Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2023
Informare · informare
Dragoș Gabriel Zisopol
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„14 noiembrie – Ziua Dobrogei”12
Declanșarea unui nou război ruso-otoman în anul 1877 a oferit României prilejul de a renunța la statutul de „provincie privilegiată” a Înaltei Porți.
Independența, marele vis al tuturor românilor, va fi proclamată de prim-ministrul Mihail Kogălniceanu, într-o memorabilă sesiune extraordinară a Parlamentului României, la 9 mai 1877: „Așadar, domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă!”
Mai târziu, eroii războiului de independență o vor câștiga pe câmpul de luptă, când vor continua epopeea românească cu noi pagini glorioase. Plevna, Rahova, Grivița, Smârdan și Vidin sunt victorii ce au consfințit neatârnarea țării și au contribuit la readucerea în granițele României a Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor.
La 14 noiembrie 1878, în cadrul festivităților dedicate preluării administrației pământului dintre Dunăre și mare, regele Carol I se adresa dobrogenilor asigurându-i că „Dreptatea României nu cunoaște deosebire de neam și de religiune!*