Ședință comună a Camerelor

Ședință comună a Camerelor · Camera Deputaților · 27 martie 2018 · monitorul.ai

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

**:**

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Doamnă prim-ministru al României, Domnilor foști președinți ai României, Majestatea Voastră Custodele Coroanei române, Doamnelor și domnilor miniștri, Domnule președinte al Curții Constituționale, Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Stimați invitați,

Această ședință solemnă n-ar trebui să aibă pentru noi, parlamentari români și moldoveni deopotrivă, și nici pentru toți cetățenii români și moldoveni doar o însemnătate istorică, oricât de monumentală ar fi aceasta. Să dovedim, cu ocazia acestei aniversări, că semnificația politică a evenimentelor de acum un veac nu și-a pierdut caracterul actual și nici capacitatea de a ne mobiliza voințele.

Ideologia națională a anilor ’30 și ’40, resuscitată de național-comunismul ultimelor două decenii ale regimului totalitar, ne-a învățat să privim actul unirii, pregătit cu mari sacrificii și trudă, proclamat de Sfatul Țării de la Chișinău, pe 27 martie 1918, ca pe un episod memorabil – și din păcate reversibil – al procesului de înfăptuire a idealului unității naționale românești.

Desigur, Sfatul Țării a constatat, simplu și firesc, că poporul moldovean era în fapt parte a poporului român și că țara care își căuta destinul după destrămarea Imperiului Țarist nu era altceva decât o parte înstrăinată a Moldovei istorice. Această conștiință identitară a fost o condiție necesară, dar nu și suficientă, a unirii.

Revoluția din februarie și căderea autocrației erau trăite de moldovenii de peste Prut ca o șansă istorică de a deveni în sfârșit cetățeni egali ai unei societăți libere. Acum un veac, pe 27 martie, la Chișinău, ca și pe 1 decembrie, la Alba Iulia, idealul național era inseparabil de viziunea democrației.

Dictaturile secolului al XX-lea ne-au dezobișnuit să asociem Revoluția națională din 1918 cu revoluția democratică care, de la Petrograd până la Viena, prin Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, a schimbat radical nu numai harta Europei, ci și modul de a gândi al tuturor europenilor. În ciuda refluxului democrației, care a început pentru ei în 1938 și s-a încheiat tocmai în 1989, românii de pe ambele maluri ale Prutului nu au mai abandonat vreodată, chiar dacă nu i-au putut da glas în public, viziunea unei societăți democratice, în care drepturile și libertățile civile și politice nu sunt darul guvernelor, ci aparțin în mod natural fiecărui cetățean în parte și tuturor împreună.

Printre aceste drepturi politice este și acela de a trăi liber într-o națiune întreagă și indivizibilă. Acest drept a fost proclamat, în numele poporului dintre Prut, Marea Neagră, Nistru și vechea graniță cu Austria, de Sfatul Țării la 28 martie 1918.

Sfatul Țării nu a fost o adunare reprezentativă abstractă. Membrii adunării aveau chipuri și nume. Se cuvine să rostim astăzi, cu solemnitate și recunoștință, câteva dintre numele deputaților care au lucrat atunci pentru unire, care au redactat și au adoptat Actul Unirii: Vladimir de Herța, Pantelimon Erhan, Ion Inculeț, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Vladimir Cristi, Anton Crihan și mulți alții, dar, desigur, alături de ei și, nu în ultimul rând, Constantin Stere.

Nu am citat aici o listă de eroi atemporali ai idealului național. Nu am evocat supraoameni, ci oameni politici, unii dintre ei cu o lungă carieră. În ochii noștri, ei poartă, astăzi, aura nemuririi. Presa vremii însă nu i-a tratat cu o indulgență prea mare, în niciun caz mai mare decât cea de care beneficiază politicienii zilelor noastre. Câțiva au făcut chiar obiectul unor investigații ale instituțiilor de forță ale statului precomunist.

Ce au avut așadar în plus față de noi, oamenii politici de azi, de la București și de la Chișinău? Neîndoielnic, pasiunea pentru democrație, credința că națiunea se cuvine să fie întregită, pentru că este singurul trup cunoscut al democrației, unicul cadru constituțional în care democrația se poate manifesta prin instituții și proceduri care să garanteze drepturile și libertățile cetățenești.

## Doamnelor și domnilor,

Evenimentul de acum un secol ne oferă așadar o lecție la care trebuie să reflectăm cu mare atenție. Revoluția democratică a făcut România „întreagă și mare”, în vreme ce totalitarismul a fragmentat din nou România. Când democrația este abandonată sau abuzată, națiunea devine divizibilă și fragilă. Această lecție rămâne valabilă și astăzi.

Ca români, am învățat, începând din 1940, că nu litera tratatelor, alianțele internaționale și forța armelor păzesc națiunea, dar pare că nu am înțeles încă pe deplin că singura pavăză a națiunii este calitatea democrației pe care este capabilă să o pună în operă.

Cel mai eficient și, paradoxal, cel mai puțin costisitor program de înzestrare a unei națiuni este cel care înarmează fiecare cetățean cu drepturi și libertăți inalienabile, care îl echipează cu cele mai puternice garanții constituționale și procedurale în fața abuzurilor statului. Pentru că cetățenii abuzați de instituțiile propriului stat nu vor fi predispuși, orice ar spune ideologiile naționaliste și miturile patriotice, să reziste agresiunii unui stat străin. Trăind sub dictatură în 1940, românii nu au avut forța morală să refuze ultimatumul sovietic și dictatul nazist. Au deplâns frângerea națiunii, dar nu i s-au opus.

## Doamnelor și domnilor,

Vă propun, sub inspirația evenimentelor de acum un secol din Basarabia, să încercăm să aprindem în noi înșine pasiunea pentru democrația care i-a animat pe iluștrii noștri înaintași de la Chișinău și să nu ne amăgim. Hotarul de pe Prut nu va dispărea datorită talentului nostru diplomatic sau științei noastre de a negocia tratate și acorduri internaționale. Nu-l vor șterge nici poeziile, nici cântecele sau declarațiile patriotice.

După exemplul anului 1918, doar vrerea parlamentelor de la București și Chișinău, exprimând voința poporului român din România și din Moldova, va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Țării cu un veac în urmă și a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri totalitare în 1940.

Nădăjduiesc așadar că vom găsi curajul, aici la București, precum și la Chișinău, de a lua o asemenea decizie. Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o națiune democratică, liberă și indivizibilă, ne poate împiedica să ne punem și noi semnăturile pe un act al unirii!

Vă mulțumesc.

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

#9731

Văd în asta un semn de revenire la sine a noastră, a românilor, căci toți românii, absolut toți românii, au dreptul de a avea reprezentanți în Parlamentul României. Astăzi sunt mai mulți români reprezentați în Parlamentul României. Sigur, sunt unii care cred că România există doar de ieri. Sau care cred că România există doar de la 1918. Este adevărat, în 1918, după un război crunt, teritoriile istorice românești s-au integrat într-un singur stat, România. Dar România nu s-a născut atunci. Am văzut că în ultimii 28 de ani, în numele unui așa-zis adevăr, care ar fi urmărit să dea la o parte naționalismul propagandei comuniste, unii vor să ne convingă că noi ne-am născut ieri sau că nu am făcut nimic de-a lungul istoriei, iar unirea, Marea Unire, a fost un eveniment cu totul întâmplător și neverosimil, că românii din Transilvania, din Basarabia, din Bucovina nici nu au vrut de fapt să se unească cu Vechiul Regat.

Dar, în numele adevărului istoric, ar trebui să-i întrebăm despre toate acestea nu pe cei care astăzi promovează asemenea idei, crezând că sunt speciali, ar trebui să-i întrebăm despre România și despre istoria ei, despre unirea românilor într-un singur stat pe pașoptiști, pe junimiști, pe Nicolae Bălcescu, pe Alecu Russo, pe Alexandru Ioan Cuza, pe Ionel Brătianu, pe Regele Carol I, pe Regele Ferdinand, pe Maiorescu, pe Eminescu și pe alții.

Și vă propun să-i întrebăm. Domnilor, ați vrut sau n-ați vrut să aduceți neamul românesc într-un singur stat? Pentru că unii nu își mai aduc aminte. Unii nu mai vor să știe.

Dar noi credem altceva astăzi. Și eu cred – și, slavă Domnului, nu sunt singurul – că Unirea de la 1918 a fost un ideal românesc legitim, și nu un obiectiv conjunctural, o șansă nesperată. A fost un ideal dorit de români sute de ani și realizat pe câmpul de luptă și la masa tratativelor. A fost un ideal realizat pe front de țăranii români și în saloanele negocierilor de marii noștri politicieni. Dacă acesta nu este un adevăr istoric, noi de ce mai suntem azi aici?

Cum vrem să credem noi în viitorul nostru, dacă suntem învățați să nu credem în trecutul nostru? Și cine ne bagă în ureche otrava autodesconsiderării? Cei care ne iubesc țara? Cei care mor de grija noastră? Nici vorbă! Sunt aceiași care nu vor ca România să-și găsească liniștea. Propagandă, vor spune unii! Naționalism, vor spune alții! Și vă întreb, Mausoleul de la Mărășești este naționalism? Românii morți și îngropați acolo de cineva care i-a cinstit cu adevărat înseamnă propagandă naționalistă?

Dar ce spun eu? Unii au și uitat că acest mausoleu mai există. Au uitat pur și simplu că acest loc de cinstire a eroilor neamului există. Unii cred, probabil, că este vreo hardughie făcută de Ceaușescu. Sunt oameni care au murit pentru această țară pentru că pur și simplu o iubeau!

## Dragi colegi,

Conștiința națională este o forță în istorie și ea poate modifica fundamental contextul, poate schimba granițele, poate dărâma imperii și poate mișca evenimente la scară mare. Aceasta este una dintre lecțiile transmise nouă de generația de la 1918. Această generație a avut deplina conștiință, nu doar legată de identitatea românească, ci și de posibilitatea acțiunii în istorie. A fost o generație pragmatică, în sensul cel mai pur al cuvântului, o generație care a crezut în acțiune și în voință. Este generația de la care noi, cei de astăzi, avem de învățat.

Ion Brătianu, mergând la Paris, declara: „Vrem să fim stăpâni în casa noastră.” Cred că aici avem expresia cea mai limpede a voinței românilor, în anul 1918.

Vreau să rostesc și eu de la această tribună numele unor români basarabeni care au militat pentru unire cu toată tăria, oameni care au sprijinit formarea și consolidarea statului național atât prin activitatea lor înainte, cât și după Marea Unire: Pantelimon Halippa, Ștefan Ciobanu, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Constantin Popovici, Vasile Stroescu, Constantin Stere. Lor și multor altora ca ei le datorăm transpunerea în realitate a ideii naționale!

Generația Unirii ne-a lăsat moștenire o construcție solidă, un stat național cu instituții viguroase. Prin Legea administrației, prin legile electorale, dar mai ales prin Legea educației, unirea a fost desăvârșită, iar cele trei provincii istorice au fost integrate cu adevărat în structura națională. Doar două decenii i-au luat României Mari să devină în mod efectiv un stat coerent și o națiune puternică. Este un timp record. La fel de importantă, consolidarea statului național a fost un succes și a rezistat vremurilor.

Ce s-a întâmplat cu mulți dintre cei care au făcut Unirea? Au fost și ei cinstiți cum se cuvine? Sau nu mai știm, sau am uitat, sau nu ne mai interesează... Și în acest context, voi propune Biroului permanent ca această sală să se numească sala „Vasile Stroescu”.

Vasile Stroescu a fost primul președinte al Parlamentului reunificat al României Mari.

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

#14626

După cum știm, ștergerea granițelor dintre România și Basarabia a fost de scurtă durată, acestea fiind reintroduse prin pactul semnat de Rusia stalinistă și Germania nazistă. A fost nu numai comunism, a fost și fascism. Reprezentanți de marcă ai acestei generații și-au găsit sfârșitul în lagărul comunist de la Sighet. Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu sunt victimele represiunii comuniste din anii ’50. Iuliu Maniu, aliatul politic al Partidului Țărănesc din Barasabia și al românilor basarabeni, a murit încarcerat la Sighet. Tocmai acești mari oameni au fost victimele comunismului. Și aceasta a fost una dintre fețele urâte ale comunismului: distrugerea conștiințelor națiunii.

La 100 de ani de la Marea Unire, este datoria noastră să nu uităm destinul tragic al generației unioniste și să cunoaștem dimensiunea sacrificiului ei. Este datoria noastră să nu uităm aceste crime și pe cei care le-au comandat și să nu uităm că rezistența în fața opresiunii este forma cea mai înaltă a conștiinței naționale!

Dragi colegi,

În legătură cu declarația pe care o vom adopta astăzi. Am lucrat aseară cu câțiva colegi, cărora le mulțumesc – domnul Călin Popescu-Tăriceanu, domnul Ben Oni Ardelean, de la PNL, domnul Tomac, de la PMP, colegul nostru Cristian Dumitrescu și alți colegi. Au fost discuții serioase. Unii colegi spuneau despre această declarație că este prea tare, alții că este prea moale. Eu le mulțumesc tuturor și membrilor din Comisiile pentru politică externă, pentru că au acceptat această formă.

Dar aș vrea să citesc un paragraf care până la urmă nu a mai fost introdus în această declarație, și anume art. 8 din Actul Final de la Helsinki: „Toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-și hotărască când și dacă doresc statutul politic intern și extern, fără ingerințe exterioare, și să-și urmărească, după propria voie, dezvoltarea politică, economică, socială și culturală.” Pe baza acestui articol 8 de la Helsinki s-a reunificat Germania.

Dragii mei colegi,

Domnule președinte Candu,

Domnule vicepremier Iurie Leancă,

Chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem? Și, ca să nu existe echivoc, eu vă spun deschis, simplu și explicit: eu vreau să ne unim cu Moldova!

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

#17407

**Domnul Andrian Candu** _– președintele Parlamentului Republicii Moldova_ **:**

Stimate domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnă prim-ministru,

Alteța Voastră Regală Custodele Coroanei române, Preafericirea Voastră,

Domnilor foști președinți ai României, Domnule președinte al Curții Constituționale, Doamnă primar general, Doamnelor și domnilor parlamentari, Onorată asistență,

Permiteți-mi să vă salut călduros, atât în numele meu personal, cât și în numele Parlamentului Republicii Moldova.

Ținem să vă mulțumim, domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților, pentru invitația de a fi astăzi aici, la București, și pentru căldura cu care suntem primiți.

De asemenea, vă mulțumesc pentru onoarea de a mă adresa cu această ocazie deosebită membrilor ambelor Camere ale Parlamentului României.

Suntem aici pentru a evoca un eveniment istoric, pe care trebuie să îl tratăm așa cum a fost, cu mult respect și cu demnitate. A fost un act curajos al înaintașilor noștri, prin care membrii parlamentului democratic de atunci, ai Sfatului Țării, au votat, pe 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România.

Reputatul publicist și ziarist din Moldova Constantin Tănase, un promotor aprig al românismului, menționa în unul dintre articolele sale că noi, cei din Moldova, și nu doar, avem datoria să îi scoatem din anonimat pe cei din Sfatul Țării, care au înfăptuit acest act, să îi readucem printre noi. Și acesta ar fi un gest de respect nu numai față de memoria acestor eroi ai neamului nostru, ci și față de noi înșine, față de viitorul nostru și față de cei care vor veni după noi.

86 sunt cei care au avut curajul și au votat Actul Unirii, printre care – unii dintre ei au fost menționați deja – Pantelimon Halippa, Ion Inculeț, Vasile Lascu, Ion Pelivan, Elena Alistar-Romanescu, preotul Alexandu Baltaga, Constantin Stere și alții.

Unirea din 27 martie 1918 s-a produs într-un context dificil și reîntregirea a durat doar 22 de ani. Este adevărat că, datorită acestui act istoric, basarabenii au evitat foametea și deportările din anii ’30, dar am plătit cu vârf și îndesat în anii ’40, când a fost anexată din nou Basarabia, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov.

Nu voi da apreciere contextului istoric de atunci, pentru că avem o experiență nefastă de decenii, când istoria ne-a fost scrisă și rescrisă pentru a fi comodă și ajustabilă celor care ne-au condus.

Îl voi cita însă pe marele Eminescu, care s-a expus după prima anexare a Basarabiei, în 1812, și care spunea: „Nu voim s-auzim de niciun aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene.”

La 100 de ani de la actul unirii din 1918, spre mare regret, avem de-a face iarăși cu dorința unora de a decide în locul nostru cum trebuie să trăim și încotro să ne îndreptăm. Prin diverse metode, directe și indirecte, prin ustensile moderne ale războiului hibrid și ale propagandei sofisticate, se încearcă să se arate cetățenilor noștri că locul lor nu este în marea familie europeană, ci altundeva. Presiunile economice și politice din afară urmăresc distorsionarea valorilor românești și europene, iar războiul propagandistic la care mă refer, sponsorizat moral, ideologic și financiar, subminează declarațiile de suveranitate și de independență ale Republicii Moldova și urmăresc revenirea în spațiul geopolitic rusesc.

Inocularea ideii de apartenență la un spațiu valoric străin nouă, departe de cel european, cu alimentarea nostalgiilor, nejustificate pe fondul crizelor politice și economice pe care le-am avut, de care ne facem vinovați și noi, politicienii, este cu atât mai gravă cu cât arhitectura securității din regiunea în care ne aflăm este tot mai fragilă.

Onorată audiență,

Temelia relațiilor absolut speciale dintre România și Republica Moldova se bazează pe comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură. Acestea au semnificații emoționale profunde.

Astăzi, în pofida provocărilor timpului, suntem angajați într-un proces amplu de modernizare și democratizare, un proces dificil de reforme, un proces în care mai plătim încă polițe pentru erori politice și inconsecvență, dar vreau să fiți absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică.

Nu trebuie să ne fixăm pe divergențe de perspective și opinii.

Ceea ce este absolut vital pentru palma de pământ care se numește Moldova ține de consensul pe care ne dorim să-l avem din partea clasei politice românești cu privire la caracterul privilegiat al relațiilor noastre și susținerea integrării europene, ca unică opțiune de civilizație și dezvoltare.

Acesta ar trebui să fie un efort de echipă, depus în mod deschis și transparent alături de partenerii României din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și alte state cu viziuni similare. Numai așa putem să ne consolidăm și să asigurăm prosperitate cetățenilor Republicii Moldova.

România trebuie să rămână cel mai fidel, solid și onest partener al Chișinăului pe traseul său european. Nu mai avem timp să batem pasul pe loc, să ratăm ocazii, să ne pierdem în polemici sterile, pentru că, cu cât societatea noastră este mai divizată, cu atât ne lipsim mai mult de șansa și perspectivele unei modernizări mai rapide.

Dragi colegi,

De multe ori relația moldo-română – cea oficială, nu între oameni – a făcut că ceea ce ar fi trebuit să ne apropie ne-a îndepărtat, ceea ce nu ar fi trebuit să fie.

Au existat prejudecăți și clișee, atât la Chișinău, cât și la București. Însă mă bucur enorm că acum, astăzi, avem o relație firească, matură și caldă, bazându-se pe valori și interese comune.

Avem o colaborare bilaterală temeinică, pe toate dimensiunile, în spiritul Declarației comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim și poduri de piatră, ne dorim o autostradă, o cale ferată care ar uni rapid și comod Chișinăul cu Bucureștiul; avem multe altele care își așteaptă rândul. Am lansat proiecte ambițioase în domeniul energetic, al transporturilor și al mediului, dar suntem abia la început de cale.

Conducta de gaz Iași–Chișinău, proiecte de interconectare a Republicii Moldova la rețele electrice europene, proiectele de energie regenerabilă, toate deschid noi oportunități de cooperare și asigură independența Republicii Moldova față de Rusia. Venirea Transgazului în sectorul energetic este vitală pentru securitatea energetică a Republicii Moldova și este una dintre cele mai mari investiții economice ale unei companii din România.

Evident că putem și trebuie să facem mult mai mult. România a devenit prima piață de desfacere pentru produsele moldovenești.

Sunt în creștere investițiile românești în Republica Moldova. Sunt multe proiecte a căror activitate benefică este resimțită astăzi de către cetățenii Republicii Moldova.

Primul, care este poate fără valențe economice, dar extrem de important, este finanțarea reconstrucției grădinițelor din satele și orașele noastre sau cele implementate de Institutul Cultural Român, extensiunile universităților din România, bursele, care deja de două decenii oferă tinerilor posibilitatea de a face carte în liceele și universitățile din România. Și eu sunt unul dintre ei. Și mă bucur și sunt mândru că am făcut printre primii liceul și facultatea la Cluj-Napoca.

Dincolo de trecut, noi, cetățenii Republicii Moldova, avem niște realități, unele dureroase. Am înfruntat în acești 27 de ani mai multe încercări, am trecut printr-un război pe Nistru și astăzi nu putem controla întreaga țară, pentru că suntem divizați și mai avem și armată străină.

Am avut perioade de declin, în timp ce sute de mii de concetățeni, obosiți de așteptări, au plecat în căutarea unei vieți mai bune.

De aceea am zis și vreau să repet: nu putem schimba parcursul istoric și nu putem șterge cu buretele ceea ce ne-am fi dorit, poate, să fie altfel. Dar putem construi împreună poduri, drumuri și afaceri, putem demola granițele spirituale prin limba română, ca fundament de coeziune între noi.

Aron Pumnul zicea: „Limba românească este cel mai sfânt și mai prețios odor al nației române, pentru că este sufletul ei. Până când se va vorbi limba românească, până atunci va trăi și nația română; iar stingându-se limba, se stinge și nația însăși.”

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Vreau să vă îndemn să ne vizitați cât mai des, pentru a cunoaște cât mai bine realitățile noastre, pentru a ne cunoaște cât mai bine unii pe alții. Astăzi, când au loc evenimente tulburătoare în spațiul existenței noastre și în imediata vecinătate, este un prilej foarte bun să ne amintim de versurile marelui Dumitru Matcovschi:

„Trecută prin foc și prin sabie,

Furată, trădată mereu,

Ești floare de dor, Basarabie, Ești lacrima neamului meu.” Vă mulțumesc.

Nicolae Liviu Dragnea

#26291

## **Domnul Nicolae Liviu Dragnea:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

O invit la tribună pe doamna Viorica Dăncilă, premierul României.

**Doamna Vasilica Viorica Dăncilă** _– prim-ministrul Guvernului României_ **:**

Domnule Andrian Candu, președinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Domnule Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților,

Domnule Călin Popescu-Tăriceanu, președinte al Senatului,

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei, Preafericirea Voastră Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Înalt Preasfinția Voastră Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit de București,

Stimați foști președinți ai României,

Domnule președinte al Curții Constituționale, Domnule avocat al poporului,

Doamnă primar general,

Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic, Stimate colege și colegi deputați și senatori, Stimate colege și colegi miniștri, Stimați invitați,

Sunt onorată să particip la această ședință solemnă, o inițiativă salutară a Parlamentului de a sărbători 100 de ani de la unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naționale. La 27 martie 1918 reprezentanții poporului din Basarabia, reuniți în Sfatul Țării, adoptau Actul Unirii Basarabiei cu România.

Importanța simbolică a actului unirii Basarabiei cu România, alături de actele de unire ale Bucovinei și Transilvaniei, constă în faptul că populația acestor teritorii românești, prin reprezentanții săi aleși, a decis în mod democratic unirea cu țara.

Înaintașii noștri au știut să utilizeze cu înțelepciune oportunitatea istorică ce li se oferea și să pună piatra de temelie a unui viitor mai bun pentru copiii lor, iar istoria le-a dat dreptate.

Azi, 100 de ani mai târziu, avem toate motivele să fim la fel de încrezători cum erau ei, că viitorul nostru va fi unul strălucit, atâta timp cât la baza lui vor sta valorile democratice care permit dezvoltarea unei societăți sănătoase.

Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou unul comun, că ne vom reuni curând în sânul familiei europene, onorând astfel lupta strămoșilor noștri bărbați, dar să nu uităm, și femei.

Ca primă femeie prim-ministru al României, vreau să evoc și să onorez astăzi numele singurei femei prezente în Sfatul Țării, Elena Alistar-Romanescu, președinta Ligii Femeilor Moldovene din Basarabia, care, cu ardoare și devotament, a contribuit la atingerea idealurilor românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Neștearsă va rămâne în memoria mea această zi sfântă!”, spunea Elena Alistar-Romanescu despre prima zi în care s-au reunit în Sfatul Țării.

Neșterse ar trebui să rămână în memoria noastră actele glorioase ale predecesorilor noștri!

Doamnelor și domnilor,

Momentul Centenarului este atât un prilej de onorare a trecutului, cât și unul de reflecție privind viitorul României, stat profund atașat valorilor și principiilor europene și euroatlantice.

Rădăcinile comune, valorile culturale și spirituale care ne unesc fundamentează relația privilegiată dintre București și Chișinău.

Am învățat de la generația Unirii lecția faptelor și a gesturilor întemeietoare. Cuvintele ne unesc, faptele fac mai trainică unirea. Vă asigur că România a fost și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova!

Ca prim-ministru, acord o atenție specială relației cu Republica Moldova, iar printre primele vizite externe pe care le-am făcut în această calitate a fost vizita la Chișinău, exact cu o lună în urmă.

Am transmis atunci – subliniez din nou și acum – susținerea fermă și consecventă a parcursului european al Republicii Moldova, din convingerea că locul său este în familia statelor europene.

Relația noastră este una solidă. Dorim să concretizăm cât mai multe proiecte comune, care să aducă beneficii și o viață mai bună cetățenilor din Republica Moldova. Am în vedere aici sprijinul din domeniul sănătății, al educației, al tehnologiei informației și comunicațiilor. Susținem conectarea Republicii Moldova la Europa, fie că ne referim la conectarea strategică, fie că vorbim de interconectarea la nivelul infrastructurii.

Sprijinim, totodată, reformele instituționale inițiate de autoritățile de la Chișinău, esențiale și din perspectiva parcursului european al Republicii Moldova.

Viitoarea ședință comună a guvernelor noastre, care va avea loc în acest an la Chișinău, va întări colaborarea pe care o avem.

Stimată audiență,

Dragi români,

Guvernul pe care-l conduc are toată deschiderea să ofere susținere colegilor de la Chișinău.

Experiența de 11 ani a României în Uniunea Europeană, precum și perioada de pregătire pentru aderare sperăm să contribuie la facilitarea și scurtarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru în construcția europeană.

Susținem aplicarea Acordului de Asociere UE–Republica Moldova și considerăm că semnarea acestui acord a consfințit intrarea Republicii Moldova pe un traseu clar, ireversibil, de apropiere de Uniunea Europeană. Este răspunsul nostru comun la așteptările cetățenilor din Republica Moldova legate de siguranță, prosperitate și consolidare a democrației.

Guvernul pe care-l conduc este ferm angajat să aducă cât mai aproape momentul în care România și Republica Moldova vor avea un viitor comun în Uniunea Europeană.

Republica Moldova este și va rămâne o prioritate pentru Guvernul României!

Vă mulțumesc.

Majestatea Sa Margareta

#31695

Custodele Coroanei române și Șeful Casei Regale a României

## **Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Șeful Casei Regale a României:**

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților, Domnule președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Doamnă prim-ministru al României,

Domnule viceprim-ministru al Republicii Moldova, Excelențele Voastre,

Preafericirea Voastră,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Să ne aducem aminte astăzi de personalitățile din Sfatul Țării și de bravii noștri soldați care au luptat pentru unirea noastră în anul 1918.

Să ne aducem aminte de oamenii noștri politici care, indiferent de doctrina lor, au consolidat procesul unirii.

Să ne aducem aminte de Regele Ferdinand și de Regina Maria, care niciodată nu și-au pierdut convingerea că România va fi victorioasă în război și unită în timp de pace.

Contribuția Casei Regale la integrarea europeană a Republicii Moldova a început acum 100 de ani, în Basarabia străbunicilor mei, Ferdinand și Maria.

În vremea regelui întregitor a avut loc o profundă reformă agrară. Au fost organizate modern educația și justiția. Au fost aduse la standarde europene serviciul poștal, sistemul de măsuri și greutăți, sănătatea, comerțul și organizarea statistică. Au fost, de asemenea, fondate numeroase temple ale culturii.

Unul din simbolurile unității de neam a fost tatăl meu. Născut la trei ani după Marea Unire, Regele Mihai a reprezentat, timp de aproape un secol, speranța, demnitatea și continuitatea, de ambele părți ale Prutului.

Astăzi, datoria de a-i sprijini pe frații noștri din afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite, nici condiționări.

La 100 de ani de la Marea Unire, după tragedii greu de descris în cuvinte, Coroana Română continuă să sprijine aspirațiile europene ale Republicii Moldova.

Ultimii ani au dovedit că familia regală participă profund și durabil la integrarea țării în familia europeană a națiunilor.

Afecțiunea și respectul de care Casa Regală se bucură în țara-soră este cel mai frumos dar pe care îl putem primi acum, la ceas de sărbătoare, împreună.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

#34295

**:**

Vă mulțumesc.

În temeiul prevederilor art. 13 pct. 23 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Parlamentul României adoptă prezenta Declarație pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Țara-Mamă, România, la 27 martie 1918.

La 27 martie 1918, Sfatul Țării, în calitate de organism suprem legislativ reprezentativ al Basarabiei, din care făceau parte reprezentanți ai populației române majoritare și ai minorităților etnice, constituit în concordanță cu normele democratice ale timpului, în condițiile disoluției Imperiului țarist și ale desfășurării Primului Război Mondial, a dat expresie dorinței colective de unitate prin adoptarea Actului Unirii.

Textul Actului Unirii, votat de Statul Țării la 27 martie 1918, cuprindea într-un singur paragraf sufletul și năzuințele spre unire ale basarabenilor.

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna!”

Această decizie a fost recunoscută prin Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920 și a rămas în memoria colectivă ca o pagină luminoasă de istorie modernă, scrisă de fiii Basarabiei care s-au dedicat spiritului național, ca moment istoric de mare importanță pentru poporul român de pe cele două maluri ale Prutului.

Prin revenirea Basarabiei la Țara-Mamă, România, s-a înlăturat nedreptatea istorică de la 1812, când, prin Tratatul de la București dintre Imperiul Otoman și Rusia țaristă, partea situată la răsărit de Prut a Principatului Moldovei a intrat în componența Imperiului Rusiei, formând gubernia Basarabiei.

Timp de 22 de ani, până la raptul teritorial impus de Uniunea Sovietică ca urmare a înțelegerilor secrete dintre Stalin și Hitler, cunoscut ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”, semnat la 28 septembrie 1939, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării și ale Gulagului, iar pe cetățenii români, de pericolul pierderii identității naționale.

Parlamentul României are datoria istorică să aducă un omagiu plin de recunoștință înaintașilor politici, la 100 de ani de la declararea Unirii Basarabiei cu România.

Prin organizarea unei Ședințe solemne a Camerelor reunite, în prezența unei delegații a Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova, venite de la Chișinău pentru acest eveniment, sărbătorim „Actul Unirii votat de Sfatul Țării la 27 martie 1918” și celebrăm momentul în care elitele politice din Basarabia și din Regat au dat curs năzuințelor naționale.

Considerăm, astăzi, drept o misiune de onoare a actualei și viitoarelor generații din stânga și dreapta Prutului să cinstească cu pioșenie memoria generației de la 1918, care a lucrat la construirea României Mari.

Astfel, având în vedere că:

– Parlamentul României a condamnat, într-o declarație adoptată la 24 iunie 1991, Pactul Ribbentrop-Molotov „ca fiind _ab initio_ nul și neavenit”;

– la 31 august 1989, Consiliul Suprem al Republicii Moldova a declarat limba română ca limbă oficială a statului și a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupației, ca alfabet al limbii române scrise;

– la 10 martie 1990, locuitorii Republicii Moldova au putut vota, în alegeri libere și corecte, deputați pentru Consiliul Suprem;

– la 27 aprilie 1990, Consiliul Suprem al Republicii Moldova a reinstaurat steagul românesc ca însemn oficial al statului; – la 23 iunie 1990, Consiliul Suprem al Republicii Moldova a declarat Republica Moldova drept stat suveran;

– la 1 ianuarie 2007, România a devenit membru al Uniunii Europene, iar la 27 iunie 2014 Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană,

Parlamentul României, constituit în Ședința solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, astăzi, 27 martie 2018:

– consideră ca fiind pe deplin legitimă dorința acelor cetățeni ai Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române și subliniem că acest act depinde de voința acestora,

și

– declară că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinței suverane a acestora.

Declarație adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din data de 27 martie 2018. Vă mulțumesc.

Victor Paul Dobre

#39373

## **Domnul Victor Paul Dobre:**

Domnilor președinți ai Parlamentului României, Domnule președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Majestatea Voastră, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Distinsă adunare, Stimați colegi,

Astăzi, cu această aniversare, intrăm, în fapt, în sărbătorile unificării României Mari.

Acum 100 de ani, semnalul reunificării țării, semnalul realizării depline a statului unitar român a fost dat de Sfatul Țării de la Chișinău.

Acum, la un veac de atunci, trebuie să ne plecăm cu umilință, cu pioșenie, cu recunoștință în fața celor ce votau reunificarea Basarabiei cu Regatul României.

Cu umilință, cu pioșenie, cu recunoștință, pentru că acei români au uitat de proiecte personale, de ținte politice minore, de obiective pentru o zi, o lună sau un an.

Cu umilință, cu pioșenie, cu recunoștință, pentru că acei români au avut un proiect de țară, un proiect pentru generații, un proiect pentru veacuri – România Mare.

Proiectul a fost proiectul neamului nostru, pentru ca toți românii să fie împreună în fruntariile noastre istorice.

Acum, la 100 de ani, noi, cei care astăzi reprezentăm, conducem această țară, trebuie să luăm aminte unde suntem și ce dorim pentru România.

Suntem mândri că partidul nostru, iluștrii noștri înaintași au fost la înălțimea momentului istoric și au pus temeliile realizării marelui proiect care s-a împlinit la 1 decembrie 1918.

Acum însă, la 100 de ani, trebuie să ne asumăm cu toții că România a rămas mereu datoare oamenilor Basarabiei, Moldovei, în general.

Mitingurile, podurile de flori, facilitarea accesului la cetățenia română sunt necesare, sunt bine-venite, sunt pași înainte, dar sunt absolut insuficiente.

Basarabia, întreaga Moldovă, are nevoie de investiții, are nevoie de infrastructură, are nevoie de locuri de muncă.

Basarabia, Moldova întreagă, înseamnă milioane de români care își doresc bunăstare, firesc și legitim, ca orice alt cetățean al Europei, dar ca și oricare dintre compatrioții lor din București, Ilfov sau Transilvania.

România, Bucureștiul, autoritățile centrale avem o datorie de 100 de ani față de cei care inițiau unirea, Marea Unire a acestei țări.

Colegii mei, Partidul Național Liberal își asumă această datorie. Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem.

Astăzi este o șansă istorică unică. Avem astăzi o șansă unică și avem prieteni și aliați puternici. Destinul Basarabiei, ca și al României, nu poate fi îndeplinit decât în Uniunea Europeană.

În proiectul de țară al liberalilor de astăzi, integrarea Basarabiei în Uniunea Europeană este o prioritate.

A trecut un veac. Un veac tragic, o istorie dramatică. Un veac de războaie, de revoluții, de suferințe. Un veac în care de-a lungul Prutului a fost mult timp o frontieră din sârmă ghimpată, în care mult timp nu am putut să ne vedem, în care mult timp ne era interzisă călătoria. Un veac însă în care am crezut tot timpul în destinul neamului nostru, în frumusețea limbii și culturii noastre, în viitorul acestei țări. Suntem două state, dar o singură țară, o singură cultură, o singură limbă, un singur popor. Pentru că Basarabia e România.

Mulțumesc.

Laura Iuliana Scântei

#42678

## **Doamna Laura Iuliana Scântei:**

Vă mulțumesc, domnilor președinți, domnule președinte al Camerei Deputaților și domnule președinte al Senatului, pentru ocazia aceasta, de a mă adresa plenului reunit al Parlamentului României, astăzi, 27 martie 2018.

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei române,

Altețele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Înalt Preasfinția Voastră Robu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhidiecezei de București,

Doamnă prim-ministru,

Și Excelențele Voastre domnilor miniștri,

Domnule președinte Candu, al Republicii Moldova,

Domnule viceprim-ministru al Republicii Moldova,

Distinși colegi parlamentari ai Parlamentului României, Distinși invitați din Basarabia,

Mi-a fost teamă că astăzi noi, cei aleși de românii din dreapta și din stânga Prutului, de românii din diaspora să-i reprezentăm cu cinste în adunările noastre parlamentare, vom pleca de la această sesiune solemnă a Parlamentului României doar cu amintirea unei lecții de istorie sau a unor discursuri politice spuse, unele, cu patimă, altele, cu temeri nejustificate.

Mi-a fost teamă că vom pleca de aici, din Parlamentul României, spre casele românilor care ne-au ales fără emoția, fără bucuria, fără încrederea și fără speranța românilor moldoveni și munteni, precum și a celor bucovineni, ardeleni și dobrogeni, care acum 100 de ani, într-o zi astrală de 27 martie 1918, s-au bucurat împreună și au decis că drumul nostru istoric, al românilor din dreapta și din stânga Prutului, nu poate fi decât unul comun, precum a fost și ne este destinul, și că singura noastră bogăție pe care ei ne-o lasă nouă, ca generații ce le-am urmat, este o țară numită România.

Și cum o imagine face cât o mie de cuvinte, m-am prezentat azi în fața dumneavoastră, a distinsei audiențe, în acest costum popular moldovenesc, ca să simțiți mai bine însemnătatea cuvintelor mele.

Am vrut să fiu și o oglindă a ceea ce suntem toți, aici, la București, la Chișinău, precum și peste tot în lume, unde se află românii din diaspora românească. Oglinda a ceea ce suntem – români.

## Distinși colegi,

Românii de la Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați sunt tot la fel de buni moldoveni cum moldovenii de la Chișinău ori Bălți ori Soroca sunt la fel de buni români ca noi. Vorbim aceeași limbă și recunoaștem că-i o comoară, „În adâncuri înfundată/ Un șirag de piatră rară/ Pe moșie revărsată”.

Ne învățăm la fel copiii și nepoții rugăciunea „Tatăl nostru”, rugându-L pe Dumnezeu să ne ierte „greșelile noastre/Precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Ne ascultăm străbunicii ori bunicii, cei care îi mai avem în viață, povestind adevărata și comuna noastră istorie. Nu cea din cărți, scrisă prin alte cancelarii străine.

Citim, deopotrivă, poeziile lui Eminescu și ale lui Alecsandri, ca și pe cele ale lui Grigore Vieru sau ale lui Alexei Mateevici.

Iubim și plângem la fel. Ne botezăm, ne cununăm ori, cu tristețe, ne ducem pe ultimul drum la fel, adică românește.

Portul acesta popular, pe care îl vedeți pe mine, ne-a însoțit mereu, ori la necaz, ori la bucurie.

Bunica mea maternă, din județul Iași, de pe Dealurile Șorogariului din comuna Aroneanu, purta acest costum popular în toamna lui 1944, când a fost ucisă de trupele rusești bolșevice care se retrăgeau de pe front.

Același port popular moldovenesc l-am găsit, sâmbăta trecută, în comuna Cubolta, Sîngerei, locul de naștere al lui Pan Halippa, cel care a fost vicepreședintele Sfatului Țării în 1918, și-l purtau copiii, de la 3 la 18 ani, care ne-au primit cu o deosebită căldură și emoție, în tradiția românească, cu pâine și sare.

Am înțeles atunci de ce nu trebuie să vin cu un discurs politic în fața dumneavoastră, în Parlament, ci cu această oglindă vie a portului nostru și a ceea ce suntem noi – români.

Pentru că Regele Mihai spunea astfel, identificându-ne: „Basarabia, Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Banatul, Dobrogea sunt doar locuri de naștere ale omului. De îndată ce el începe să vorbească românește, el este român și aparține unei țări unice, indivizibile, numită România.”

La 27 martie 1918, românii și clasa politică a vremii de atunci, de la Iași, de la Chișinău, având viziunea și inspirația unui Rege Ferdinand I „Întregitorul”, și o iubire de țară și de neam arătată de Regina Maria, s-au gândit la noi, și nu la ei, atunci. S-au gândit să ne lase o țară, nu s-au gândit la niște partide politice. Și nu s-au gândit, atunci, nici la funcțiile politice pe care le-ar fi pierdut sau câștigat după Unire.

Domnule președinte Candu și distinși invitați din Basarabia,

Vă mulțumim că ați ales să fiți cu noi în această zi de sărbătoare a zilei de naștere a doi frați gemeni, separați de decizii politice nedrepte și nedorite de ei.

Bucuria ar fi fost cu atât mai mare cu cât ați fi coprezidat această ședință solemnă și ați fi pus și fruntea românilor moldoveni din Basarabia acolo sus, în cadrul ședinței aniversare de astăzi.

Am fi arătat cu toții că oamenii de stat, oamenii politici, cum spunea Alexandru Marghiloman, cei care au făcut Unirea, la 1918 au ales să nu mai fie conducătorii unui stat, pentru a fi servitorii unei națiuni.

Pentru aceste motive, domnule președinte Candu, după ce ați audiat declarația pe care Parlamentul României de la București urmează să o voteze la finalul acestei sesiuni plenare solemne, vă invit să semnați alături de noi declarația aceasta, simbolic, ca să arătați că i-ați adus astăzi la București pe românii noștri din Basarabia și că împreună ne continuăm drumul comun, în contextul istoric actual. Un drum european, dar îl facem în comun, la bine și la greu.

Vă mulțumesc.

Dumnezeu să ne ajute!

Și vreau să vă arăt ce am primit cadou de la copiii din comuna Cubolta. E drept, e un cadou pe care l-au transmis Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, cu ocazia zilei de naștere, sărbătorită ieri, 26 martie. Este steagul României. O să vi-l dăruiesc.

Ilie Dan Barna

#48985

## **Domnul Ilie Dan Barna:**

Domnilor președinți, Doamnelor și domnilor parlamentari, Stimați invitați,

O persoană pe care o respect foarte mult mi-a scris săptămâna trecută că „patriotismul este întemeiat pe memorie” și că „memoria poporului român va lega pentru totdeauna anul 1918 de Marea Unire”.

M-a pus pe gânduri această propoziție pentru că are acest cuvânt: „patriotism”.

Pare foarte la îndemână să vorbim despre patriotism astăzi, când sărbătorim 100 de ani de la Unirea cu Basarabia.

Dar mă întreb și vă întreb, ce mai înseamnă oare astăzi patriotism? Și mi se pare o întrebare cu atât mai importantă cu cât vedem în jurul nostru reactivarea naționalismului, în cele mai negre forme ale sale: intoleranță, xenofobie, rasism sau violență.

Este oare acesta singurul răspuns posibil la întrebarea: „Ce este patriotismul?” Singurul fel în care poți fi oare patriot astăzi este să-i împingi la marginea societății pe cei care sunt diferiți de tine? Iei o banderolă pe braț, iei un steag în mână și scandezi lozinci. Doar asta înseamnă să fim patrioți? Iei un spray în mână, scrii pe toate zidurile „Basarabia e România!”, gata, e suficient? Ești sau suntem patrioți?

În urmă cu 100 de ani, intelectualii interbelici – Lovinescu, mai întâi, apoi Cioran, Noica sau Eliade – au spus că prin unire generația lor a fost eliberată. Că prin unire sarcina pentru care părinții lor au consumat toată energia și resursele i-a eliberat.

Ei au devenit atunci liberi să se dedice unui nou ideal: construirea României Mari. România aceea interbelică, surprinzătoare, pe care o invocăm cu toții atunci când ne căutăm câte o referință de mândrie în istoria noastră.

Care este însă idealul nostru astăzi, la 100 de ani? Noi ce vrem să construim?

Răspunsul la această întrebare cred că este adevărata măsură a patriotismului.

Atunci când vom ști să răspundem care este idealul nostru, atunci vom ști ce înseamnă să fii patriot. Ce înseamnă să fii un bun român în acest secol, nu în cele care au trecut.

Tragedia Basarabiei, tragedie pe care avem datoria de a o evoca astăzi în Parlamentul României, este de fapt tragedia unei întregi Europe Centrale și Răsăritene, sfârtecate prin pactul sovieto-german din august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov.

Pentru Basarabia, ca și pentru Bucovina de Nord, acest act de gangsterism internațional a însemnat exportul soluției staliniste de desțărare, făurită prin violență, deportare și sânge. E bucata noastră de istorie amară din secolul trecut.

România, Moldova, românii de pe ambele maluri ale Prutului, noi, cu toții, de fapt, avem nevoie astăzi de un nou model de patriotism. Unul ancorat în memoria care ne unește, în memoria lui 1918, iar altul proiectat într-un viitor european, comun, pentru că viitorul european este singurul care are acum potențialul să ne unească.

Nu știu când va intra Moldova în Uniunea Europeană. Astăzi, privind prin lupa cotidianului imediat, perspectiva pare foarte îndepărtată. Dar în 1913 sau 1914, perspectiva unirii nici nu exista. Și în doar 4 ani ea s-a produs.

Nu știu când va fi România o țară suficient de puternică și de credibilă în Europa ca să susțină și politic, și economic aderarea Moldovei. Dar idealurile nu sunt construite pe calcule politice, ele sunt construite pe speranță și încredere.

Marea Unire a fost un ideal pe care poporul român l-a păstrat viu, cu speranță, vreme de secole. Chiar și sub ocupație, chiar și împotriva campaniei sistematice de deznaționalizare pe care au suferit-o românii din Basarabia și Bucovina de Nord.

Istoria unui popor nu este însoțită în mod curent de miracole. Miracolul apare ca miracol la capătul unei speranțe cu puține șanse de realizare.

În 1918, idealul unirii a devenit brusc realitate, a fost miracolul nostru de la capătul speranței.

După 100 de ani avem nevoie de un nou ideal. Oricât de îndepărtat, oricât de improbabil.

De fapt, cum istoria are bunul obicei să se repete, avem același ideal: un popor român unit într-o Europă unită. Vă mulțumesc.

Novák Csaba Zoltán

#53159

## **Domnul Novák Csaba Zoltán:**

## Distinsă adunare, Doamnelor și domnilor,

Stimați colegi și invitați,

Azi comemorăm un eveniment istoric de mare importanță pentru societatea românească, precum și pentru formarea statului modern român. Comemorăm Unirea Basarabiei cu România, un act istoric care este într-adevăr o poveste de succes a istoriei românești, în pofida faptului că această unire cu Țara-Mamă nu a fost de lungă durată.

Unirea Basarabiei cu România din 1918 a fost un proiect național, un obiectiv major, îmbrățișat de toți românii, indiferent în ce țară au trăit. Trebuie să subliniem însă că aportul determinant în realizarea acestui deziderat a fost adus de basarabeni. Aspirația de libertate, dorința puternică pentru autodeterminare și curajul prin care ei au urmărit aceste obiective sunt și azi un exemplu demn de urmat.

Consider că acum, în anul Centenarului, trebuie să vorbim de aceste învățăminte care și astăzi sunt valabile și care sunt importante și pentru noi, maghiarii din România.

Unirea Basarabiei cu România s-a făcut pe baza unor principii. Citesc câteva puncte din declarația semnată de Ion Dinculeț, președintele Sfatului Țării, și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării.

La punctul 2 al declarației s-a pronunțat că: „Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării – Dietă – ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.”

La punctul 6 se declară „Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia”. Iar la punctul 10 că: „Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin Constituție.”

Doamnelor și domnilor,

Chiar și liderii români din provinciile care s-au unit cu Țara-Mamă erau conștienți de caracteristicile culturale, istorice și etnolingvistice ale zonelor respective și au atras atenția asupra acestora în declarațiile lor de unire.

După 100 de ani de la Marea Unire, considerăm că în cadrul Uniunii Europene trebuie să fim capabili să discutăm despre aceste principii care au în vedere garantarea drepturilor comunitare și egalitatea față de lege.

De 100 de ani dezideratul comunității maghiare din România nu reprezintă altceva decât acele principii care au fost importante și pentru românii basarabeni, bucovineni sau orice altă comunitate minoritară națională din Europa.

Trebuie să ne punem întrebarea: dacă obținerea libertății și a autodeterminării românilor basarabeni a fost și este apreciată de noi, de societatea românească, ca o mare realizare și un lucru pozitiv, doleanțele comunității maghiare de a lărgi cadrul legislativ în privința drepturilor minoritare de ce nu sunt privite în același fel?

De ce suntem respinși ori de câte ori încercăm să vorbim despre autonomie locală, culturală sau teritorială?

De ce se încearcă prin diferite tertipuri obstrucționarea înființării școlilor cu predare în limba maghiară, cum este și cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș?

De ce se vrea să ni se ia dreptul la simbolurile noastre naționale, dreptul de a ne folosi limba maternă în administrația locală?

Consider că măcar acum, în anul Centenarului, trebuie să renunțăm la standardele duble și să purtăm un dialog serios.

Trebuie conștientizat faptul că libertatea majorității nu va fi mai puțină dacă se acordă comunității maghiare dreptul de a decide asupra propriilor probleme.

Exemplul basarabenilor, precum și exemplul maghiarilor din Transilvania ne arată faptul că dorința de libertate, de autoafirmare nu poate fi asuprită nici de cea mai dură politică de asimilare.

Românii din Basarabia au supraviețuit politicii de anihilare a regimului țarist, iar mai apoi a regimului sovietic.

La rândul lor, maghiarii din România au rezistat în fața ororilor comuniste, a încercărilor sistematice de asimilare în perioada ceaușistă.

Exemplul românilor basarabeni ne dă o speranță în plus că într-o zi aspirațiile noastre vor fi ascultate și acceptate de majoritate.

Eu cred că despre aceste aspecte trebuie să purtăm un dialog deschis în anul Centenarului.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Eugen Tomac

#57473

## **Domnul Eugen Tomac:**

Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule președinte al Senatului,

Doamnă prim-ministru,

Domnule președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Domnule președinte Traian Băsescu,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Majestatea Voastră,

Preafericirea Voastră, Părintele Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,

Înalt Preasfinția Voastră,

Doamnă primar general,

Domnule viceprim-ministru al Guvernului Republicii Moldova,

Doamnelor și domnilor miniștri din București și Chișinău, Distinși membri ai Corpului diplomatic, Dragi invitați,

Români din întreaga lume,

Pentru mine este o onoare deosebită să mă adresez Domniilor Voastre astăzi, într-o zi de sărbătoare.

Și vă spune acest lucru un tânăr care s-a născut în Basarabia și a crescut având în față, în propria curte, la doar câțiva kilometri, sârma ghimpată instalată între noi și noi de doi criminali.

Sunt unul dintre tinerii acestei țări care a ales calea spre care a visat. Pentru că n-am avut șansa să-mi fac studiile în limba română acolo unde m-am născut, am ales să revin în propria țară și să mă stabilesc aici, la București.

Sunt unul dintre tinerii României, care a avut curajul să-și asume identitatea românească atunci când nimeni nu îndrăznea să o facă, pentru că în URSS, în veacul trecut, cuvântul român era interzis.

Am crezut în cauza dreaptă și mi-am asumat o luptă continuă pentru acest ideal în care cred cu tărie și astăzi.

România de acum 100 de ani a fost clădită cu multă jertfă și cu mult curaj de toți cetățenii țării noastre și au contribuit cu toții la înfăptuirea acestui ideal.

Prima provincie care a declanșat procesul de reîntregire în 1918 a fost Basarabia. Și nu trebuie să uităm niciodată decizia Sfatului Țării de la 27 martie 1918.

## Dragi colegi,

Vreau să vă mulțumesc pentru că anul trecut, în această sală, în unanimitate, ați votat pentru ca ziua de 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, să fie, din acest an, zi de sărbătoare națională.

Cuprins

Stenograma

Alocuțiuni consacrate împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Prezentarea Declarației Parlamentului României pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Țara-Mamă, România, la 27 martie 1918 (adoptată) Pagina 1–12