Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 septembrie 2022
Camera Deputaților · MO 108/2022 · 2022-09-01
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Exprimarea unor puncte de vedere în legătură cu vânzarea Termocentralei Mintia
Dezbaterea Proiectului de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea inițiativelor legislative din domeniul justiției Pagina 1; 2 1–2
· procedural · adoptat
· other
· committee membership
27 de discursuri
## Stimați colegi,
O să vă rog să vă așezați la locurile dumneavoastră; în următoarele două minute vom începe ședința plenului reunit al Parlamentului.
Domnule ministru, vă salut!
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Dați-mi voie să declar deschisă ședința comună de astăzi a Senatului și Camerei Deputaților.
Vă informez că, din totalul de 465 de senatori și deputați, și-au înregistrat prezența, până în acest moment, 284.
Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.
Dacă sunt din partea dumneavoastră comentarii sau observații în legătură cu proiectul ordinii de zi, vă rog să le faceți.
Constat că nu sunt.
Voi supune votului dumneavoastră ordinea de zi. Stimați colegi, Vă rog, vot!
- 243 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă... Și dacă ecranul
- mă ajută... 12 voturi „nu votez” și o singură abținere. Ordinea de zi a fost aprobată.
- Văd că sunt înscriși la cuvânt doi colegi. Îl invit pe viceliderul Simion la cuvânt.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Vreau să denunț și de la microfonul Parlamentului vânzarea frauduloasă a Termo Mintia pe doar 90 de milioane de euro către un fond aparent irakian și cu o companie din Irak. În spate cunoaștem cine stau... stăpânii ministrului energiei, Virgil Popescu, firme legate de GSP Power, de domnul Gabriel Comănescu.
Fac apel la colegii noștri de la PSD să oprească această vânzare samavolnică. Doar 150 de milioane de euro s-au investit în retehnologizarea Mintiei, pentru sistemul energetic și pentru iarna care vine. Este un adevărat dezastru! Acționați! Sunteți la guvernare, faceți ceva, opriți-l pe hoțul de la energie!
2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 108/7.IX.2022
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Îmi era chiar teamă că o să vorbiți la ordinea de zi. Doamna Iovanovici-Șoșoacă, tot pe procedură, înțeleg. La ordinea de zi doriți? Acum sau când va...
## **Doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă**
**:**
Da.
Vă rog! Vă invit la microfon.
## **Doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă:**
Mulțumesc frumos.
Da. Apropo de cele ale antecesorului, un alt pierdut prin politică, din câte am înțeles că se vorbește pe aici – noroc cu profesioniștii domnului profesor Florian Colceag.
Dacă nu era atât de acaparat de problemele de distracție, s-ar fi putut opri și vânzarea Mintiei, mai ales că discutăm despre Mintia. Dacă vă interesa veneați cu noi atunci la mineri, veneați și la doamna Raluca Turcan. Anul trecut se putea opri tot. Atunci când am fost chemată de mineri am discutat cu ei și am negociat și s-au dat și salariile și am sesizat de nenumărate ori – sunt răspunsuri pe fișa mea de senator – acțiuni și plângeri penale.
Dar să trecem la ordinea de zi.
Aș dori să știu de ce trebuie să înființăm alte și alte comitete, comisii, în condițiile în care aveți Comisie juridică?! Este o inițiativă a Guvernului, PNL și-a asumat-o și vreau să știu ce urmăriți prin înființarea unor astfel de comisii.
Nu vă ajung Comisiile juridice din Senatul României și din Camera Deputaților?!
Mai aveți multe funcții cu care să vă răsplătiți membrii care nu fac altceva decât să cedeze suveranitatea Uniunii Europene, în condițiile în care România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, în calitate de stat suveran, indiferent câți dintre dumneavoastră, femei sau bărbați, vă cedați suveranitatea oricui și mai ales serviciilor.
Este obligatoriu să opriți această cedare de suveranitate! Constituția este sacră!
Din păcate, se încalcă! De peste doi ani și jumătate se încalcă cu obstinație, pe față, fără să existe nici măcar un minim respect față de poporul român care iese în stradă, vă face notificări, memorii, vă dă în judecată, vă face plângeri penale și nu vă oprește nimic!
Și vă întreb: câți bani ați primit să vindeți România? Câți bani ați primit să vindeți tot ce mai are România? Că Mintia nu se vinde de acum! Mintia e de anul trecut! Unde ați fost când 700 de oameni au fost băgați în șomaj? Le-ați dat câte 10.000 de euro și pe urmă câteva avantaje lunare ca să tacă.
Unde sunteți atunci când toată industria României este dată, distrusă, când mai avem câteva companii de stat?!
Românii v-au trimis aici nu să faceți tot felul de comitete și comisii ca să vindeți țara! Ci să recuperați țara!
Și vă spun un lucru: din ce în ce mai mulți români vor ieșirea din Uniunea Europeană! De când suntem în Uniunea Europeană, ne-am distrus și nu pot să spun, în aceste condiții, decât RoExit, dacă voi deja dați toată industria Uniunii Europene. Asta ați făcut cu PNRR. V-ați bătut joc de toate companiile de stat din România, cedați suveranitatea. Niciodată, niciodată Tratatul Uniunii Europene nu va fi mai presus de Constituția României!
Rușine să le fie tuturor celor care au trădat România și poporul român!
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Domnule Simion, v-a eclipsat!
Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii, vă rog să le faceți.
La program nu aveți comentarii.
Vă mulțumesc.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Programul a fost aprobat.
Pe ordinea de zi avem Proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea inițiativelor legislative din domeniul justiției.
Proiectul de hotărâre este afișat pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului.
Dacă sunt intervenții de ordin general, o să vă rog să le faceți acum. Domnule Simion, aveți cuvântul. Domnule deputat Simion, vă rog.
În primul rând, atrag atenția secretariatelor celor două Camere. Această alcătuire a comisiei a venit într-o formă în care noi nu aveam nicio funcție de conducere, deși suntem al patrulea, nu al cincilea grup parlamentar.
Nu știm cum le-a trecut prin cap să facă acea propunere, dar am vrea o mai mare atenție, pentru că nu este normal.
În altă ordine de idei, suntem singurul partid care se poziționează total împotriva acestui pachet de legi. E forma prin care justiția se vrea a fi controlată de regimul Iohannis, iar obediența partidelor politice din coaliție – să vedem și alți colegi mai mici din opoziție ce vor face – e strigătoare la cer.
AUR va vota contra tuturor propunerilor legate de această comisie.
Mulțumesc pentru precizări. Domnul Dumitru Coarnă s-a înscris la cuvânt.
Mulțumesc, doamnă președinte.
Astăzi cred că suntem în fața unui examen fundamental pentru suveranitate și pentru constituționalitate.
Acest pachet de legi, pe care Guvernul României și-l asumă... – vorbim despre modificarea Legii nr. 303 și a Legii nr. 304. Nu trebuie să înființezi comisii ca să constați la o simplă lecturare că este atac la suveranitate și la constituționalitate.
Este profund neconstituțional acest pachet de legi. Eu cred că trebuia să-l retrageți înainte să discutați într-un plen reunit ceea ce dumneavoastră încercați să reglementați.
Practic, desființați Curtea Constituțională, dacă acest pachet de legi o să treacă – sunt convins că o să treacă, pentru că semnele dumneavoastră sunt pentru vot „pentru”; este un pachet pe care și l-a asumat PSD, PNL, UDMR și minorități, pentru că vorbim despre o inițiativă a Guvernului. Acum veniți și încercați să creați o comisie care, practic, să submineze comisiile de drept create în Parlament, prin Constituție și prin legea organică.
Avem Comisie juridică, avem Comisie pentru constituționalitate, comisii care, practic, au dreptul să se pronunțe pe aceste acte, la nivel de inițiativă legislativă.
Rugămintea mea este să le retrageți, nu să încercați atacuri directe la suveranitate, așa cum ați făcut și cu Legea offshore, și cu dereglementarea pieței de energie și acum văd PSD că plânge atât de dramatic pe umerii consumatorului, spunând că piața a fost dereglementată.
Da, eu, când am votat moțiunea simplă a USR împotriva lui Virgil Popescu, am fost exclus din PSD pentru acest lucru.
Acum încercați să preluați din acel discurs al meu, dar nu veți transpune în practică ceea ce vorbiți.
Problema dumneavoastră este că vorba nu seamănă cu fapta și încercați pas cu pas, prin aceste inițiative, să distrugeți statul de drept. Eu voi vota contra acestui pachet juridic și împotriva înființării acestor comisii. Mulțumesc.
Îl invit la cuvânt pe domnul Focșa Dumitru și mai sunt alți doi vorbitori.
Mulțumesc, doamnă președinte.
Nu aș fi ieșit să iau cuvântul dacă nu-mi aduceam aminte că noi am avut o comisie mult mai importantă decât aceasta, înființată tot așa, printr-o decizie, în urma convocării plenului reunit pe 9 septembrie. A funcționat acea comisie 90 de zile. Este vorba despre Comisia de anchetă privind liberalizarea prețurilor la energie și la gaze și s-a ajuns la concluzia pe care de fapt o știam unii dintre noi – când vrei să îngropi soluționarea unei probleme, constitui o comisie.
Dragilor,
Stimați colegi,
Dacă tot facem comisii, unde sunt rapoartele comisiilor? De ce PSD blochează editarea acelui raport și prezentarea raportului, tot așa în plenul reunit, care l-ar fi adus pe domnul Popescu, pe domnul Virgil Popescu, pe tușă, începând din ianuarie anul acesta?
Comisia aceasta nu-și are rostul și, cum spuneau și antevorbitorii, ar trebui să ne ocupăm de altceva și să nu blocăm alte comisii, care deja sunt parlamentare, prin regulament, și funcționează, să producă efecte.
O să votăm contra, așa cum s-a mai spus! Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Îl invit la microfon pe domnul Ion Stelian, din partea Grupului USR.
La mai bine de 4 ani de la înființarea Comisiei Iordache, vedem o inițiativă similară, o comisie Iordache 2, i-aș spune, în care pe repede-nainte ar trebui să votăm aceste legi foarte importante pentru România, Legile justiției. Sunt jalon în PNRR, ele ar trebui adoptate până la jumătatea anului 2023, însă țin să menționez că au fost făcute publice mai multe variante ale acestei legi. Nu avem variantele inițiale. Ultima variantă o avem din august. E ca și cum am afla despre aceste propuneri de foarte puțină vreme și în decurs de mai puțin de o lună ar trebui să trecem prin Parlament aceste legi importante.
Asta este total împotriva angajamentelor pe care ni le-am asumat noi înșine față de noi și noi față de partenerii europeni. Chiar în rapoartele MCV s-a specificat în mod expres: atunci când modificăm Legile justiției, trebuie să o facem cu niște dezbateri reale, niște dezbateri așezate.
Or, a reînființa Comisia Iordache, a merge pe același tipic care am văzut unde a dus, este profund greșit.
Mă îndoiesc că aceste legi, în varianta din august, au fost discutate cu Comisia Europeană.
Au fost purtate unele discuții, dar în variantele anterioare, în variantele dinainte de varianta trecută prin Guvern.
De aceea, este esențial ca odată cu promovarea acestor legi să sesizăm și Comisia de la Veneția, este esențial ca ministrul Cătălin Predoiu să nu mai fugă terifiat de analiza Comisiei de la Veneția, așa cum s-a întâmplat în cazul Legii de desființare a SIIJ.
Am văzut de ce a fugit atunci de analiza Comisiei de la Veneția, pentru că Legea de așa-zisă desființare a SIIJ ascundea niște lucruri foarte nocive, printre care și afectarea competenței DNA.
Ca și atunci, și acum se întâmplă același lucru, câteva modificări de formă, strict de ambalaj, în rest presărate în
foarte multe puncte esențiale pentru CSM, pentru inspecția judiciară, pentru anchetele penale, în toate aceste zone sunt presărate articole nocive care ne duc legislația cu un pas înapoi, nu cu un pas înainte.
Cu o astfel de abordare nu avem cum să sperăm să avem o justiție mai eficientă, mai corectă, nu avem cum să sperăm că ne vom alinia tuturor celorlalte țări europene din punctul de vedere al corectitudinii și independenței justiției, dimpotrivă.
Pare că se vrea să se creeze din justiție un breloc la gaica politică a partidelor de la putere, ceea ce este păcat și este un pericol la adresa democrației și a statului de drept.
Vom participa, bineînțeles, la această comisie. Nu am avut de ales nici în 2017, la Comisia Iordache, și vom încerca să corectăm aceste propuneri, astfel încât să le aducem în acord cu recomandările din MCV, cu ceea ce am promis, cu promisiunile pe care le-am făcut electoratului, cu acele avize ale Comisiei de la Veneția, cu rapoartele GRECO.
Din păcate, aceste proiecte nu pun în acord legislația actuală cu aceste documente internaționale...
Mulțumesc.
...dimpotrivă, se îndepărtează foarte mult de acele documente.
Mulțumesc, domnule deputat.
## **Domnul Stelian-Cristian Ion:**
Acesta este punctul nostru de vedere.
Vom participa și vom încerca să facem în așa fel încât să corectăm aceste proiecte și mai ales să luptăm pentru a sesiza Comisia de la Veneția pe aceste proiecte de lege. Mulțumesc.
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Mulțumesc, domnule deputat.
Pe procedură doriți, domnule ministru?
Că mai sunt înaintea dumneavoastră doi înscriși la cuvânt
și...
Vă rog, pe procedură.
## **Domnul Lucian Romașcanu:**
Mulțumesc, doamnă președinte. Domnule președinte,
Fiind ministrul culturii, dor mi-a fost de dumneavoastră ca unui zid de o fereastră.
Vreau să spun un singur lucru: domnul fost ministru de la fostul partid USR a vorbit mai mult în Parlament azi decât a muncit în minister la vremea lui!
Vă mulțumesc.
Dat fiind faptul că mai sunt doi vorbitori de la neafiliați, o să vă spun că în această ședință am epuizat vorbitorii – au vorbit deja doi de la Grupul neafiliaților –, motiv pentru care o să trec la dezbaterea pe articole a acestei hotărâri.
Dacă la titlul proiectului de hotărâre sunt obiecții, comentarii, vă rog. Nu există.
Adoptat.
La art. 1 dacă există din plen obiecții sau comentarii? Nu sunt.
Adoptat.
La art. 2?
Nu avem nici obiecții, nici comentarii. Nu sunt. Adoptat. La art. 3? Nu avem. Adoptat. Art. 4? De asemenea, adoptat. La art. 5? Nu avem comentarii sau obiecții. Adoptat. La art. 6? Nu sunt. Adoptat. Art. 7? Adoptat.
La anexa cuprinzând componența nominală și conducerea comisiei?
După ce v-o citesc o să vă rog să-mi spuneți dacă aveți obiecții și comentarii.
Fac precizarea că toți liderii de grup au depus în scris aceste propuneri.
Componența comisiei este următoarea:
- domnul Rasaliu Marian-Iulian, deputat din partea
- Grupului parlamentar al PSD;
- doamna Florea Oana-Consuela, deputat, Grupul
- parlamentar al PSD;
- doamna Teodoriu Simona-Maya, deputat, Grupul
- parlamentar al PSD;
- doamna Cătăniciu Steluța-Gustica, deputat, Grupul
- parlamentar al PSD;
- doamna Gliga Dumitrița, deputat, Grupul parlamentar al
- PSD;
- domnul Cazanciuc Robert-Marius, senator, Grupul
- parlamentar al PSD;
- doamna Moagher Laura-Mihaela, senator, Grupul
- parlamentar al PSD;
- domnul Rujan Ion-Cristinel, senator, Grupul parlamentar
- al PSD;
- domnul Toanchină Marius-Gheorghe, senator, Grupul
- parlamentar al PSD;
- domnul Andronache Gabriel, deputat, Grupul
- parlamentar al PNL;
- domnul Cupșa Ioan, deputat, Grupul parlamentar al
- PNL;
- doamna Trăilă Cristina, deputat, Grupul parlamentar al
- PNL;
- doamna Morar Olivia-Diana, deputat, Grupul
- parlamentar al PNL;
- doamna Banu Claudia-Mihaela, senator, Grupul
- parlamentar al PNL;
- domnul Fenechiu Cătălin-Daniel, senator, Grupul
- parlamentar al PNL;
- domnul Niculescu-Țâgârlaș Cristian-Augustin, senator,
- Grupul parlamentar al PNL;
- doamna Spătaru Elena-Simona, senator, Grupul
- parlamentar al USR;
– doamna Murariu Oana, deputat, Grupul parlamentar al USR;
- domnul Dehelean Silviu, deputat, Grupul parlamentar al
- USR;
- domnul Stelian-Cristian Ion, deputat, Grupul
- parlamentar al USR;
- domnul Mateescu Sorin-Cristian, senator, Grupul
- parlamentar al AUR;
- domnul Muncaciu Sorin-Titus, deputat, Grupul
- parlamentar al AUR;
- domnul Császár Károly Zsolt, senator, Grupul
- parlamentar al UDMR;
- domnul Ladányi László-Zsolt, deputat, Grupul
- parlamentar al UDMR;
- domnul Stancu Ionel, deputat, Grupul parlamentar al
- minorităților naționale.
Vă citesc și componența biroului comisiei:
- președinte, deputat Andronache Gabriel, Grupul
- parlamentar al PNL;
- vicepreședinte, deputat Rasaliu Marian-Iulian, Grupul
- parlamentar al PSD;
- vicepreședinte, deputat Cupșa Ioan, Grupul parlamentar
- al PNL;
- vicepreședinte, deputat Murariu Oana, Grupul
- parlamentar al USR;
- secretar, deputat Ladányi László-Zsolt, Grupul
- parlamentar al UDMR;
- secretar, deputat Muncaciu Sorin-Titus, Grupul
- parlamentar al AUR.
Dacă nu sunt comentarii la această componență din anexa la hotărâre, o consider adoptată. Închidem dezbaterile.
Stimați colegi,
Voi supune votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său.
Vă rog, vot!
- Cu 273 de voturi pentru, 48 de voturi împotrivă și două
- abțineri, s-a adoptat proiectul de hotărâre.
Ordinea de zi a fost epuizată.
- Vă mulțumesc și declar închisă ședința comună a
- Camerei Deputaților și Senatului.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Membrii Biroului permanent al Camerei Deputaților, vă rog, în sala de ședințe!
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#19164„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Adresa Centrului pentru relații cu publicul este: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78, e-mail: concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro/brp/
&JUYEJT|451075]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 108/7.IX.2022 conține 4 pagini.**
Prețul: 10,00 lei