Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 octombrie 2025
Camera Deputaților · MO 127/2025 · 2025-10-20
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Intervenția doamnei deputat Ioana Grosaru, reprezentanta Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., cu prilejul Săptămânii limbii italiene în lume (13-19 octombrie 2025)
Prezentarea și dezbaterea moțiunii simple intitulate „Când cultivi minciuni, culegi rușine. Un strigăt pentru salvarea agriculturii românești din mâinile incompetenței”, inițiată de 61 de deputați (5MS/2025; rămasă pentru votul final)
· Informare · informare
· other
101 de discursuri
## Bună ziua!
Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența un număr de 240 de colege și colegi.
Ședința se desfășoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezență, fizic și online.
În conformitate cu prevederile art. 94 din regulament, vă informez că au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de internet a Camerei Deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de luni, 20 octombrie, și miercuri, 22 octombrie 2025; programul de lucru pentru perioada 20-25 octombrie 2025;
lista rapoartelor depuse în perioada 13-20 octombrie 2025 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi dezbatem moțiunea simplă inițiată de 61 de deputați. Doamnelor și domnilor deputați,
Înainte de a intra în ordinea de zi, o invit la tribună pe doamna deputat neafiliat Grosaru Ioana, pentru o scurtă alocuțiune cu prilejul Săptămânii limbii italiene în lume. Aveți cuvântul, doamnă deputat.
## **Doamna Ioana Grosaru:**
Bună ziua!
Doamnă președinte, Stimați colegi,
Ediția a XXV-a a Săptămânii limbii italiene în lume din anul acesta a fost dedicată temei „Italofonia: limba italiană dincolo de granițe”. Inițiativa, organizată de rețeaua diplomatică și consulară a Italiei, împreună cu institutele italiene de cultură din lume, reunește într-un efort comun asociații, școli, universități, instituții și centre culturale din întreaga lume, pentru a valorifica bogăția expresivă a limbii italiene.
În anul 2025, accentul cade pe italofonie ca fenomen global – un spațiu de întâlnire între limba italiană și comunitățile care o vorbesc, o studiază sau o trăiesc în contexte culturale diverse. Se promovează astfel comunități iubitoare de limbă italiană prin intermediul dialogului intercultural, deci de Italia, cu patrimoniul său lingvistic și artistic inestimabil.
Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. –, ca reprezentantă a minorității italiene, s-a alăturat de fiecare dată demersurilor statului italian de promovare a limbii italiene.
Așadar, fiind o ocazie de a redescoperi puterea cuvântului italian, de a depăși granițele geografice – amintesc că în lume se vorbește de peste 85 de milioane de persoane – și de a uni oameni și culturi, în același timp, cuvântul fiind și purtător autentic de identitate, considerăm că Săptămâna limbii italiene în lume este momentul oficial cel mai potrivit de celebrare de către minoritatea italiană din România a limbii ei materne.
Printre inițiativele asociației de a promova frumusețea de neegalat a limbii italiene se numără concursul „IO parlo italiano”, concurs de eseuri pentru vorbitorii de limbă maternă italiană, și nu numai, pe care asociația îl organizează în fiecare an din 2019. Concursul este înscris în calendarul concursurilor educative ale Ministerului Educației, cu propunerea și demersurile, de mai mulți ani, de a fi introdus și aprobat și pe lista activităților educative, cu susținere financiară.
De asemenea, promovăm limba atât prin intermediul publicațiilor asociației, precum revista „Siamo di nuovo insieme”, sau cărți bilingve despre literatura și limba italiană, cât și prin susținerea învățământului în limba italiană maternă, exemplu fiind Liceul „Dante Alighieri” din București, cu dezideratul ca acest învățământ să se extindă și la alte școli și licee din țară, unde se întrunesc condițiile.
În concluzie, păstrarea identității italiene în cadrul comunității istorice italiene din România se promovează prin evenimente, proiecte specifice, dar și prin demersuri care au în prim-plan recuperarea limbii materne.
Vă mulțumesc.
Ioana Grosaru, deputat neafiliat.
## Mulțumesc.
Înainte de a intra în ordinea de zi, întreb liderii de grup dacă există obiecții, comentarii.
## Nu.
Pe procedură avem solicitată o intervenție din partea domnului deputat Mihăescu Mugur, Grupul parlamentar al AUR.
Vă rog.
## Mulțumesc, doamnă președinte.
## Stimați colegi,
Cred că moțiunea simplă pe care o depunem astăzi vom renunța a o mai dezbate, pentru că nu mai are obiect, deoarece domnul prim-ministru Bolojan își va da demisia, dânsul fiind un om de onoare, și, în urma deciziei...
Vă mulțumesc.
## **Domnul Mugur Mihăescu:**
...CCR-ului, de astăzi...
Mulțumesc mult.
...nu...
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
Mulțumesc.
## **Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Care e procedura?
## **Domnul Mugur Mihăescu:**
Aceasta este – nu vom mai dezbate... cred că nu vom mai dezbate această moțiune simplă.
Vă mulțumesc frumos.
## **Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Procedură!
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
Vă rog, domnule lider, Grupul parlamentar al PNL.
## **Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Să vină Grupul AUR aici, prin reprezentanți, și să spună clar dacă își retrag moțiunea simplă, pentru că ceea ce a spus colegul... asta duce la o concluzie, că își retrag moțiunea simplă.
Hai să nu ne jucăm cu vorbele, vă rog! Grupul AUR să vină să precizeze clar dacă moțiunea e menținută sau se retrage!
Mulțumesc.
## **Domnul Mugur Mihăescu**
**:**
Cu tot respectul, am zis că nu o mai dezbatem!
Domnul deputat Simion George.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Domnule lider, am observat și noi intervenția colegului deputat Mugur Mihăescu, care făcea referire la onoarea domnului prim-ministru.
Atâta timp cât nu există oameni de onoare, noi rămânem să mergem mai departe cu demersurile parlamentare.
## **Domnul Gabriel Andronache**
**:**
Hotărâți-vă!
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Depinde... Dar nu depinde de noi, știți? Ori avem oameni de onoare, ori n-avem oameni de onoare. Despre asta e vorba.
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
Da.
## Mulțumesc.
Intrăm în ordinea de zi.
Începem dezbaterea moțiunii simple inițiate de cei 61 de deputați. Conform regulamentului, întreb dacă vreunul dintre inițiatori își retrage semnătura de pe această moțiune. Nu.
Pentru dezbaterea acestei moțiuni, Biroul permanent și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare vă propun următoarele:
– moțiunea simplă va fi citită de unul dintre semnatari;
– Guvernului i se rezervă 40 de minute, pe care le utilizează la începutul și la încheierea dezbaterilor;
– pentru dezbateri, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare deputat, timpul maxim alocat grupurilor parlamentare, precum și deputaților neafiliați se prezintă astfel: Grupul parlamentar al PSD – 8 minute; Grupul parlamentar al AUR – 5 minute; Grupul parlamentar al PNL – 4 minute; Grupul parlamentar al USR – 3 minute; Grupul parlamentar al UDMR – două minute; Grupul parlamentar al minorităților naționale – un minut; Grupul parlamentar al SOS România – un minut; Grupul parlamentar al POT – un minut; deputați neafiliați – un minut.
Total – 26 de minute. Întreb dacă sunt obiecții.
Nu.
Atunci, am să
Vot · approved
Intervenția doamnei deputat Ioana Grosaru, reprezentanta Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT., cu prilejul Săptămânii limbii italiene în lume (13-19 octombrie 2025)
Adoptate.
Rog liderii grupurilor parlamentare, care încă nu au făcut nominalizări, să depună la cei doi colegi, secretarii de ședință, lista cu numele deputaților înscriși la dezbateri.
În continuare, permiteți-mi să-l invit la cuvânt pe domnul deputat Florea Gabriel-Florinel, pentru citirea textului moțiunii simple.
## **Domnul Gabriel-Florinel Florea:**
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
În conformitate cu art. 112 alin. (2) din Constituția României, coroborat cu art. 191-197 din Regulamentul Camerei Deputaților privind rolul Camerei Deputaților în exercitarea controlului parlamentar asupra activității Guvernului, vă înaintăm moțiunea simplă intitulată: „Când cultivi minciuni, culegi rușine. Un strigăt pentru salvarea agriculturii românești din mâinile incompetenței”.
Agricultura este coloana vertebrală a oricărei națiuni, sursa hranei, a stabilității economice și a identității noastre rurale. Fără agricultori, fără cei care trudesc zi de zi pe câmp, România nu poate exista. În loc să fie sprijiniți, respectați și protejați, fermierii români au fost mințiți, amăgiți și abandonați. Lipsa de viziune, promisiunile încălcate și măsurile haotice ale ministrului Florin Barbu nu doar că au pus agricultura românească în genunchi, ci au devenit o batjocură la adresa celor care cultivă pământul și asigură hrana poporului român.
Această moțiune nu este doar un act politic, ci este un strigăt de revoltă din partea celor care activează în domeniul agricol și care nu mai vor ca munca lor să fie tratată cu dispreț și indiferență.
Am fi putut avea această discuție în cadrul orei Guvernului, domnule ministru, însă domnia-sa a ales să ignore Parlamentul, să îi sfideze pe românii care așteptau să audă explicațiile sale cu privire la dezastrul către care se îndreaptă agricultura românească.
Deși domnul Florin-Ionuț Barbu este titular al postului de ministru din 2023 și chiar traversează al treilea guvern
consecutiv, în întreaga perioadă nu s-a remarcat nicio strategie reală, coerentă și susținută pentru a-și îndeplini obligația fundamentală față de fermierii români.
Domnule ministru, ați vorbit despre reforme, dar ați adus stagnare. Ați vorbit despre sprijin, dar ați adus ruină. Ați uitat de angajamentele luate în fața fermierilor, ați uitat de protestele lor, de strigătele disperate din stradă.
Domnul Florin Barbu, în calitatea sa de ministru al agriculturii, a manifestat public și într-o manieră repetitivă un dispreț flagrant față de fermierii care au ales să protesteze, refuzând să adopte un ton respectuos sau măcar să asculte revendicările lor legitime. Din cele 14 cereri formulate de fermierii români la protestul din 2024, opt au fost călcate în picioare, nerealizate complet. Zero rezultate, zero voință, zero respect. Doar vorbe și amânări. Trei dintre ele au fost atinse superficial, bifate în grabă, pentru a mima interesul. Aceasta nu mai este neglijență, ci incompetență asumată.
Compensarea minimă de 60 de euro pe tonă pentru pierderile provocate de importurile ieftine din Ucraina? Nici vorbă, zero.
Sprijinul de 3 euro pe tonă pe lună pentru cerealele depozitate între septembrie 2023 și februarie 2024? Fals. Nu s-a făcut nimic în timp util. Zero.
Derogările GAEC 7 și 8 pentru anul 2024, absolut necesare pentru planificarea culturilor? Norocul fermierilor a fost la Uniunea Europeană.
Competiția corectă pe piața europeană, invocată de dumneavoastră în toate ieșirile publice? O minciună sfruntată. Zero.
Produsele neconforme continuă să intre în țară, în timp ce fermierii români sunt sufocați.
Controalele vamale pentru oprirea falsificării originii produselor venite din Ucraina? O glumă proastă. Inexistente.
Sectorul agroalimentar, promis că va fi exceptat de la noua taxă pe cifra de afaceri? La fel, o glumă. Zero.
Extinderea Portului Constanța, necesară și obligatorie pentru exporturile românești? Blocată, uitată, abandonată. Nici la capitolul realizate parțial nu se poate vorbi de aceste realizări.
Plata subvențiilor și a despăgubirilor APIA pentru anii 2023 și 2024 a fost făcută cu întârziere și haos administrativ. Fermierii au așteptat luni de zile.
Creditele garantate de stat, așa-zisele „programe” „Creditul Agricol” și „Creditul Fermierului” – foarte greu de accesat sau inexistente! S-au făcut conferințe, s-au emis comunicate, dar în teren fermierii nu au primit nimic.
Plata energiei pentru irigații, promisă pentru 2023 și bugetată pentru 2024, a fost un eșec total. Nici termene, nici plăți, doar explicații și scuze.
Cum poate oare ministrul agriculturii, domnul Florin Barbu, să privească cum oamenii care hrănesc România sunt lăsați fără pământ, fără mașini și fără speranță?
Cum poate dormi liniștit, știind că fermierii și-au pierdut totul, în timp ce Ministerul Agriculturii se scaldă în justificări?
Nu mai e vorba de incompetență. Este cinism pur. Ați reușit să demonstrați, domnule Florin Barbu, că într-o țară cu un potențial agricol uriaș agricultura nu este o prioritate. Și, din păcate, România plătește prețul acestei rușini.
Ați permis invadarea pieței alimentare din România cu produse din Ucraina, produse de o calitate îndoielnică, care nici măcar nu sunt atestate pentru consum în Uniunea Europeană. Produse care pot conține tot felul de substanțe și chimicale interzise în cadrul Uniunii Europene. Și ce ați făcut? Nimic. La fel, zero! Importăm ouă, miere, ulei, carne, legume, fructe și cereale dintr-o țară care nu respectă standardele europene, în timp ce producătorii români își aruncă marfa pe câmp. Ați asistat impasibil la distrugerea pieței interne, ați sufocat fermele românești și ați pus în pericol siguranța alimentară a țării, iar pentru toate acestea nu v-ați asumat nici măcar o simplă responsabilitate.
Programul „Tomata” a devenit un simbol al eșecului, un program distrus de birocrație și lipsă de interes. Ați mutat acest program de la APIA la direcțiile agricole județene. De ce, domnule ministru? Prin APIA, verificările erau corecte, transparente și precise, realizate cu ajutorul sateliților și al teledetecției, care confirmau exact suprafețele declarate și existența culturilor. Acum, ați trimis totul la direcțiile agricole, unde încă se lucrează cu foaia și pixul, iar conducerile direcțiilor sunt puse politic, pe bază de nepotism.
Prin această decizie, ați crescut riscul de fraudă, favoritisme și erori. Ați întors agricultura cu 10 ani în urmă, domnule ministru, în timp ce vă lăudați că programul merge foarte bine. În realitate, l-ați transformat într-un sistem greoi, opac și vulnerabil, care descurajează fermierii și îi lasă din nou la mâna funcționarilor dumneavoastră.
Casa de Comerț „Unirea”, gândită pentru a-i ajuta pe producători, a fost îngropată în nepăsare. Domnule ministru, ați promis, la preluarea mandatului, construirea a 15 spații de depozitare și procesare regionale pentru legume și fructe, menite să redea demnitatea țăranului român. Au trecut 2 ani și pe teren nu există niciun semn de viață. Niciun șantier deschis, nicio fundație turnată, nicio locație stabilită. Totul a rămas la stadiul de vorbe aruncate.
O altă problemă majoră din activitatea ministrului Florin Barbu este absența oricărei viziuni coerente sau inițiative concrete privind dezvoltarea capacităților de depozitare a cerealelor în România. Deși această problemă este cunoscută și recurent semnalată de fermieri, de specialiști și de organizațiile de profil, ministrul Barbu a ignorat constant urgența și importanța ei strategică.
Fermierii își vând marfa pe marginea drumului, în ploaie și în vânt, la prețuri de batjocură, iar dumneavoastră vorbiți despre proiecte inexistente. Unde sunt depozitele, domnule ministru? Unde este dezvoltarea promisă?
Ați promis progres și ați adus prăbușire. Ați promis respect și ați adus dispreț.
Ați dezarmat agricultura exact în momentul în care avea cea mai mare nevoie de apărare. Pentru că vine iarna imediat, este bine să vorbim despre dezastrul provocat de îngheț, pentru că povestea este aceeași – neputință și nepăsare. Ați fost avertizat, dar nu ați acționat, domnule ministru.
Uniunea Europeană a alocat 11,5 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor, însă ministerul condus de dumneavoastră nu a fost capabil să elaboreze o metodologie și banii sunt din nou blocați la granița României! Ați anunțat un sprijin de 3.000 de euro pe hectar, dar în realitate fondurile nu ajung la nici 600 euro pe hectar. Iar în acest moment fermierii speră cu disperare că cineva la Ministerul Agriculturii se va gândi la ei. Peste 17.000 de hectare au fost afectate de îngheț, conform Institutului Național de Statistică, iar fermierii nu au primit nimic. Pomii s-au uscat, culturile s-au pierdut, iar dumneavoastră ați ales să nu faceți nimic. Aceasta nu mai este neglijență, ci nepăsare totală față de munca și de viața oamenilor.
## Domnule ministru,
Vă lăudați că sprijiniți agricultura, dar bugetul pentru programele de susținere a producătorilor este cu 3,8 miliarde
de lei mai mic în anul 2025 decât în anul 2024. Ați pierdut 3 miliarde de lei la alocarea bugetară pentru sprijinirea veniturilor fermierilor. Cum poate România să vorbească despre securitate alimentară, când propriul său ministru taie din finanțarea agriculturii?
Domnule ministru,
Cu dumneavoastră la conducere, România pierde bani! România devine mai săracă, de la an la an, sub guvernarea din care și dumneavoastră faceți parte.
În 2022, participarea agriculturii la bugetul României era de 4,5% din produsul intern brut, în 2023 a scăzut la 3,9%, în 2024 a fost de 3,2%, iar în primele 6 luni din 2025 contribuția agriculturii la creșterea PIB-ului este zero! Este de neimaginat cum agricultura, un pilon de bază al economiei românești, să aibă o contribuție de zero la bugetul național. Adică România are mai puțini bani la buget, iar românii sunt mai săraci.
Dacă aveam un ministru cu viziune și o strategie clară, puteam avea mai multe programe pentru fermierii români, pentru producătorii locali, iar angajamentele asumate în fața acestora trebuiau respectate. Nepriceperea dumneavoastră a adus o gaură în bugetul de stat de 3,35 miliarde de euro, cumulând perioada de aproape 3 ani de când sunteți la cârma ministerului.
Și tot dumneavoastră, guvernanții, ne spuneți să strângem cureaua, când, din cauza voastră, deficitul bugetar a ajuns la cote alarmante.
Economia României este pe butuci, iar dumneavoastră aveți tupeul să ne dați lecții despre cum să susținem noi agricultura românească? Dumneavoastră, domnule ministru, cel care ați adus agricultura la sapă de lemn, ați ajuns să certați românii, într-o declarație de un tupeu greu de imaginat, că mănâncă avocado?! Acolo este problema deficitului, domnule ministru?!
Institutul Național de Statistică ne spune că anul acesta importăm alimente de 33 de milioane de euro pe zi. Importăm 80% pește, 70% carne de porc și multe altele pe care le putem produce în România, în timp ce firmele românești dispar una după alta.
Ministerul Agriculturii nu are niciun plan, nu are nicio strategie, nu are nicio direcție, dar dă dovadă de aroganță și dispreț față de fermieri. Domnul ministru Barbu trebuie să conștientizeze că vorbele lui trebuie să fie coroborate cu faptele.
Domnule ministru,
Doamne ferește să fim puși la o grea încercare de vreo calamitate! România are astăzi o securitate alimentară aproape zero! Ne amintim foarte bine pandemia, când coridoarele verzi erau închise, importurile blocate, iar românii erau disperați că nu aveau ce să pună pe masă, pentru că 70% din alimente veneau din import și erau oprite la graniță.
Ce să înțelegem din acest exemplu, domnule ministru? Că 70% dintre români vor muri de foame și doar 30% vor avea ce să pună pe masă?
Știm foarte bine că exportăm materii prime și animale în viu, cu valoare adăugată scăzută, și importăm alimente procesate și ambalate, cu valoare adăugată foarte, foarte mare. Atunci am simțit ce înseamnă lipsa stocurilor strategice, lipsa lanțurilor scurte și lipsa capacităților naționale de depozitare și de procesare.
Trebuie să punem pe picioare securitatea alimentară a României acum, urgent, nu mâine. Asta înseamnă subvenții plătite la timp, lanț logistic intern funcțional, depozite regionale, irigații cu energie asigurată, credite rapide pentru fermieri, controale vamale eficiente, reguli egale pentru toți jucătorii din piață și sprijin pentru producția locală, de la sămânță până la raft. Fără vorbe, cu termene ferme și rezultate măsurabile. Altfel, la următoarea criză vom repeta același coșmar, iar responsabilitatea va fi a ministerului pe care dumneavoastră îl conduceți.
Zilele trecute am sărbătorit Ziua produsului agroalimentar românesc, dar ce sens mai are o astfel de zi, când produsele românești dispar, iar fermierii sunt abandonați? Țara aceasta nu poate trăi doar din importuri și statistici, ci din munca țăranului român, pe care dumneavoastră o desconsiderați.
Prin tot ceea ce ați făcut și prin tot ceea ce nu ați făcut, domnule ministru, ați demonstrat că sunteți cel mai mare pericol pentru agricultura României. Sub mandatul dumneavoastră, fermierii au fost împinși spre faliment, iar siguranța alimentară a țării a fost pusă în pericol.
Mâinile crăpate și frunțile asudate ale producătorului român nu așteaptă de la dumneavoastră decât o strategie clară pe termen scurt și mediu și o fărâmă de respect.
Încă o dată vreau să vă aduc aminte, domnule ministru, că este momentul ca vorbele dumneavoastră să fie egale cu faptele.
Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de o agricultură puternică, de fermieri sprijiniți și respectați, de politici coerente și de o viziune pe termen lung, nu de improvizații și promisiuni goale. Țăranii și producătorii noștri nu cer privilegii, ci doar condiții corecte pentru a munci și a trăi demn din munca lor. Nu putem vorbi despre securitate alimentară atâta timp cât lăsăm agricultura românească la voia întâmplării și la discreția intereselor de moment.
Această moțiune este un semnal de alarmă pentru întreaga coaliție de guvernare, un apel la responsabilitate și la redarea respectului datorat celor care, prin truda lor, țin România vie și hrănită.
Mulțumesc.
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
În continuare, îl invit la tribună pe domnul Florin-Ionuț Barbu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Vă rog, domnule ministru.
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale
## **Domnul Florin-Ionuț Barbu** – _ministrul agriculturii și dezvoltării rurale_ **:**
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Se pare că unii colegi din AUR au confundat sezonul recoltei cu sezonul moțiunilor.
Probabil că, atunci când aud de semănat, ei se gândesc la semințe de scandal, iar când vine vremea recoltatului, produc doar confuzii și adună deziluzii. Așa se întâmplă când singurul lucru pe care îl cultivi e demagogia.
Îmi pare rău că trebuie să vă ocupați timpul cu dezbaterea unui document redactat pe genunchi, cu un singur scop, acela de a bifa producția de lozinci pe hectar, singurul domeniu în care autorii moțiunii sunt campioni.
Vă spun sincer că mă surprinde cât de mult deformează realitatea autorii acestei moțiuni, având în vedere că unii dintre ei au afaceri în agricultură și în industria alimentară.
În timp ce ei cultivă scandalul, noi cultivăm fapte.
În timp ce ei seamănă neîncredere, noi sprijinim fermierii români să semene cereale și să producă alimente de calitate.
Această moțiune nu este despre agricultură, ci despre populism. Este o încercare jenantă a AUR de a obține capital politic pe spatele celor care muncesc pământul și hrănesc România.
Din respect pentru fermierii și producătorii români, din respect pentru această instituție și pentru poporul român, o să vă prezint, succint, cum stau lucrurile cu adevărat în agricultură.
Și, pentru a vă oferi tuturor informații complete, v-am adus fiecăruia un document care cuprinde măsurile și programele pe care le-am dezvoltat la Ministerul Agriculturii, în ultimii 2 ani, împreună cu fermierii români.
Vă rog să le citiți și, dacă aveți propuneri de îmbunătățire, oricând ne putem așeza la masă, împreună cu fermierii, cum este normal, pentru a găsi cele mai corecte soluții.
Între timp, vă invit să privim împreună rezultatele obținute pentru fermierii români.
În primul rând, sunt mândru că în mandatul meu de ministru fermierii au primit cel mai mare sprijin din ultimii 15 ani.
În 2023, România a plătit fermierilor peste 3,2 miliarde de euro prin APIA, cu o rată de absorbție de 99,9% din fondurile europene.
În 2024, subvențiile au fost acordate mai devreme ca niciodată. Peste 780.000 de fermieri au primit plata avansului APIA încă din luna octombrie. La fel am făcut și anul acesta. Plățile au ajuns și au început deja din 16 octombrie.
În plus, pentru anul 2025 am asigurat deja toate fondurile necesare pentru plățile directe și pentru finanțarea tuturor programelor de sprijin pentru fermieri.
Autorii moțiunii vorbesc despre haos administrativ și întârzieri. Realitatea este că România a fost printre primele trei state din Uniunea Europeană care au autorizat plata avansurilor din politica agricolă comună 2023-2027. Ăsta nu e haos, cum spun semnatarii moțiunii. Asta se numește eficiență și respect față de fermierii români.
Doamnelor și domnilor deputați,
Să ne amintim, în 2023 și 2024, agricultura s-a confruntat cu cea mai grea perioadă din ultimul deceniu: război la graniță, secetă, costuri mari la energie, importuri la preț de dumping din Ucraina. România a reacționat ferm și, împreună cu fermierii, am reușit să trecem cu bine peste acea perioadă dificilă.
România a fost primul stat care a cerut la Comisia Europeană derogări la GAEC 7 și 8 pentru 2024, exact ceea ce fermierii solicitau în stradă în toată Europa, și am reușit să eliminăm acea obligativitate de a lăsa pârloagă 4% din terenul agricol al României.
Am obținut modificarea – și acest lucru îl știu bine și semnatarii acestei moțiuni –, dar au ales să bată câmpii pe acest subiect.
Tot noi am oferit soluția corectă pentru a stopa importurile ieftine din Ucraina, care creau mari probleme fermierilor noștri.
Am instituit licențierea pentru importurile de produse agroalimentare din Ucraina, pe care o vom prelungi cât va fi nevoie. Modelul nostru a fost preluat și de alte state europene.
În plus, am obținut sprijin european de peste 29 milioane de euro pentru pierderile provocate de importurile din Ucraina, la care Guvernul României a adăugat încă 100 de milioane de euro din bugetul național.
Și vă mai ofer și niște cifre. Am acordat fermierilor din sectorul vegetal două miliarde de lei despăgubiri pentru secetă, în același an. Nu s-a întâmplat acest lucru în ultimii 10 ani.
Suplimentar, le-am acordat tuturor fermierilor din sectorul vegetal 100 euro pe hectar, sprijin pe cadrul Ucraina. În total, alte 1,5 miliarde de lei. Sigur că am oferit sprijin și crescătorilor de animale: 100 de euro pe cap de animal – în sectorul vacilor de carne, 100 euro pe UVM – în sectorul de porc și pasăre; în total 650 de milioane.
În plus, le-am dat fermierilor acces la credite avantajoase. Creditul fermierilor este un instrument de finanțare, fără precedent în ultimii 30 de ani, într-un domeniu economic din România, pentru că acest credit a fost cu o dobândă fixă de 1,95%, iar tot ceea ce înseamnă ROBOR și garantare a fost acoperit de către Ministerul Agriculturii, prin această schemă.
A spune că nu s-a făcut nimic e o minciună flagrantă.
România a fost printre primele state membre care a venit cu un pachet dublu de susținere financiară, european plus național. Asta înseamnă responsabilitate, nu indiferență.
Cei care au scris această moțiune vorbesc despre lipsă de viziune.
Le amintesc câteva dintre programele lansate sub mandatul meu: Programul INVESTALIM – 590 de milioane de euro pentru construcția de fabrici de procesare românești. Sunt peste 110 proiecte deja aprobate: fabrici de carne, lapte, panificație, conserve, uleiuri și produse tradiționale.
Investițiile în procesare pe care le derulăm azi depășesc două miliarde de euro, ceea ce înseamnă locuri de muncă în mediul rural și produse românești pe rafturile magazinelor.
Ce înseamnă asta? Salvarea satului românesc.
Programul național de irigații – peste 1.000.000.000 de euro, alocat cu 51 de amenajări în lucru și 1,4 milioane de hectare irigabile.
234 de organizații ale utilizatorilor de apă, deținute de către fermierii români, au primit un sprijin de 400 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigații. Prin finalizarea acestor proiecte, suprafața irigabilă a României va crește cu 670.000 de hectare.
În 2025, ca și în anii precedenți, fermierii beneficiază de sprijin financiar pentru acoperirea a 50% din costurile cu energia electrică folosită în irigații, printr-o schemă derulată de Ministerul Agriculturii, astfel încât povara facturilor să nu mai cadă pe umerii fermierilor români.
Așa arată incompetența de care vorbesc autorii moțiunii: investiții record, lucrări vizibile din Constanța până în Timiș.
S-a spus în textul moțiunii că am distrus Programul „Tomata”. Fals! Programul „Tomata” nu doar că funcționează, dar are cel mai mare buget din ultimii ani – 340 de milioane de lei și peste 24.000 de beneficiari.
Am mutat verificările la direcțiile agricole, pentru că APIA gestionează deja peste 760.000 de dosare din politica agricolă comună, iar noi am vrut simplificare pentru legumicultori. Totul este verificat în teren, cu fotografii geolocalizate și controale încrucișate cu sateliți.
## Dragii mei,
România a produs, în 2024 – și sunt datele INS –, peste 200.000 de tone de tomate în spații protejate, un record în ultimii 10 ani.
Am extins programul și pentru ardei, castraveți, vinete, pentru ca sprijinul să nu se concentreze doar pe o cultură. Asta se numește viziune și adaptare la cerințele pieței, nu eșec.
Am plătit ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură – peste 530 de milioane de lei.
Pentru a sprijini fermierii în fața costurilor crescute cu energia electrică, am implementat schema de energie administrată de Ministerul Agriculturii, prin AFIR, ca parte a Programului național de sprijin în agricultură. Prin această schemă, fermele beneficiază de finanțare pentru instalații regenerabile în regim de autoconsum, reducând semnificativ
factura la energie. Schema este finanțată din fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, și are o alocare de 500 de milioane de euro. Este prima dată când Ministerul Agriculturii finanțează direct tranziția energetică a fermelor românești.
Am acordat sprijin de 1,5 miliarde de lei pentru crescătorii de suine, bovine și păsări, prin ajutorul național tranzitoriu și schemele de ajutor de stat.
În anul 2024, România a devenit cel mai mare producător de ouă din regiune și a crescut exporturile de carne de pasăre cu 17%.
Prin fermele pe care le-am dezvoltat în ultimii 2 ani, asigurăm 8,7 milioane de locuri de cazare, ceea ce înseamnă că producția anuală de pui de carne a României a crescut cu 100 de milioane de pui.
Astăzi, România produce 590 de milioane de pui anual, ceea ce ne asigură consumul integral din producție internă și cantități importante pentru export în țări precum Italia, Franța și Marea Britanie.
În sectorul suin, prin finalizarea fermelor de reproducție, începând cu anul acesta, vom produce în plus 1,5 milioane de purcei și vom continua să investim în acest sector, astfel încât să reușim să ne asigurăm consumul intern din producție proprie. Cât voi fi ministru al agriculturii, voi continua acest program, pentru că nu mai vreau ca fermierii români să importe purcel cu 125 de euro din Uniunea Europeană. Mai bine îl produc în România cu 50 euro.
Gândiți-vă că, anual, peste 200 de milioane de euro plecau din România, nu rămâneau în buzunarele fermierilor români.
Dar toate aceste investiții derulate de Ministerul Agriculturii, în ultimii 2 ani, se văd în nivelul producției. Anul trecut, producția de carne a înregistrat creșteri substanțiale în toate sectoarele: +12,2% pentru producția de carne de bovine; +9,2% la carnea de porcine; +62,2% la producția de carne de ovine și caprine; +8,7% la producția de carne de pasăre.
Acestea sunt cifre oficiale, dragii mei, publicate de către INS, nu lozincile dumneavoastră. Sunt rezultatele sprijinului acordat producției românești.
De aceea, vă întreb, domnilor și doamnelor semnatari ai acestei moțiuni, interesele cui le reprezentați?
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale
Cumva ale celor care sunt deranjați că România devine un jucător important în sud-estul Europei, în materie de procesare?
Ce vă deranjează? Că au scăzut marjele de profit pentru cei din mafia alimentară? Că România a devenit cel mai mare producător de carne de pui din Uniunea Europeană? De asta se dorește înlăturarea mea?
Vă spun foarte clar, să înțeleagă toată lumea: voi declanșa un război celor care cred că sunt un cartel mafiot în industria alimentară și în comercializarea produselor agroalimentare pe teritoriul României.
Dragii mei,
Autorii moțiunii afirmă că bugetul pentru agricultură a scăzut cu 3,8 miliarde de lei. Adevărul este exact invers, în anul 2024, Ministerul Agriculturii a avut un buget de 32,5 miliarde de lei, cel mai mare din istoria ministerului. În 2025 – și uitați-vă pe bugete, că sunt afișate pe site-urile Ministerului de Finanțe, dar și pe cel al Ministerului Agriculturii –, alocările totale pentru anul 2025 (buget național + fonduri europene) depășesc 40 de miliarde de lei, incluzând credite de angajament pentru noile programe PNDR și PNS. Nu știu cum ați calculat ponderea agriculturii în PIB, dar un lucru e sigur: faceți confuzii majore, menționați niște cifre ca fiind participarea agriculturii la bugetul României, dar, în fapt, ele reprezintă ponderea valorii adăugate din agricultură la produsul intern brut.
Și vă mai spun un lucru: când invocați cifre, este bine să vă asigurați că vă raportați la momentul corect. Că, dacă vă raportați la luna iunie, adică la momentul la care combinele nu intraseră în lanurile de grâu, vă faceți de râs.
Dacă ați fi interpretat corect cifrele publicate inclusiv de Eurostat, ați fi constatat că România, alături de Spania, deține cea mai ridicată pondere a agriculturii în PIB din Uniunea Europeană. Și e normal să fie așa, pentru că România este în top 5 producători agricoli ai Uniunii Europene la grâu, porumb și floarea-soarelui, iar în ultimii 2 ani a deținut locul întâi la exportul de cereale în Uniunea Europeană – datele sunt tot de la Eurostat.
## Doamnelor și domnilor,
Autorii acestei moțiuni nu au venit cu soluții, ci cu acuzații false; noi am venit cu investiții, programe și plăți directe. Când eu și echipa Ministerului Agriculturii, alături de fermieri, eram pe teren, unii se ocupau de spectacol politic, iar noi ne ocupam de rezultate.
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale
Eu nu fac politică pe Facebook; eu fac agricultură pentru oameni. Am fost în fiecare județ din țară, de la Satu Mare la Constanța, de la Gorj la Iași; am văzut fermieri mulțumiți că și-au primit banii, că li s-au deschis proiecte, că au apă pe canale și energie mai ieftină.
## Dragii mei,
Agricultura românească nu are nevoie de circ politic, ci de predictibilitate.
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale
Are nevoie de dialog, de investiții, de parteneriat cu Uniunea Europeană. Sunt în fața dumneavoastră... și am spus-o și la cealaltă moțiune: eu nu promit, eu livrez. Spun asta în fața dumneavoastră și a Parlamentului României. Iar cifrele o dovedesc: peste 5 miliarde de euro, plăți către fermieri; peste 2.000 de proiecte AFIR, contractate; peste 1,4 milioane de hectare irigate în România.
## Stimați colegi,
Vă cer să respingeți această moțiune bazată pe minciună, demagogie și populism. Să susținem munca fermierilor, nu ura și scandalul. Să apărăm agricultura românească, nu să o folosim ca o armă politică, pentru că agricultura a rămas cea mai mare bogăție a României și a românilor.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Și vă mulțumesc din suflet.
Vă mulțumesc, domnule ministru.
Urmează dezbateri asupra moțiunii simple prezentate. Nu înainte de a vă reaminti că la moțiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente, potrivit regulamentului.
Începem dezbaterile și îl invit, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul deputat Ciunt Ionel.
## **Domnul Ionel Ciunt:**
## Doamnă președinte de ședință, Domnule ministru,
## Stimați colegi,
Am crezut și cred că politica poate trece dincolo de etichetările malițioase care o însoțesc, iar portretul moral al omului politic nu poate fi și n-ar trebui să fie redus la discursurile demagogiei și conjuncturii.
Respect dreptul democratic de a depune o moțiune, dar consider că un astfel de demers trebuie făcut cu responsabilitate, cu onestitate și, mai ales, cu respect față de adevăr.
Astăzi, în fața moțiunii simple, se impune să facem diferența între critică și construcție, între demagogie și responsabilitate.
## Domnilor deputați semnatari ai moțiunii,
Este ușor să spui „zero” de mai multe ori într-un text; este greu însă să aduci un proiect concret, un amendament, o lege, care să aducă bunăstare și să crească calitatea vieții românilor.
Ați scris în moțiune că domnul ministru Barbu ar fi adus stagnare. Fals!
În ultimii 2 ani, Ministerul Agriculturii a adus cea mai mare sumă de plăți efectuate la timp către fermieri, peste 3 miliarde de euro prin APIA, și a reușit absorbția completă a fondurilor europene pe măsurile de sprijin pentru investiții rurale.
Vorbiți de lipsa sprijinului pentru fermieri. Fals și neadevărat! Subvenția la motorină pentru fermieri, despăgubirile acordate fermierilor pentru culturile afectate de seceta din 2024, amânarea debitelor, în anul 2024, pe care le aveau fermierii la furnizorul de inputuri, Programul național INVESTALIM de 600 milioane de euro, în creștere spre 1.000.000.000 de euro, măsurile de sprijin pentru irigații, acordurile bilaterale privind exportul produselor românești în Orientul Mijlociu și Asia sunt lucruri concrete, care arată că ministrul Florin Barbu știe să gestioneze perioade dificile și să sprijine fermierii români.
Vorbiți despre importurile din Ucraina. Știți adevărul; doar trebuie să-l recunoașteți.
Domnul ministru Barbu a sistat importurile de cereale din Ucraina prin inițierea Ordonanței de urgență nr. 84/2023 și a solicitat prorogarea termenului de aplicare până la 31 decembrie 2026, iar România, distinși colegi, a fost printre puținele state europene care a obținut compensații financiare pentru fermieri.
Aceasta este realitatea; o realitate fără lozinci, o realitate făcută din cifre, din ordine de plată și proiecte duse la bun sfârșit.
Domnilor deputați semnatari ai moțiunii simple,
În loc să demolați tot ce se construiește, poate ar fi momentul să construiți. Era să zic „să construiți ceva durabil”, nu așa cum ați construit casele acelea cu 35.000 de euro, pe care nu le-am mai văzut.
România are nevoie de stabilitate și continuitate în agricultură...
, nu de haos și populism.
Cred cu tărie că viitorul României se decide și se construiește în mare măsură în satele noastre, locuri în care resursele locale, capitalul uman și patrimoniul cultural au început să fie valorificate inteligent și sustenabil.
## Stimați colegi,
Moțiunea depusă de Grupul AUR împotriva ministrului agriculturii nu este, din păcate, o analiză, ci un exercițiu de imagine construit pe sloganuri, fără fundament și fără soluții.
De aceea, vă invit să respingem această moțiune și să ne concentrăm pe adevărata datorie și responsabilitate – viitorul agriculturii românești, al fermierilor și al satului românesc, care trebuie să rămână inima identității noastre naționale.
Vă mulțumesc.
## Mulțumesc mult.
Din partea Grupului parlamentar al AUR, domnul deputat Velcescu Florin-Bogdan.
( _Vociferări. Domnul deputat Călin-Gheorghe Matieș solicită să ia cuvântul.)_
Era o altă ordine în listă.
Domnul deputat Matieș Călin-Gheorghe.
## **Domnul Călin-Gheorghe Matieș:**
Mulțumesc mult, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,
Chiar nu v-ați emoționat? Chiar n-a reușit nici domnul Ciunt...
să vă ia o lacrimă? Chiar n-a reușit nici ministrul să vă scoată o lacrimă, să vă facă pielea de găină _? (Aplauze. Râsete. Vociferări. Gălăgie.)_ Mai aveați un pic...
Mai era un pic și îl treceam cu cruce roșie în calendarul ortodox! Atâtea a făcut!
Este spectaculos domnul ministru; l-ați văzut. „Vom face...”, „Am făcut...” – ceea ce, cu bani europeni, cu buzunarul plin, normal că a reușit să facă.
Dar haideți să vă spun, dragi prieteni: o revistă de genul ăsta
nici nu trebuia tipărită. Dânsul a fost chemat, acum vreo două săptămâni, la ora Guvernului; putea să vină să explice parlamentarilor unele lucruri. Lucruri pe care nu le-a făcut sau pe care le-a făcut. Dar a preferat să strice vreo 30.000 de euro...
din banii Guvernului – sursele de la minister spun că...
30.000 de lei, scuze, sunt de la Ministerul Agriculturii.
Nu știu de ce. Bine, 62 de pagini, lustruite, aranjate. Sunt frumoase, nu?
Mai mult de atât, dragi prieteni, ne spune dânsul că nu știe ale cui interese le reprezentăm.
Ale românilor, domnule ministru, dacă ați uitat. Ale românilor!
Dumneavoastră ați reușit și în legea... directiva europeană practici comerciale neloiale, să faceți interesele străinilor și ale hipermarketurilor. Noi le facem pe ale românilor și pe ale producătorului român. Să știți lucrul ăsta! Și vă rog să vă notați!
Ne-am uitat, ați citit exact ce scrie aici.
Ne-ați și dat-o și ați și citit-o.
L-am văzut pe domnul Ciunt că a explicat exact ce ați spus dumneavoastră. Parcă erați frați de cruce, parcă aveați aceeași mamă de informare.
## **Domnul Ionel Ciunt**
**:**
Ca să înțelegeți.
## **Domnul Călin-Gheorghe Matieș:**
## Nu, domnule Ciunt.
Domnule Ciunt, vă trebuie dumneavoastră mult mai mult timp să înțelegeți agricultura. Din primar și până la agricultură vă trebuie mai mult, credeți-mă. Nu-i vorba de asfalt aici și de canalizare; este vorba de mai mult.
Vorbeați de strategie, domnule ministru. Păi, haideți să vă spun ce strategie ați avut dumneavoastră, singura! Să transformați în pășune luciul de apă și stuful din Delta Dunării. Aia a fost strategia dumneavoastră. Altceva pentru producătorul român nimic. Ați cârpit. Ați fost ministrul cârpaci – ați mai pus o bucată aici, ați mai pus o bucată acolo și atât. N-ați avut o strategie. Nu discutăm de o strategie de viitor, pe termen scurt, pe termen lung. Nimic. Doar cârpeli și marketing. Sunteți vrăjitorul aburelilor. Le spuneți tuturor
fermierilor ce o să faceți. Alea 15 depozite regionale, unde trebuiau procesate, unde trebuiau... legumele, pe care acum, producătorul, la roșii – le produce la 2 lei, în hipermarket le găsim la 7 lei; la varză – la 50 de bani, în hipermarket – la 3 lei; la cartofi – la un leu – producătorul – și le găsim la 3,50 lei. Atât plătește pentru tot ceea ce ați spus dumneavoastră – subvenții, ajutor și așa mai departe.
Nu se simte nimic în buzunarul românilor și nici al producătorilor, deoarece câștigul îl iau hipermarketurile, domnule ministru.
Și mă uit un pic la...
Mă uit un pic, domnule... Așa, domnule Ciunt, mai am o... cu dumneavoastră. Spuneați că... colegii de la AUR nu vin cu inițiative.
De câte ori am venit și cu amendamente – știți foarte bine, dar văd că vă luați după minciunile domnului ministru.
Știți că stă... stă în Comisia pentru agricultură lanțul scurt de aprovizionare, unde instituțiile statului care folosesc bani românești trebuie să cumpere de la români. Și stă la dumneavoastră în sertar. A stat și la domnul ministru, că era președintele Comisiei pentru agricultură. Bun.
Mai aveam și cu mierea, și cu apicultorii, susținerea apicultorilor – la fel, tot în sertar, că stă bine acolo.
Asta face PSD-ul, asta face Ministerul Agriculturii, împreună cu dumneavoastră, că nu este moment să nu-l sunați.
Trecem mai departe.
Trecem mai departe.
Haideți că o luăm așa, pe etape, ca să v-o traduc, că voi ați citit numa’, n-ați ridicat capul către oameni!
Discutați...
Discutați... Și v-am spus, puteți să-l treceți pe ministru, să solicitați să-l treceți pe ministru cu cruce roșie în calendarul ortodox, că așa de multe a făcut și atât de bune, de, pe cuvânt, este ca un sfânt al agriculturii românești.
Bun. Vorbim...
Vorbim de 5 miliarde, deficit la alimente...
5 miliarde de euro. Vi se par puține? Importăm de 11 miliarde și exportăm de 6. 5 miliarde!
Nu cred. La fel, Bulgaria...
Este un deficit cu Bulgaria de 25 de ori, cu Polonia de 12 ori și cu Unga...
Mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Scarlat George.
## **Domnul George Scarlat:**
Sărut mâna, doamnă președinte de ședință! Domnule ministru, Domnule secretar de stat,
Dragi colegi,
Așa este, domnule ministru, e o moțiune prost scrisă. Haideți să vă dau un pont, stimați colegi cosemnatari, la o cafea, dacă vreți, într-adevăr, să facem o moțiune simplă împotriva ministrului agriculturii. Avem câteva subiecte importante – aici sunt de acord cu dumneavoastră. V-o putem scrie.
Dar e prost scrisă...
E prost scrisă. Nu pot să votez o chestie prost făcută.
Am citit textul moțiunii. „Când cultivi minciuni, culegi rușine”. E un titlu meșteșugit, e un titlu frumos la moțiune. Păcat! Că e chiar și poetic pe alocuri, dar fără substanță. Doar că, din păcate, autorii au cultivat exact ce reproșează: confuzie și populism. Și, da, astăzi vorbim despre un ministru care, sunt de acord, nu e perfect, dar vorbim și despre un ministru care nu a fugit...
nu fuge de responsabilități și chiar a încercat, pe alocuri, să aibă și soluții...
la toate problemele din sectorul agroalimentar.
Cum s-ar spune la noi la țară: să știți, dragi colegi, omul se vede la treabă, nu la vorbă.
Dacă ar fi să credem tot ceea ce scrie în moțiune, am zice că România a rămas fără agricultură, că fermierii n-au niciun sprijin, că ministerul este în paragină. Asta considerați. Și spuneți, mai pe alocuri, „zero”.
Cred că „zero” ăla e o jignire imensă pentru cei care trudesc, pentru cei pe care noi toți, aici, îi reprezentăm, într-o formă sau alta. Și aici mă doare și mă simt subiectiv când spui că agricultura și industria agroalimentară românească reprezintă un mare zero.
Indiferent care ministru ar fi al agriculturii, datorită celor care trudesc în sectorul agroalimentar, din păcate, avem o mare responsabilitate și trebuie să înțelegem că această datorie pe care o avem față de ei este să venim cu soluții concrete.
Și, dragă coleg parlamentar, domnule Matieș, știi foarte bine, atunci când eram președinte în cadrul Comisiei pentru agricultură din Senat și eram colegi... Mă simt mai tânăr cu vreo 4 ani, că atunci îmi spuneai cât de frumos și bun este ministrul de la acea vreme
, cât de buni sunt colegii noștri din PSD...
și mereu ai spus-o...
„Sunt susținătorul tău”. Astăzi nu mai este niciunul. O să te văd eu, peste vreo 15-20 de ani, ce ministru bun ai să fii!
N-am să vorbesc de cifre și de măsuri...
acum, pentru că, într-adevăr, în ultimii ani s-au plătit la timp cele 2,5 miliarde de euro pentru plăți directe, s-au atras și sunt, într-adevăr, în Programul național strategic – și aici poate îl așteptăm pe domnul ministru, într-adevăr, în cadrul Comisiei pentru agricultură, să dezbatem, așa cum s-a angajat, inclusiv la Legea bugetului de stat, și nu numai, să discutăm de anumite programe și scheme din Programul național strategic, pe care, într-adevăr, trebuie să le deblocăm. Suntem în oarecare întârziere să găsim soluții, într-adevăr, la ceea ce înseamnă partea de garantare și de finanțare a tot ceea ce reprezintă proiecte pe fonduri europene, și nu numai, și activitate comercială pentru tot ceea ce înseamnă sector agroalimentar – aici sunt, într-adevăr, de acord cu dumneavoastră, să avem un dialog.
Dar să venim și cu soluții. Nu se regăsește nicio soluție în moțiunea dumneavoastră.
Asta nu e o rușine: într-adevăr, ca să faci ceea ce a prezentat domnul ministru înseamnă și muncă, poate imperfectă pe alocuri.
Cine muncește greșește, cine nu muncește doar critică. Eu prefer prima categorie, pentru că agricultura nu se face în bănci, în partid.
Și, da, stimați colegi, recunosc că nu este perfect totul, că mai sunt și întârzieri birocratice, dar sunt și aprecieri. Din păcate, la noi, în mediul rural, știți, câinele moare de drum lung și unii politicieni de grija altora.
Așa că, dragi colegi din opoziție, vă mulțumesc sincer pentru grija față de minister și de sector și vă doresc ca..., împreună...
România are nevoie de stabilitate, nu de spectacol. Fermierii au nevoie de certitudine, nu de zgomot...
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
Vă mulțumesc.
Timpul a expirat.
Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Marussi GeorgeNicolae, din partea Grupului parlamentar al USR.
Și vă aduc la cunoștință că minutul de la Grupul parlamentar al minorităților naționale a fost convenit să meargă spre Grupul USR.
Vă rog, domnule coleg.
## **Domnul Călin-Gheorghe Matieș**
**:**
Drept la replică, doamnă președinte! Mi-a pomenit numele!
Cum să nu? Mi-a pronunțat numele!
Vă rog, domnule coleg de la USR!
## **Domnul George-Nicolae Marussi:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,
Ca inginer, am întâlnit foarte des o vorbă: „Hârtia suportă orice!”
Acum, ca parlamentar, cred că aș putea completa: „Hârtia și tribuna Parlamentului României suportă orice!”
Avem în față o nouă moțiune a AUR și nu putem să nu apreciem cele cinci pagini de emoție, revoltă și grijă față de țară și popor. Un nou exercițiu de marketing politic. Și mie îmi aduce aminte de ziarul „Scânteia”.
Desigur, în textul moțiunii regăsim și informații corecte. Este adevărat, agricultura este un sector vital pentru economie și pentru societatea noastră.
Este adevărat, acest domeniu a fost neglijat ani la rând, ajungând astăzi într-o situație extrem de dificilă.
Da, agricultura românească se confruntă cu numeroase provocări ușor de pus pe hârtie: lipsa unei viziuni și a unei strategii pe termen lung, birocrația și accesul dificil la finanțare, schimbările climatice și creșterea generală a costurilor, lipsa sprijinului pentru tinerii fermieri.
Dar s-a pierdut o idee principală din textul moțiunii. Situația gravă în care se află astăzi agricultura nu este rezultatul acestui mandat de 120 de zile. A fost nevoie de mai multe promisiuni electorale nerespectate și de mai mulți miniștri nepregătiți pentru a se ajunge unde suntem astăzi.
Să nu uităm: în ultimii 10 ani, România a avut nouă prim-miniștri și șapte miniștri ai agriculturii. În 8 din acești 10 ani, Ministerul Agriculturii a fost condus de același partid din care provin mai mulți dintre semnatarii moțiunii de azi.
Sperăm ca toți fermierii să fie conștienți de această realitate și să aprecieze corect responsabilitatea celor care au decis soarta agriculturii românești.
Soluția nu este simplă și necesită o reală voință politică. Avem nevoie de viziune, depolitizare, multă competență și stabilitate.
Suntem convinși că domnul ministru cunoaște bine situația reală din agricultură și sperăm că va lua în continuare măsurile necesare pentru a corecta aceste probleme.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al SOS România, domnul deputat Goidescu Ionel.
## **Domnul Ionel Goidescu:**
## Stimați colegi,
Agricultura românească nu suferă de lipsă de pământ roditor sau de oameni harnici, ci de lipsa unei direcții clare de acțiune și a unei conduceri responsabile.
În ultimii ani, acest domeniu vital a fost condus fără viziune și fără consecvență. Munca țăranilor a fost răsplătită cu întârzieri, birocrație și tăcere.
Ministerul Agriculturii a devenit un loc unde se explică neputința, nu unde se caută soluții.
România, care odinioară era grânarul Europei, astăzi trăiește paradoxul unei țări care cumpără ceea ce ar putea să producă singură.
România trebuie să-și reconstruiască securitatea alimentară. Nu mâine, nu în următorul mandat, ci acum. Asta înseamnă sprijin real pentru producția națională. O agricultură puternică nu se construiește prin declarații, ci prin fapte și prin respect față de munca celor care o țin vie.
SOS România votează pentru moțiune, pentru demnitatea fermierului român, pentru suveranitatea alimentară și pentru dreptul acestei nații de a trăi din...
Mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Magyar Loránd-Bálint. Vă rog.
## **Domnul Magyar Loránd-Bálint:**
Doamnă președinte de ședință, Domnule ministru,
## Stimați colegi,
Am parcurs cu sufletul la gură, recunosc, textul moțiunii. Am căutat nu doar lista de îngrijorări a opoziției, ci și lista cu măsuri concrete; nu o listă de cuvinte goale și acuze, ci un set de soluții.
Prezentarea de date și informații scoase din context este o tehnică deosebit de dăunătoare; cred că face parte din manualul fabricării știrilor false, al creării de panici artificiale.
Să dau numai un exemplu: „Participarea agriculturii la bugetul României” – afirmă autorii – de fapt, contribuția agriculturii la formarea, respectiv creșterea PIB ar fi fost conceptul corect.
Datele Eurostat arată că agricultura a contribuit la formarea PIB în România cu 3,6% în 2024, nu cu 3,2%; dar nu ne contrăm pe 0,4 puncte procentuale!
Ceea ce doresc să subliniez este că, în 2005, era de 9,6, iar perspectiva este de scădere a ponderii agriculturii, în paralel cu creșterea sectorului serviciilor.
Statele dezvoltate au ponderi mici în agricultură, media în statele membre ale Uniunii Europene fiind de 1,7%.
Nu vede opoziția nicio problemă în faptul că România înregistrează procentaj dublu?
UDMR a sprijinit dintotdeauna agricultura și agricultorii: de la măsuri de stimulare a comasării terenurilor și de predictibilitate a exploatării lor până la programe de susținere a zootehniei și a cultivatorilor de legume și fructe, de asociere în vederea desfacerii produselor primare, de sprijin în vederea prelucrării acestora cât mai aproape de gospodării sau de ferme – iar acestea sunt demonstrabile. Domnule ministru,
Aștept din partea dumneavoastră o strategie clară, cel puțin pe termen scurt și mediu, cu finanțări și subvenții transparente, predictibile, echitabile, astfel ca fermierii să aibă siguranța că ele vor fi plătite la timp.
Stimați colegi, UDMR consideră că, în condițiile actuale, nu este oportun să facem schimbări.
În concluzie, UDMR va...
Mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al POT, domnul deputat Cîmpan Cristian-Emanuel.
## **Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan:**
Stimați colegi, Doamnă președinte, Dragi români,
Vă vorbesc astăzi și din calitatea de fermier, nu doar de deputat.
Realitatea pe care o descrie moțiunea simplă împotriva ministrului agriculturii ar trebui să ne sperie pe toți. Suntem lăsați fără speranță și fără hrană sigură.
Care e situația actuală? O masă mai scumpă și mai nesigură. Produsele din străinătate au umplut piețele, în timp ce producătorii români sunt împinși spre faliment. O securitate alimentară zero la următoarea criză.
Ne amintim cu toții pandemia, când 70% din importuri au fost blocate, și românii nu aveau de unde cumpăra produse de bază. România are nevoie de stocuri, de depozite moderne, de lanțuri scurte de aprovizionare.
Prima măsură pe care trebuie să o luăm de azi, de fapt de ieri: zero TVA la produsele alimentare de bază, produse de origine românească.
E timpul să eliberăm România de un sistem care blochează agricultorii români, prin lipsă de negociere la Bruxelles, prin dezinteres pentru susținerea lor și a piețelor de desfacere.
Cerem o strategie clară, cu termene ferme și rezultate măsurabile pentru agricultorii români.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Din partea colegilor neafiliați, domnul deputat Coarnă Dumitru.
## **Domnul Dumitru Coarnă:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
O să încerc într-un minut, cât am la dispoziție, să-i explic domnului ministru cum au distrus agricultura din România.
Astăzi, dacă mergem în mediul rural, o să vedeți că 80% din micii fermieri sunt în incapacitate de plată, în insolvență. Ați majorat prețurile excesiv la combustibili, inputuri și așa mai departe, iar prețul final a scăzut.
Vă dau un exemplu, domnule ministru.
Când motorina era 3,80 lei, prețul grâului final era de 1,40 lei.
Acum motorina este 8 lei, iar prețul la grâul de panificație este 0,80 lei și la furajer este 0,70 bani.
Trageți concluziile cuvenite.
Deci dumneavoastră, astăzi, acum, în ultimii 4 ani, ați sprijinit și ați investit în cerealele din Ucraina; acolo ați investit masiv. Ați creat această discrepanță între fermierii români și fermierii ucraineni; i-ați pus în imposibilitate pe cei din România, i-ați băgat în faliment cu bună știință.
Eu cred că trebuie să plecați, pentru că dumneavoastră, efectiv, ați distrus agricultura din România. Mulțumesc.
Mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar al USR, cel de-al doilea vorbitor, domnul deputat Plujar Andrei George.
## **Domnul Andrei George Plujar:**
Doamnă președinte de ședință, Stimați colegi,
Domnule Simion, domnule Matieș, ce ați căutat, domnilor, la inaugurarea magazinului Camerei de Comerț Unirea de la Afumați?!
Când ați tăiat panglica de inaugurare, în locul ministrului, era marketing politic?!
Iată că AUR face ce știe cel mai bine: marketing politic, mult scandal, moțiuni scrise cu ChatGPT sau informații slab documentate.
Da, este adevărat că fermierii se confruntă cu o multitudine de probleme, iar noi suntem obligați să luptăm pentru drepturile lor și să fim atenți la negocieri cu privire la viitorul politicii agricole comune 2028-2034 și strategiile de dezvoltare ale agriculturii românești.
Este imperios necesar să participăm activ la dezbaterea reformei bugetare europene, care are un impact direct asupra finanțării destinate agriculturii și dezvoltării rurale.
Urmează 2 ani dificili pentru agricultura din România, iar menținerea politicii agricole comune cu cei doi piloni tradiționali – plăți directe și dezvoltare rurală – rămâne prioritatea noastră.
Trebuie să solicităm Comisiei Europene fonduri dedicate investițiilor în tehnologii critice, digitalizare și managementul riscului, și garanții pentru alocarea fondurilor destinate plăților directe, măsuri...
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
Mulțumesc. Și vă mulțumesc pentru că ați și generat drept la replică... Domnule deputat Matieș, vă rog. Da.
Vă rog.
## **Domnul Călin-Gheorghe Matieș**
**:**
Ați auzit acum?
Da, am auzit injuriile care v-au fost adresate... din păcate.
Mulțumesc, doamnă președintă.
Un minut.
## **Domnul Călin-Gheorghe Matieș:**
Mă bucur că a doua oară ați auzit că mi s-a rostit numele. Cu minciuni, cum veniți, USR-ul, puteți continua, că n-o să vă creadă nimeni!
Aduceți-vă aminte: acum vreo 2 ani, un an și ceva, domnul Cernat se dădea cu fundul de pământ, ce slab îi ministrul Barbu!
Acum, dintr-o dată, lucește, are o altă aură, dar asta e altă discuție!
Dar dânsul...
Vreau să spun efectele tuturor lucrurilor bune pe care le-a făcut domnul ministru. Avem mai puțin cu 100.000 de porci, avem mai puțin ca în 2024 cu 6.000 de bovine. Importăm 60% din laptele pe care-l consumăm în România – și domnul a plătit.
Efectele? Stăm mai rău ca anul trecut! Mulțumesc.
Mulțumesc.
Și ultima intervenție, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vușcan Voicu.
## **Domnul Voicu Vușcan:**
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,
Chiar dacă domnul Matieș și-a făcut din susținerea aceasta...
## **Domnul Călin-Gheorghe Matieș**
**:**
Iar drept la replică, doamnă președinte!
## **Domnul Voicu Vușcan:**
Domnule Matieș, o să fiu scurt!
Chiar dacă ați făcut din susținerea acestei moțiuni un spectacol de _stand-up comedy_ , exercițiul moțiunii este unul democratic și util.
În cazul de față, utilitatea acestui exercițiu constă în faptul că demonstrează lipsa completă de înțelegere de către unii reprezentanți AUR – pentru că doar unii au scris moțiunea, ceilalți doar au semnat-o – a rolului pe care Ministerul Agriculturii îl are, dublată de o neînțelegere a realității în care trăim. Un om normal nu poate să citească textul acestei moțiuni și să nu se amuze, pentru că în ea sunt formulate fel și fel de acuzații la adresa domnului Barbu și nu i se pun în cârcă decât grindina, seceta și alte calamități naturale – doar de ele se pare că domnul Barbu nu este vinovat.
Distinșii parlamentari din opoziție nu par să înțeleagă foarte bine rolul Ministerului Agriculturii, cum probabil nu înțeleg rolul niciunui minister.
Atribuțiile domnului Barbu și ale Ministerului Agriculturii, pe care îl conduce, sunt implementarea unor politici guvernamentale, nicidecum însămânțatul ogoarelor, cum își imaginează colegii de la AUR.
Nemulțumirile prezentate în textul moțiunii își au toate răspuns în cifrele și rezultatele prezentate de ministrul Barbu, în repetate rânduri.
Discutăm despre peste 20 de miliarde de lei plătiți fermierilor din fonduri europene sau de la bugetul de stat, în ultimii 2 ani.
Discutăm despre fonduri europene de peste 3 miliarde de lei atrase spre sectorul agricol.
Vorbim despre programe coerente și cu rezultate, precum cele care au prevăzut limitarea adaosurilor pentru a combate creșterile de preț excesive, în special în cazul produselor de bază, pe care și dumneavoastră le-ați susținut.
Vorbim despre INVESTALIM, prin care au fost stabilite politici clare pentru susținerea și dezvoltarea industriei alimentare, pentru că România trebuie să devină, din importator, producător și exportator.
Vorbim despre programele pentru susținerea producătorilor de legume.
Și exemplele pot continua cu programele de investiții în sectoarele zootehnic sau schemele de ajutor de stat pentru susținerea sectorului agricol.
Da, stimați colegi din opoziție, agricultura este un sector fundamental, iar siguranța alimentară este și va rămâne o prioritate.
Da, trebuie să subvenționăm sectorul agricol, însă, poate chiar mai important, trebuie să-l impulsionăm, să creăm un cadru legal cu măsuri care să-i permită să devină competitiv. Soluția, atât în sectorul agricol, cât și în orice alt sector, este competitivitatea.
Suntem în Uniunea Europeană și facem parte din piața comună.
Rolul nostru, atât al Parlamentului, cât și al Guvernului, este să venim cu politici clare, pe care să le implementăm corespunzător, astfel încât sectorul agricol să devină competitiv, să reducem deficitul balanței comerciale și să redevenim un exportator important pe piața agricolă comună.
Sigur că subvențiile actuale nu sunt suficiente și există loc mereu de mai bine.
Sigur că trebuie, toți cei din această sală, precum și colegii din Guvern, să facem mai mult și mai bine pentru sectorul agricol.
Însă ceea ce visează oamenii de la AUR și de la celelalte partide din opoziție nu poate și nu trebuie să devină vreodată realitate.
Ați citit cu toții, cred, textul acestei moțiuni și cred că este clar pentru toată lumea că, mai departe de băgatul de vină și arătatul cu degetul, oamenii de la AUR nu înțeleg mare lucru despre cum ar trebui să funcționeze agricultura.
Stimați colegi de la AUR,
V-ați făcut damblaua. Ați depus moțiunea, a fost consemnată, a fost dezbătută...
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
Mulțumesc. Timpul a expirat. Ultima intervenție...
Drept la replică?
## **Domnul Ionel Ciunt:**
Da.
Colegului de la AUR care mi-a rostit numele n-am să-i dau o replică, pentru că eu am învățat să mă comport cu oamenii așa cum aș dori să se comporte și ei cu mine. Dar o să-l invit totuși... – aș vrea să-i sugerez – să iasă din cultura ambalajului fără conținut.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Dezbaterile fiind finalizate, am să îl invit la tribună pe domnul ministru Florin-Ionuț Barbu, pentru o intervenție.
Nu am vrut să mai iau cuvântul, dar voiam să vă transmit că, atunci când trebuia să fiu prezent la ora Guvernului, eram împreună cu comisarul european pentru agricultură.
Și, dacă nu știați, România a reușit să introducă animalele de reproducție pe fonduri europene.
Am modificat regulamentul; a fost inițiativa României, iar de anul viitor – ceea ce nu s-a întâmplat de la aderare – România poate achiziționa animale de reproducție pe fonduri europene.
2. Știu, mă întrebați politica cui o fac.
Dar dumneavoastră, că băgați produse agroalimentare în magazinele de retail, nu vă întrebați a cui politică o faceți?
· other
2 discursuri
## **Doamna Natalia-Elena Intotero:**
Stimate colege, Stimați colegi,
Am încheiat dezbaterile asupra acestei moțiuni și reamintesc că votul pentru această moțiune va fi dat în ședința de miercuri de vot final, 22 octombrie.
Declar închisă ședința de astăzi. Mulțumesc.
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#68468„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Relații cu publicul: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78/79/83. Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro, secțiunea Publicări.
&JUYEJT|653271]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 127/28.X.2025 conține 12 pagini.**
Prețul: 72 lei