Stenogramă plen

Stenogramă plen · Senatul · 4 mai 2016 · monitorul.ai

Eeei... m-am hotărât să spun totuși câteva vorbe astăzi, în ideea în care, poate, domnul Iohannis le va auzi și va acționa în concordanță cu ceea ce spun eu.

Pentru că de data asta n-o să-l critic, vin preventiv și spun:

## Domnule Iohannis,

N-o numiți pe doamna Șuteu ca ministru la Ministerul Culturii! Nu faceți o asemenea greșeală! Vă semnați condamnarea la moarte politică. Nu se poate să susțineți o doamnă care a susținut un ponei cu svastică pe el! Nu se poate să susțineți o doamnă care este prototipul doamnei Guseth, aceea care ne fusese propusă pentru Ministerul Justiției! Nu se poate să vă puneți toată intelectualitatea în cap! Nu se poate! Sau se poate?! Faceți ce vreți.

Cu parlamentarii v-a mers. Cu industria v-a mai mers. Cu țăranii și ciobanii, la fel. În momentul în care..., în momentul în care veți intra în război cu intelectualitatea acestei țări, nu cred că vă va fi bine. Deloc! Cu ei nu este de glumit. Sunt oameni de valoare, oameni care toată viața au stat cu cartea în mână, iar eu sau dumneavoastră nu ajungem nici măcar la glezna lor în privința culturii. Nu vă bateți joc de neamul acesta numind-o pe această doamnă! Refuzați numirea, aveți dreptul, și alegeți un intelectual veritabil și puneți-l acolo unde merită, pe locul ministrului culturii. Asta-i una.

A doua.... Și, apropo, totuși, doamna n-a explicat ce-i cu svastica aceea. Organizațiile de evrei din această țară, cu tot respectul, s-au autosesizat și au făcut un scandal monstru în momentul în care a fost vorba despre legea interzicerii legionarismului. Și acolo vorbeam despre oameni de cultură, și nu vorbeam despre politică. Domnii nu au nimic de spus în privința acestei doamne?! Eu cred că au. Și au împotrivă.

Eeei... în 2012, USL-ul a avut aproape 70% în alegeri și am ajuns acum, la trei ani și jumătate, să avem guvern făcut din oameni care nu au fost aleși, care nu au niciun vot și pe care îi susțin persoane care au ajuns în Parlament pe ușile din dos, care au și 200 de voturi... sau doar 200 de voturi în spate.

Macoviștii sunt la putere și în Guvern, și lângă dumneavoastră, consilieri. Există o vorbă: ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc eu. Ar fi cazul să începeți să vă feriți.

Eeei... ieri a fost Ziua libertății de exprimare prin presă. Da, sunt de acord, trebuie să existe libertate de exprimare. Da, sunt de acord. Presa trebuie să fie respectată și să aibă libertatea de a informa corect și complet populația țării. Ce ne facem însă cu persoane din presă precum un domn renumit care în 2013 îmi dădea mie lecții de bună purtare, iar acum constatăm că este cel mai bogat candidat pentru Primăria Bucureștiului?

Cum ați făcut, domnule, banii? Ați avut o imprimantă bună și ați stat noapte de noapte, 10 ani de zile, să scoateți la imprimantă 500 de milioane de euro, cât aveți în conturi? Bașca cele șase case, ca și bunul nostru și iubitul președinte Iohannis! Hm!

Și, pentru că tot vorbeam despre cultură și intelectualitate, o să-mi permit să vă citesc o chestiune scurtă, dar plină de învățăminte.

Ei, Doamne, dar unde este?

## „Valoarea unui rege

Un rege din Orient primește în dar o mantie superbă, cusută cu fir de aur și argint, bătută cu nestemate. E un semn de prietenie trimis de împăratul Chinei. Regele îmbracă mantia, se admiră într-o oglindă mare, apoi îl întreabă pe Nastratin, care se întâmpla să fie de față: «Cât crezi

că valorez?» Nastratin cercetează îndelung personajul, veșmântul, scoate din buzunar un carnețel, în care face câteva socoteli, iar la urmă spune: «Valorezi 500 de galbeni.» «500 de galbeni?! Îți dai seama ce spui?! Mantia de pe mine valorează doar ea 500 de galbeni!» Iar Nastratin îi răspunde: «Știu, Măria Ta. Asta am și socotit.»”

Valabil și în ziua de astăzi.

Și încă o chestiune, cu toată prietenia, pentru că astăzi este Săptămâna Mare și nu-mi pot permite să fiu rea. Voi fi doar corectă și directă. Atâta timp cât a dumneavoastră consoartă n-a lămurit situația falsului și uzului de fals, atâta timp cât vă bucurați de o avere imensă, obținută prin fraudă, n-o mai plimbați ca pe sfintele moaște peste tot după dumneavoastră.

Și încă o problemă. Există vizite de stat și vizite oficiale. În vizite oficiale, da, este normal să vă luați consoarta după dumneavoastră. În vizite de stat, dacă doamna vrea să se plimbe neapărat, arătați-ne și nouă chitanțele cu care-și plătește transport, cazare și celelalte mizilicuri. Mulțumesc.

Florian Dorel Bodog

#7590

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,

Declarația mea politică de astăzi poartă titlul „Lipsa de predictibilitate afectează grav sănătatea sistemului politic românesc”.

Stimați colegi,

Suntem doar cu două zile înaintea debutului campaniei electorale pentru alegerea autorităților publice locale, iar țara noastră se confruntă cu o situație fără precedent: nu știm nici la această oră modalitatea prin care vor fi alese aceste autorități. Curtea Constituțională se va pronunța abia astăzi dacă aceste alegeri se vor organiza într-un singur tur sau vor fi două tururi de scrutin.

În ce altă țară civilizată credeți că se mai poate întâmpla așa ceva? Unde în Europa credeți că mai există o astfel de stare de incertitudine, care ajunge deja cronică la noi? Pentru o democrație funcțională, această instabilitate și lipsa de predictibilitate sunt inacceptabile. Ele vin să erodeze temeliile democratice ale sistemului nostru politic.

Legat de problema de fond, numărul tururilor de scrutin pentru alegerea primarilor, din punctul meu de vedere, este o temă falsă, care a fost avansată de conducerea PNL doar din dorința de a lovi în PSD și de a mai câștiga câteva puncte electorale. Pentru că nu este în stare să prezinte o alternativă credibilă și candidați care să vină cu soluții eficiente la problemele românilor, PNL încearcă să folosească electoral o temă, de altfel, serioasă și legitimă. Nu cred însă că românii se vor lăsa ușor păcăliți, mai ales că în alegerile pentru primarii localităților prea puțin contează sigla partidului, cât mai ales calitățile personale ale candidaților. Așa că, în loc să se preocupe de astfel de aspecte formale, PNL ar trebui să-și selecteze mai bine candidații. Totodată, îmi exprim convingerea că, indiferent de verdictul de astăzi al Curții Constituționale, PSD va câștiga alegerile locale din iunie.

Ne mai despart șase luni până la alegerile parlamentare și, din păcate, nici în cazul acestora situația nu se prezintă mai bine. Noi nici acum nu știm după ce reguli vor fi ele organizate, care va fi numărul exact de parlamentari sau prin ce sistem vor fi aleși etc. Iată, așadar, Parlamentul și Guvernul României mai transmit încă un semnal prost atât românilor, cât și partenerilor noștri europeni și euroatlantici. Transmitem nu doar că suntem dezorganizați, dar și că suntem incapabili să stabilim un consens minimal într-o problemă ce vizează regulile jocului democratic.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Vasile Nistor

#10113

Vă mulțumesc, domnule senator. Mai așteptăm colegi.

## PAUZĂ

## DUPĂ PAUZĂ

Mesajul de unitate, chemarea pentru a munci în echipă cu devotament, transparență și încredere sunt adresate, în primul rând, colegilor din partid, primari, consilieri, membri din organizațiile mureșene, alături de care am dus împreună multe bătălii politice și pe care le-am câștigat prin muncă, determinare și loialitate. O adâncă camaraderie ne-a legat în toți acești ani care au trecut și ne-a ajutat să construim victorii. Vă asigur în continuare pe toți de prietenia, considerația și susținerea mea necondiționate.

Mesajul meu este însă și pentru toți cei care, fără a fi implicați direct în activitatea politică, rezonează și se simt aproape de valorile social-democrației, de oameni și de nevoile lor și ne sunt alături în proiectele pe care le propunem și le facem.

Ne așteaptă o perioadă complicată, în care trebuie să ne reunim forțele pentru a fi puternici în fața adversarilor. Trebuie să muncim zi de zi, ceas de ceas, să fim alături de oameni, să le spunem și să le arătăm faptele noastre, pentru că avem ce să le arătăm. În timpul guvernării PSD am reparat multe nedreptăți și am luat decizii în favoarea celor mulți în toate domeniile: economic, social, sănătate sau învățământ, care până la urmă au dus la un trai mai bun. Personal și împreună cu colegii social-democrați din Parlament am făcut și continuăm să facem legi bune pentru oameni, care rezolvă din problemele lor. Faptele noastre bune vorbesc de la sine, însă nu e suficient să ne bazăm doar pe șanse favorabile. Trebuie ca interesul comun să fie cel mai important, iar solidaritatea și munca în echipă pot deschide ușa victoriei.

Vă invit, dragi camarazi, să muncim și să luptăm împreună pentru victoria noastră și a românilor!

Vă rămân în continuare același partener devotat, deschis și dedicat angajamentelor pe care ni le asumăm împreună!

Petru Alexandru Frătean

#12835

Declarația politică se intitulează „ _Ubi concordia, ibi victoria_ . Unde există unitate, există întotdeauna victorie (Publius Syrus)”.

Unde există unitate, există întotdeauna victorie, spune un celebru aforism latin, vechi de peste 2000 de ani, care continuă să fie și astăzi la fel de adevărat. Acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit și eu, mai ales că urmează o perioadă de confruntări politice și electorale care va determina traiectoria comunităților locale în următorii ani, precum și viitorul celor care trăiesc în aceste comunități.

Declarația politică este intitulată „Guvernarea tehnocrată începe să scârțâie din toate părțile”.

La sfârșitul anului 2015, românilor li s-a promis o guvernare tehnocrată performantă și plină de înțelepciune. Li s-a spus că asta este calea cea bună și că partidele trebuie să primească o lecție politică. Că doar printr-un astfel de experiment clasa politică se va responsabiliza și va ajunge să conștientizeze propria ei condiție și stadiul în care a ajuns.

Astfel, românii au primit la pachet, gata ambalată, adunată de pe ici și de pe colo, din instituțiile europene, o garnitură de miniștri mai degrabă birocrați decât tehnocrați. Despre aceștia s-a spus că în înțelepciunea lor vor face ca România să fie mai prosperă și mai corectă.

Astăzi, guvernarea tehnocrată sau „Guvernul meu”, cum a fost denumit de președinte, este mai degrabă o hemoragie de miniștri decât un munte de înțelepciune. Nu trece săptămâna și încă un membru al Guvernului își dă demisia sau este revocat la cererea premierului.

Practic, guvernarea tehnocrată continuă așa cum a început, cu „uite ministrul, nu e ministrul”. Își mai aduce aminte cineva de doamna Cristina Guseth, presupusă expertă în justiție, propunerea de la Ministerul Justiției, doamna care s-a făcut de râs la audierile din comisiile parlamentare? Dar de propunerea inițială de la sănătate, a tânărului Andrei Baciu, fotomodelul? Ei bine, după jumătate de an de la învestire, incapacitatea de adaptare a tehnocraților la rigorile guvernării a dus la demisii și revocări. Nu că ne-am fi așteptat să fie altfel, dar vânzarea guvernării tehnocrate ca un produs de lux sau ca un bun rar a creat așteptări mari în rândul cetățenilor. Și, din păcate, românii au primit doar promisiuni de excelență. Astfel, Aura Răducu, ministrul fondurilor europene, și-a dat demisia la cererea premierului, întrucât acesta nu a fost mulțumit de obiectivele de etapă ale acesteia. Absorbția fondurilor europene s-a dovedit a fi treabă dificilă chiar și pentru un guvern care s-a împănat cu diverse figuri preluate din instituțiile europene, în frunte cu prim-ministrul Dacian Cioloș.

Ana Costea, ministrul muncii, și-a dat demisia după ce a elaborat o lege a salarizării despre care sindicatele au spus că va scădea salariile la un număr important de funcționari. Să reținem că la începutul acestui drum această lege a fost declarată un obiectiv important al guvernării. Eșecul inevitabil s-a produs.

Iar ultimul din acest interval scurt de timp, și probabil că nu ultimul din pleiada de corifei ai guvernării tehnocrate, Vlad Alexandrescu, a fost revocat de către Dacian Cioloș în urma unor lupte de putere din interiorul Guvernului.

Prin urmare, după ce că ne-am trezit cu un guvern pregătit și adus de la Bruxelles la finalul anului 2015, iată că până la finele anului 2016 sunt șanse mari să avem o sumedenie de figuri noi de tehnocrați care nu au trecut prin Parlament, pe la comisii. Poate nu ar strica o reînvestire. Să ne gândim totuși și la acest scenariu.

Traian Constantin Igaș

#19078

Declarația politică se intitulează „Libertatea presei – o luptă continuă”.

## Stimați colegi,

Ziua mondială a libertății presei este marcată, anual, în data de 3 mai. Anul acesta este celebrată de UNESCO la Helsinki între 2 și 4 mai. Această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinței Generale a UNESCO în 1991.

Dezbaterile pe ce înseamnă lupta sau simpla respectare a acestui drept au însă rădăcini mai vechi și chiar în antiteză. În timp ce Napoleon Bonaparte spunea că nu a fost un dușman al libertății presei, dar a suspendat-o atunci când i-a blocat drumul, Umberto Eco spunea că, „atunci când cineva trebuie să intervină să apere libertatea presei, înseamnă că societatea sa este bolnavă.” Ambii au fost voci ascultate și respectate de societățile în care au trăit, de națiunile din care au făcut parte sau ale căror destine le-au condus. Dar fiecare își exprima clar poziția vizavi de acest drept fundamental.

## Stimați colegi,

Astăzi taberele s-au inversat, actorii s-au camuflat, nu mai știm cu siguranță dacă și cine luptă pentru libertatea presei este de bună-credință, dacă această luptă este pentru scopul proclamat sau pentru agende ascunse. Acest drept trebuie respectat, fără tăgadă! Dar să fie respectat și de cei care beneficiază de acest drept, și de cei care se supun anchetelor jurnalistice, voit sau prin prisma atribuțiilor exercitate în statul român.

Cu toate acestea, lansez un îndemn ca această zi să fie un prilej de reflecție asupra rolului și locului mass-mediei în societatea românească. Dreptul la libertatea cuvântului, precum și libertatea presei ca un corolar al acestui drept reprezintă valori fundamentale ale democrației pluraliste moderne. Fără ele nu ar putea fi imaginate multe dintre progresele realizate în lumea contemporană. Dacă aceste drepturi au fost cu greu dobândite în dificilul proces al nașterii democrației, ele sunt în prezent exercitate, pe alocuri, abuziv, în forme subtile de către cea care este una dintre principalele lor beneficiare și ar trebui să fie una dintre principalele lor apărătoare: mass-media.

Servirea interesului public și informarea corectă a cetățeanului sunt elementele esențiale ale acestei meserii, de jurnalist. Jurnalismul este un important serviciu public. Conform doctrinei liberale, presa nu contribuie numai la circulația ideilor și a informațiilor, ci și la supravegherea bunului mers al instanțelor puterii, al instituțiilor statului. Mass-media a devenit o instanță intermediară între cetățean și actul administrativ și politic. Acest câine de pază, conform literaturii de specialitate, are o mare putere, dar și o mare responsabilitate. Stimați colegi,

În calitate de reprezentanți ai românilor avem o interacțiune cu mass-media pe întreg mandatul de parlamentar. Indiferent de experiențele individuale, trebuie să avem în vedere că suntem responsabili de raportarea cu bună-credință la această instanță intermediară. Și fac un apel la jurnaliști de a se raporta cu aceeași bună-credință în activitatea lor, cu obiectivism și cu dorința de a prezenta întotdeauna adevărul.

Vă mulțumesc.

Găvrilă Ghilea

#22302

Declarația politică este intitulată „Mândria de a fi român în Spania”.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Într-o interpelare adresată recent Excelenței Sale domnul Lazăr Comănescu, ministrul român al afacerilor externe, reiteram faptul că una dintre problemele acute cu care se confruntă membrii comunității române din Spania o reprezintă imposibilitatea obținerii și deținerii dublei cetățenii.

Conform informațiilor mele, de acest drept – care însă nu ar trebui tratat ca un veritabil privilegiu – beneficiază în prezent doar cetățenii rezidenți proveniți din fostele colonii spaniole, în special state din America de Sud, precum și cetățenii originari din Portugalia.

Numărul românilor care muncesc în prezent în Spania este considerabil, depășind, după unele estimări, un milion de persoane, aceștia reprezentând deja cea mai mare comunitate străină din această țară.

Poate și din acest motiv, de-a lungul timpului, conaționalii noștri s-au aliniat și s-au integrat atât de bine rigorilor societății spaniole, implicându-se activ pe piața muncii, în mediul de afaceri, dar și în viața social-politică a comunităților locale în care s-au stabilit, unii dintre ei fiind desemnați de către partidele spaniole să candideze pe listele lor la scrutinele pentru alegerea consiliilor locale.

Întrucât marea majoritate a românilor care muncesc în Spania a obținut rezidența în acest stat în urmă cu peste 10 ani de zile, încă înainte de declanșarea crizei economice, consider că dezideratul obținerii cetățeniei țării de adopție fără condiționarea renunțării la cetățenia română este unul necesar, firesc și legitim.

Pe de altă parte, nici obținerea rezidenței nu este suficient de facilă pentru români, chiar și după ridicarea definitivă, de la 1 ianuarie 2014, a restricțiilor de pe piața forței de muncă, statul spaniol condiționând în continuare legitimarea acestei calități de existența în contul aplicantului a aproximativ 4.000 de euro necesari minimei întrețineri, dar și de încheierea unei asigurări de sănătate private pe o perioadă de cel puțin un an.

De altfel, Federația asociațiilor de români din Europa a cerut, nu o dată, celor mai importante instituții și magistraturi ale statului român sprijin pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă românii din Spania, condițiile pentru obținerea dreptului de ședere și imposibilitatea deținerii dublei cetățenii fiind cel mai des invocate dintre acestea.

Având în vedere că există țări care prin inițierea și negocierea unor acorduri bilaterale au identificat deja punți legislative pentru facilitarea obținerii și a cetățeniei spaniole de către propriii conaționali, după un stagiu rezonabil de rezidență, cred că și statul român datorează acest demers românilor din Spania, care, dincolo de componenta de securitate socială pe care o transferă aparținătorilor din țară, înțeleg să-și poarte cu mândrie cetățenia română, la fel ca România pe care o poartă în suflet...

Vă mulțumesc.

Emil Marius Pașcan

#25301

Declarația politică se intitulează „Cenușăreasa – Cultura, batjocorită de tehnocrație”.

Domnule președinte, Distinși colegi,

Scandalul din ultimele săptămâni generat la cârma Ministerului Culturii și, implicit, în Guvernul României vădește încă o dată cât de fragil și de instabil este un executiv compus din tehnocrați. Un conflict de muncă aparent banal, declanșat la Operă, a dus, prin ricoșeu, la demiterea ministrului culturii, Vlad Alexandrescu. S-a deschis, de fapt, o cutie a Pandorei care a evidențiat explicit dihonia mocnită, nervii contorsionați și presiunile furibunde care stăpânesc un guvern care nu se poate baza pe o susținere parlamentară majoritară, nici pe un suport politic consecvent al inițiativelor sale, un guvern incapabil să funcționeze ca o echipă solidară. Și acuzațiile cele mai grave au venit tocmai din sânul Executivului...

Am rămas consternat parcurgând incriminările domnului Vlad Alexandrescu din scrisoarea transmisă Grupului de Dialog Social (GDS), care constituie veritabile denunțuri penale împotriva unor politicieni sau colegi din Guvern. Iată ce sesiza ex-ministrul într-un document preluat de mass-media: „Prin multe decizii și acțiuni ale mele, am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roșia Montană sau de la Cathedral Plaza din București. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat în Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea Casei Nanu-Muscel din Piața Romană, am fost sunat chiar de un coleg de guvern, cu intimidare directă.” Sunt acuzații extrem de grave, care se cuvin cercetate de către instituțiile abilitate ale statului.

Așa stând însă lucrurile, nu am prea înțeles de ce, inițial, ministrul și-a prezentat demisia pe o rețea electronică de socializare, ca un gest moralmente corect, chiar onorabil, iar mai apoi s-a răzgândit de dragul „proiectelor” pe care musai trebuia să le continue, ajungând să fie revocat din funcție într-un mod rușinos de către premierul Dacian Cioloș. Din declarațiile făcute, domnul Vlad Alexandrescu s-a autoexclus din Executiv, în momentul în care a descris atmosfera presiunilor toxice și poziția sa care incomodează interesele oneroase, implicit faptul că, „în mai multe ședințe de guvern, s-a pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii (...), care – după cum susține – i-au adus o adversitate rece a acelor miniștri care erau implicați.”

Într-o atare situație, ce rost a mai avut să insiste penibil pentru păstrarea funcției respective, când s-ar fi cuvenit mai degrabă să se adreseze direct organelor de cercetare penală, părăsind bărbătește grabnic ecuația guvernamentală?!

Peste tot acest circ neavenit și grotesc, care aduce un imens deserviciu culturii în general, am mai văzut inflamându-se înfiorător o mare intoxicare. Adică ar cam trebui continuate reformele la care se lucrează ministerial intens, în special cele privind proiectele legislative în domeniul patrimoniului și al cinematografiei... Sunt parlamentar de aproape patru ani și, invariabil, toți miniștrii care s-au perindat în această perioadă – ce-i drept, cam des – pe la frâiele culturii au repetat obsesiv același lucru: cât de prioritare sunt proiectele acestui minister în privința patrimoniului și cinematografiei. Însă nu am văzut nimic concret până acum în această privință, dar, iată, se mai instalează un ministru și, evident, o luăm de la capăt. În privința cinematografiei însă, am parcurs două inițiative legislative inițiate de colegi parlamentari, care erau mai degrabă partizane unor grupuri de interese, nu puține, din cadrul breslei și, evident, nu au întrunit majoritatea necesară a voturilor pentru a fi adoptate.

Așadar, o situație rușinoasă care, din păcate, se pare că se va perpetua la cârma culturii prin noua nominalizare pentru postul de ministru, doamna Corina Șuteu, care a fost director al Institutului Cultural Român (ICR) din New York. În anul 2008, în mandatul acesteia, la Galeria Română din New York a fost organizată expoziția de street art „Freedom for Lazy People” a artiștilor români IRLO, Omar și Nuclear Fairy. În expoziție apărea un ponei roz care avea desenată pe crupă o zvastică, în aceeași expoziție figurând și un afiș cu David și Moise prezentați în ipostaze indecente. Evident, Institutul Cultural Român a ajuns la vremea respectivă, când la conducerea sa se afla Horia Roman Patapievici, ținta batjocurii și a acuzațiilor de antisemitism, iar asemenea gafe nu prea se uită.

Mă întreb și vă întreb: de ce trebuie să șubrezim, să terfelim astfel cultura? De ce este nevoie de asemenea conflictualități, scandaluri și oprobriul general, generat chiar de la vârful ministerului de resort? Tehnocrația nu are voie să se manifeste visceral, egoist, precum mama cea vitregă și rea care o asuprește și batjocorește pe Cenușăreasa – Cultura, care oricum este desconsiderată și uitată an de an în coada bugetului de stat. Ce exemple, ce modele de oameni de cultură admitem astăzi în fruntea ministerului, ce repere normative culturale, etice, morale mai oferim astăzi societății românești? Unde ne sunt nemuritorii „monștri sacri”, înaintemergători pentru spiritualitate?!

Nici măcar nu cutez să răspund! Vă mulțumesc pentru atenție.

Haralambie Vochițoiu

#30653

Declarația politică este intitulată „Stabilitatea macroeconomică a țării”.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Creșterea deficitului public prognozat la 2,95% din PIB, respectiv în apropierea limitei de 3%, conform angajamentelor pe care România le are în fața Comisiei Europene, coroborat cu semnalele negative dinspre economie, mai precis stagnarea producției industriale, sprijinirea creșterii economice pe consumul intern și doar într-o măsură redusă pe exporturi, ritmul lent al dezvoltării sectorului IMM și dificultățile întâmpinate de micii întreprinzători, prezența redusă a investițiilor majore în infrastructură, incapacitatea financiară a statului român de a pune în aplicare Legea salarizării unitare în sectorul public și alte măsuri sociale adoptate de Legislativ, lipsa de fermitate în combaterea evaziunii fiscale, precum și alte probleme majore cu impact asupra sănătății sistemului economicfinanciar și bugetar ne determină să apreciem ca necesare lămuririle suplimentare în ceea ce privește perspectiva sumbră a depășirii cifrei de 4% deficit bugetar din PIB pentru anul 2017 și explicarea detaliată a datelor Programului de convergență 2016–2019.

În această perioadă în care apar indicatori alarmanți sub aspectul menținerii stabilității macroeconomice, atât de greu câștigată cu sacrificiile a milioane de români, sunt necesare garanții guvernamentale hotărâte în raport cu încadrarea României în ținta propusă a deficitului bugetar, cu privire la prevenirea înscrierii pe un traseu ascendent al datoriei publice, la stabilitatea și predictibilitatea salariilor și pensiilor, la creșterea spațiului fiscal pentru investiții, precum și în raport cu celelalte componente esențiale ale economiei naționale.

## Doamnelor și domnilor colegi,

Date fiind cele prezentate, considerăm că se impune în perioada imediat următoare prezentarea clară din partea reprezentanților Guvernului a datelor pe care este fundamentat Programul de convergență 2016–2019, a felului în care vor fi prioritizate investițiile – cu accent pe cele cofinanțate din fonduri UE –, a raționamentelor care au condus la estimarea unei creșteri economice de 4,2% în 2016 și de 4,3% în 2017, precum și vizavi de alte probleme a căror lămurire poate înlătura lipsa de încredere în stabilitatea macroeconomică a țării.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Vasile Nistor

#33027

Declarația politică se intitulează „Risipa alimentară în România”.

Stimate colege,

Stimați colegi,

În prima zi a lunii mai a fost sărbătorită Ziua internațională a permaculturii, un eveniment menit să promoveze un mod de viață în echilibru cu mediul înconjurător sau, mai bine zis, un sistem de autosusținere bazat pe utilizarea eficientă a resurselor valabile în fiecare comunitate. Deși nu este un concept nou, permacultura nu este recunoscută de către omul de rând. Principiile ce stau la baza sa pot reduce efectele stilului de viață iresponsabil pe care majoritatea dintre noi îl avem față de planeta noastră. Una din eticile de bază ale permaculturii constă în consumul resurselor doar în cantitățile necesare, iar orice rămâne în plus să fie redistribuit celor ce duc lipsă de acel bun. Atrag atenția asupra acestui fapt deoarece constat că în România risipa de mâncare este o problemă serioasă.

Țara noastră se află în primele 10 state din Uniunea Europeană în ceea ce privește acest fenomen distructiv. În fiecare an, românii aruncă aproximativ cinci milioane de tone de mâncare, adică în jur de 10% din ceea ce cumpără. Acest detaliu este și mai îngrijorător dacă ne gândim că la momentul actual există jumătate de milion de români care abia au ce să mănânce. Acest lucru este inacceptabil!

În același timp, la problema risipei contribuie și sectorul industriei alimentare. Deoarece legea nu permite hipermarketurilor să doneze alimentele ce se apropie de data expirării, magazinele creează oferte speciale pentru a putea scăpa cât mai repede de alimente și în cantități cât mai mari. Lanțurile de magazine afirmă că este mai scump să doneze mâncarea deteriorată decât să o distrugă.

Anul trecut, Parlamentul francez a votat o lege prin care supermarketurile mari sunt obligate să doneze produsele care se apropie de data de expirare. Eu cred că această inițiativă va avea sorți de izbândă și aici. Însă, pentru a putea remedia problema risipei de alimente, este nevoie și de o schimbare de mentalitate. Societatea de consum trebuie să fie mai responsabilă și mai informată. Avem datoria de a gestiona resursele noastre cu mare grijă și de crea un cadru legislativ ce permite distribuirea acestora într-un mod echitabil.

Vă mulțumesc.

Valer Marian

#35310

## **Domnul Valer Marian:**

Declarația politică este intitulată „Aranjament tacit pentru aprobarea contestatei ordonanțe a interceptărilor”.

În cursul anului trecut, după preluarea guvernării în Polonia de către dreapta conservatoare, noul premier, Beata Szydło, i-a demis rapid pe cei patru șefi ai serviciilor secrete poloneze, cu motivarea că aceste servicii deveniseră mai degrabă instituții politice decât instituții care să protejeze interesele țării, iar șefii lor deveniseră o amenințare mai mare decât cele din afară, inclusiv prin implicarea lor în interceptarea ilegală a convorbirilor unor demnitari polonezi.

De câteva săptămâni, în Macedonia au loc proteste vehemente împotriva deciziei președintelui acestei țări de a amnistia un grup de politicieni, în frunte cu fostul prim-ministru de dreapta Nikola Gruevski, care erau anchetați în legătură cu ascultarea ilegală a unui număr de 20.000 de persoane, incluzând politicieni, magistrați, jurnaliști și clerici religioși. Este de menționat că în această țară balcanică a început, cu câțiva ani în urmă, implementarea unui program de combatere a corupției, susținut și finanțat de Uniunea Europeană, pentru care a fost desemnat coordonator fostul ministru român de justiție Monica Macovei.

Cu două săptămâni în urmă, Curtea Constituțională a Germaniei a decis că unele aspecte ale legii antiteroriste, introduse în 2009, sunt neconstituționale și încalcă dreptul la intimitate, motivându-se că această lege a fost folosită de poliția federală (BKA) pentru a desfășura „intervenții disproporționate” în anumite cazuri, în condițiile în care legea permite BKA să instaleze echipamente de supraveghere în locuințe, să monitorizeze convorbirile telefonice și să instaleze programe informatice speciale în computerele suspecților de terorism. Cazul a fost adus în atenția Curții Constituționale de un grup de politicieni social-democrați, liberali și ecologiști care susțin că puterile acordate BKA încalcă drepturile individuale la intimitate.

Săptămâna trecută, în raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România pe anul 2015 se accentuează că există numeroase acuzații că autoritățile ascultă ilegal telefoanele, iar arestul preventiv este prelungit fără motiv. În document este prezentat faptul că SRI a pus în aplicare ilegal 44.000 de mandate de ascultare doar în 2014, adică 120 de mandate pe zi.

Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, constatând faptul că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), conform cărora România este stat de drept, în care drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt garantate, și că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” supusă controlului nu respectă condițiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității.

Articolul 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, intrat în vigoare în data de 1 februarie 2014, prevede textual următoarele: „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate ale statului.”

Este de precizat că vechiul Cod de procedură penală conținea o reglementare mai strictă și cu acoperire constituțională în materia supravegherii tehnice, prevăzând următoarele în art. 91[2] alin. (1): „Procurorul procedează personal la efectuarea înregistrărilor și interceptărilor prevăzute în art. 91[1] sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală.”

Această reglementare a fost schimbată de ctitorii noului Cod de procedură penală, foștii miniștri de justiție Monica Macovei și Cătălin Predoiu și secretarul de stat Alina Bica, iar codul în vigoare a fost adoptat fără să fie supus dezbaterii Parlamentului, prin asumarea răspunderii guvernamentale de către Cabinetul Emil Boc, cu susținerea președintelui Traian Băsescu. Principalele instituții judiciare, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Consiliul Superior al Magistraturii, au fost consultate cu ocazia redactării noului Cod de procedură penală, dar niciuna nu a formulat obiecții referitor la prevederile declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Menționez că, potrivit unui răspuns primit recent la o întrebare adresată ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sunt desemnați peste 30.000 de ofițeri și agenți de poliție ca organe de cercetare ale poliției judiciare care își desfășoară activitatea sub coordonarea și supravegherea procurorilor, astfel că nu poate fi invocată o penurie de lucrători specializați în acest domeniu.

Într-un asemenea context intern și extern, Guvernul României a adoptat, la propunerea ministrului justiției, Raluca Prună, Ordonanța de urgență nr. 6 din 14 martie 2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Această ordonanță a fost vehement contestată de către asociațiile profesionale ale magistraților, respectiv de către Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Magistraților din România, de profesori universitari de drept și avocați, precum și de către organizațiile neguvernamentale verticale, specializate și dedicate apărării drepturilor omului, în frunte cu Centrul pentru Resurse Juridice. Principalele critici aduse ordonanței sunt legate de neconstituționalitatea acesteia, întrucât, pe de o parte, un astfel de act normativ nu poate fi adoptat în cazul în care privește o problemă care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale omului, iar, pe de altă parte, legiferează transformarea SRI în organ special de cercetare penală, fapt fără precedent după Revoluție, care ne aduce aminte de rolul nefast jucat de fosta Securitate în timpul regimului totalitar comunist.

Cele mai concludente și pertinente critici au fost formulate de Centrul pentru Resurse Juridice, care a învederat, în esență, următoarele aspecte:

1. Modificările propuse nu pot face obiectul unei ordonanțe de urgență, întrucât afectează drepturile și libertățile fundamentale, prin introducerea unui serviciu militarizat și secret ca titular al tehnicii de interceptare și mai cu seamă prin sporirea competențelor acestui serviciu în zona de cercetare penală, încălcând astfel art. 115 alin. (6) din Constituția României.

2. Completarea Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI prin adăugarea alineatului (2) al art. 8 introduce o structură denumită Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor, care obține, prelucrează și stochează informații referitoare la securitatea națională și care, la cererea organelor de urmărire penală, asigură accesul nemijlocit și independent al acestora la sistemele tehnice pentru executarea supravegherii tehnice din Codul de procedură penală. Acest alineat nu detaliază explicit, în lege, cine este acest centru, ce face, cine îl conduce, cui se subordonează, cu excepția faptului că este în cadrul SRI. În lipsa unor astfel de date, textul nu este clar, previzibil și accesibil (a se vedea §46 din decizia Curții Constituționale).

3. Parchetele vor primi mijloace tehnice necesare, numai că acestea operează numai prin intermediul Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor al SRI, deci nu vor pune nemijlocit în executare mandatele de supraveghere tehnică, așa cum prevede art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/1992, ci vor fi mijlociți de SRI, aparatura necesară aparținând acestui serviciu.

4. Nu rezultă nici cum vor colabora furnizorii de rețele publice de comunicații cu procurorul, organele de cercetare penală sau cu lucrători specializați din cadrul poliției pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică [noul alin. (2) al art. 142 CPP], câtă vreme totul este mijlocit de Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul SRI. Textul este în contradicție cu noul alin. (2) al art. 8 prezentat mai sus. Drept urmare, nu este clar, previzibil și accesibil (a se vedea §46 din decizia Curții Constituționale).

5. Noul alin. (3) al art. 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI stabilește că modul concret de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilește prin protocoale de cooperare. Prin urmare, se stabilește printr-o legislație infralegală, de natură administrativă, care are un grad sporit de inaccesibilitate și instabilitate, un mod concret de intruziune în viața privată a cetățeanului (a se vedea §47 din decizia Curții Constituționale).

Magistrații, avocații, profesorii de drept, ONG-urile verticale, o parte a presei și numeroși cetățeni și-au pus speranțele în Parlamentul României, așteptând ca forul legiuitor suprem să respingă contestata ordonanță.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 a fost înregistrat, sub nr. 173/21.03.2016, la Senatul României, prima Cameră sesizată, care a aprobat dezbaterea sa în procedură de urgență, cu termen de adoptare tacită la data de 5 mai 2016.

Referitor la acest proiect de lege, Biroul permanent al Senatului a însărcinat Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru drepturile omului să adopte avize până la data de 6 aprilie 2016 și a însărcinat Comisia juridică și Comisia pentru constituționalitate să adopte raport comun până la data de 13 aprilie 2016.

Comisiile de avizare s-au conformat, adoptând avize favorabile până la termenul fixat. Concesivitatea lor a fost oarecum șocantă, mai ales în cazul Comisiei pentru drepturile omului, care a adoptat aviz favorabil cu unanimitate de voturi. Comisia juridică și Comisia pentru constituționalitate nu au respectat termenul fixat, neputând adopta raportul comun timp de trei săptămâni din lipsă de cvorum.

Săptămâna trecută, respectiv în data de 26 aprilie 2016, cele două comisii au adoptat un raport comun de respingere, cu mențiunea că acest fapt nu s-a datorat voturilor împotrivă, ci numărului mic de voturi pentru (4) și abținerilor (6).

În aceste condiții, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016 trebuia să intre pe ordinea de zi a Senatului în ședințele de plen imediat

următoare, respectiv în cele două ședințe programate după Paște, în zilele de 3 și 4 mai 2016, pentru a nu trece prin adoptare tacită în data de 5 mai. Proiectul de lege nu a figurat pe ordinea de zi afișată pe site-ul Senatului în prima parte a zilei de 3 mai 2016, apărând însă pe prima poziție în ordinea de zi distribuită la casetele senatorilor înainte de ședința de plen programată pentru ora 16.00.

Este de precizat că raportul de respingere adoptat de Comisia juridică și de Comisia pentru constituționalitate nu a apărut pe site-ul Senatului până la ora începerii ședinței.

Cum era previzibil, numărul senatorilor prezenți la ședința de plen din 3 mai a fost mai redus decât în mod obișnuit. Curios este că, în jurul orei 17.00, după ce a fost epuizată prima parte a ordinii de zi și urma să se treacă la partea a doua, care cuprindea inițiativele legislative supuse dezbaterii, un vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Senat a solicitat președintelui de ședință să constate lipsa de cvorum, fapt verificat și confirmat. Astfel că ședința de plen a fost închisă, iar proiectul de lege pentru adoptarea contestatei ordonanțe nu a mai putut fi supus dezbaterii și adoptării. Și cum în ziua următoare, respectiv în data de 4 mai, este programată doar o ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților, urmează ca ordonanța să fie aprobată tacit de Camera superioară a Parlamentului în data de 5 mai 2016, când în programul Senatului sunt prevăzute doar ședințe ale comisiilor permanente.

Cine a făcut jocurile pentru ca ultracontestata ordonanță a interceptărilor să fie adoptată tacit de Senat? Cei care și-au pus speranțele în Parlament vor putea trage concluziile de rigoare.

Este evident că atât Biroul permanent al Senatului, cât și președintele Senatului și liderii grupurilor parlamentare nu au depus diligențe în vederea dezbaterii ordonanței interceptărilor în termenul fixat.

Cert este că la Senat manipularea a făcut casă bună cu superficialitatea și lașitatea. Cert este și că România devine oaia neagră a Uniunii Europene și în acest domeniu, în condițiile în care până și în Bulgaria vecină, la care ne place să ne uităm deseori cu superioritate, executarea interceptărilor este apanajul Ministerului de Interne, nu al unui serviciu secret.

Cuprins

Stenograma

Ședința