Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2026
Camera Deputaților · MO 56/2026 · 2026-04-27
· Informare · informare
· other
22 de discursuri
Bună seara, doamnelor și domnilor deputați!
Declar deschisă ședința publică de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 80.
Ședința se desfășoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezență, fizic și online.
În conformitate cu prevederile art. 94 din regulament, vă informez că au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru ședința Camerei Deputaților din ziua de miercuri,
29 aprilie 2026; programul de lucru pentru perioada 27 aprilie – 2 mai 2026; lista rapoartelor depuse în perioada 20-27 aprilie 2026 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale și informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Reamintesc că ședința de astăzi este consacrată primirii răspunsurilor la interpelările adresate membrilor Guvernului. Domnul deputat Ion-Nicolae Mirel, SOS România? Nu este în sală.
Am rugămintea la doamna secretar de stat Diana Baciuna să trimită răspunsul în scris.
Doriți să-l citiți? **Doamna Diana-Ștefana Baciuna** _– secretar de stat_
_în Ministerul Culturii (din loja Guvernului)_ **:**
Trimitem în scris.
OK.
Vă mulțumesc.
Domnul deputat Popa Cristian-Alexandru, din partea
Grupului POT?
Nu este în sală.
A adresat o interpelare Ministerului Educației și Cercetării. Domnul Marian Daragiu, secretar de stat?
**Domnul Marian Daragiu** _– subsecretar de stat_
_în Ministerul Educației și Cercetării (din loja Guvernului)_ **:**
## Citesc?
Vă rog, aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată sub nr. 1.337B, interpelare având ca obiect „Sălile de sport aparținând Ministerului Educației”, vă comunic următoarele.
În conformitate cu prevederile art. 146 alin. (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare: „Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților de învățământ preuniversitar de stat și sunt administrate de către acestea prin consiliile de administrație, conform legislației în vigoare.”
Începând cu anul 2013, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 28/2013 pentru aprobarea
Programului național de dezvoltare locală, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației este autoritatea desemnată să coordoneze Programul național de dezvoltare locală.
Printre obiectivele de investiții care pot fi finanțate în cadrul programului se numără și realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităților de învățământ preuniversitar, iar beneficiarii acestui program sunt unitățile administrativ-teritoriale reprezentate de autoritățile administrației publice locale.
De asemenea, Compania Națională de Investiții – CNI derulează programe care au drept scop construirea/ reabilitarea clădirilor care aparțin unităților de învățământ de toate gradele, la orașe și la sate, în vederea asigurării cadrului de desfășurare a activităților educative, sportive, în condiții optime de confort și siguranță.
Și am să mă duc la ultimul paragraf.
Printr-un număr de 1.813 contracte de finanțare, a fost solicitată dotarea a 3.892 de săli de sport cu mobilier, materiale de uz didactic și resurse digitale.
Conform datelor extrase din platforma de monitorizare, în care beneficiarii raportează indicatorii îndepliniți, la acest moment sunt dotate 3.183 de săli de sport aflate în instituții de învățământ de stat și în unități conexe, respectiv cluburi sportive școlare și în cluburi ale copiilor.
Ca urmare a prelungirii termenului de implementare a contractelor de finanțare până la data de 31.05.2026, estimăm că vor fi finalizate dotările în toate cele 3.892 de săli de sport.
Vă mulțumim pentru colaborare și vă asigurăm de toată considerația noastră.
Mulțumesc.
Mulțumesc.
Interpelare adresată de doamna deputat Adomnicăi Mirela Elena, din partea Grupului PSD. Vă rog, doamnă deputat, aveți cuvântul; să amintiți tema interpelării dumneavoastră, cu mențiunea că la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului s-a solicitat amânare; avem răspuns doar de la domnul Attila Kelemen, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Vă rog, doamnă deputat, aveți cuvântul.
Dar, dacă-mi este permis, mai am o interpelare și aș vrea să le coroborez, astfel încât domnul secretar de stat de la minister să răspundă la ambele interpelări, dacă se poate.
Permiteți-mi doar să citesc eu.
Da, doamna deputat mai are o interpelare adresată aceluiași minister, cu titlul „Riscul pierderii fondurilor PNRR și întârzierile reformelor”.
Vă rog, doamnă deputat.
Mulțumesc, doamnă președinte.
Tocmai încercam să-mi dau seama despre care interpelare este vorba, pentru că au fost...
Și, ulterior, domnul secretar să vă răspundă la ambele
interpelări.
Mulțumesc.
Referitor la?
„Digitalizarea administrației și transparența cheltuirii fondurilor PNRR”
## **Doamna Mirela Elena Adomnicăi:**
În regulă.
Referitor la prima interpelare, în ceea ce privește „Digitalizarea administrației și transparența cheltuirii fondurilor PNRR”, am tras în primul rând un semnal de alarmă referitor la stadiul implementării Planului național de redresare și reziliență în ceea ce privește digitalizarea administrației publice, în sensul în care doar 30% din ceea ce ne-am asumat a fost implementat.
Am primit răspunsul din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu trimitere la posibilitatea de a consulta stadiul de implementare în ceea ce privește monitorizarea transparentă a cheltuirii fondurilor europene printr-un ansamblu de mecanisme instituționale. Și apreciez în primul rând faptul că am primit acest răspuns în termen, spre deosebire de alte ministere de resort.
Consider că răspunsul este puțin generalizat, în sensul în care...
Mulțumesc mult pentru înțelegere.
Am solicitat această excepție procedurală pentru că, între timp, mai am și Comisia pentru muncă și protecție socială și aș vrea să particip la lucrările ei.
În ceea ce privește al doilea răspuns, referitor la a doua interpelare, se pare că de la data la care am formulat interpelarea, cu statistica pe care o aveam la momentul respectiv, și până când discutăm o serie dintre măsuri au mai fost implementate, astfel încât nu cred că putem discuta de un răspuns la zi.
Ceea ce am apreciat din răspunsul documentat al ministerului este faptul că, la o reanalizare și renegociere cu Comisia Europeană, am renunțat la o serie de investiții al căror grad de implementare presupunea un risc de nefinalizare și, pe cale de consecință, pierdere de fonduri; pe de altă parte, am mutat din componenta împrumuturi în componenta grant o serie de investiții, tocmai ținând cont de termenul scurt pe care îl mai avem la dispoziție pentru finalizarea acelor investiții asumate.
Se lucrează deja, înțeleg, la un cadru legal pentru închiderea PNRR, MIPE fiind minister coordonator.
Și promit că voi reveni cu o interpelare după septembrieoctombrie 2026, pentru a vedea cât...
## **Doamna Gianina Șerban:**
Mulțumesc, doamnă deputat.
Vă rog, domnule secretar de stat Attila Kelemen, din partea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, să îi răspundeți doamnei deputat la ambele interpelări.
Mulțumesc.
## **Domnul Kelemen Attila** _**–** secretar de stat în Ministerul_
_Investițiilor și Proiectelor Europene_ **:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Stimată doamnă deputat,
Referitor la interpelarea dumneavoastră nr. 1.198B din 20.03.2026, înregistrată la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu numărul 39.468 din 30.03.2026, având ca obiect „Digitalizarea administrației și transparența cheltuirii fondurilor PNRR”, vă aducem la cunoștință următoarele.
Stadiul implementării proiectelor de digitalizare și instituțiile care gestionează implementarea proiectelor de digitalizare se regăsesc pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, la secțiunea Tablou de bord PNRR – Vizualizare dashboard fonduri PNRR România, disponibil la următorul link: https://mfe.gov.ro/pnrr-dashboard/
Tabloul de bord PNRR integrează, într-un format unitar și accesibil, informații esențiale privind structura PNRR, stadiul de implementare tehnic și cel financiar, entitățile responsabile de implementarea proiectelor, sursele de finanțare și utilizarea fondurilor, precum și alinierea acestora la obiectivele strategice ale României. Instrumentul include reprezentări grafice care permit atât o imagine de ansamblu, cât și analize detaliate, în funcție de necesități.
În ceea ce privește interoperabilitatea sistemelor digitale, aceasta face parte din componenta 7 a PNNR, astfel că în cadrul Investiției 1 – Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental sunt prevăzute cheltuieli pentru conectarea și utilizarea cloudului guvernamental pentru instituțiile publice, iar prin Investiția 2 – Dezvoltarea cloudului și migrarea în cloud sunt finanțate servicii de dezvoltare a aplicațiilor/serviciilor
pentru autoritățile/instituțiile publice, în vederea furnizării serviciilor publice care sunt de competența lor.
Monitorizarea transparentă a cheltuirii fondurilor europene se realizează printr-un ansamblu de mecanisme instituționale, procedurale și de control, fundamentate atât pe legislația europeană, cât și pe cea națională, cu scopul de a preveni fraudele, neregulile și pierderile financiare și de a asigura buna gestiune financiară.
În primul rând, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, fiecare coordonator de reforme și/sau investiții are responsabilitatea de a institui structuri proprii de control intern. Astfel, la nivelul acestor entități, funcționează structuri dedicate efectuării verificărilor și prevenirii fraudelor, care implementează proceduri administrative și operaționale de verificare, analizează riscurile și urmăresc respectarea jaloanelor și țintelor asumate prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025 de modificare a Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României.
Din perspectiva cadrului legislativ european, mecanismele de monitorizare și control sunt reglementate în principal de Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021...
## **Doamna Mirela Elena Adomnicăi**
**:**
Este OK.
Vă mulțumesc.
## **Doamna Gianina Șerban:**
Doamnă deputat, dacă doriți lămuriri suplimentare?
E în regulă?
Mulțumesc.
Mergem mai departe.
Domnul deputat Popa Cristian-Alexandru, din partea Grupului POT, a depus interpelarea cu nr. 1.327B – „Fenomenul reprezentat de traficul de droguri”, adresată Ministerului Afacerilor Interne.
## **Doamna Mirela Elena Adomnicăi**
**:**
Rugămintea era, doamnă președinte, dacă pot primi și al doilea răspuns.
Eu am susținut cele două interpelări, am primit un singur răspuns și ar trebui să le susțină pe amândouă.
## **Doamna Gianina Șerban:**
Numai puțin!
Nefiind în sală, am rugămintea să-i transmiteți domnului deputat răspunsul în scris.
Vă rog, domnule secretar de stat, aveți cuvântul pentru al doilea răspuns.
Vă mulțumesc.
Stimată doamnă deputat,
Referitor la interpelarea dumneavoastră nr. 1.199B din 2026, înregistrată la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu nr. 39.462 din 30.03.2026, având ca obiect „Riscul pierderii fondurilor PNRR și întârzierile reformelor”, vă comunicăm următoarele.
– Care este stadiul actual al implementării fiecărui jalon din PNRR și care sunt întârzierile exacte?
În conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021, prin care a fost aprobată evaluarea Planului național de redresare și reziliență, astfel cum a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 17 noiembrie 2025, valoarea totală a PNRR se ridică la 21.410.527.593 de euro. Din această sumă, 13.566.055.514 euro reprezintă finanțare nerambursabilă, iar aproximativ 7,8 miliarde de euro constituie finanțare rambursabilă.
România a primit în total suma de 10.722.201.578 de euro – din care 6,4 miliarde de euro pentru componenta de
asistență financiară nerambursabilă și 4,3 miliarde de euro pentru componenta de asistență financiară rambursabilă –, sumă care include prefinanțarea și sumele încasate pentru Cererea de plată nr. 1, pentru Cererea de plată nr. 2 și parțial pentru Cererea de plată nr. 3, aproximativ 50,08% din valoarea PNRR.
În contextul adaptării planului la constrângerile de implementare și al maximizării absorbției fondurilor disponibile până la termenul-limită al Mecanismului de redresare și reziliență, a fost necesară și restructurarea calendarului cererilor de plată.
În acest context, numărul cererilor de plată care urmează a fi transmise Comisiei Europene a fost redus la trei, depunerea acestora fiind condiționată de îndeplinirea corespunzătoare a jaloanelor și țintelor asumate de România prin PNRR. Totodată, pentru accelerarea implementării și creșterea șanselor de absorbție integrală a fondurilor, un număr semnificativ de jaloane și ținte au fost devansate în cadrul Cererii de plată nr. 4, în vederea asigurării unei distribuții mai echilibrate a acestora și a unui calendar de implementare mai realist pentru etapele finale ale PNRR. Conform noii decizii de punere în aplicare a Consiliului, România are un număr total de șase cereri de plată, iar ultimele două cereri de plată – Cererea de plată nr. 5, respectiv Cererea de plată nr. 6 – se vor transmite în anul 2026, cererea de plată finală având ca termen maxim de transmitere data de 30.09.2026. Cererea de plată nr. 5 va conține un număr de 28 de ținte și jaloane aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, având o valoare brută de 1,1 miliarde de euro.
Vă mulțumesc mult.
## **Doamna Gianina Șerban:**
Doamnă deputat, doriți completări?
## **Doamna Mirela Elena Adomnicăi**
**:**
Este în regulă.
Mulțumesc mult.
## **Doamna Gianina Șerban:**
Mulțumesc.
Interpelare adresată de domnul Țiu Mihai-Adrian, din partea Grupului SOS România, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Nefiind în sală, am rugămintea să transmiteți, la fel, răspunsul în scris.
Interpelare adresată de domnul deputat Ion Nicolae-Mirel, Grupul SOS România, Ministerului Afacerilor Interne.
La fel, domnule secretar de stat, am rugămintea să transmiteți în scris.
Interpelare adresată de domnul Ion Nicolae-Mirel, Grupul SOS România, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Nefiind în sală, îl rog pe domnul secretar de stat să transmită răspunsul în scris.
Domnul deputat Toma Ilie, din partea Grupului parlamentar al PSD, interpelare adresată Ministerului Apărării Naționale.
La fel, am rugămintea să transmiteți răspunsul în scris. Domnul deputat Ion Nicolae-Mirel, Grupul SOS România, interpelare adresată Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Aceeași rugăminte.
Mulțumesc.
Domnul deputat Țiu Mihai-Adrian, din partea Grupului SOS România, interpelare adresată Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Solicităm răspunsul în scris.
Doamna deputat Intotero Natalia-Elena, din partea Grupului parlamentar al PSD, a adresat o interpelare Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Nefiind în sală, la fel, am rugămintea să transmiteți răspunsul în scris.
Doamna deputat Intotero Natalia-Elena, o altă interpelare, adresată Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Același lucru, cu rugămintea să transmiteți răspunsul în scris.
Pentru celelalte interpelări s-a solicitat din partea ministerelor de resort amânare și vă rog să-mi permiteți să le dau citire.
Interpelările următoare sunt adresate de:
Doamna deputat Adomnicăi Mirela Elena, din partea Grupului PSD, a adresat o interpelare Ministerului Afacerilor Externe, cu titlul „Clarificări privind procedurile de repatriere a cetățenilor români aflați în situații speciale în străinătate”.
Domnul deputat Toma Ilie, PSD, a adresat o interpelare Ministerului Afacerilor Externe, cu titlul „Prioritățile României și ale Uniunii Europene – securitate, apărare, digitalizare și coeziune”.
De asemenea, tot domnul deputat Toma Ilie, PSD, a mai adresat aceluiași minister interpelarea cu titlul „Activarea mecanismului european rescEU”; și o altă interpelare, cu titlul „Demersurile diplomatice ale României referitoare la situația liceelor cu predare în limba română din Ucraina”, ambele fiind adresate Ministerului Afacerilor Externe.
Doamna deputat Cîmpianu Andreea-Petronela, din partea Grupului SOS România, a adresat o interpelare Ministerului Afacerilor Externe, cu titlul „Situația românilor în zonele afectate de conflicte militare din Orientul Mijlociu”.
Simu Aurora-Tasica, de la neafiliați, interpelare adresată Ministerului Apărării Naționale, cu titlul „Interpelare privind lipsa de transparență și criteriile de selecție a operatorilor economici în cadrul Programului european SAFE (16,6 miliarde de euro) pentru industria de apărare”.
Domnul deputat Toma Ilie, din partea Grupului parlamentar al PSD, a adresat o interpelare Ministerului Apărării Naționale, cu titlul „Producția de drone și cooperarea cu Ucraina în acest domeniu”.
Tot domnul deputat Toma Ilie, din partea Grupului parlamentar al PSD, a adresat o interpelare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu titlul „Stadiul programelor de consolidare seismică a clădirilor finanțate de Ministerul Dezvoltării”. Doamna deputat Cîmpianu Andreea-Petronela, din partea Grupului parlamentar SOS România, a adresat o interpelare către trei ministere, și anume: Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Finanțelor și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, interpelarea cu titlul „Apele României sunt resursa strategică cea mai importantă în contextul actual”.
Domnul deputat Ion Nicolae-Mirel, SOS România, a adresat interpelarea cu titlul „România joacă regional, mult sub potențialul economiei, în ciuda creșterii din ultimele două decenii. Cum își va schimba direcția?” – interpelare adresată Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Domnul deputat Toma Ilie a adresat interpelarea cu titlul „Eficiența măsurilor de prevenire a corupției în instituțiile și companiile aflate sub autoritatea ministerului” – interpelare adresată Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Către același minister și Ministerului Finanțelor, domnul deputat Toma Ilie a mai adresat interpelarea cu titlul „Creșterea prețurilor la combustibili. Informații privind interpelarea”.
Tot domnul Toma Ilie a adresat o altă interpelare, cu titlul „Strategia de digitalizare a serviciilor publice”, Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Doamna deputat Simu Aurora-Tasica, de la neafiliați, a adresat Ministerului Energiei interpelarea cu titlul „Gestionarea resurselor naționale de hidrocarburi și transparența veniturilor statului”.
Domnul deputat Coarnă Dumitru, neafiliați, a adresat o interpelare Ministerului Energiei, cu titlul „Stocarea gazelor din România în Ucraina”.
Domnul deputat Ion Nicolae-Mirel, din partea Grupului parlamentar SOS România, a adresat Ministerului Energiei interpelarea cu titlul „Plafonarea la energie ne-a costat scump, fapt care se vede în prețurile actuale de la curent și gaze”.
Domnul deputat Ion Nicolae-Mirel, SOS România, tot Ministerului Energiei i-a adresat interpelarea cu titlul „Situația din sistemul energetic în anul 2026” și interpelarea cu titlul „Necesitatea de a importa gaze în perioada de iarnă cu ger mare”.
Domnul deputat Țiu Mihai-Adrian, din partea SOS România, a adresat Ministerului Energiei interpelarea cu titlul „De ce angajații de la CEO nu au primit tichete de masă? Vor fi ele achitate în anul 2026? Cum veți recompensa oamenii care nu au primit tichetele de masă pentru anul 2025?”.
Ion Nicolae-Mirel, SOS România, către Ministerul Finanțelor, interpelarea cu titlul „Regulile noi și controversate pentru eșalonarea datoriilor: statul cere garanții personale pentru datoriile firmelor și astfel pot răspunde direct asociații și administratorii”.
Ion Nicolae-Mirel, SOS România, a adresat Ministerului Finanțelor două interpelări, cu titlul „Pericolul din umbră care pândește România referitor la situația economico-financiară” și a doua interpelare: „De ce România finanțează Ucraina în criză economică?”.
Domnul deputat Toma Ilie, PSD, a adresat Ministerului Finanțelor două interpelări – prima, cu titlul „Clarificări privind noile măsuri fiscale adoptate pentru sprijinirea mediului de afaceri și eficientizarea colectării veniturilor bugetare” și a doua interpelare: „Sistemul RO e-Factura pentru profesii liberale”.
Domnul Țiu Mihai-Adrian, SOS România, a adresat Ministerului Finanțelor o interpelare cu titlul „Cum se va reduce deficitul bugetar fără tăierea pensiilor speciale, eliminarea sinecurilor și impozitarea multinaționalelor?”.
Domnul Popa Maricel, Grupul parlamentar al PSD, a adresat Ministerului Finanțelor și domnului prim-ministru o interpelare cu titlul „Reducerea accizei la carburanți”.
Domnul Toma Ilie, interpelare adresată Ministerului Apelor și Pădurilor, cu titlul „Reorganizarea Romsilva și gestionarea defrișărilor masive”.
Domnul Ion Nicolae-Mirel, Grupul parlamentar SOS România, a adresat Ministerului Sănătății interpelarea cu titlul „Cum îngreunează statul accesul la servicii medicale prin birocrație”.
Tot domnul Ion Nicolae-Mirel, SOS România, a adresat interpelarea cu titlul „CNAS a aflat că medicii folosesc în mod ilegal banii pentru bolnavii de cancer și cer intervenție pentru remedierea situației”.
Domnul deputat Țiu Mihai-Adrian, SOS România, a adresat Ministerului Sănătății interpelarea cu titlul „Care sunt spitalele de stat din România care asigură permanența tratamentelor stomatologice? Care sunt policlinicile unde se decontează în totalitate tratamentele stomatologice de bază pentru asigurații CNAS?”.
Domnul Ion Nicolae-Mirel, SOS România, interpelare adresată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu titlul
„România are șanse ca în 2026 să atingă un record istoric referitor la infrastructura rutieră, respectiv 1.660 km”.
Domnul Popa Maricel, Grupul parlamentar al PSD, a adresat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii interpelarea cu titlul „Clarificări privind aplicarea obligației de utilizare a tahografelor inteligente G2V2”.
Domnul deputat Răducea Gheorghe-Valentin, din partea Grupului parlamentar POT, a adresat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii interpelarea cu titlul „Impactul obligației de obținere a certificatului de pregătire profesională pentru conducătorii auto categoria B care efectuează transport rutier contra cost”.
Nemaifiind alte puncte pe ordinea de zi, declar ședința închisă.
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**
„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro Relații cu publicul: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78/79/83. Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro, secțiunea Publicări.
&JUYEJT|654261]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 56/11.V.2026 conține 8 pagini.**
Prețul: 52 lei