Se încarcă registrul politicienilor…
Se încarcă profilul politicianului…
Radu Stancu · 2009 · monitorul.aiRegistrul politicienilor·2009
II
Activitate
Discursuri pe an, calendar zilnic de intervenții.
1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 200962 de discursuri · 20 de zile activeMai puțineMai multe
IV
Discursuri din 6 aprilie 2009
4 discursuri
Senatul · 6 aprilie 2009
37 cuvinteÎn prezent, aceasta este organizată pe trei niveluri, până în 2010 se va organiza pe două niveluri, național și județean, iar începând cu 1 ianuarie 2010, prin implementarea sistemului informatic, se va organiza doar ca sistem național.
Dezbatere proiect de lege · respins
Senatul · 6 aprilie 2009
230 cuvinteMulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2008 urmărește, în principal, materializarea obiectivelor care, prin natura lor, contribuie la optimizarea…
Dezbatere proiect de lege · respins