Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2024
Camera Deputaților · MO 141/2024 · 2024-12-10
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Informare privind demisia din calitatea de deputat a doamnei Cristina-Agnes Vecerdi
Informare privind demisia din calitatea de deputat a domnului Iuliu-Alin Udriște
Informare privind demisia din calitatea de deputat a domnului Andi-Lucian Cristea
· Informare · Trimis la votul final
· Informare · informare
· Informare · informare
· Informare · informare
· Informare · informare
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· oath taking
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
77 de discursuri
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Bună ziua, stimați colegi! Am rugămintea la domnul secretar Buican, dacă se află prin preajmă, să mă însoțească.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că, din totalul celor 323 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 168.
Ședința se desfășoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezență, fizic și online.
În conformitate cu prevederile regulamentului, vă informez că au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de internet a Camerei următoarele documente: ordinile de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de marți și miercuri, 10, respectiv 11 decembrie 2024; programul de lucru pentru perioada 9–14 decembrie 2024; lista rapoartelor depuse în perioada 18 noiembrie – 10 decembrie 2024 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legea pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi dezbatem inițiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, iar la ora 17.00 continuăm cu primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.
De asemenea, vă informez că la Biroul permanent al Camerei Deputaților au fost înregistrate patru cereri de demisie din calitatea de deputat.
Și anume:
– doamna deputat Vecerdi Cristina-Agnes, aleasă în Circumscripția electorală nr. 8 Brașov, începând cu data de 1 decembrie 2024;
– domnul deputat Udriște Iuliu-Alin, ales în Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți, începând cu data de 22 noiembrie 2024;
– domnul deputat Cristea Andi-Lucian, ales în Circumscripția electorală nr. 10 Buzău, începând cu data de 1 decembrie 2024;
– domnul deputat Pop Darius, ales în Circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, începând cu data de 2 decembrie 2024.
Potrivit dispozițiilor statutare și regulamentare, întreb dacă doamna și domnii deputați sunt prezenți și stăruie în demisii.
Așadar, se ia act de demisia din calitatea de deputat, de la datele înscrise în cereri, iar vacantările locurilor respective urmează să le dezbatem în ședința de astăzi.
Stimați colegi,
Întreb liderii de grup dacă sunt observații în legătură cu ordinea de zi.
Ordinea de zi?
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa**
**:**
Da.
Vă rog, domnule Coleșa.
## **Domnul Ilie-Alin Coleșa:**
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am mai făcut și cu alte ocazii această propunere absolut justificată. Este vorba de proiectul legislativ de pe poziția 76, care a ajuns acolo, la coada listei, de pe poziția a doua sau a treia, datorită unei confuzii bune, zic eu, a Partidului Social Democrat, care a confundat o lege a AUR cu o lege a PSD.
Deci este vorba de Pl-x 271/2024
, prin care se propun reduceri și chiar anulări de taxe și impozite pentru familiile cu cel puțin trei copii.
Considerăm că aceasta este o chestiune extrem de importantă, cea care privește demografia țării și încurajarea
muncii, și ar trebui să fie un subiect extrem de important nu doar pentru campania electorală, ci și acum, tot timpul.
Ca atare, vă rog să supuneți la vot mutarea de pe poziția 76 pe poziția a doua a ordinii de zi. Pe poziția 5, de fapt, având în vedere că avem pe primele patru poziții PHCD-uri. Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Stimați colegi,
Vă rog să vă pregătiți cartelele, iar colegii din online să fie atenți.
Pl-x 271/2024, de pe poziția 76 a ordinii de zi, propunerea e să fie mutată pe poziția 5 a ordinii de zi.
Vot, vă rog.
Cu 112 abțineri, 45 de voturi pentru și două contra, Pl-x 271/2024 rămâne la poziția 76 a ordinii de zi.
Așadar, intrăm în ordinea de zi.
– Solicitarea inițiatorilor de retragere a Propunerii legislative privind reorganizarea administrativ-teritorială a României; Pl-x 589/2024.
Solicitarea inițiatorilor – cei 12 deputați și un senator, membri ai Grupurilor parlamentare ale USR – îndeplinește condițiile prevăzute de art. 96 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Luăm act. Și solicitarea rămâne pentru ședința de vot final.
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Dați-mi și mie cuvântul! N-am cartelă!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Pe procedură?
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Nu, la punctul acesta!
Vă rog, domnule Simion.
## Mulțumesc.
Voiam să fac o remarcă legată de retragerea proiectului de lege, care era bun în timpul campaniei electorale. Acum nu mai avem campanie electorală și brusc proiectul de lege depus de USR este retras din Camera Deputaților. Probabil așa ne-am jucat și duminica trecută de-a turul doi de alegeri.
Aveam voie să ținem alegeri până în momentul în care ne-am dat seama că nu câștigă cine trebuie. Așa că vom relua alegerile de câte ori e nevoie, până câștigă unul de-al vostru. Așa îmi dau seama.
Ar fi fost frumos să argumentați de ce v-ați retras acest proiect de lege.
Regimul Iohannis este încă în floare, însă asta doar până într-o zi.
Mulțumesc.
## Vă mulțumesc.
Și vă mulțumesc că v-ați oprit în timp util, pentru că altfel vă invitam dimineață, la ora 8.30, la declarații politice. Mergem mai departe. – Proiectul de hotărâre privind validarea unui mandat de deputat; PHCD 103/2024.
Îi dau cuvântul domnului Ștefan Ovidiu Popa, președintele comisiei de validare, pentru a prezenta raportul comisiei și proiectul de hotărâre.
Vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Raportul privind validarea unui mandat de deputat
Comisia de validare s-a întrunit în ședința din 10 decembrie 2024, în format hibrid, având pe ordinea de zi validarea mandatului de deputat al domnului Faur Lazăr, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 2 Arad, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Bîlcea Ovidiu-Sergiu.
Procedând la examinarea documentelor depuse pentru validarea mandatului și având în vedere lista supleanților și adresa Partidului Național Liberal, comisia de validare a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ocuparea locului de deputat vacant și propune validarea mandatului de deputat pentru domnul Faur Lazăr, Circumscripția electorală nr. 2 Arad, candidat pe lista Partidului Național Liberal.
Prezentul raport a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenți.
Dau citire și hotărârii privind validarea unui mandat de deputat.
Articol unic. – Se validează mandatul de deputat al domnului Faur Lazăr, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020, în Circumscripția electorală nr. 2 Arad, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Bîlcea Ovidiu-Sergiu.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Și eu vă mulțumesc. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecții sau observații? Nu.
La preambul? Nu.
La articolul unic? Nu.
Am încheiat dezbaterile.
Stimați colegi, ca să poată depune jurământul domnul Lazăr, vă propun să facem acum votul pentru acest proiect de hotărâre.
Așadar,
Vot · approved
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Stimați colegi, îl invit pe domnul deputat Faur Lazăr, care va depune jurământul.
Vă rog, domnule Lazăr.
## **Domnul Lazăr Faur:**
Eu, Faur Lazăr, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 2 Arad,
- „Jur credință patriei mele, România;
Jur să respect Constituția și legile țării;
Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României;
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor;
Așa să mă ajute Dumnezeu!”. (Aplauze.)
Felicitări și succes în următoarele și singurele două săptămâni de mandat!
1. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor și al frontierei; PL-x 245/2024; procedură de urgență.
Comisia pentru muncă și Comisia pentru apărare. Domnule Șlincu, dumneavoastră? Vă rog.
Și nu uitați să faceți propuneri pentru timpii de dezbatere.
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport comun asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2024
Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru apărare au fost sesizate prin adresa PL-x 245/2024.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este Camera decizională.
În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege și a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să transmită plenului Camerei Deputaților prezentul raport comun, prin care propun adoptarea proiectului de lege, cu amendamente.
Mulțumesc.
Două minute timpi de dezbatere.
Vă rog să vă pregătiți cartelele și tabletele. Vot pentru două minute timpi de dezbatere. Vot, vă rog. Cu 172 de voturi pentru, adoptat. Domnule Coleșa, vă rog.
Este vorba de o ordonanță de urgență, deci despre o inițiativă legislativă emisă deja de Guvern, prin care ar trebui, pentru a „n”-a oară, ca noi, românii, să îndeplinim cerințele pentru a intra în spațiul Schengen.
Știm cu toții că cerințele reale tehnice au fost îndeplinite deja de peste 10 ani.
Aceste noi cerințe au fost adăugate la finalul anului 2023, având o încărcătură pur politică și, ca atare, nu au o cerință de substanță. Putem observa însă că acestea se referă la acele sute de mii de străini care primesc anual viză de muncă în România; și vedem în felul acesta ce înseamnă mișcarea populației.
Dacă ați fost atenți la cifrele Institutului Național de Statistică, în ultimii 3 ani avem permise de muncă acordate persoanelor extracomunitare, în special din Asia, de ordinul sutelor de mii. În ultimii doi ani ele ajung la 200.000-250.000, în condițiile în care cam același număr de persoane, cuprins între 200.000 și 300.000 de români, ies din țară, emigrează din țară, din cauza condițiilor economice.
Acest lucru arată că populația României este, în mod real, statistic, înlocuită cu una străină, din cauza condițiilor pe care vechile partide le-au creat în țară.
Pentru a inversa, pentru a stopa acest trend trebuie să creăm un mediu normal de lucru. Una dintre soluții fiind cea pe care deja am propus-o: scăderea de taxe și impozite pentru familiile cu copii.
Mulțumesc.
Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu.
Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 48 există obiecții? Nu.
Adoptat.
Rămâne la votul final.
Dacă a venit și domnul Moșteanu, putem continua.
3. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2024 privind condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal; PL-x 615/2024.
Comisia pentru muncă și protecție socială. Domnule Solomon, vă rog.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2024, care prevede stabilirea unor măsuri privind condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare, statutul asistentului maternal.
Potrivit ordonanței, se introduc condiții mai riguroase de pregătire, venituri și vârstă pentru persoanele care pot avea grijă de copii, ca asistenți maternali, între care: se stabilește vârsta minimă de 21 de ani, însă nu trebuie să depășească vârsta standard de pensionare, să fie cel puțin absolvent de învățământ liceal, cel puțin unul dintre membrii familiei asistentului maternal să obțină venituri, să nu fi suferit o condamnare definitivă și să nu locuiască împreună cu persoane care au suferit o condamnare definitivă, să nu aibă istoric de violență, să nu sufere de boli psihice, transmisibile, dependență de alcool sau substanțe interzise.
Criteriile de selectare a asistenților maternali vor conține două noi condiții: aceștia nu vor putea primi în plasament copii cu care sunt rude până la gradul III inclusiv.
De asemenea, nu vor putea primi în plasament un copil dacă diferența de vârstă dintre acesta și asistentul maternal este mai mică de 18 ani și mai mare de 47 de ani, condiție care nu se va aplica în cazul plasamentului copiilor care fac
parte dintr-un grup de frați. Se mențin, de asemenea, criteriile de atestare ale asistenților maternali cu privire la condițiile de locuire, acces la serviciile medicale și de educație.
Legea face parte din categoria legilor organice. A fost adoptată de Senat în 21 octombrie 2024. Camera Deputaților este Camera decizională.
Dezbateri generale, doamna Șerban Gianina, Grupul AUR.
## **Doamna Gianina Șerban:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Aș vrea doar să-i salut pe colegii noștri de la balcoane, viitori parlamentari în noul mandat, și să le urez succes. Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Dacă la titlu există obiecții sau comentarii? Nu.
Adoptat.
Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 53 există obiecții sau comentarii?
Nu.
Dacă susține cineva vreunul din cele 28 de amendamente respinse?
Nu.
Proiectul de lege rămâne la votul final.
4. Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997; PL-x 501/2024; procedură de urgență.
Comisia juridică, de disciplină și imunități. Doamna Tănăsescu.
Domnul Florea.
## **Domnul Daniel Florea**
**:**
Nu am raportul.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Îl am eu.
Domnule vicepreședinte Manole, ca să vă acomodați cu ceea ce urmează, vă rog să veniți.
Raport asupra Proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997.
În conformitate cu prevederile art. 62 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat proiectul de lege, în ședința desfășurată în sistem mixt, la data de 18 noiembrie 2024.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Mulțumesc.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?
Nu.
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.
5. Proiectul de lege pentru modificarea art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; PL-x 436/2024.
Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.
Se dă cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, de disciplină și imunități, pentru prezentarea raportului.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege pentru modificarea art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, trimis Comisiei juridice, de disciplină și imunități cu adresa PL-x 436 din 10 septembrie 2024, înregistrat cu nr. 4c-13/677 din 11 septembrie 2024.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă în ședința din ziua de 3 septembrie 2024.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, se preconizează includerea în modalitățile de plată a taxelor judiciare de timbru, prin încasarea acestora în numerar de debitorul taxei la ghișeele deschise la sediile oricărei instanțe judecătorești. Ulterior, aceste sume de bani se transferă, la sfârșitul zilei lucrătoare, în contul distinct de venituri al bugetului local „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru”, al unității administrativ-teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu unanimitate de voturi, să
propună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, un raport de adoptare a Proiectului de lege pentru modificarea art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu amendamentele admise din anexa la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, inițiativa legislativă se încadrează în categoria legilor ordinare.
Mulțumesc.
Dacă dorește cineva să ia cuvântul din partea grupurilor parlamentare la dezbaterile generale?
Nu.
Dacă nu, trecem la dezbaterea proiectului pe articole. Dacă la titlu sunt obiecții sau observații? Nu.
Din acest motiv, proiectul de lege rămâne la votul final.
6. Propunerea legislativă privind abrogarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române; Pl-x 454/2024.
Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.
Se dă cuvântul comisiei raportoare, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru prezentarea raportului.
Raport asupra Propunerii legislative privind abrogarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea Legii nr. 550/2004, precum și trecerea efectivelor umane, a bunurilor, a logisticii și a tot ceea ce aparține Jandarmeriei Române în subordinea și administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Consiliul Legislativ avizează negativ.
Consiliul Economic și Social – aviz negativ. Punct de vedere negativ al Guvernului. Aviz nefavorabil al CSAT.
Aviz nefavorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cu unanimitate de voturi, hotărăsc să propună plenului Camerei Deputaților un raport de respingere a acestei propuneri legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumim.
Dacă dorește cineva să ia cuvântul la dezbateri generale? Domnule Salan, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Vreau să vă spun că azi, în Comisia pentru apărare, am constatat că și imposibilul este posibil în Parlamentul României. Să vii cu asemenea inițiative care pur și simplu slăbesc capacitatea de ordine și siguranță în România, cred că niciunul dintre noi nu poate să împărtășească această idee a inițiatorului, care, din păcate, să știți că nici în Comisia pentru apărare nu a venit azi, pentru că aș fi dorit să văd argumentele inițiatorului în promovarea acestui proiect de lege.
Jandarmeria Română este o instituție care joacă un rol important în domeniul ordinii publice, având o adevărată istorie în spate.
Argumentele aduse de inițiator sunt de natură personală și vizează acțiuni individuale, și nu modul de organizare și funcționare al acestei instituții.
Expunerea de motive vizează argumente de natură afectivă și nicidecum argumente vizând organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române.
Jandarmeria Română face parte din categoria armelor cu o vechime îndelungată în decursul istoriei românilor.
Legea promulgată în aprilie 1850 constituie actul de natură al acestei instituții, care scoate în evidență statutul juridic care i-a fost definitivat prin atribuțiile, principiile de organizare și de funcționare. Iar adoptarea legii în vigoare, în momentul de față Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, a avut în vedere, așa cum se arată în instrumentul său de prezentare și motivare..., în ceea ce privește conferirea unui rol sporit Jandarmeriei Române în domeniul ordinii și siguranței publice, care se ancorează în aspectele de ordin european, așa cum este reglementat în momentul de față în Franța, în Italia, în Portugalia, în Bulgaria și în alte țări europene.
Mulțumim, domnule...
Însuși Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a pronunțat împotriva acestui proiect de lege.
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota împotriva acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule deputat. Are cuvântul domnul George Simion.
Îi mulțumesc domnului general Salan pentru expunere. Eu nu înțeleg rostul ca Jandarmeria Română să treacă la Ministerul Apărării Naționale. Având în vedere istoricul, fiind fostele trupe de securitate, eventual, Jandarmeria putea să fie în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dacă se vrea o reducere a instituțiilor, printr-o formulă, împreună cu poliția națională, cu poliția locală.
Dar, având în vedere că nimic nu mai funcționează în statul român și având în vedere că nici proiectul acesta de
reorganizare din partea USR-ului, care a fost depus, a fost retras acum, tot va trebui, mai devreme sau mai târziu..., la o formă de a reduce numărul de instituții, numărul de generali, numărul de oameni care trebuie să-și asume răspunderea. Pentru că am văzut în actuala criză constituțională că nimeni nu vrea să-și asume răspunderea nici pe călătoriile directorului SIE în Abu Dhabi, nici pe lovitura de stat dată de către membrii Curții Constituționale și...
Domnule Simion, haideți să ne întoarcem la Jandarmerie, vă rog!
...de către Klaus Werner Iohannis.
Este vorba de legea de funcționare a Jandarmeriei și este vorba de lovitura de stat care s-a dat...
N-are SIE cu Jandarmeria!
...la acest sfârșit de săptămână.
Jandarmii, săracii, sunt mereu la mijloc, au fost scoși în stradă în aceste zile. Este cod roșu de alertă, de manifestații, toată lumea își dorește calm, toată lumea își dorește să nu existe violențe.
Și avem un singur om cocoțat acolo, la Cotroceni, care nu știe cum să se agațe de putere și nu știe cum să instaureze starea de urgență. Numele lui: „dictatorul roșu Klaus Werner Iohannis”. _(Aplauze.)._
Are cuvântul domnul Chelaru, Grupul parlamentar AUR.
Mulțumesc, domnule președinte.
Am ascultat raportul Comisiei pentru apărare, l-am dezbătut și în cadrul comisiei, ca atare, am încercat să înțeleg rațiunea acestei inițiative.
Am priceput că este vorba despre o reacție pur și simplu emoțională și se transferă o experiență personală într-o altă expertiză, instituțională, un experiment, mai degrabă.
Am luat cuvântul pentru că este foarte periculos să te joci de-a mutatul instituțiilor și de a pune sub semnul întrebării rolul și locul în dispozitivul național ale acestora.
Nu putem să nu recunoaștem că este într-adevăr o situație cât se poate de pernicioasă, de explozivă, din punct de vedere social, și aceasta trebuie să ne dea de gândit.
Nu instituția Jandarmeriei este cea care trebuie pusă sub semnul întrebării. Și atenționez, de la această tribună, necesitatea regândirii procedeelor și procedurilor de angajare a acesteia pe diferite tipuri de instabilitate socială.
Nu trebuie să găsim mereu țapul ispășitor și după îndeplinirea misiunilor să ne trezim că executanții misiunilor, la ordinul celor care îi trimit acolo, sunt chemați în fața procurorilor militari și puși să dea cu subsemnatul. Aici este cheia și aici este pericolul.
Din punctul acesta de vedere, structurile și componența instituțiilor de forță e necesar să rămână în această formulă. Iar Grupul AUR va vota împotriva acestei inițiative, care mi se pare de-a dreptul hilară.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Vă reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea propunerii legislative.
Propunerea legislativă rămâne la votul final.
– Proiectul de hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei doamnei deputat CristinaAgnes Vecerdi – Circumscripția electorală nr. 8 Brașov); PHCD 104/2024.
Luăm act de demisia din calitatea de deputat a doamnei Cristina-Agnes Vecerdi, începând cu data de 1 decembrie 2024, în conformitate cu prevederile art. 241 din regulament.
Proiectul de hotărâre a fost întocmit de Comisia juridică. Dau cuvântul Comisiei juridice, pentru prezentarea raportului și a proiectului de hotărâre.
## Mulțumesc.
Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a doamnei Cristina-Agnes Vecerdi, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 8 Brașov, în temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale art. 7 alin. (1) lit. b) și ale alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 239 și ale art. 240 din Regulamentul Camerei Deputaților,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de doamna Cristina-Agnes Vecerdi, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 8 Brașov, începând cu data de 1 decembrie 2024.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc. Proiectul de hotărâre a fost distribuit.
Întreb dacă sunt obiecții sau comentarii de ordin general. Nu.
Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului. Dacă sunt obiecții la titlu? Nu.
Adoptat. La preambul? Nu.
Adoptat. La articolul unic? Nu.
Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
– Proiectul de hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Iuliu-Alin Udriște – Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți); PHCD 105/2024.
Luăm act de demisia din calitatea de deputat a domnului Iuliu-Alin Udriște, începând cu data de 22 noiembrie 2024, în conformitate cu prevederile art. 241 din regulament.
Proiectul de hotărâre a fost întocmit de Comisia juridică. Dau cuvântul Comisiei juridice, pentru prezentarea raportului și a proiectului de hotărâre.
## Mulțumesc.
Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Iuliu-Alin Udriște, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul Iuliu-Alin Udriște, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți, începând cu data de 5 noiembrie 2024.
Mulțumesc.
Mulțumesc. Întreb dacă sunt obiecții sau comentarii de ordin general. Nu.
Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecții la titlu?
Nu.
Adoptat.
La preambul? Nu.
Adoptat. La articolul unic?
Nu.
Adoptat.
Dezbaterile au fost finalizate.
Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
– Proiectul de hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Andi-Lucian Cristea); PHCD 106/2024.
Luăm act de demisia din calitatea de deputat a domnului Andi-Lucian Cristea, începând cu data de 1 decembrie 2024, în conformitate cu prevederile art. 241 din regulament.
Proiectul de hotărâre a fost întocmit de Comisia juridică. Dau cuvântul Comisiei juridice, pentru prezentarea raportului și a proiectului de hotărâre.
Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Cristea Andi-Lucian, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 10 Buzău,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul Cristea Andi-Lucian, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 10 Buzău, începând cu data de 1 decembrie 2024.
Proiectul de hotărâre a fost distribuit.
Întreb dacă sunt obiecții sau comentarii de ordin general. Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre. Dacă sunt obiecții la titlu? Nu.
Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu.
Adoptat.
Dezbaterile au fost finalizate.
Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
– Proiectul de hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat (ca urmare a demisiei domnului deputat Darius Pop); PHCD 107/2024.
Luăm act de demisia din calitatea de deputat a domnului Darius Pop, începând cu data de 2 decembrie 2024, în conformitate cu prevederile art. 241 din regulament.
Proiectul a fost întocmit de Comisia juridică.
Dau cuvântul Comisiei juridice, pentru prezentarea raportului și a proiectului de hotărâre.
Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat
Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Darius Pop, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 26 Maramureș,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Camera Deputaților declară vacant locul de deputat deținut de domnul Darius Pop, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, începând cu data de 2 decembrie 2024.
Vă mulțumesc. Proiectul de hotărâre a fost distribuit.
Întreb dacă sunt obiecții sau comentarii de ordin general. Nu sunt.
Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.
Dacă sunt obiecții la titlu? Nu.
La preambul? Nu.
La articolul unic? Nu.
Dezbaterile au fost finalizate.
Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
8. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 170/2020 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996; PL-x 11/2021.
Potrivit prevederilor art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaților, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.
Conform prevederilor din regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.
Are cuvântul reprezentantul inițiatorului, Guvernul României.
## **Domnul Ion Popa** _– membru în Consiliul Concurenței_ **:**
Domnule președinte, Distinși deputați,
Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect transpunerea în dreptul intern a Directivei 2014/104/UE
privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcării dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene.
Proiectul reglementează mecanismul și procedurile care să permită persoanelor prejudiciate prin fapte anticoncurențiale să se adreseze instanțelor judecătorești în vederea obținerii de despăgubiri și a recuperării integrale a prejudiciului suferit.
Vă mulțumesc.
Se dă cuvântul reprezentantului comisiilor sesizate în fond, Comisia juridică și Comisia pentru industrii, pentru prezentarea raportului comun.
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 170/2020 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996
Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate, prin adresa PL-x 11/2021 din 1 februarie 2021, cu dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 170/2020.
Ordonanța de urgență supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare transpunerea în legislația națională a Directivei 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcării dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, precum și modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță. Consiliul Economic și Social avizează favorabil.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ.
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a avizat favorabil.
Comisia pentru industrii și servicii și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate în fond și, în urma dezbaterilor și a opiniilor liber exprimate, membrii celor două comisii sesizate au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 170/2020, în forma adoptată de Senat, cu amendamentele respinse.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este Camera decizională. Mulțumesc.
Domnule Toma, timpul de dezbateri!
Două minute, vă rog frumos.
Mulțumesc.
Vot pentru propunerea de timp de dezbateri.
126 de voturi pentru, 3 împotrivă, 5 colegi care nu votează. Adoptat.
Dacă sunt luări de cuvânt în cadrul dezbaterilor generale? Nu.
Trecem la dezbaterea pe articole.
Raportul comisiilor conține două amendamente respinse. Dacă se susțin?
Nu.
Proiectul de lege rămâne la votul final.
9. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2021 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996; PL-x 188/2021.
Potrivit art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaților, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.
Conform prevederilor din regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.
Are cuvântul reprezentantul inițiatorului, Guvernul României.
Proiectul are ca obiect crearea cadrului normativ național necesar aplicării și implementării măsurilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/1.150 și prevede, în esență, cerințele de conformare și transparență pe care trebuie să le respecte platformele online în relația cu firmele partenere, precum și mecanismul de sancționare în cadrul nerespectării acestor dispoziții.
Consiliul Concurenței a fost desemnat autoritatea competentă pentru asigurarea respectării prevederilor regulamentului, având posibilitatea să primească sesizările din partea persoanelor nemulțumite, să verifice aplicarea prevederilor regulamentului și să aplice sancțiunile contravenționale.
Comisiile de raport au adoptat un raport favorabil de admitere, fără amendamente.
Având în vedere aceste aspecte, vă adresăm rugămintea de a aproba proiectul de lege, în forma transmisă de Guvern. Mulțumesc.
## **Domnul Petre-Florin Manole:**
## Vă mulțumesc.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu.
Potrivit art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților trece la...
N-avem amendamente, de fapt, mă scuzați! Proiectul de lege rămâne la votul final.
## **Domnul Costel Neculai Dunava**
**:**
## Comisia!
Mulțumesc, domnule deputat.
Raportul comisiilor sesizate în fond, Comisia juridică, Comisia pentru industrii, Comisia pentru politică economică și Comisia pentru tehnologia informației.
Mulțumesc, domnule președinte.
Cele 4 comisii au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate asupra proiectului de lege, membrii celor 4 comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
## Mulțumesc, domnule deputat.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?
## Nu.
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.
10. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2022 privind combaterea acțiunilor speculative și pentru modificarea și completarea unor acte normative; PL-x 483/2022.
Potrivit prevederilor art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaților, proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.
Are cuvântul reprezentantul inițiatorului, Guvernul României.
Proiectul de act normativ reglementează o serie de aspecte referitoare la protejarea directă sau indirectă a consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de prețuri și disfuncționalități evidente ale pieței în situații excepționale.
Comisiile de raport au adoptat un raport favorabil de admitere, fără amendamente.
Având în vedere acestea, vă adresăm rugămintea de a aproba proiectul de lege, în forma transmisă de Guvern. Mulțumesc.
## Vă mulțumim și noi.
Se dă cuvântul reprezentantului comisiilor sesizate în fond, Comisia juridică, Comisia pentru politică economică și Comisia pentru industrii, pentru prezentarea raportului comun.
## Mulțumesc.
Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege. Senatul a adoptat proiectul de lege.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor 3 comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?
Nu.
Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.
11. Proiectul de hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Gestionarea riscurilor climatice – protejarea oamenilor și a prosperității – COM(2024) 91; PHCD 59/2024.
Proiectul de hotărâre a fost distribuit.
Are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene.
Mulțumesc, domnule președinte. Raport asupra COM(2024) 91.
Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii și servicii, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal:
– a susținut Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor referitoare la gestionarea riscurilor climatice, protejarea oamenilor și a prosperității;
– a recomandat revigorarea culturilor de specii agricole tradiționale care pot contribui la sporirea rezilienței ecosistemelor agricole la schimbările climatice;
– a recomandat stabilirea unor domenii concrete de sprijinire a combaterii schimbărilor climatice, astfel încât să fie facilitată alocarea resurselor umane și materiale.
Opinia a fost supusă dezbaterii în ședința Comisiei pentru afaceri europene din 10 septembrie 2024 și a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Supunem aprobării plenului Camerei Deputaților opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Întreb dacă sunt obiecții sau comentarii de ordin general. Nu sunt.
Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.
Dacă sunt obiecții la titlu? Nu.
Adoptat. La preambul? Nu sunt obiecții. Adoptat. La articolul unic? Nu.
Adoptat.
Dezbaterile sunt finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
12. Proiectul de hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu – Asigurarea unui echilibru privind migrația: o abordare justă și totodată fermă – COM(2024) 126; PHCD 61/2024.
Proiectul de hotărâre a fost distribuit.
Are cuvântul reprezentantul Comisiei pentru afaceri europene.
Mulțumesc.
Raport asupra COM(2024) 126.
Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru politică externă, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Interne, fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților, analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal:
– a salutat încheierea lucrărilor legislative privind inițiativele aferente Pactului privind migrația și azilul;
– a subliniat că funcționarea instituțiilor democratice, ordinea publică, coeziunea economică și socială în statele gazdă și competitivitatea economică depind de modul de gestionare a migrației către Uniunea Europeană;
– a recomandat luarea în considerare a intereselor statelor membre în contextul aplicării dispozițiilor legislative care sunt parte a Pactului privind migrația și azilul și în acțiunile sale subsecvente;
– a susținut intensificarea acțiunilor de prevenire a plecărilor ilegale către Uniune și a pierderilor de vieți omenești pe mare, de reducere a presiunii asupra frontierelor externe ale Uniunii, de luptă împotriva traficului de migranți ilegali, precum și sporirea numărului de returnări.
Opinia a fost supusă dezbaterii în ședința Comisiei pentru afaceri europene din 17 septembrie 2024 și a fost adoptată în unanimitate.
Supunem aprobării plenului Camerei Deputaților opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.
Vă mulțumesc.
Trecem la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre.
Dacă sunt obiecții la titlu? Nu.
Adoptat.
La preambul? Nu sunt obiecții. DUPĂ PAUZĂ
Adoptat.
La articolul unic? Nu sunt obiecții. Adoptat.
Dezbaterile sunt finalizate, iar proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
Doamnelor și domnilor deputați,
În continuare dau citire inițiativelor legislative înregistrate la Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, pentru care termenele de dezbatere și vot final sunt depășite:
1. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar; Pl-x 402/2024; lege organică.
Termenul de depunere a raportului – 22.10.2024.
Data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final – 6.12.2024.
2. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Pl-x 425/2024; lege organică.
Data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final – 6.12.2024.
3. Propunerea legislativă privind limitarea numărului de mandate ale conducătorilor serviciilor secrete; Pl-x 426/2024; lege organică.
Data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final – 6.12.2024.
4. Propunerea legislativă privind abrogarea Legii nr. 28/1991 privind acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporația Financiară Internațională (C.F.I.); Pl-x 453/2024; lege ordinară.
Data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final – 7.12.2024.
Termenele pentru dezbatere și vot final fiind depășite, propunerile legislative se consideră adoptate, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Dragi colegi,
Cu aceasta, declar închisă ședința de astăzi. Vă mulțumesc.
## PAUZĂ
## **Domnul Petre-Florin Manole:**
Stimați colegi,
Partea a doua a ședinței noastre de astăzi, ședința consacrată răspunsurilor orale la interpelări, din data de 10.12.2024, ora 17:00.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, interpelare, Acatrinei Dorel-Gheorghe, Grupul parlamentar AUR – „Ce soluții aveți pentru reintroducerea stațiunii Costinești în circuitul turistic pentru tineret?”; 1.847B – se solicită amânare.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Aelenei Dănuț, Grupul parlamentar AUR – „Situația infrastructurii feroviare”; 1.850B – se solicită amânare.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Molnar RaduIulian, USR – „Cuantumul total al zilelor libere oferite pentru vaccinare în România”; 1.854B – se solicită amânare.
Ministerul Sănătății, Andronache Gabriel – „Refuzul Guvernului și al Ministerului Sănătății de a pune în executare dispozițiile Legii nr. 234/2024 pentru completarea art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”; 1.857B – se solicită amânare.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Toma Ilie, Grupul parlamentar al PSD – „Programul RetuRO”; 1.836B – se solicită amânare.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Toma Ilie, PSD – „Inundații”; 1.837B – se solicită amânare.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Petrețchi Nicolae-Miroslav, Grupul parlamentar al minorităților naționale – „Situația trenurilor de călători pe ruta Salva–Vișeu de Jos–Sighetu Marmației”; 1.841B – se solicită amânare.
Ministerul Energiei, Toma Ilie, Grupul parlamentar al PSD –
- „Riscul de blackout energetic”; 1.783B – se solicită amânare. Ministerul Energiei, Toma Ilie, Grupul parlamentar al PSD –
- „Adeverințe necesare pentru aplicarea Legii nr. 197/2021”; 1.784B – se solicită amânare.
- Domnul Roman Nicolae.
Declar închisă ședința de astăzi.
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#58299„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Relații cu publicul: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78/79/83. Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro, secțiunea Publicări.
&JUYEJT|573098]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 141/19.XII.2024 conține 12 pagini.**
Prețul: 60 lei
În urma finalizării dezbaterii, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea prezentului proiect de lege, cu amendamente, redate în anexele care fac parte integrantă din prezentul raport.
Jandarmeria Română nu poate fi trecută în subordinea Ministerului Apărării, din mai multe considerente, însă în principal în ce privește atribuțiile care îi sunt conferite acestei instituții în domeniul ordinii și siguranței publice, pe când Ministerul Apărării vizează în principal partea de organizare a armatei.
Iar aspectele care au fost scoase în evidență și de colegul care a prezentat raportul Comisiei pentru apărare sunt elocvente.
Având în vedere aceste aspecte, vă adresăm rugămintea de a aproba proiectul de lege, în forma transmisă de Guvern.