Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2020
Camera Deputaților · MO 25/2020 · 2020-03-14
Acordarea votului de încredere al Parlamentului asupra programului și listei Guvernului
Adoptarea Proiectului de hotărâre a Parlamentului privind modificarea și completarea Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului (PHP 1/2020) Pagina 2–3; 4
· other
1 discurs
Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului de astăzi, 14 martie 2020.
Ordinea de zi și programul de lucru pentru ședința comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost afișate pe site-urile celor două Camere.
Pe ordinea de zi a ședinței comune de astăzi avem:
1. Votul asupra cererii domnului Ludovic Orban, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.
· Dezbatere proiect de lege · adoptat
11 discursuri
prim-ministrul Guvernului României
Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
România traversează o perioadă dificilă de provocări economice și sociale care reclamă învestirea urgentă a unui guvern cu puteri depline, pentru a trece țara cu bine printr-o criză internațională severă generată de pandemia globală de coronavirus.
Guvernul României a acționat ferm și cu promptitudine până acum, încă de la primele semne ale epidemiei COVID-19 în statele europene partenere, și a adoptat măsuri stricte pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus în țara noastră.
Până în prezent, persoanele diagnosticate pozitiv cu COVID-19 au fost identificate în situații de carantină și autoizolare la domiciliu sau din anchetele epidemiologice realizate de direcțiile de sănătate publică. Acest fapt arată că măsurile impuse de Guvern au reușit să limiteze și să țină sub control evoluția infecțiilor cu coronavirus din țara noastră.
În continuare însă România rămâne expusă riscurilor de răspândire a virusului COVID-19 și are nevoie de un guvern stabil, cu toate instrumentele legale și constituționale la dispoziție, pentru a face față evoluțiilor impredictibile în plan internațional și național generate de această pandemie.
Doamnelor și domnilor,
Partidul Național Liberal și-a asumat această sarcină dificilă a guvernării în vremuri grele pentru țară și, cu un nou guvern, cu puteri depline, sunt convins că va reuși să gestioneze cât mai bine situația provocată de pandemia COVID-19.
Guvernul va asigura cu prioritate resursele bugetare necesare pentru achiziția în procedură de urgență
simplificată a materialelor sanitare și a echipamentelor medicale necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu COVID-19.
În același timp, instituțiile implicate în gestionarea riscurilor de răspândire a epidemiei de coronavirus vor fi mobilizate la capacitatea maximă, cu resursele bugetare, materiale și umane disponibile pentru controlul, monitorizarea și sprijinirea persoanelor expuse riscurilor de infecție cu COVID-19.
Fac un apel și cu această ocazie la implicarea tuturor, instituții publice, centrale și locale, societăți comerciale și organizații neguvernamentale, cetățeni de toate vârstele, să demonstrăm cu toții că suntem o țară de oameni responsabili, uniți în lupta cu o amenințare nouă și necunoscută.
Doamnelor și domnilor, Mai devreme sau mai târziu – noi sperăm cât mai devreme –, pandemia de coronavirus va trece, dar efectele sociale și economice negative imediate pot fi de durată în absența unor măsuri corespunzătoare care să limiteze riscurile economice pentru companiile și angajații din România.
La nivelul Guvernului, împreună cu Administrația Prezidențială și cu celelalte instituții publice cu competențe în domeniul economic și financiar, au fost realizate o consultare amplă și o analiză aprofundată a sectoarelor economice celor mai expuse la efectele epidemiei de coronavirus și, în perioada următoare, va fi adoptat un plan de măsuri de combatere a riscurilor economice generate de pandemia COVID-19 în țara noastră.
Guvernul va folosi toate resursele posibile din fonduri publice și europene, rambursabile și nerambursabile, pentru a sprijini mediul economic, afectat de criza globală de coronavirus.
Vom iniția negocieri cu Comisia Europeană, cu instituțiile financiare internaționale și cu entitățile bancare locale pentru a pregăti programe de sprijin pentru companiile din România.
În același timp, obligațiile de plată ale statului către cetățeni și companii vor fi onorate fără întârziere și fără nicio tergiversare birocratică. Dimpotrivă, în măsura posibilităților, vor fi compensate sau amânate la plată diverse obligații fiscale și bugetare datorate de persoanele fizice și juridice din România.
Niciun cetățean român, nicio companie din România și niciun angajat român nu vor fi lăsați singuri de Guvernul României în fața riscurilor economice globale provocate de COVID-19.
Doamnelor și domnilor,
Toate își au vremea lor și fiecare lucru își are timpul lui. În aceste momente dificile pentru țară, este timpul ca bătăliile politice să înceteze și responsabilitatea fiecăruia dintre noi să primeze în fața intereselor personale sau de partid.
Responsabilitatea noastră politică individuală și a fiecărui român în parte este cel mai important antidot împotriva răspândirii infecțiilor cu coronavirus. De aceea, în numele Guvernului pe care l-am propus, vă cer responsabilitate și votul de învestitură, pentru a trece împreună țara prin această criză.
Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Trei luni pierdute cu un guvern iresponsabil au lăsat urme adânci.
Jocul președintelui și al Partidului Național Liberal a avut
- un singur scop: alegeri anticipate.
- Știu, au aruncat țara în haos, au pus în pericol sănătatea
- părinților și copiilor noștri. Au făcut-o cu cinism, premeditare,
- din calcule politice!
- În condiții normale, dacă nu ar fi existat această epidemie,
- cu toții am fi votat împotriva acestui guvern al PNL. Dar nu trăim vremuri normale!
- PSD a propus un prim-ministru, refuzat de președinte. Un al doilea premier al PSD ar fi avut aceeași soartă. Și
- am fi aruncat țara într-o criză politică și mai mare. Astăzi, România are nevoie de un guvern cu puteri depline.
Va fi acesta în măsură să gestioneze problemele cu care ne confruntăm acum? Greu de răspuns...
Dar instituțiile statului și specialiștii care se luptă cu epidemia au nevoie de stabilitate și măsuri rapide. Știu! PNL și Iohannis nu merită acest vot! Dar românii merită un stat funcțional, care să poată reacționa rapid la pandemie.
Sănătatea și siguranța românilor merită votul nostru! Doar românii!
Pentru acești oameni care stau în carantină, speriați de ceea ce îi așteaptă, Pentru medicii și asistentele care sunt în prima linie a luptei cu virusul,
Pentru românii care cer de la noi responsabilitate, Pentru românii care ne cer să lăsăm politica în spate, Pentru toți aceștia, Trebuie să votăm!
De mâine ne întoarcem și facem opoziție totală! Le-am dat o șansă să facă bine pentru oameni. Orice greșeală o vor plăti!
## Doamnelor și domnilor,
Am asistat în ultimele zile la singurul festival care n-a fost deja anulat de evenimentele în curs: acela al iresponsabilității politice.
Suntem chemați azi să votăm pentru un guvern care ar fi trebuit să fie deja în funcție de câteva zile. Suntem chemați azi să votăm pentru prelungirea artificială a carierei domnului Orban în fruntea Guvernului României.
Suntem chemați să constatăm în văzul întregii țări falimentul unei strategii de partid și al unei filosofii politice păguboase.
Acest guvern va fi probabil votat cu o majoritate constituită din parlamentari care nu au nici în clin, nici în mânecă cu PNL. Pentru că PNL a avut alte preocupări zilele acestea, în loc să voteze pentru guvern. Acum mulți dintre reprezentanții lor sunt izolați. N-am să spun mai mult aici.
Românii văd. Văd și trag concluziile de rigoare.
Firesc ar fi fost ca guvernul să vină tot azi și cu mult anunțatul, dar inexistentul plan de măsuri economice, care să limiteze efectele pandemiei asupra bugetului, companiilor și locurilor de muncă.
Până la ora asta nu am văzut nimic.
Am văzut propagandă și selfie-uri pe Facebook. Puțin, foarte puțin. În vremuri normale ar fi de râs, dar e tragic.
L-am auzit pe președintele țării vorbind despre performanțele acestui guvern. Domnul Iohannis are însă o proverbială mână proastă la numit premieri. Uitați-vă în urmă. Trei PSD-iști confuzi în trei ani și vreo patru numiri de la PNL, dintre care una retrasă.
Istoria ne va lămuri cât de corectă a fost tactica prezidențială zilele acestea. Cert e că, în astfel de vremuri, responsabilitatea față de țară ne face să votăm acest guvern. Un guvern care, fie vorba între noi, putea să aibă un premier mai bun, miniștri mai buni, idei mai bune. Președintele a avut variante pe masă, indiferent ce alege să spună când vede câte o cameră de filmat.
Dar, dragi colegi de la PNL, să nu credeți vreun moment că o să ne uităm mai îngăduitor către actele și faptele dumneavoastră. Nu de asta suntem în Parlament. Vrem să reușiți să faceți ce e mai bine, dragi colegi. Dar începutul nu e încurajator.
Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului, Astăzi președintele ne cere să ne batem joc de democrație. A învestit un prim-ministru care a fost trântit de o moțiune de cenzură, după ce adoptase 25 de ordonanțe de urgență, printre care de acum faimoasa ordonanță cu alegerile
anticipate, respinsă în integralitatea ei de Curtea Constituțională a României.
A fost desemnat a doua oară și și-a depus mandatul. Curtea Constituțională a constatat că desemnarea a fost neconstituțională.
A învestit un al doilea prim-ministru, într-un simulacru cu care să prostească o țară întreagă. Ca Orban, Cîțu crede că participă la o joacă pe seama Parlamentului și a țării și vine cu 10 minute înainte de vot cu depunerea mandatului. Unde vă treziți? Să vă fie rușine!
Și, ce să vedem?, președintele persistă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Ni-l propune tot pe Orban, pentru că ceea ce s-a întâmplat până acum nu-i de ajuns.
Un dicton latin spune: _Errare humanum est, perseverare diabolicum_ . Președintele vrea să ne facă complici la suspendarea democrației în România. Dar nicio criză nu justifică acest lucru. Să fim clari! Am ajuns aici pentru că domnul Iohannis vrea să aibă tot: guvernul lui, procurorii lui, judecătorii lui, generalii lui, justiția lui. Mai avea nevoie de parlamentul lui.
Atrag atenția că ne îndreptăm vertiginos către monopolizarea puterii de către un singur om. Democrație _à la_ Putin, asta suntem! Nu instituții solide, nu separația puterilor în stat, nu echilibrul și controlul reciproc al puterilor în stat.
De fapt, vedem că nu este ceea ce am visat frumos la începutul anilor ’90 și de aceea ALDE refuză să consimtă la acest aranjament jenant și refuzăm să suspendăm Constituția doar ca Ludovic Orban să aibă un loc de muncă! Refuzăm să fim complici la instalarea dictaturii Iohannis!
Am citit cu atenție programul de guvernare. Prima prioritate este justiția și desființarea Secției pentru investigarea magistraților. O multitudine de urgențe pe justiție. Fiți atenți: sănătatea, azi în plină criză, e pe locul 12! Programul ăsta nu e făcut pentru România, care se zbate într-o criză fără precedent!
Nicio măsură cu privire la criza economică care s-a așternut, nimic despre îngrijorările românilor!
Nimic despre ajutorarea firmelor românești, nimic despre întreprinzătorii mici și mijlocii, nimic despre producători ori turism sau transportatori!
Nimic despre seceta care afectează agricultura, nimic pentru angajați sau angajatori!
Aceasta este întreaga măsură a incompetenței și a situării într-un plan paralel cu realitatea!
Să nu vă mirați de ce o să urmeze, să nu spuneți că nu v-am atras atenția. Am uitat să vă spun că are totuși o calitate: e guvernul lui, Guvernul lui Iohannis.
Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Vă reamintesc că, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (3) din Constituție, ale art. 47, art. 52 alin. (7) și art. 89 din Regulamentul activităților comune, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, aprobă prin vot – un singur vot – programul și întreaga listă a Guvernului și acordă încredere Guvernului, cu votul majorității deputaților și senatorilor – minimum 233 de voturi pentru.
Votul este secret, se exprimă prin bile și se desfășoară în sala Biroului permanent al Camerei Deputaților – „Barbu Catargiu”.
De asemenea, reamintesc dispozițiile regulamentare referitoare la votul secret cu bile:
– fiecare deputat și senator primește de la chestori câte două bile, una albă și una neagră;
– bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru acordarea încrederii Guvernului;
– bila neagră introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra acordării încrederii Guvernului;
– ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abținere. Trecem la punctul 2 al ordinii de zi.
2. Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Proiectul de hotărâre a fost afișat pe site-urile celor două Camere.
Vă reamintesc că votarea proiectului de hotărâre, prin apel nominal, va avea loc imediat după votul pentru acordarea încrederii Guvernului, în sala „Barbu Catargiu”, nivel P1.
Pentru a fi adoptat, este necesar votul majorității deputaților și senatorilor, minimum 233 de voturi pentru, conform art. 76 alin. (1) din Constituție. Reamintesc semnificația votului prin apel nominal, potrivit dispozițiilor regulamentare:
– pentru exercitarea votului prin apel nominal, secretarul dă citire numelui și prenumelui parlamentarului, care va răspunde „pentru” sau „contra” proiectului de hotărâre;
– parlamentarul răspunde „pentru” dacă dorește adoptarea hotărârii și răspunde „contra” dacă nu dorește adoptarea acesteia.
După cum am stabilit, începem votul cu senatorii prezenți la lucrări. Mergem în sala „Barbu Catargiu”.
## _După exercitarea voturilor._
Reluăm lucrările.
Îl invit pe domnul secretar Dragoș Zisopol, pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra cererii de acordare a încrederii Guvernului și proiectului de hotărâre.
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte. Proces-verbal referitor la rezultatul votului de acordare a încrederii Guvernului
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile, asupra cererii domnului Ludovic Orban, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, de acordare a încrederii Guvernului, au constatat următoarele:
- numărul total al deputaților și senatorilor: 465;
- numărul deputaților și senatorilor prezenți: 310;
- numărul total de voturi exprimate: 309;
- numărul de voturi anulate: niciunul;
- numărul total de voturi valabil exprimate: 309, din care:
• nicio abținere.
Potrivit prevederilor art. 103 alin. (3) din Constituția României, republicată, Parlamentul acordă încredere Guvernului, cu votul majorității deputaților și senatorilor – minimum 233 de voturi pentru.
Ca urmare a faptului că, din totalul de 465 de deputați și senatori, 286 au votat pentru acordarea votului de încredere, se constată că este întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituție pentru ca Parlamentul României să acorde încredere Guvernului, programului și listei acestuia. Permiteți-mi...
Stați o secundă, să închid procedura! Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Având în vedere dispozițiile constituționale și rezultatul votului consemnat în procesul-verbal citit în plenul celor două Camere, Parlamentul a acordat votul său de încredere Guvernului, asupra programului și listei Guvernului.
Hotărârea Parlamentului va fi înaintată Președintelui României, pentru a proceda la numirea Guvernului.
În continuare, îi dau cuvântul tot domnului deputat Dragoș Zisopol, secretar al Camerei Deputaților, pentru prezentarea rezultatului votului exprimat de către deputați și senatori, prin apel nominal, cu privire la Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte.
Rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori, prin apel nominal, cu privire la Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului:
La apelul nominal au răspuns și au votat pentru adoptarea hotărârii un număr de 222 de deputați și 86 de senatori. Deci un număr total de 308 senatori și deputați.
Ca urmare a faptului că, din totalul de 465 de deputați și senatori, au fost prezenți 310, din care 308 au votat pentru, se constată că a fost întrunită majoritatea necesară pentru adoptarea acestei hotărâri.
Vă mulțumesc.
Având în vedere rezultatul votului, hotărârea a fost adoptată.
Lucrările fiind epuizate, declar închisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului. Vă mulțumesc.
- voturi pentru acordarea încrederii Guvernului: 286;
- voturi contra acordării încrederii Guvernului: 23;
## _Ședința s-a încheiat la ora 17.11._
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#22214„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|219408]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 25/18.III.2020 conține 4 pagini.**
Prețul: 10,00 lei