere al Guvernului, a∫a cum a fost transmis ini˛ial, a pus Ón vedere c‚teva obiec˛iuni care ulterior au fost luate Ón discu˛ie. Exemplu: s-a f„cut obiec˛ie pe schimbarea din func˛ie a viceprimarului care era prev„zut„ Ón forma ini˛ial„ a legii, la art. I punctul 3, ∫i aceast„ chestiune a fost retras„, s-au f„cut dup„ aceea obiec˛iuni — se reg„sesc Ón textul Guvernului — la art. 61 alin. 2 ∫i 3, care au fost eliminate de comisie, ∫i, prin urmare, la art. 78 alin. 2, care au fost eliminate.
Vreau s„ pun Ón discu˛ie faptul c„ Ón momentul de fa˛„ punctul de vedere al Guvernului a fost luat Ón calcul Ón procesul de negociere, de elaborare, la comisie s-a ˛inut cont de aceste observa˛ii.
Prin urmare, atunci c‚nd se face afirma˛ia aici c„ Guvernul nu sus˛ine, trebuie luat Ón vedere ∫i trebuie citite toate materialele care se pun Ón map„, nu numai ultima propozi˛ie dintr-un material.
V„ mul˛umesc.
Guvernul sus˛ine raportul.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
V„ mul˛umesc.
V-a∫ ruga p‚n„ Óncheiem dezbaterile s„ aduce˛i la pre∫edinte...
Domnule secretar de stat, s„ aduce˛i la pre∫edinte, p‚n„ Óncheiem dezbaterile, punctul de vedere al Guvernului scris, da? S„ vedem ceea ce ne spune˛i dumneavoastr„.
Trecem la amendamente, stima˛i colegi.
Deci s„-mi da˛i punctul de vedere scris. Nu am spus nimic altceva. Avem un punct de vedere scris, negativ, al
Guvernului. Spune˛i c„ s-a schimbat Ón pozitiv. V„ rog s„ ni-l aduce˛i.
V„ mul˛umesc.
Trecem la amendamente, stima˛i colegi.
## **Domnul Antonie Iorgovan**
**:**
Domnule pre∫edinte, s-a propus retrimiterea la comisie.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Poftim? Da. Scuze!
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Cu 54 de voturi pentru, 65 Ómpotriv„, nici o ab˛inere, s-a respins. 119 voturi.
**Din sal„**
**:**
Liste...
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Rog, liste pentru liderii de grup.
Stima˛i colegi,
Avem amendamente admise ∫i amendamente respinse. Vreau s„ re˛ine˛i ∫i s„ m„ urm„ri˛i Ón acela∫i timp. La unele articole avem amendament propus de comisie ∫i dou„, trei amendamente propuse de colegi, care au fost respinse.
Deci, c‚nd vom discuta un alineat, un articol, care are Ón spate 3 amendamente, unul admis de comisie ∫i dou„ neadmise, vom lua decizia final„ legat„ de acest amendament.
Trecem la amendamentele respinse. Avem, Ón primul r‚nd, la alin. 2 al art. 61, un amendament. Se mai sus˛ine?
Domnul senator Funar.
Este un amendament respins de comisie.
## **Domnul Gheorghe Funar:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Dac„-mi permite˛i, Ónainte de a face referire la primul amendament respins, s„ reamintesc faptul c„ plenul Senatului a hot„r‚t c„, Ón cazul legilor organice, votul final se d„ Ón ziua de luni.
Stimate coleg,
Vreau s„ re˛ine˛i c„ suntem Ón ultima zi de sesiune parlamentar„. Tot ce discut„m ast„zi..., am Óncheiat capitolul. Nu are rost s„ discut„m acum ∫i peste trei luni s„ venim la vot. V„ rog foarte mult! Atunci nu mai discut„m. Discut„m la 1 septembrie.
Domnule Funar, v„ rog s„ v„ retrage˛i aceast„ propunere.
V„ rog, sus˛ine˛i amendamentul.
Nu e o propunere. Eu am f„cut trimitere la ce a hot„r‚t Senatul...
Stimate coleg, Ónc„ o dat„... Œnseamn„ c„ ne juc„m de-a legea. Deci discut„m acum ∫i peste trei luni d„m votul! Œn˛eleg c„ este o grab„ aici, v„ rog s„ fi˛i de acord s„ mergem p‚n„ la final.
V„ rog s„ sus˛ine˛i amendamentul.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
La primul amendament respins, fa˛„ de textul propus de ini˛iator: îPrimarul ∫i viceprimarii particip„ la ∫edin˛ele consiliului local“, eu am propus formularea: îPrimarul ∫i viceprimarii sunt obliga˛i s„ participe la ∫edin˛ele consiliului local“.
Este necesar lucrul acesta...
## S-a Ón˛eles.
Care este punctul de vedere al comisiei?
Comisia a respins amendamentul propus de domnul senator Funar, consider‚nd c„ formularea din text este suficient de imperativ„: îPrimarul ∫i viceprimarii particip„ la ∫edin˛ele consiliului local“.
Este o dispozi˛ie acoperitoare, corect„, ∫i solicit„m respingerea amendamentului.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Mai sunt interven˛ii?
Vot · Respins
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Amendamentul a fost respins.
Dac„ la art. 61 alin. 2 se mai sus˛ine amendamentul? Œn˛eleg c„ nu.
Trecem la art. 78 alin. 2.
Se mai sus˛ine amendamentul? Œn˛eleg c„ nu. Mul˛umesc foarte mult.
Mergem mai departe, stima˛i colegi.
Suntem la art. 93 alin. 1.
Dac„ se mai sus˛in amendamentele? Œn˛eleg c„ nu. Dac„ la art. 113 alin. 2 se sus˛ine amendamentul? Domnul senator Simionescu, v„ rog.
## **Domnul Aurel Gabriel Simionescu:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Noi am propus eliminarea acestei prevederi, dintr-o serie de motive.
Œnt‚i a∫ vrea s„ observa˛i c„ exist„ ∫i un aviz negativ din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri a Senatului pentru Óntregul proiect, nu numai avizul negativ al Guvernului la momentul respectiv.
De ce am sus˛inut eliminarea? Œn primul r‚nd, pentru c„, Ón momentul Ón care pre∫edintele consiliului jude˛ean ∫i vicepre∫edin˛ii sunt ale∫i, dup„ ce aceast„ alegere este politic„, ei devin oameni de administra˛ie, pre∫edintele devine ordonator principal de credite ∫i a-l scoate dintr-o func˛ie administrativ„, executiv„, Ónseamn„ c„ avem un anumit motiv temeinic, bine justificat. Dac„ politic Ói putem repro∫a ceva, pur ∫i simplu, din punct de vedere al grupului politic, din punct de vedere administrativ trebuie s„ aib„ o justificare bine Óntemeiat„.
Œn al doilea r‚nd, pentru c„ avem nevoie de stabilitate Ón aceste func˛ii ∫i pentru c„ trebuie s„ elimin„m liberul arbitru.
Poate c„ ast„zi, Ón acest moment, exist„ un anumit interes, dar, Ón momentul urm„tor, noi nu vom elimina acele grupuri mici, care vor putea influen˛a alegerea sau revocarea pre∫edintelui, a vicepre∫edin˛ilor, pentru c„
diferen˛ele sunt foarte mici, sunt doi oameni, trei oameni ∫i atunci ei pot juca Óntr-o parte sau Ón alta.
Nu Ón ultimul r‚nd este faptul c„ noi cre„m, Ón acest moment, o stare de confuzie general„. La nivelul jude˛elor avem o serie Óntreag„ de activit„˛i care vizeaz„ fonduri structurale, Ónfr„˛iri, integrare european„ ∫i toate celelalte. Œn momentul Ón care pre∫edintele consiliului jude˛ean, care reprezint„ jude˛ul, Ón conformitate cu Legea nr. 215/2001, este pe un teren extrem de fragil, cei care vor veni s„ discute se vor Óntreba c‚t de legitim„ este persoana respectiv„ cu care discut„.
Œn final, domnule pre∫edinte, vreau s„ informez Senatul c„ e bine s„ ne uit„m ∫i la vecinii no∫tri ∫i i-a∫ ruga pe colegii no∫tri din U.D.M.R. s„ se uite cum arat„ aceast„ lege Ón Ungaria, ˛ar„ membr„ a Uniunii Europene, acolo unde pre∫edintele sau vicepre∫edintele pot fi sco∫i din func˛ie numai printr-o hot„r‚re a unei cur˛i de justi˛ie.
Cu dou„ treimi din voturi, ∫i ne uit„m pe lege.
Deci e bine s„ ne uit„m ∫i ce fac al˛ii ∫i cum se Ónt‚mpl„ Ón alte locuri, ∫i Ón Cehia, ∫i Ón Italia, ∫i Ón alte locuri.
V„ mul˛umesc.
## V„ mul˛umesc.
Mai sunt lu„ri de cuv‚nt? Domnul senator Berceanu. La acest amendament de eliminare a textului propus de ini˛iatori ∫i p„strare a textului existent Ón Legea nr. 215/2001.
## Domnule pre∫edinte,
De fapt, Ón punctul acesta, noi discut„m de corectarea unor situa˛ii care sunt cunoscute de toat„ lumea, ∫i anume, apari˛ia a ceea ce s-a numit de c„tre pres„ ∫i, p‚n„ la urm„, de c„tre noi to˛i, îbaroni locali“.
Ace∫ti baroni locali au ap„rut pentru c„ nu mai depindeau de nimeni ∫i de nimic. Ei au f„cut Ón a∫a fel, Ónc‚t, la Ónceput, au avut jum„tate plus unu din voturi, au fost ale∫i, iar dup„ aceea, chiar ∫i partidul care i-a propus sau partidele care le-au dat voturile respective i-au sc„pat din m‚n„, nu a mai existat nici un fel de control, pentru c„ s-au sim˛it ap„ra˛i de aceast„ foarte dificil de Óntrunit majoritate de peste dou„ treimi, au avut grij„ s„-∫i atrag„ o treime, prin diverse metode directe, particulare, ∫i de aici Óncolo ∫i-au Ónchipuit c„ pot s„ fac„ ce vor ei, cum vor ei, cu banii publici, pentru c„ ∫tiau c„ nimeni nu poate s„-i clinteasc„ de acolo.
Noi consider„m c„ cel care este, Óntr-adev„r, Óndrept„˛it s„ ia deciziile este consiliul jude˛ean, consilierii, cei mul˛i, care c‚nt„resc toate problemele, ∫i o majoritate dintre ei trebuie s„ fie totdeauna ascultat„. S-au Ónt‚mplat foarte multe cazuri Ón care, de∫i mai mult de jum„tate din consilierii ale∫i doreau un anumit lucru, ∫tiau c„ este bun pentru comunitate un anumit lucru, nu puteau s„-l fac„, pentru c„ era pre∫edintele, care era de neclintit ∫i care se sim˛ea sigur pe el ∫i putea s„ fac„ orice.
Noi credem c„ trebuie s„ mergem pe aceast„ formul„. De aceea, ∫i Ón ceea ce prive∫te acest amendament ∫i urm„toarele, noi dorim s„ sc„p„m de aceast„ idee, c„ se vor crea noi ∫i noi baroni locali prin modalitatea aceasta, indiferent c„rei forma˛iuni politice apar˛in.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Mul˛umesc foarte mult. Dac„ mai sunt interven˛ii din partea altor grupuri? MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
Deci au sus˛inut domnul senator Simionescu, domnul senator Neagoe...
Dac„ din celelalte grupuri mai sunt interven˛ii? Nu mai sunt.
Deci, stima˛i colegi, prin acest amendament se propune eliminarea, deci p„strarea reglement„rii din Legea nr. 215/2001, in vigoare.
Vot · Respins
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Dac„ se mai sus˛in ∫i celelalte amendamente respinse la art. 113 alin. 2?
Domnul senator Funar.
## Domnule pre∫edinte, Onorat Senat,
Fa˛„ de textul care a fost propus de c„tre ini˛iatori, amendamentul meu este formulat astfel:
îPre∫edintele ∫i vicepre∫edin˛ii se aleg cu votul secret al majorit„˛ii consilierilor Ón func˛ie.
Eliberarea din func˛ie a pre∫edintelui consiliului jude˛ean se face prin votul secret al majorit„˛ii consilierilor Ón func˛ie, la propunerea a cel pu˛in o treime din num„rul acestora, dac„ Ón exercitarea cu rea-credin˛„ a atribu˛iilor de serviciu au Ónc„lcat Constitu˛ia ∫i celelalte legi ale ˛„rii, au prejudiciat interesele ˛„rii, ale unit„˛ii administrativ-teritoriale, ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorial„ respectiv„.“
Avem textul, stimate coleg.
Dumneavoastr„ Ól ave˛i, domnule pre∫edinte, dar 99% din sal„ nu Ól au. De aceea l-am citit.
Nu, dar ∫tiu cum s„ voteze. Nu are importan˛„. V„ rog.
Asta este alt„ problem„. Permite˛i-mi s„-l Ónchei, domnule pre∫edinte.
îŒn acelea∫i condi˛ii pot fi elibera˛i din func˛ie ∫i vicepre∫edin˛ii.
Condi˛iile de eliberare din func˛ie trebuie Óndeplinite cumulativ.“
Mul˛umesc.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Mul˛umesc.
Dac„ sunt interven˛ii din partea grupurilor, la acest amendament legat de motivarea revoc„rii? Nu sunt.
Vot · Respins
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Deci a fost respins ∫i acest amendament.
Dac„ se mai sus˛ine vreun amendament la pozi˛ia 10, art. 119?
## **Domnul Gheorghe Funar**
**:**
Solicit„m liste, domnule pre∫edinte.
Liste pentru liderii de grup la votul anterior. La art. 119 alin. 1 se mai sus˛ine?
Domnule pre∫edinte, dac„-mi permite˛i, am dou„ amendamente la art. 113, respinse.
Da, scuza˛i-m„, a∫a este. V„ rog.
Fa˛„ de alin. 1 ∫i 2 existente acum Ón lege, am propus un alineat 3: îModificarea intr„ Ón vigoare dup„ alegerile locale din luna iunie 2008“.
Este un alineat propus la art. 113.
De asemenea, am propus Ónc„ un alineat, 4: îPre∫edin˛ii ∫i vicepre∫edin˛ii schimba˛i din func˛ie pot ataca hot„r‚rea la instan˛a de contencios administrativ. Odat„ atacat„ Ón contencios, hot„r‚rea consiliului jude˛ean este suspendat„ de drept, p‚n„ la solu˛ionarea definitiv„ ∫i irevocabil„ a litigiului.“
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Mul˛umesc foarte mult.
Dac„ sunt interven˛ii la acest amendament?
Deci ideea este de intrare Ón vigoare, s„ nu schimb„m regula Ón timpul jocului, pentru alegerile viitoare din 2008. A doua, cei schimba˛i s„ poat„ ataca la contencios.
Nu mai sunt alte interven˛ii.
-
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
- Liste, v„ rog, pentru liderii de grup.
- Dac„ la art. 119 alin. 1 se mai sus˛ine? Œn˛eleg c„ nu. Dac„ la pozi˛ia 11, cu referire la art. III, se mai
- sus˛ine?
Doamna senator Vedina∫, ave˛i cuv‚ntul.
## Domnule pre∫edinte,
## Distin∫i colegi,
Amendamentul meu vizeaz„ faptul c„ prevederile referitoare la modul de eliberare din func˛ie a pre∫edin˛ilor ∫i vicepre∫edin˛ilor s„ se aplice Óncep‚nd cu alegerile din luna iunie 2008. Este sensibil apropiat de cel formulat de domnul senator Funar anterior.
Vreau s„ aduc c‚teva argumente Ón sus˛inerea lui.
Dac„ motiva˛ia care a determinat ini˛iatorii s„ promoveze o asemenea ini˛iativ„ este at‚t de nevinovat„ ∫i f„r„ substan˛„ politic„, a∫a cum ne-a declarat ast„zi unul din ini˛iatori, domnul deputat Olteanu, atunci, un asemenea amendament nu poate s„ aib„ dec‚t un singur destin: s„ fie votat.
Un alt argument vizeaz„ faptul c„ mandatul pre∫edin˛ilor ∫i vicepre∫edin˛ilor s-a n„scut sub imperiul unei reglement„ri Ón vigoare la acea dat„.
Potrivit principiului _îtempus regit actum“,_ aceast„ lege, Ón vigoare la data Ón care s-a n„scut mandatul, trebuie s„ guverneze Óntregul mandat. Cum a˛i spus ∫i dumneavoastr„ Ónainte, nu putem schimba regulile jocului Ón timpul jocului.
Pentru aceste considerente, v„ rog s„ vota˛i acest amendament.
V„ mul˛umesc.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Mul˛umesc foarte mult.
Dac„ mai sunt interven˛ii legate de acest amendament? Nu sunt.
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Vre˛i s„ interveni˛i?
Comisia pentru administra˛ie public„ ∫i organizarea teritoriului solicit„ respingerea amendamentului.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Da, am re˛inut.
V„ rog,
Vot · approved
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Stima˛i colegi, am epuizat amendamentele respinse. Intr„m pe amendamentele admise.
Dac„ ave˛i interven˛ii asupra lor? Nu sunt interven˛ii. Deci, stima˛i colegi...
Domnule pre∫edinte, dac„ Ómi permite˛i, Ónainte de a supune la votul final. Am solicitat de zece minute liste. Nu ∫tiu din ce cauz„ nu ni se prezint„ listele, pentru a v„ prezenta senatorii absen˛i din sal„.
Da˛i-ne posibilitatea, domnule pre∫edinte...
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Ne cerem scuze. La votul final — este o lege foarte important„ — ∫i la raport, ∫i la lege, o s„ v„ d„m liste.
Stima˛i colegi, pe cale de consecin˛„...
...
Domnul Solcanu, permite˛i s„
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Domnule pre∫edinte...
Da, domnul Berceanu.
Fiind o lege organic„, v„ propunem ca votul final pe raport ∫i votul final asupra legii s„ aib„ loc Óntr-o ∫edin˛„ dedicat„ special, a∫a cum am stabilit _... (Hohote de r‚s Ón sal„, aplauze.)_
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Domnule vicepre∫edinte, eu cred c„ e o glum„. A˛i spus-o serios?
Din sal„
#98276La vot, domnule pre∫edinte, la vot!
Domnul Funar.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Permite˛i s„ informez plenul, Ómi cer scuze din start dac„ am gre∫it, ∫i rog pe colegi s„ m„ corecteze dac„ cumva am gre∫it din cauza vitezei. Uit‚ndu-m„, Óntr-un
minut, peste lista primit„ Ón sal„ nu sunt prezen˛i, domnule pre∫edinte...
Numai o secund„, domnul coleg!
Domnul Stroe, v„ rog foarte mult, dumneavoastr„ lucra˛i
cu microfoanele, nu cu vocea _... (Aplauze, hohote de r‚s.)_ V„ rog eu foarte mult s„-l ascult„m pe domnul Funar. Ave˛i cuv‚ntul.
Da, domnule pre∫edinte.
Noi am remarcat Ón sal„, dar apar pe liste c„ au votat senatorii Blaga, Ha∫otti, Popa Aron, Voiculescu, Popescu Irinel, György Frunda, Puskás, Verestóy. Mul˛umesc.
Dar nu au votat, domnule!
Domnule pre∫edinte,
Vreau s„ v„ spun c„ domnul Funar dezinformeaz„. Domnul Voiculescu nu apare c„ a votat.
™i nici Blaga.
## **Domnul Mihail Lupoi:**
Domnule pre∫edinte, pe procedur„, dac„-mi permite˛i s„ iau cuv‚ntul...
Domnule pre∫edinte, dac„-mi permite˛i ∫i mie pe procedur„, ca s„ rezolv„m ∫i problema asta cu cine este ∫i cine nu este...
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Numai o secund„! S-a f„cut o acuza˛ie ∫i trebuie s„ fie Ón cuno∫tin˛„ de cauz„...
**Din sal„**
**:**
La vot! La vot!
Da, domnul Lupoi, v„ rog.
## **Domnul Mihail Lupoi:**
Domnule pre∫edinte,
Ca s„ evit„m discu˛iile de genul acesta ∫i s„ respect„m ∫i regulamentul, s-a f„cut o propunere de c„tre domnul senator Berceanu, propunere pe care am rug„mintea s„ o supunem la vot, ∫i anume am‚narea votului final pentru o alt„ ∫edin˛„ ∫i Ón felul acesta rezolv„m problema ∫i a prezen˛ei Ón sal„, ∫i regulamentul Ól respect„m, propun‚nd votul pentru solicitarea domnului Berceanu.
V„ rog s„ lua˛i loc. Domnul senator Eckstein.
## **Domnul Eckstein Kovács Péter:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Domnul senator Funar, care este lider de grup parlamentar, a invocat faptul c„ domnul senator Frunda ar fi votat.
V„ rog s„ vede˛i, domnul Funar a∫a a spus, ∫i domnul Frunda nu este prezent, Ón schimb un lider de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 grup ar trebui s„ ∫tie c„ liderul partidului Domniei sale figureaz„ votat ∫i nu este prezent.
Domnul senator Funar.
## **Domnul Gheorghe Funar:**
Domnule pre∫edinte, probabil, unii dintre colegi nu au fost suficient de aten˛i. Eu nu am spus c„ au votat, eu am precizat c„ nu sunt prezen˛i Ón sal„
∫i i-am citit pe urm„torii...
Dar, domnule pre∫edinte, grupul nostru parlamentar solicit„ s„
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Stima˛i colegi,
Discut„m de mai bine de dou„ ore acest proiect de lege. Suntem totu∫i Ón Senatul Rom‚niei. Cred c„ se impune pu˛in„ ˛inut„. Suntem Ón ultima zi a acestei sesiuni.
Deci ne batem ∫i discut„m amendamente de o or„, cu argumente pro ∫i contra, ∫i pe urm„ spunem c„ nu ne convine.
Sigur c„ e dreptul unui lider de grup s„ ridice aceast„ problem„, s„ o
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Stima˛i colegi...
V„ rog s„ lua˛i loc, doamna senator. Dori˛i ceva de la mine, personal? S„ m„ privi˛i sau s„ lua˛i cuv‚ntul? V„ rog frumos...
Domnule pre∫edinte, din p„cate, nu pot s„ m„ adresez dumneavoastr„ f„r„ s„ v„ ∫i privesc. Asta este a∫ezarea Ón sal„... Asta este regula...
V„ mul˛umesc foarte mult. Ce s„ facem...
Deci rug„mintea noastr„, propunerea noastr„, este ca ceea ce am solicitat s„ r„m‚n„ Ón aten˛ia plenului, ∫i anume votul final pe acest proiect de lege, pe care au fost dezbateri at‚t de lungi ∫i at‚t de utile, poate, pentru noi to˛i, s„ fie dat Óntr-o alt„ zi de plen a Senatului Rom‚niei.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Doamna senator Vedina∫.
## **Doamna Verginia Vedinia∫:**
Domnule pre∫edinte ∫i dragi colegi,
A∫ vrea s„ v„ amintesc c„ suntem totu∫i Ón Senatul Rom‚niei ∫i c„ este jenant pentru fiecare dintre noi. Adic„, de trei ore discut„m, ni se solicit„ s„ se introduc„ pe ordinea de zi, ne zbatem s„ facem rost de amendamente ca s„ le putem sus˛ine ∫i acum ni se cere s„ nu mai vot„m legea. V„ rog s„ nu admite˛i. O asemenea propunere nu merit„ nici m„car s„ fie supus„ la vot.
V„ mul˛umesc.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Stima˛i colegi,
Eu pot s„ fac, Ón calitate de pre∫edinte, urm„torul lucru, pentru a demonstra c„ suntem un Senat serios: s„
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Vre˛i ori una, ori alta. Nu se poate am‚ndou„...
Supune˛i la vot propunerea domnului Berceanu...
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Nu ∫tiu dac„ am fost suficient de clar.
C‚nd am votat ordinea de zi, am fost foarte clar ∫i v-am spus c„ toate proiectele de lege care se dezbat ast„zi le ducem p‚n„ la final, inclusiv votul pe lege.
™i am supus la vot ∫i nu a˛i f„cut nici un comentariu.
Deci a˛i fost de acord.
Dup„ ce intr„m pe dezbateri ∫i v„ bate˛i s„ introducem pe ordinea de zi, dureaz„ o or„ ∫i jum„tate, intr„m pe amendamente, vede˛i c„ colegii no∫tri nu mai sus˛in amendamentele, ne schimb„m cum dori˛i dumneavoastr„... Nu se poate! Nu ne putem juca astfel Ón Senatul Rom‚niei!
Deci, pe cale de consecin˛„, v„ rog foarte mult, sunt dou„ variante... care o accept ca pre∫edinte... dup„ ce v-a˛i dat acceptul pentru ast„zi, o zi f„r„ or„ final„ de Ónchidere Ón care parcurgem toate legile. Ori anul„m toate discu˛iile pe aceast„ lege, ori supunem la vot raportul ∫i proiectul de lege. Asta este formula. V„ rog foarte mult. Nu suntem nic„ieri Ón alt„ parte, dec‚t Óntr-un for democratic, Ón Senat.
Stima˛i colegi,
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Nu sunte˛i de acord. De acord.
Pe r„spunderea mea, supun votului raportul final, cu toate amendamentele.
V„ rog s„ vota˛i raportul...
S-a f„cut o propunere, domnule pre∫edinte. Trebuie supus„ la vot.
Procedur„, v„ rog frumos.
S-a f„cut o propunere de am‚nare a votului.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Nu v-am dat cuv‚ntul.
Propun o pauz„ de 15 minute. Liderii de grup, Ón sala din spate.
E dreptul meu!
## PAUZ√ *
## * * DUP√ PAUZ√
Doamnelor ∫i domnilor senatori, V„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile Ón sal„. Stima˛i colegi,
V„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile Ón sal„.
Doamna senator Norica Nicolai, domnul Alexandru Mor˛un, domnul Radu Stroe, v„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 V„ rog s„ lua˛i loc, stima˛i colegi.
Mergem mai departe, stima˛i colegi.
Dup„ aceast„ pauz„ suntem Ón urm„toarea situa˛ie: v„ rog s„ m„ urm„ri˛i.
Deci, atunci c‚nd am votat ordinea de zi, a fost o Óntreaga disput„, de-o parte ∫i de alta, pentru includerea pe aceast„ ordine de zi a propunerii de modificare ∫i completare a Legii nr. 215/2001.
S-a propus s„ se includ„ pe ordinea de zi dezbaterea ∫i adoptarea.
Ulterior, dup„ dezbaterea amendamentelor, probabil c„ v-a˛i f„cut alte socoteli ∫i dori˛i o interven˛ie, adic„ s„ nu mai vot„m acum, s„ vot„m Ón septembrie.
Aceasta este situa˛ia creat„.
Rog liderii de grup, dac„ mai au vreo interven˛ie? Liderii de grup am Óntrebat, domnule Radu Mircea Berceanu. ™i preg„ti˛i-v„ s„-mi da˛i ∫i articolul din regulament unde, pe parcursul dezbaterii unei legi, Ón final, pute˛i solicita acest lucru.
Domnul Ion Solcanu, v„ rog.
Ion Solcanu
#106884Domnule pre∫edinte,
Noi suntem lega˛i de votul pe care l-am dat ast„zi Ón momentul Ón care s-a solicitat ∫i s-a inclus pe ordinea de zi, spre dezbatere ∫i adoptare, aceast„ propunere de lege.
Ca urmare, ea trebuie supus„ votului final, ∫i raportul comisiei ∫i proiectul de lege Ón totalitate.
Exist„ posibilitatea de am‚nare a unui vot, pentru c„ am practicat lucrul acesta, am dezb„tut o lege Óntr-un anume moment, iar votul final l-am dat, la solicitare, alt„ dat„, dar aceast„ practic„ a fost Ón cadrul aceleia∫i sesiuni, ori noi ast„zi Óncheiem sesiunea.
Ca urmare, nu putem raporta un vot pe o lege dezb„tut„ ast„zi, Óntr-o sesiune viitoare.
Deci vorbesc ∫i de regulament, ∫i de practica legislativ„ pe care o avem de 15 ani Ón Senatul Rom‚niei. Sunt de 15 ani Ón Senatul Rom‚nei ∫i aceasta este practica de care v„ vorbesc.
Œn consecin˛„, trebuie s„ supune˛i votului, ∫i nici nu mai trebuia s„ aib„ loc vreo discu˛ie. Aceast„ propunere legislativ„ a fost dezb„tut„ ast„zi cu absolut toate amendamentele.
Mul˛umesc foarte mult. Domnul senator Eckstein Kovács Péter.
## **Domnul Eckstein Kovács Péter:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Noi avem practic trei posibilit„˛i aici, este clar. Una, dac„ se solicit„ retrimiterea la comisie, pentru c„ din discu˛iile...
... au continuat p‚n„ la momentul ivirii acestei probleme de procedur„, da?
Dac„ se cere ∫i se admite de c„tre plen, se poate retrimite la comisie, f„r„ doar ∫i poate, procedural, da? Dup„ discu˛ii.
Œn al doilea r‚nd, se poate cere am‚narea votului final — ∫i aici noi suntem Camer„ decizional„, nu suntem Ón pericolul s„ fie adoptat tacit sau, cum s„ spun, voin˛a noastr„ s„ fie viciat„ prin am‚narea acestei decizii, nu exist„ nici un impediment, suntem Ón ultima zi de sesiune — s„ continu„m Óntr-o sesiune extraordinar„ — se poate convoca acum, Ón iulie, Ón august, nici o problem„ — deci se poate am‚na dac„ majoritatea Senatului hot„r„∫te acest lucru, ori dac„ majoritatea Senatului hot„r„∫te s„ d„m votul final, d„m votul final.
Aceste trei posibilit„˛i sunt.
Anularea discu˛iilor, cu regrete, domnule pre∫edinte, nu se poate face.
Mul˛umesc foarte mult. Doamna senator Maria Petre, v„ rog.
## **Doamna Maria Petre:**
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Voi spune un lucru care nu a fost inventat de noi acum, cu aceast„ cerere, ∫i care exist„ ca atare Ón Regulamentul Senatului Rom‚niei, de la originea lui ∫i p‚n„ Ón prezent, m„ refer la art. 130, domnule pre∫edinte, alin. 1 ∫i 2. Sigur c„ alin. 1 nu face obiectul discu˛iei noastre, dar alin. 2, care nu a fost modificat prin nici una din hot„r‚rile ulterioare ale Senatului Rom‚niei, spune a∫a: îvotul final poate avea loc Óntr-o ∫edin˛„ consacrat„ acestui scop Ón ordinea definitiv„rii proiectului de lege sau a propunerii legislative.“
Colegul nostru, domnul senator Gheorghe Funar, a f„cut o propunere care probabil avea Ón vedere inclusiv acest lucru, propunere care viza faptul c„ Senatului Rom‚nei a hot„r‚t ca voturile finale s„ fie date Óntotdeauna Ón zilele de luni. Sigur c„ suntem...
...asta este situa˛ia, suntem Ón ultima...
V„ rog s„ p„stra˛i lini∫tea!
## **Doamna Maria Petre:**
Nu este vina nim„nui c„ suntem azi Ón ultima zi a actualei sesiuni, ultima zi poate s„ fie ∫i ziua de m‚ine, dac„ vre˛i s„ tot construim pe ceea ce procedura ∫i Constitu˛ia ne-ar putea l„sa, sau ziua de dup„-amiaz„...
Ceea ce vreau s„ spun, Ón final, este c„ cererea noastr„ are ∫i baz„ regulamentar„ ∫i v„ rog, domnule pre∫edinte, ∫i repet propunerea pe care deja am f„cut-o ∫i pe care a f„cut-o ∫i colegul, domnul senator Radu Mircea Berceanu, ca votul final pe legea pe care tocmai am Óncheiat dezbaterea general„ s„ fie am‚nat fie Ón sesiunea extraordinar„, fie Ón sesiunea care Óncepe la 1 septembrie.
V„ mul˛umesc.
Domnul ™erban Nicolae, am spus doar liderii de grup.
## **Domnul Gheorghe Funar:**
Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
A∫ vrea s„ precizez c„ eu nu am f„cut propunerea ca votul s„-l d„m Óntr-o zi de luni, eu am amintit de ceea ce a hot„r‚t Senatul Ón aceast„ sesiune.
Dumneavoastr„ m-a˛i convins, domnule pre∫edinte, prin interven˛ia pe care a˛i avut-o, c„ votul trebuie s„-l d„m ast„zi.
Œn afar„ de acest lucru, sunt nevoit s„-l contrazic pe antevorbitorul meu, respectiv amintind c„ Ón diminea˛a acestei zile plenul Senatului a votat ordinea de zi, a votat includerea pe ordinea de zi a acestei ini˛iative legislative ∫i am convenit, de comun acord cu votul majoritar, c„ ast„zi are loc dezbaterea ∫i votul pe lege, pentru c„ ini˛iatorii, sus˛inu˛i de unii dintre colegii no∫tri, doresc ca Ón lunile iulie ∫i august s„ schimbe conducerea consiliilor jude˛ene Óntr-o prim„ etap„, deci este necesar s„ le d„m prilejul s„ munceasc„ peste var„.
De aceea, domnule pre∫edinte, noi am votat ∫i v„ rog, nu ne mai supune˛i Ónc„ o dat„ votului ceea ce am votat ast„zi-diminea˛„, anume c„ ast„zi dezbatem legea. Am f„cut lucrul acesta ∫i am ajuns la votul pe raport ∫i la votul final, ∫i grupul nostru parlamentar solicit„, domnule pre∫edinte, s„ supune˛i la vot ast„zi.
Stima˛i colegi, mai sunt interven˛ii? Domnul Ion Solcanu, v„ rog.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
Ion Solcanu
#112311## Domnule pre∫edinte,
Vreau s„ semnalez colegilor din Senat, dar mai ales din majoritatea parlamentar„ c„ prin solicitarea pe care Domniile lor o fac ast„zi, aceea de a am‚na votul la o lege pentru care au insistat foarte mult s„ fie inclus„ pe ordinea de zi, Ónseamn„ c„ dumnealor pot s„ solicite acest lucru nu neap„rat lunea, ci Ón orice zi, atunci c‚nd Ó∫i asigur„ majoritatea prezen˛a — de fapt, aceasta este toat„ problema —, ca urmare, Óntr-o asemenea ipostaz„, niciodat„ nu vom putea da un vot final atunci c‚nd trebuie s„-l d„m, pentru c„ majoritatea nu-∫i poate asigura prezen˛a pentru o lege organic„.
Aceasta este realitatea.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Stima˛i colegi,
V„ rog s„ m„ urm„ri˛i pu˛in.
Suntem pentru prima oar„ Ón 14 ani Óntr-o astfel de situa˛ie. Nu am avut niciodat„ un caz Ón care, Ón ultima zi, la sf‚r∫it de sesiune, dup„ ce vot„m o ordine de zi, dup„ numeroase discu˛ii, dup„ ce specific clar c„ tot ce dezbatem ast„zi ∫i adopt„m, deci, a˛i votat ceea ce v-am propus Ón cuno∫tin˛„ de cauz„.
Œn final, s-au acceptat dezbaterile pe amendamente, de∫i vreau s„ v„ spun c„ situa˛ia numeric„ la Alian˛„ nu s-a schimbat Óntre timp, ceea ce Ónseamn„ c„ nu poate fi interpretat„ dec‚t ca ∫mecherie.
V„ rog s„ nu v„ sup„ra˛i, pentru c„ ceea ce spun este foarte grav.
Eu v-am urm„rit, nu s-a schimbat componen˛a.
A˛i acceptat toate dezbaterile pe ceea ce v-am propus la Ónceput, dezbatere ∫i adoptare.
Œn afar„ de asta, mai avem Ónc„ nou„ legi organice pentru dezb„tut ∫i adoptat ast„zi. Mergem pe aceea∫i regul„, le dezbatem ast„zi s„ le vot„m Ón septembrie?
Vreau s„ Ón˛elege˛i, indiferent c‚t de... lupta politic„ este dur„ ∫i o ∫tim cu to˛ii, dar sunt totu∫i ni∫te limite. Nu po˛i s„ accep˛i la Ónceput s„ adop˛i o ordine de zi, cu o precizare f„cut„ de c„tre pre∫edintele Senatului, ca ulterior, dup„ trei ore, s„ spui: stai pu˛in c„ mi-am gre∫it socotelile!
Cum va func˛iona de-acum Óncolo acest Senat?
Œnseamn„ c„ de fiecare dat„ ne juc„m înu vot„m ast„zi!“, c‚nd avem o cursivitate, am luat decizia: îlegile organice le vot„m lunea!“. Azi este o zi special„, nu mai avem o zi de luni, avem o zi de luni peste dou„ luni de zile.
Acesta este contextul dat ∫i dumneavoastr„ Ómi spune˛i: Domnule, ia o decizie! Ce supui la vot? Eu, lider de grup, solicit, pentru c„ nu mi-au ie∫it pasen˛ele, s„ vot„m peste dou„ luni de zile...
P„i c‚nd a˛i votat la Ónceput ceea ce v-am propus... c„ ast„zi legifer„m ∫i adopt„m toate legile, de ce nu a˛i intervenit atunci? De ce nu a˛i intervenit c‚nd am Ónceput dezbaterea proiectului de lege. S„-mi spune˛i: domnilor, dezbatem amendamentele, dar votul Ól d„m luni.
De ce nu a˛i spus c‚nd am discutat introducerea pe ordinea de zi c„ votul Ól d„m peste dou„ luni?
De ce nu a˛i spus atunci c‚nd am Ónceput dezbaterea pe includerea pe ordinea de zi?
Deci a˛i avut de trei, patru ori aceast„ ocazie ∫i veni˛i acum, pe final, cu propunerea.
Domnule Eckstein Kovács Péter, am Óncheiat... V-am dat cuv‚ntul, a˛i vorbit... V„ rog.
Œntr-adev„r, sunt mai multe variante: exist„ varianta, care este normal„, Ón care s„ supunem la vot raportul cu amendamentele admise, pentru c„ restul au fost
respinse. Exist„ varianta a doua, Ón care se spune, ∫i spunea domnul senator Eckstein Kovács Péter: da, domnule, am gre∫it, trebuie s„ retrimitem la comisie, s„ facem un raport suplimentar, s„ fie consultate asocia˛iile locale ∫i s„ mergem Ónainte, ∫i, bineÓn˛eles, aceast„ propunere, a treia.
Domnul ™erban Nicolae, v„ rog s„ m„ asculta˛i.
Pe cale de consecin˛„, stima˛i colegi, ˛in‚nd seama de decizia pe care a spus-o la Ónceputul ∫edin˛ei, ∫i cu care a˛i fost de acord, eu
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Procedur„, domnule pre∫edinte! S-a f„cut o propunere!
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Stima˛i colegi, nu accepta˛i!
Propun votului dumneavoastr„ retrimiterea la comisie pentru raport suplimentar ∫i consultarea consiliilor locale. V„ rog s„ vota˛i. Reiau votul.
Vot · Amânat
Aprobarea plenului Senatului pentru introducerea pe ordinea de zi, la punctele 6 ∫i 7, a dou„ ini˛iative legislative care privesc modificarea Legii administra˛iei publice locale nr. 215/
Din sal„
#116669Nu e nevoie...
Ion Solcanu
#116703## **Domnul Ion Solcanu:**
Domnule pre∫edinte, nu v„ sup„ra˛i, trebuie s„ intervin. Aceast„ chestiune a fost supus„ o dat„ plenului Senatului ∫i a fost respins„ prin vot. Deci nu are rost.
Œn al doilea r‚nd, a˛i supus mai Ónainte votului Senatului raportul ∫i nu exist„ cvorum. Ca urmare, trebuie s„ ridica˛i ∫edin˛a. ( _Vocifer„ri, discu˛ii Ón sal„.)_
Ca urmare, trebuie s„ ridica˛i ∫edin˛a.
Domnule pre∫edinte, ∫i grupul nostru a constatat, ∫i noi am constatat c„ nu exist„ cvorum. V„ rog s„ Óncheiem ∫edin˛a, domnule pre∫edinte. Sunt oameni Ón sal„ ∫i cartelele nu vor s„ voteze singure.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
Stima˛i colegi, avem pe ordinea de zi Ónc„ 15 proiecte de lege. ( _Discu˛ii, comentarii.)_
Ar fi... Suntem Ón ultima zi a sesiunii. Vreau s„ spun c„ toat„ aceast„ sesiune de 6 luni de zile Parlamentul a func˛ionat Ón condi˛ii normale. Am aprobat peste 270 de legi Ón aceast„ Camer„ unde ast„zi nu ne Ón˛elegem. Au fost peste 372 de Óntreb„ri ∫i interpel„ri adresate Guvernului de c„tre senatori Ón aceast„ sesiune. Deci totul a mers a∫a cum trebuie s„ mearg„ activitatea unui forum democratic cum este Senatul Rom‚niei, unei institu˛ii care se bazeaz„ pe principiile democra˛iei pe care cu to˛ii am dorit s-o cre„m ∫i s-o dezvolt„m Ón Rom‚nia. Putem merge pe o astfel de formul„ ca acum, la ultima sesiune, s„ d„m cu piciorul ∫i s„ ne ducem Ón septembrie cu 15 proiecte de lege la care s-a muncit? Eu v„ propun s„ reflecta˛i.
Mai supun o dat„ votului raportul cu amendamente. Dac„ nu avem cvorum, retragem ∫edin˛a.
V„ rog, vota˛i.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005
Domnule pre∫edinte...
Din sal„
#118538## **Din sal„:**
Se voteaz„...
Domnule pre∫edinte...
Stima˛i colegi... Da.
## **Doamna Maria Petre:**
Domnule pre∫edinte, Regulamentul spune c„ se supun propunerile care au fost formulate Ón ordinea Ón care ele au fost formulate.
Stimat„ coleg„, era valabil Ón condi˛iile Ón care v„ anun˛a˛i prezen˛a. Deci Ónseamn„ c„ sunte˛i Ón sal„... Putea˛i s„ vota˛i Ómpotriv„. Deci sunte˛i Ón sal„ ∫i nu dori˛i s„ participa˛i la lucr„ri. Putea˛i s„ vota˛i ∫i Ómpotriv„, nu neap„rat pentru.
Domnule pre∫edinte, v„ rog s„ supune˛i la vot propunerea pe care...
Dac„ nu v-a˛i exprimat votul pro sau contra, ce s„ supun la vot?
## **Doamna Maria Petre:**
Domnule pre∫edinte,
V„ rog s„ supune˛i la vot propunerea pe care, Ón calitate de vicelider al Grupului parlamentar îDreptate ∫i Adev„r“ P.N.L.-P.D. am formulat-o, ∫i anume am‚narea votului final. E singura propunere pe care am formulat-o...
...∫i dumneavoastr„ a˛i supus votului orice altceva.
## **Domnul Nicolae V„c„roiu:**
## Stima˛i colegi,
Œmi pare r„u pentru ceea ce s-a Ónt‚mplat Ón ziua de ast„zi. Repet, este pentru prima oar„ Ón 14 ani. Mul˛i dintre dumneavoastr„ ave˛i experien˛a a 3, 4 mandate. Colegii de la P.S.D. s-au retras, P.R.M.-ul, la fel, deci nu avem alt„ solu˛ie. Vreau s„ v„ aten˛ionez Óns„ un lucru: vom face toate eforturile ∫i vom evita astfel de discu˛ii Ón noua sal„. La 1 septembrie se Óncep lucr„rile Ón noul sediu, la Camera Deputa˛ilor. Vreau s„ re˛ine˛i c„ trebuie s„ v„ ridica˛i obiectele personale pe care le ave˛i Ón birouri ∫i s„ l„sa˛i, Óncep‚nd cu 1 august, consilieri sau secretare care s„ aib„ grij„ ∫i s„ urm„reasc„ transportul care se va face Ón noul sediu.
Œnainte de a Ónchide ∫edin˛a noastr„ de ast„zi, v„ prezint Nota pentru exercitarea de c„tre parlamentari a dreptului de sesizare a Cur˛ii Constitu˛ionale.
Œn conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) ∫i (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea ∫i func˛ionarea Cur˛ii Constitu˛ionale, s-au depus la secretarul general al Senatului, Ón vederea exercit„rii de c„tre senatori a dreptului de sesizare a Cur˛ii Constitu˛ionale, urm„toarele legi:
— Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea ∫i completarea Codului de procedur„ civil„;
— Lege pentru modificarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de sus˛inere ∫i promovare a exportului cu finan˛are de la bugetul de stat;
— Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 26/2005 privind abrogarea dispozi˛iilor legale referitoare la acordarea Ónlesnirilor la plata obliga˛iilor bugetare restante;
— Lege pentru prevenirea ∫i combaterea evaziunii fiscale;
— Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asocia˛ii ∫i funda˛ii;
— Lege pentru reglementarea situa˛iei juridice a bunurilor care au apar˛inut fostului suveran al Rom‚niei, Mihai I;
— Lege privind societ„˛ile de microfinan˛are;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea ∫i func˛ionarea unit„˛ilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare ∫i a Academiei de ™tiin˛e Agricole ∫i Silvice îGheorghe Ionescu-™i∫e∫ti“;
**EDITOR: PARLAMENTUL ROM¬NIEI — CAMERA DEPUTAfiILOR**
Regia Autonom„ îMonitorul Oficial“, Str. Parcului nr. 65, sectorul 1 **,** Bucure∫ti, IBAN: RO75RNCB5101000000120001 Banca Comercial„ Rom‚n„ — S.A. — Sucursala îUnirea“ Bucure∫ti ∫i IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direc˛ia de Trezorerie ∫i Contabilitate Public„ a Municipiului Bucure∫ti (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 318.51.29/150, fax 318.51.15, E-mail: marketing@ramo.ro, Internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru rela˛ii cu publicul, Bucure∫ti, ∫os. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 411.58.33 ∫i 410.47.30, tel./fax 410.77.36 ∫i 410.47.23 Tiparul: Regia Autonom„ îMonitorul Oficial“
&JUYDGY|007956]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al Rom‚niei, Partea a II-a, nr. 98/7.VII.2005 con˛ine 24 de pagini.**
Pre˛ul: 4,62 lei noi/46.200 lei vechi
Ca urmare, nu ne opunem dezbaterii unui asemenea proiect de lege, pentru c„ nu avem cum, dar numai dup„ ce Óndepline∫te toate solicit„rile legale.
Fa˛„ de aceast„ situa˛ie, v„ rog s„ observa˛i c„ at‚t Ón faza ini˛iativei legislative formulate de c„tre Guvern, c‚t ∫i Ón faza propunerii legislative formulate de un coleg parlamentar, Biroul permanent ∫i, pe cale de consecin˛„, comisia sesizat„ Ón fond aveau obliga˛ia s„ solicite punct de vedere ∫i sigur c„ aveau dreptul s„ ˛in„ sau s„ nu ˛in„ cont de acest punct de vedere, dar aveau obliga˛ia s„ consulte aceste organisme.
V„ rog s„ observa˛i c„ potrivit sus˛inerilor colegilor mei ∫i potrivit raportului care a fost distribuit tuturor senatorilor, aceast„ obliga˛ie legal„ nu a fost Óndeplinit„ de comisia sesizat„ Ón fond.
Pe cale de consecin˛„, dac„ noi ne-am considera Ón acest moment competen˛i s„ intr„m Ón fondul cauzei, ar trebui s„ dispunem restituirea raportului la comisia sesizat„ Ón fond care s„ procedeze la luarea acestor avize necesare.
V„ mul˛umesc.
™i, deci, art. 2 lit. c) prevede urm„torul lucru: îprocedura de consultare Ónseamn„ totalitatea actelor ∫i a formalit„˛ilor Óndeplinite de autorit„˛ile prev„zute la litera a), ∫i litera a) Óncepe cu Guvernul — Guvernul Rom‚niei, sigur, nu alt guvern —, precum ∫i de structurile prev„zute la litera b) — cele ∫ase pe care le-am enumerat — prin care îstructurile asociative ale administra˛iei publice locale sunt informate asupra con˛inutului proiectelor de acte normative care ne privesc Ón mod direct ∫i prin care punctele de vedere ale acestora (deci, ale structurilor asociative), dup„ caz, vor fi avute Ón vedere la definitivarea proiectelor respective“. Ast„zi, Ón dezbaterea din Senat, ne g„sim Ón fa˛a unui proiect de lege, proiect de lege care nu poate s„ fie adoptat de Senat dec‚t Ón situa˛ia Ón care toate procedurile stabilite prin Regulamentul Senatului sau prin alte legi sunt respectate.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 Deci, domnule pre∫edinte, da˛i-mi voie s„ fiu al„turi de Guvernul T„riceanu ∫i de lege, desigur, ∫i s„ cer colegilor parlamentari s„ respecte legea.
Vreau s„ le spun domnilor colegi c„ la Curtea Constitu˛ional„ a Rom‚niei a fost atacat acest text. A fost o excep˛ie de neconstitu˛ionalitate. Este contrar Constitu˛iei textul dup„ care revocarea se face cu dou„ treimi, ∫i domnii colegi — desigur, c„ Ói jignesc altfel, dac„ spun c„ nu ∫tiu — desigur ∫tiu, se presupune c„ ∫tiu acea decizie a Cur˛ii Constitu˛ionale. ™i acum Óntrebarea mea este urm„toarea: pentru d‚n∫ii, ca ini˛iatori ∫i ca juri∫ti eminen˛i, c‚nd Curtea Constitu˛ional„ a validat o solu˛ie legislativ„, acea solu˛ie nu este obligatorie? Scrie Ón Constitu˛ie, Ón art. 147. Cum ne putem permite noi, profesioni∫ti ai dreptului — sigur, chiar dac„ suntem oameni politici — s„ venim Ón fa˛a Parlamentului Rom‚niei cu o solu˛ie prin care for˛„m, p‚n„ la urm„, decizia Cur˛ii Constitu˛ionale? Œ∫i imagineaz„ domnii colegi c„ dac„ ma∫ina de vot va trece Óntr-un anume fel, ∫i noi vom ataca la Curtea Constitu˛ional„, Curtea Ó∫i va schimba punctul de vedere? M„ Óndoiesc. Apoi: dac„ tot au ie∫it at‚tea discu˛ii pe procedur„ ∫i nu poate domnul pre∫edinte al comisiei, domnul senator C‚rlan, s„ justifice c„ s-a Óndeplinit acea procedur„...
Am Ón˛eles c„ nici vinul, domnule coleg, n-a fost prea de calitate, acolo...
Haide˛i s„ intr„m Óntr-o not„ de normalitate ∫i, domnule pre∫edinte, v-a∫ ruga, am aceast„ dezlegare, s„ re˛ine˛i propunerea noastr„ de a se vota retrimiterea la comisie, pentru c„ eu vreau s„ spun ∫i, sper, colegii mei sunt de acord, aceast„ ˛ar„ nu st„ Ón aceast„ necesitate: s„ modific„m Legea nr. 215/2001 ca s„ putem s„ d„m afar„ ni∫te pre∫edin˛i de consilii jude˛ene. Dac„ avem o problem„ Ón administra˛ia local„, ∫i o spun, da˛i-mi voie s„ fac aceast„ precizare, ea se refer„ la num„rul de jude˛e. Poate Rom‚nia s„ defileze, Ón drumul ei european, cu 42 de jude˛e, Ón condi˛iile Ón care structurile europene sunt Ón jur de 1 milion de cet„˛eni? Asta este problema real„.
V„ mul˛umesc.
Prin urmare, domnule pre∫edinte, propunerea noastr„ este s„ vot„m retrimiterea la comisie, ca s„ se Óndeplineasc„ procedura de consultare.
De asemenea, din 1992 s-a stabilit, prin Legea nr. 69, ∫i s-a men˛inut aceea∫i prevedere ∫i Ón actuala Lege nr. 215/2001, c„ hot„r‚rile importante ale consiliilor locale ∫i jude˛ene se adopt„ cu votul a dou„ treimi. Acum se propune schimbarea acestui mod de vot ∫i Ón toate consiliile jude˛ene ∫i locale s„ se adopte hot„r‚rile cu majoritate simpl„.
S-a adus Ón discu˛ie de c„tre domnul senator C‚rlan faptul c„ este necesar ca Ón fiecare lun„ consiliile jude˛ene s„ aib„ ∫edin˛e ordinare. ™i eu am o ini˛iativ„ legislativ„ Ón acest sens, dar Guvernul putea s„ rezolve aceast„ problem„ de 6 luni ∫i, printr-o ordonan˛„ de urgen˛„, s„ modifice legea ∫i s„ stabileasc„ c„ se ˛in Ón fiecare lun„ ∫edin˛e ordinare ale consiliului jude˛ean.
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 35/2005 pentru abrogarea Legii nr. 579/2004 privind autorizarea Ministerului Justi˛iei de a vinde locuin˛ele de serviciu pe care le are Ón administrare ∫i a Hot„r‚rii Guvernului nr. 2425/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare de c„tre Ministerul Justi˛iei a prevederilor Legii nr. 579/2004 privind autorizarea Ministerului Justi˛iei de a vinde locuin˛ele de serviciu pe care le are Ón administrare;
— Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie;
— Lege pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum ∫i organizarea ∫i func˛ionarea Colegiului Medicilor din Rom‚nia;
— Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganiz„rii judiciare ∫i a falimentului;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 41/2005 pentru completarea art. 10 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu;
— Lege privind regimul liberei circula˛ii a cet„˛enilor rom‚ni Ón str„in„tate;
— Lege privind stimularea investi˛iilor Ón agricultur„;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul func˛ionarilor publici;
— Lege privind modificarea ∫i completarea unor acte normative din domeniul comunica˛iilor;
— Lege privind reglementarea unor m„suri pentru complexele energetice;
— Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 37/2005 pentru desemnarea operatorului licen˛iat al sistemului de transport prin conducte al produselor petroliere ∫i pentru consolidarea mediului concuren˛ial privind transportul produselor petroliere;
— Lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din Nordul Moldovei ca obiectiv de interes na˛ional;
— Lege pentru modificarea ∫i completarea Legii Ómbun„t„˛irilor funciare nr. 138/2004 ∫i a Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 23/2000 privind Ónfiin˛area Societ„˛ii Na˛ionale îŒmbun„t„˛iri Funciare“ — S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Œmbun„t„˛irilor Funciare; — Lege privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 40/2005 pentru modificarea ∫i completarea
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 98/7.VII.2005 Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 60/2001 privind achizi˛iile publice;
— Lege pentru modificarea ∫i completarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 39/1996 privind Ónfiin˛area ∫i func˛ionarea Fondului de garantare a depozitelor Ón sistemul bancar;
— Lege privind modificarea ∫i completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea ∫i sanc˛ionarea sp„l„rii banilor;
— Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 44/2005 privind emisiunea din anul 2005 a municipiului Bucure∫ti de titluri de valoare denominate Ón EUR;
— Lege pentru aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 45/2005 privind abrogarea unor prevederi din Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
— Lege privind respingerea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 36/2005 pentru aprobarea concesion„rii unor servicii publice desf„∫urate Ón cadrul Institutului
Clinic Fundeni ∫i a concesion„rii unor bunuri proprietate public„ ∫i proprietate privat„ a statului;
— Lege pentru respingerea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 30/2005 privind modificarea alin. 2 ∫i 3 ale art. III din Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 24/2005 pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
— Lege privind ratificarea Protocolului Adi˛ional la Acordul European instituind o asociere Óntre Rom‚nia, pe de o parte, ∫i Comunit„˛ile Europene ∫i Statele Membre ale acestora, pe de alt„ parte, pentru a ˛ine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia ∫i Republicii Slovace la Uniunea European„, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005.
Cu aceasta, v„ doresc o vacan˛„ pl„cut„! Œnchidem ∫edin˛a noastr„ de ast„zi.