Marian Crușoveanu

„130 de ani de la moartea lui Mihail Kogălniceanu”

Una dintre cele mai mari personalități din panteonul culturii române, Mihail Kogălniceanu s-a arătat permanent preocupat de problemele sociale, politice și economice din țara sa, dar și de plasarea ei în cadrul relațiilor internaționale. A fost printre cei mai influenți intelectuali din generația sa, având o orientare liberală.

Născut la 6 septembrie 1817, Mihail Kogălniceanu a prezentat de mic copil o atracție mare pentru cunoaștere. A fost șlefuit, în prima parte a copilăriei sale, de dascăli privați și la pensionul de la Miroslava, lângă Iași. În vara anului 1834 pleacă în străinătate, alături de fiii domnitorului Mihail Sturdza. Învață mai întâi în Franța, la Luneville, iar apoi se mută la Berlin. Studiază istoria, filosofia, dreptul. Aici ia contact cu intelectuali care îl vor influența profund, precum Savigny, Leopold von Ranke sau Alexander von Humboldt.

Se întoarce în 1838 în Moldova, unde se va consacra de îndată luptei pentru eliberare națională și reformă socială. Istoria a reprezentat pentru el deopotrivă o pasiune, dar și o armă a generației sale, pe care au știut să o speculeze în lupta politică de afirmare a românității. „Începutul nostru ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, pământul ni s-a sfâșiat, driturile ni s-au călcat în picioare, numai pentru că n-am avut conștiința naționalității noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem și să ne apărăm dreptățile”, spunea Kogălniceanu în cuvântul de deschidere al cursului de istorie națională de la Academia Mihăileană în noiembrie 1843.

Va fi în primele rânduri ale revoluției din Moldova, în 1848. El a elaborat documentul programatic al pașoptiștilor moldoveni, numit „Dorințele Partidei Naționale în Moldova”. „...partida națională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia bolții, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național: aceasta este Unirea Moldovei cu Țara Românească.” Independența nu putea fi clamată la acest moment, dar patrioții români, printre care și Kogălniceanu, aveau în gând câștigarea ei după ce unirea se va realiza, iar contextul favorabil o va permite. În cele din urmă, visul generației de la ʼ48 s-a realizat, iar în ianuarie 1859 are loc dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.

În toamna anului 1863, Mihail Kogălniceanu primește responsabilitatea guvernării și povara realizării celor mai profunde reforme, între care reforma agrară și organizarea statului român. În cursul mandatului său vor fi secularizate averile mănăstirești, care vor aduce în posesia statului român circa un sfert din teritoriul aflat sub stăpânirea