Registrul politicienilor·2009–2012
Doina Burcău
- Discursuri
- Primul discurs
- Ultimul discurs
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
IV
Discursuri din 18 mai 2010
Camera Deputaților · 18 mai 2010
Doamna președinte, Stimați colegi, Vreau, în primul rând, să salut prezența membrilor de sindicat – și cred că sunt din învățământul preuniversitar – aici de față. Și, pentru că sunt aici de față, am să susțin un amendament al Domniilor…
other
Camera Deputaților · 18 mai 2010
pe care mi l-am însușit. Din aceste principii enunțate în fața textului complicat, aș spune eu, al legii, lipsește unul fundamental, și anume, este formulat la pagina 9, la art. 3, principiul 14: „Principiul fundamentării deciziilor pe…
other