Ședință comună a Camerelor

Ședință comună a Camerelor · Camera Deputaților · 24 ianuarie 2012 · monitorul.ai

## **Domnul Sever Voinescu-Cotoi:**

Mulțumesc, doamnă președinte. Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Doamnă președinte, Domnule președinte al Senatului, Dragi colegi,

Ieri, de la această tribună, mai mulți oratori au vorbit despre „iarna vrajbei noastre”. Este, știe toată lumea, începutul piesei „Richard al III-lea” de William Shakespeare și vă propun să ne aducem aminte acum întregul citat:

„Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat, Prin soarele lui York, în toi de vară.”

Mi se pare elocvent că, după ce ieri am discutat despre „iarna vrajbei noastre”, astăzi ne-am strâns să vorbim despre un frumos toi de vară. Ieri am vorbit despre ceea ce ne desparte, azi vom vorbi despre ceea ce ne unește.

Omagiem azi Ziua Unirii Mici, a Unirii Principatelor Române de la 1859. Atunci, pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales, la București, domnitor și astfel s-a desăvârșit unirea Moldovei cu Țara Românească.

Momentele astrale ale istoriei au însușirea miraculoasă de a transmite învățături perfect adecvate în momentele grele ale viitorului. Să nu uităm niciodată că societatea este suma celor care au fost, a celor care sunt și a celor care vor veni. E bine să vorbim intens despre pildele unirii tocmai acum, într-un moment al dezbinării.

Nu voi reaminti evenimentele care au dus la unire și nici cele petrecute pe data de 24 ianuarie 1859. Sunt lucruri bine cunoscute oricărui român, le învățăm la școală, nu contenim să citim despre ele și să aflăm despre ele pe parcursul vieții – sunt patrimoniul cel mai de preț al istoriei noastre, sunt, până la urmă, identitatea noastră în lume –, dar cred că este nimerit să evoc, în contextul actual, câteva detalii ale acelor zile din 1859 care se constituie în lecții pentru noi astăzi.

Mai întâi, aș vrea să mă opresc asupra a două vorbe din faimosul discurs al lui Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza. Zice Kogălniceanu despre Cuza că este, citez, „la lege nouă, om nou”. Cred că așa trebuie să înțelegem și mesajul pe care astăzi ni-l transmite societatea nouă, politicienilor.

Oamenii vor o clasă politică nouă pentru timpuri noi. Cu un instinct colectiv care nu dă greș niciodată, poporul român știe că trăim vremuri în care se trece de la o rânduială la alta. Impactul uriaș, profund al crizei economice constă, cel puțin în cazul României, mai ales în remodelarea unei mentalități. Oamenii știu că după 2010 și 2011 nu mai putem face politică așa cum s-a făcut în anii ’90 și 2000. Oamenii știu că reformele trebuie să continue și că trebuie să fie făcute de politicieni onești care se pricep. Politica nu mai poate fi locul vechilor metehne într-o lume guvernată de o lege nouă.

Putem noi – noi, cei de aici și cei care lipsesc astăzi –, putem noi să fim acești oameni noi pentru vremea nouă? Sunt oameni în stradă care ne strigă în față că nu. Dar, până la urmă, decizia va aparține majorității românilor, care se vor exprima la urnă. Noi știm că în stradă nu se află majoritatea. Noi știm însă că majoritatea privește atent ceea ce facem noi în aceste zile și, până la urmă, la urne, majoritatea va decide dacă ne putem ridica la înălțimea exigențelor noului timp.

Apoi aș vrea să ne reamintim și de cei care atunci, în 1859, au pierdut, de cei care s-au temut de unire. Minți moldovene strălucite, precum Costache Negruzzi sau

Gheorghe Asachi, s-au temut că Iașii se vor prăbuși după ce capitala se va muta la București și, prin urmare, s-au opus unirii. Nu a fost așa. E evident că nu a fost așa, pentru că Iașii au rămas, după mutarea capitalei la București, un simbol viguros al civilizației, culturii și patriotismului românesc.

De aici, din București, inima mea de ploieștean bate azi pentru Iași. Chiar dacă s-au înșelat acești oameni atunci, mulți dintre ei au locul lor binemeritat în panteonul culturii noastre. Astfel se dovedește că istoria este generoasă și are loc pentru toți cei care adaugă valoare. În fond, nu despre asta este vorba când ne gândim la unire?

Și mai este ceva deosebit de relevant: poate mai mult decât orice alt moment similar al istoriei noastre, 24 Ianuarie 1859 a fost un produs politic. O garnitură de patrioți exemplari au mișcat politic genial pentru a realiza un vis național. Suntem – știu și știm – mărunți pe lângă ei, dar măcar putem năzui. 24 Ianuarie ne arată cât de mult bine pot face politicienii români națiunii române. Și azi, mai mult decât oricând, trebuie să ne amintim că puterea noastră de a face rău României nu este depășită decât de puterea noastră de a-i face bine.

Spuneam la începutul discursului meu că m-a surprins ieri mulțimea de referiri la „iarna vrajbei noastre”. Dar toate acestea sunt, până la urmă, probe ale incapacității noastre de a ieși din viziunea strâmtă și mică a rivalităților dintre noi. Azi, 24 ianuarie 2012, vă propun să privim spre 24 Ianuarie 1859 gândindu-ne la marele destin al României, și nu la micile noastre biografii.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc.

Vasile Nedelcu

#8180

## **Domnul Vasile Nedelcu:**

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Domnule prim-ministru, Domnule președinte al Senatului, Distinsă audiență,

Dragi români,

Astăzi este zi de mare sărbătoare pentru poporul român, pentru că la fiecare 24 ianuarie poporul român sărbătorește Unirea Principatelor. Deși suntem un popor încercat de vremuri dificile, care am trecut printr-o istorie tumultoasă, Unirea a creat avuția noastră neprețuită, adică România cea Mare. Este o onoare pentru mine să fiu astăzi cu dumneavoastră, urmașii marelui Cuza.

La 24 Ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era votat unanim domn al Moldovei și domn al Țării Românești de cele două Camere de deputați, de la Iași și de la București. Unirea Moldovei cu Țara Românească a fost un început. A fost un moment care a prefigurat evenimentul de mai târziu, de la 1918, care a făcut din România o țară puternică, iar din români o națiune puternică și, ca și astăzi, efortul politic a fost urmat de eforturi administrative majore.

Să ne amintim numai de Regulamentul Organic de la acea vreme, care a marcat actul de naștere a noii Constituții și a noului stat. Procesul de legiferare a presupus eforturi majore pentru reformarea statului independent, și românii au fost solidari. Nevoia ca toți să fim egali în fața legii a fost exprimată și de Kogălniceanu, care i-a spus domnitorului Cuza: „Măria Ta, fă ca legea să fie puternică. Fă ca legea să fie tare.”

Și iată, dragi români, cum astăzi, în zi de sărbătoare pentru țara noastră, revenim la spusele lui Kogălniceanu. Trebuie ca legea să fie puternică, iar sacrificiile românilor sunt cele care ajută sistemul administrativ și economic să se reformeze. Nu este ușor, dar dacă forța și unitatea românilor au răzbit de-a lungul istoriei, am încredere în poporul din care fac cu mândrie parte că va avea înțelepciunea să ducă la bun sfârșit însănătoșirea reformelor și salvarea țării de la colaps.

Ca și atunci, la momentul în care Cuza era ales în Moldova și în Țara Românească, România are nevoie de reforme, avem nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului român și de instituții ale administrației de stat care să răspundă intereselor românilor. Trebuie să reformăm sistemul de educație și sistemul de sănătate, care să aducă beneficii românilor, dar toate acestea sunt obiective pe care le putem realiza dacă suntem și de data aceasta uniți, pentru siguranța viitorului nostru.

Rostim adesea cu mândrie în Parlament primul articol din Constituția României, care arată: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.” Unirea Moldovei cu Țara Românească a fost primul pas în dobândirea acestui statut care avea să fie consacrat definitiv și ireversibil prin Marea Unire de la 1918.

Și poate este bine să învățăm din filele istoriei. În ianuarie 1859 românii au avut un obiectiv suprem, iar liderii politici ai acelor vremuri au lăsat deoparte toate neînțelegerile și disensiunile și au ales același domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Liderii politici de odinioară, indiferent de culoarea lor politică, au știut să pună interesele României înaintea intereselor politice personale. Unirea, libertatea au fost câștigate în acest mod.

Astăzi, ca și în 1859, șansele de progres care se deschid României sunt imense. Ca și atunci, astăzi românii își doresc să trăiască liber și să depășească aceste momente de criză și încercare.

Dragi români,

Trebuie să păstrăm tradiția, să nu ne dezamăgim strămoșii, și am încredere că împreună putem depăși greul, să reconstruim această țară, pentru că românii merită tot ceea ce este mai bun. Dragostea de țară, truda și efortul ne vor salva, și nu promisiunile deșarte ale unor politicieni.

Închei prin a spune cu credință: Trăiască unitatea poporului român!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc.

Gheorghe Firczak

#12133

## **Domnul Gheorghe Firczak:**

Domnule președinte al Senatului, Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru, Distinși invitați, Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Este o deosebită onoare pentru mine să pot reprezenta la această ședință festivă Grupul parlamentar al minorităților

naționale, pentru a aniversa 153 de ani de la Unirea Principatelor Române Moldova și Țara Românească. Precizez că noi, minoritățile naționale, suntem parte componentă a națiunii române și, în mod evident, și din această perspectivă luăm parte cu mândrie și cu dragoste la această ședință.

Unirea Principatelor Române Moldova și Țara Românească este începutul constituirii statului român modern. Unirea este strâns legată de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate: la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. A fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică dintre cele două țări. Revoluțiile din anii 1848–1849 au afirmat programatic acest deziderat al românilor. Finalul Războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării Unirii.

Sigur că, vorbind de acest context european, cei care sunt mai tineri și poate nu atât de pasionați de istorie ar putea crede că acest proces a fost realizat ușor. La momentul respectiv, în contextul european, deși s-a încheiat favorabil Unirii Principatelor Române, nu a fost chiar atât de ușor de realizat Unirea Principatelor precum s-ar crede la prima vedere. O idee determina atunci o serie de adversități între marile puteri: Rusia dorea cu foarte multă ardoare să vină cât mai spre vestul Europei, să ocupe, eventual, strâmtorile Bosfor și Dardanele, iar Marea Britanie, cea care va deveni Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, căuta să-și apere pozițiile coloniale. În acest context, românii de la est și de la sud de Carpați trebuiau să găsească o serie de metode pentru a convinge marile puteri de justețea cauzei românilor.

Și trebuie să recunoaștem că, în cadrul contextului internațional, celebra întâlnire dintre împăratul Franței Napoleon al III-lea și Regina Victoria, de la Osborne, a deschis, din perspectiva contextului european, realizarea Unirii. Dar acest lucru nu scade câtuși de puțin meritele Partidei Naționale, ale celor care au reușit să mobilizeze masele populare în vederea realizării unirii. Pe de o parte, a existat acest nucleu conducător, o clasă politică extraordinară care a înțeles care este dezideratul românilor în acel moment, și, în același timp, oamenii, masele populare, care au știut să fie alături de această clasă politică.

Sigur că nu putem să nu reliefăm personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care la momentul alegerilor pentru adunările ad-hoc era pârcălab de Covurlui, iar când, sub oblăduirea caimacamului Nicolae Vogoride, s-au falsificat alegerile acesta a făcut un gest extraordinar pentru vremea respectivă – și-a dat demisia din demnitatea de pârcălab de Covurlui, și această demisie a sa a avut un ecou extraordinar nu numai în cele două principate, ci și în lumea diplomatică europeană, aducând în prim-plan modalitatea prin care se poate realiza unirea.

Sigur că dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor nu a dus la o unire deplină a celor două principate, dar a fost începutul. Se alegeau două adunări elective, două guverne, exista o singură..., de fapt două instituții comune: Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de la Focșani.

Sigur că toate acestea deschid drumul modernizării României, al formării statului național român modern, care se consolidează prin reformele realizate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, reforme în care, trebuie să amintim, un rol important, semnificativ l-a avut o mare personalitate a vieții publice românești, mă refer în mod evident la Mihail Kogălniceanu, care a fost prim-ministrul Guvernului României după ce s-a consolidat Unirea, în anul 1862, și s-au unificat și instituțiile. Actul istoric de la 24 Ianuarie 1859 reprezenta, deci, primul pas în calea înfăptuirii statului național român.

Fermitatea lui Alexandru Ioan Cuza, poziția fermă a celor două adunări legislative și a guvernelor, poziția intransigentă a lui Costache Negri – o altă mare personalitate a Unirii Principatelor, ambasador al lui Alexandru Ioan Cuza și, evident, al României pe lângă Poarta Otomană –, atitudinea favorabilă a majorității marilor puteri garante, în care Franța a avut un rol primordial, au determinat succesul procesului de realizare a Unirii Principatelor.

În mod evident, așa cum am mai spus, șirul de reforme inițiate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza și venirea pe tronul României – inițial ca domnitor, apoi ca rege – a lui Carol I, care s-a bucurat atât de sprijinul Franței, cât și de cel al Prusiei, au făcut ca actul de la 1859 să devină unul ireversibil. Potrivit Constituției adoptate și promulgate la 1866, practic se consacră existența statului român modern.

Noi astăzi avem cu toții datoria să ducem mai departe această minunată realizare începută în 5–24 ianuarie 1859 și să încercăm prin activitatea noastră să consolidăm statul român prin reforme și să păstrăm ceea ce înaintașii noștri au realizat, mai mult decât atât, să dezvoltăm ceea ce ei au realizat atunci.

Așa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulțumesc.

Gheorghe Bîrlea

#17679

## **Domnul Gheorghe Bîrlea:**

Domnule prim-ministru, Distinși membri ai Cabinetului, Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Excelențele Voastre,

Domnilor invitați ai corpului diplomatic acreditat în România,

## Dragi invitați,

Intervenția mea se vrea o pledoarie pentru unire și unitate, pe care le consider sentimente naționale de recuperat și de tezaurizat.

După efemera bătălie istorică a lui Mihai Viteazul pentru realizarea primei uniuni statale din istoria românilor, de la 1600, ziua de 24 Ianuarie 1859 semnifică momentul primei uniri politice în sens modern a Țării Românești și Moldovei într-un singur stat, numit România, primul examen istoric pentru un viitor în cadre istorice definite, prima victorie și primul proiect idealist și vizionar coerent după secole de umilințe, dar și de instinct de supraviețuire, în istoria poporului român.

Nu doresc să intru în detalii factuale, de manual. Unirea Principatelor s-a realizat într-un moment când în Europa prindea contur o nouă filozofie politică cu privire la națiuni, care va triumfa în prima parte a secolului al XX-lea, în special după Primul Război Mondial.

Mihai Eminescu – eul nostru vizionar – avusese surse de inspirație nu doar poetică, ci și politică, și sociologică în acest

elan revoluționar și naționalist, în sens pozitiv, sintetizat în testamentul lui liric „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”, în care dragostea de neam și de țară îi răscolește imaginația romantică.

Sintetizând, am putea spune că în intervalul marcat de elanul revoluționar dintre 1848 și 1859 s-au maturizat sentimentele cu valoare de fundamente existențiale pentru rostul nostru în istorie, cel al unirii, cu subsidiarele contingente: unitate, solidaritate – la bine și la greu –, capacitate de sacrificiu – la nevoie –, care au constituit liantul rezistenței și demnității noastre istorice și au pregătit temeiurile vizibile și invizibile pentru actul auroral de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Trec deliberat peste alte momente care au încercat unitatea statală, au produs drame insuficient măsurate prin pierderea temporară a unei părți a țării – Basarabia – și crunta paranteză de istorie comunistă care a suprimat libertatea, dezvoltarea organică și democratică a statului român, a confiscat istoria și a deturnat dramatic proiectul de stat visat și de unioniștii din 1859, și de cei din 1918.

În Revoluția din decembrie 1989, aceleași sentimente de libertate, de unitate națională, într-un fel de ritual sacrificial – „vom muri și vom fi liberi” –, au răsturnat dictatura comunistă. Tranziția inedită și cumplită uneori ne-a depășit, dar, dincolo de schisme ideologice, de alinieri și realinieri, sentimentele de recuperare a unității naționale au rămas dominante. Am învins tentațiile de recul istoric, chiar dacă proiectul de stat nu a fost de natură să șteargă deficitul de imagine europeană, și timpul a dovedit că erorile instituționale de atunci se plătesc și azi.

În spiritul corectitudinii, afirm că, în pofida erorilor strategice, un flux de voință politică comună a permis României să fie astăzi țară membră a Uniunii Europene și nu peste mult timp a Spațiului Schengen.

Doamnelor și domnilor,

Iată, deci, cum sentimentele de unire și unitate au lucrat la temeliile noastre istorice, protectiv și proiectiv, inclusiv pentru cotidianul nostru devastat de dificultățile reale, dar și de divergențele politicianiste. Discursul nostru politic este, din păcate, radical, bipolar, contencios, cu sau fără argumente. Impresia că sentimentele de solidaritate se diluează este mai mult decât îngrijorătoare, derutantă, frustrantă, jenantă. Personaje multifațetate vorbesc în spații publice și cu inocență ipocrită își declară solidaritatea cu oamenii aflați în situații dificile, fără ca în biografia lor să identificăm precedente de minimă solidaritate reală.

În absența modelelor, ei sunt antimodele periculoase în procesul de contaminare negativă în masa celor încercați de greutăți, nu de azi, ci de ieri.

A clama unitate și solidaritate din interese temporare, electorale sau nu, fără să propunem un proiect dezirabil, măsurabil, comparabil, nu e decât un pustiu de vorbe, rizibile pentru trecut, insignifiante pentru viitor.

Din păcate, această zi omagială ne oferă și un exemplu de incredibilă și impardonabilă atitudine. USL a propus o sesiune de urgență a Parlamentului și în ordinea de zi a cerut să figureze o ședință omagială a zilei de 24 Ianuarie, Ziua Unirii Moldovei cu Țara Românească. Nobilă idee! Și, iată, culmea cinismului, chiar inițiatorii sunt invizibili în sală.

Iată, doamnelor și domnilor, nu doar un exemplu de ipocrizie politică, care aduce atingere fundamentelor creației istorice a poporului, adică unire, unitate, solidaritate în momente grele, în cele trăite de toți, marcate de criza de valori economice și morale. Iată de ce aceste sentimente trebuie recuperate, reevaluate, tezaurizate, reproiectate, pentru a fi în consens, peste timp, cu marii idealiști ai neamului și creatorii statului român modern.

S-a dovedit că în situații explozive sentimentele de unire, unitate și solidaritate devin idei-forță ce luminează mersul prin istorie, apără, în egală măsură, onoarea nației și vigoarea statului.

Doamnelor și domnilor parlamentari și invitați,

Totuși, momentele festive sunt, în esența lor, generatoare de optimism, motiv pentru care am certitudinea că avem resurse care să permită, la intersecția dintre trecut și viitor, un prezent dezirabil, de țară europeană. Să nu ratăm această șansă!

Vă mulțumesc.

Vasile Gherasim

#23428

## **Domnul Vasile Gherasim:**

## Onorat prezidiu, Stimați colegi,

Astăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 150 de ani de când, în primul Parlament al României, întrunit la 24 ianuarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a proclamat unirea definitivă a celor două principate, având capitala comună la București. Deci astăzi Parlamentul României împlinește 150 de ani.

Argumentele strămutării capitalei de la Iași la București țineau de realitățile din domeniul politic, economic, administrativ, dar și strategic. Bucureștiul avea o întindere și o populație mai mari decât Iașiul, iar viața economică, financiară și comercială era mult mai dezvoltată. Inițiativele lui Cuza au dat roade, astfel că în interval foarte scurt, printr-o națiune tânără, s-au creat instituții fundamentale ale statului, s-au reformat agricultura, învățământul, sistemul fiscal, armata și s-a lansat România modernă în contextul politic european.

Idealul de unire și propășire pentru care au militat pașoptiștii a fost preluat de Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu și va fi împlinit de-a lungul timpului, cu toate vicisitudinile istoriei.

Astăzi, când trăim alte momente de cumpănă, când statele trebuie să răspundă altor încercări și provocări ale timpului, România trebuie să-și rezolve propriile dileme cu înțelepciune, responsabilitate și maturitate deplină. Pârghiile puterii se cer manevrate cu eficiență, iar dialogul și concordia socială trebuie să primeze față de interese și jocuri politice care irită și învrăjbesc spiritele.

Bucureștiul, capitala țării, iată, de 150 de ani, are încă multe probleme de rezolvat. Una dintre ele este stoparea agresivității asupra patrimoniului lui cultural și istoric, refacerea și apărarea fiecărui loc care amintește de zestrea sa materială și spirituală, de identitatea sa specifică. În acest sens, lecțiile unei istorii mai mult sau mai puțin îndepărtată trebuie însușite pentru ca erorile să nu mai lovească în ființa unui oraș pe care îl iubim și îl venerăm cu toții. Bucureștiul, capitală de 150 de ani, este un deziderat nobil, care ne obligă.

La mulți ani, Parlament al României, simbol al democrației reale!

Laurențiu Chirvăsuță

#25762

## **Domnul Laurențiu Chirvăsuță:**

Domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri, Domnule președinte al Senatului, Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Stimați invitați,

Sărbătorim astăzi un moment istoric cu semnificații profunde, care a marcat de-a lungul vremii conștiința națională: Unirea Moldovei cu Țara Românească, un început care a prefigurat evenimentul de mai târziu, Marea Unire de la 1918.

Alexandru Ioan Cuza a fost un simbol al unirii, fiind ales domn al Moldovei și Țării Românești, dând speranța unui viitor care să ne aparțină în totalitate.

Ne alăturăm întregii națiuni, în zi de sărbătoare, cu mândria de a ne aminti rolul Galațiului, de leagăn al Unirii Principatelor Române în acele vremuri.

În calitate de senator de Galați sunt mândru că Alexandru Ioan Cuza a copilărit la Galați, a condus destinele comunității gălățene apoi, în calitate de președinte al Judecătoriei Covurluiului, devenind, după aceea, pârcălab de Galați. Cuza va pleca apoi, prin demisia din postul de pârcălab, la Iași, unde este ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859, iar pe 24 ianuarie 1859, domn al Țării Românești.

Unirea a fost, în primul rând, o expresie a voinței românilor, care au știut să valorifice o conjunctură politică ce le-a permis să facă unirea celor două principate.

Actului politic de atunci i-a urmat unirea administrativă. Au trecut ani până când s-a realizat prima întrunire a Parlamentului, în 1862, când, pentru prima dată, s-a pronunțat cuvântul drag nouă, România.

Efortul administrativ a însemnat crearea de legi și de instituții, nevoia ca toți să fim egali în fața legii fiind exprimată de Kogălniceanu, cu adresarea sa către Cuza: „Măria Ta, fă să dispară arbitrariul, fă ca legea să fie puternică, fă ca legea să fie tare!”

Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului român, de instituții ale administrației de stat care să-i servească pe români, în primul rând. Avem nevoie de modernizarea agriculturii, a educației, a sistemului de sănătate, care să răspundă nevoilor românilor.

Ziua de 24 Ianuarie este un prilej de bucurie pe care trebuie să-l împărtășim cu toții, cu încredere că spiritul unirii va învinge în folosul românilor.

La mulți ani, România!

- La mulți ani, români!

Vă mulțumesc.

Nicușor Păduraru

#28224

## **Domnul Nicușor Păduraru:**

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru, Sfințiile Voastre, Distinși invitați, Stimați colegi,

Ca ieșean, am astăzi bucuria să vă aduc câteva fragmente din parfumul istoriei României, din parfumul istoriei pe care oricare dintre dumneavoastră, dacă a trecut prin Iași, îl regăsește în arhivele Muzeului Unirii.

Îmi voi începe discursul de astăzi cu un fragment dintr-un discurs al domnitorului Alexandru Ioan Cuza: „Destulă învrăjbire au produs până acum luptele politice între români! Causa acelor lupte lipsind astăzi, lipsească totodată și tristă desbinare dintre ei. Presentul și viitorul României o reclamă aceasta prin glasul nostru, care vă chiamă la înfrățire, Românilor!”

24 Ianuarie 1859 este actul politic care stă la baza României moderne și a formării națiunii române. Unirea Principatelor Române din 1859 a constituit o etapă importantă pe calea formării statului unitar român, a cărui întregire a fost înfăptuită la 1918 și a fost o premisă pentru cucerirea independenței naționale.

Primii pași pregătitori au fost făcuți imediat după Revoluția din 1848, Unirea devenind problema centrală, dominantă a vieții politice românești și punând în mișcare cele mai largi mase ale poporului.

Adunările ad-hoc, ale căror lucrări au început în septembrie 1857 la Iași și la București, au prilejuit o manifestare puternică a coeziunii și a forței mișcării unioniste, o impresionantă demonstrație a voinței poporului român de a-și făuri statul său național.

Marea Unire nu s-a realizat în birouri, Marea Unire s-a realizat cu sacrificiul generației tinere, care a pus țara mai presus de orice, o generație care a știut să fie unită, care a știut să fie puternică și să realizeze România Mare.

Trebuie spus că momentului 1859 i-a urmat un lung șir de evenimente, care au culminat cu Marea Unire de la 1918. Poporul român și-a dat jertfa de sânge în Războiul de Independență de la 1877, poporul român și-a dat jertfa de sânge în Primul Război Mondial. Aș spune că toate marile evenimente care au dus la constituirea statului unitar român au fost plătite, în primul rând, de popor.

În ianuarie 1859, românii au avut un obiectiv capital, iar liderii politici ai acelor vremuri au avut înțelepciunea să lase deoparte toate neînțelegerile și disensiunile și au ales același domnitor: Alexandru Ioan Cuza. Liderii politici de atunci, indiferent de culoarea lor politică, au știut să pună interesele României înaintea intereselor politice personale.

Este o lecție de istorie importantă pentru noi, toți oamenii politici de astăzi, care ne raportăm la miza reală a politicii pentru România și pentru români. Am convingerea că solidaritatea și unitatea sunt mult mai de preț și mai folositoare românilor decât dezbinarea sau tensiunile ce ne îndepărtează de preocupările de zi cu zi ale cetățenilor.

Cu toate acestea, și atunci, ca și acum, de altfel, România a fost marcată de tensiuni politice, numai că, până la urmă, înțelepciunea și interesul național au învins. Dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități

precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu, avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi sau Costache Negruzzi). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașului și a Moldovei odată cu mutarea capitalei la București, lucru care s-a și întâmplat, de altfel. Promisiunile politice făcute Iașilor, legate de structuri centrale ale statului mutate cu sediul central la Iași, nu au mai fost respectate vreodată. Poate de aceea și astăzi Iașiul își cere drepturi istorice de recunoaștere a importanței sale pentru evoluția României moderne, reamintindu-și deseori rolul de capitală a Moldovei sau perioada anilor 1916–1918, când destinele țării noastre au fost conduse de la Iași, amintirea Reginei Maria și a Regelui Carol I fiind și astăzi prezentă în patrimoniul Iașilor și în memoria documentelor istorice.

Ziua de 24 Ianuarie are însă o greutate aparte pentru Iași, la fel cum și ziua de 1 Decembrie marchează importanța orașului Alba Iulia. Sunt orgolii ale istoriei cu care trebuie să ne obișnuim și să le respectăm. Din păcate, nici astăzi simbolismul acestei zile nu e marcat corespunzător importanței sale istorice printr-un gest politic simplu, de recunoaștere într-un act normativ special, dedicat acestei zile.

## Stimați colegi,

Relația cu Europa anilor 1859 pare a fi la fel de actuală și astăzi. Iată ce spunea președintele Consiliului Miniștrilor, Anastasie Panu, la 6 decembrie 1859, în sala Adunării Elective: „Dacă, până în această zi, încă au mai rămas în câteva capete oarecare sperări și visuri personale, ele trebuie astăzi să se stingă, căci atât țara, cât și Europa s-au pronunțat cu solemnitate în chestia politică a principatelor.

(...) România e ostenită de încercări zadarnice, fără țel, fără folos. Ea voiește să iasă din această stare de nedumerire ce îi nimicește puterile; ea voiește să pășească înainte și să dea semne de viață. Totodată Europa, precum m-am încredințat, este gata de a ni da concursul capitalurilor și a specialităților sale, îndată ce se vor cunoaște planurile noastre în privința viitorului. Este, prin urmare, de datoria Guvernului a se explica lămurit asupra proiectelor sale și a expune principiile ce va aplica la organisarea fiecărei ramure a administrației.”

Mai vreau să reamintesc similaritatea unor bune relații cu Europa acelor ani, să notez implicarea și intervenția diplomatică și economică a Franței și în special a celor doi consuli: Louis Béclard, de la București, și Victor Place, de la Iași, în reușita imensului pas spre unitate.

Despre Victor Place, N.A. Bogdan nota în monografia sa „Orașul Iași”: „Din toți consulii puterilor câți au stat mai mult sau mai puțin în Iași, singur acesta, Victor Place, jucă un rol deosebit în destinul Moldovei, ca și în al ambelor Principate Române.”

Într-o telegramă adresată contelui Walewski, ministrul de externe al Franței, Victor Place scria: „Chiar fără să vrea, oricine ar fi atins de atâta entuziasm. Este un spectacol care îi mișcă și pe cei mai insensibili, al unui popor care salută, prin asemenea aclamații, regenerarea sa.” Se născuse România, „avându-l ca naș pe Napoleon al III–lea și ca mamă având Franța”, aveau să aprecieze istoricii Abel Douay și Gérard Hertault. Descriind atmosfera din adunarea electorilor valahi, consulul Louis Béclard de la București a scris: „Un strigăt unanim, Trăiască prințul Cuza!” Acest strigăt s-a auzit în sala de ședință. A fost apoi repetat de mulțime, care, adunată în jurul clădirii, venise de pretutindeni pentru a participa la o manifestație improvizată.

Din nefericire, nu văd în zilele noastre aceeași înțelepciune a oamenilor politici nici la București, nici la Iași, și nici în demersurile și relațiile cu Europa, care să determine cultivarea interesului național.

Scrisoarea transmisă de liderii USL către Uniunea Europeană este o probă în acest sens. Nu se poate vorbi în zilele noastre de coeziunea clasei politice în interesul României și al poporului român.

Uitându-mă la scena politică de astăzi, îmi stăruie în minte o întrebare: Unde sunt politicienii din perioada antebelică, care, cu răbdare, tact și inteligență, au făurit România Mare? Oamenii au obosit, nu le mai pasă, ba mai mult, parcă nici nu au știut vreodată ce înseamnă să le pese.

România merită mai mult. Iașiul, pe care-l reprezint, merită și el mai mult. Ziua de 24 Ianuarie 1859 are semnificații istorice exact în acest sens.

Mesajul pe care vreau să-l adresez astăzi tuturor românilor și colegilor politicieni este unul de respect și speranță. Speranța că, într-un final, vom avea înțelepciunea de a ne ridica și noi la înălțimea înaintașilor noștri și a moștenirii pe care ne-au lăsat-o generațiile care au înfăptuit unirea românilor. Am încredere că spiritul unirii va învinge în folosul românilor.

Închei prin a vă cita un scurt fragment din mesajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu ocazia solemnității zilei Anului Nou 1860: „Să avem încredere în viitorul țării noastre! Să ne unim pentru a împlini lucrarea care am întreprins-o! Timpul agitațiilor va trece și se va deschide o nouă eră de prosperitate națională.”

Emil Boc

#36950

prim-ministrul Guvernului României

**Domnul Emil Boc** – _prim-ministrul Guvernului României_ **:**

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Domnule președinte al Senatului, Dragi colegi membri ai Guvernului, Distinși reprezentanți ai autorităților publice, Distinși reprezentanți ai cultelor religioase, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Doamnelor și domnilor,

Vreau să felicit Parlamentul pentru această idee de a organiza o sesiune solemnă cu privire la Unirea Principatelor Române. Este un lucru bun, care cred că trebuie să rămână în tradiția Parlamentului României, de azi înainte și pentru anii care vor urma.

Nu sunt foarte puțini istoricii care apreciază că existența poporului român și a limbii române în decursul istoriei reprezintă un adevărat miracol. Spun asta pentru că, în permanență, în decursul veacurilor, românii, poporul nostru, s-au aflat la confluența intereselor marilor imperii. Că a fost vorba de Imperiul Otoman, de Imperiul Habsburgic, de Imperiul Țarist, în permanență am avut de luptat pentru a ne

păstra identitatea și ființa națională, și acest lucru nu a fost ușor.

Nu am fost niciodată transformați în pașalâc turcesc. Indiferent cât de grele au fost vremurile, am reușit să ne păstrăm limba, religia, tradițiile și obiceiurile.

Cum am reușit în decursul istoriei să ne păstrăm ființa națională și, în același timp, să ne câștigăm o identitate proprie în lume, în Europa și acum în Uniunea Europeană? Puțin și foarte rar vorbim despre aceste lucruri, despre lecția pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri. Cum au făcut posibilă România Mare, România modernă, România pe care o avem astăzi, cu demnitate, în Uniunea Europeană? A fost posibil pentru că întotdeauna acest popor a avut în sânge idealul unității naționale. Indiferent cât de grele au fost vremurile, unitatea a rămas o dorință, o aspirație și un lucru la care fiecare român a gândit în permanență.

Pentru un scurt interval de timp, în 1600, românii din cele trei țări române au fost uniți. Istoria nu ne-a dat șansa atunci să rămânem uniți, dar nu înseamnă că au dispărut ideea și idealul de unitate.

În Revoluția de la 1848, pe Câmpia de la Blaj, să ne amintim că ardelenii cereau „Noi vrem să ne unim cu țara!”, un lucru care spunea, din mijlocul Ardealului, dorința de unitate a tuturor românilor.

A venit momentul magic din 1859, Unirea Principatelor Române, o dovadă de înțelepciune, maturitate, responsabilitate a clasei politice din acea vreme, care a pus deoparte tot ce i-a dezbinat și a pus în față ceea ce ne-a unit. Și am început să fim puternici.

În 1877 ne-am câștigat independența de stat pentru că am fost puternici.

În urma Primului Război Mondial, pentru că am avut forță, perseverență, demnitate și eroism, am reușit să obținem visul tuturor românilor: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Unitatea a fost aceea care a făcut posibil acest moment al Unirii, aceste momente de istorie pe care ar trebui să ni le amintim mai des, ca români, ca cetățeni ai acestei țări.

Am reușit și după 1989 să găsim momente de unitate pentru ceea ce înseamnă interesul național și iată că două obiective mari, intrarea în NATO și în Uniunea Europeană, au fost posibile și le-am realizat cu această clasă politică care, dincolo de neajunsurile ei, a realizat aceste două obiective majore pentru ceea ce înseamnă interesul și destinul României. Pentru că România își merită cu cinste locul în Europa și în lume, pentru că are o istorie cu care se poate mândri, pentru că are lucruri pe care să le arate, și întotdeauna, în istorie, ea a fost un promotor al păcii, al dorinței de securitate, de unire pentru a ajunge la prosperitate.

Acum avem altă confruntare majoră, care lovește omenirea rar, dar, din nefericire, foarte dur: criza economică.

Ce răspuns pot oferi popoarele și națiunile în fața unor asemenea evenimente precum criza economică? Răspunsul trebuie să fie tot unitatea. Uniți, putem răzbi mai ușor. Dezbinați, pierdem în parte fiecare. Pierde țara, pierde interesul național.

În aceste momente de criză economică mondială, europeană, românească, mai mult ca oricând avem nevoie să punem în față ceea ce ne unește, și nu ceea ce ne dezbină. Cred că încă nu e prea târziu și putem face acest lucru. Cred că acest popor și această clasă politică au resursele să pună în față unirea, și nu dezbinarea, să înlocuiască confruntarea cu competiția, să înlocuiască ura cu dialogul, să înlocuiască disputele sterile politice cu competiția onestă pe proiecte în interesul oamenilor. Cred că asta este ceea ce așteaptă astăzi oamenii din această țară de la noi, cei care, temporar, îi reprezentăm. Așteaptă soluții de unitate, și nu de dezbinare.

Asta nu înseamnă că oamenii care sunt în stradă nu au dreptate. Ei sunt nemulțumiți pe bună dreptate. Nemulțumirile lor sunt produsul vremurilor și deciziilor pe care noi am fost obligați să le luăm, și le înțeleg nemulțumirea și suferința, dar știu că, tot datorită suferinței și durerii oamenilor din aceste vremuri, am reușit să stabilizăm economia țării și să ne creăm un drum care să ne ducă spre mai bine.

Este adevărat că cifrele macroeconomice nu țin de salarii și de pensii mai mari astăzi. Faptul că suntem apreciați pe plan internațional pentru că am stabilizat țara nu ține de o alocație socială mai mare sau de un loc de muncă mai bun, dar aceste lucruri pot veni, dacă noi nu facem pași înapoi pe linia a ceea ce am reușit să stabilizăm.

Nu revenirea la populisme reprezintă soluția ieșirii din criza economică. Foarte mulți sunt tentați astăzi să creadă acest lucru, că a reveni la politici populiste reprezintă soluția pentru a depăși momentele acestea mai dificile. Eu cred chiar opusul. Capacitatea de a rămâne fermi, capacitatea de a face în continuarea ceea ce trebuie, nu ceea ce ne place, pentru România poate fi șansa acestei țări.

Îi înțeleg pe cei care sunt nemulțumiți astăzi, că sunt pensionari, că sunt bugetari, că sunt cadre militare disponibilizate sau că sunt revoluționari. Nu sunt soluții financiare peste noapte care să permită creșteri de salarii,

pensii sau indemnizații suplimentare, pentru că orice pas de acest fel ar scufunda această țară astăzi.

Dacă păstrăm însă stabilitatea și, prin unitatea clasei politice, reușim în continuare să menținem și să creăm locuri de muncă, putem spera că poate fi mai bine pentru toți, dar nu astăzi, pentru că astăzi avem nevoie, în primul rând, să conservăm ceea ce avem.

De aceea, voi reitera, voi readuce invitația pentru clasa politică de a constitui un pact de stabilitate economică și politică în anul 2012, care să aibă ca obiective fundamentale stabilitatea țării și credibilitatea ei externă prin menținerea în continuare a locurilor de muncă și a unor soluții pentru crearea de alte locuri de muncă, singura soluție pentru o creștere economică sănătoasă a acestei țări.

Încă o dată vă mulțumesc pentru invitația adresată, pentru onoarea de a putea fi martor astăzi la acest eveniment solemn în Parlamentul României, care sunt convins că va rămâne o tradiție în Parlamentul României cu privire la data de 24 ianuarie.

Vă mulțumesc.

Cuprins

Stenograma

Ședința