Bogdan-Alexandru Bola

„147 de ani de la proclamarea independenței României!” „În stare de război, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare. Avem domn de sine stătător” anunța, pentru prima dată la 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, în urma unei interpelări făcute de Nicolae Fleva. A doua zi, pe 10 mai, zi ce simboliza venirea principelui Carol în România, la 1866, viitorul monarh sancționa oficial noul statut al României.

Proclamarea independenței de stat a României a fost apogeul unei politici bine pregătite în toate detaliile sale. Era o nouă expresie a politicii românești de a pune Europa în fața faptului împlinit. Atitudinea puterilor europene față de proclamarea de către România a independenței naționale a fost, în general, rezervată și rece12, mergând până la ostilitate, în cazul Porții și Marii Britanii. Austro-Ungaria cerea celorlalte puteri europene să se pronunțe abia după război* privind neatârnarea României. Și Rusia a evitat să se pronunțe față de proclamarea independenței României, la Petersburg considerându-se că a fost inoportună măsura adoptată de România. La Paris și Berlin știrea a fost primită cu rezerve, oficialitățile franceze regretând faptul că „ne-am eliberat de garanțiile marilor puteri europene”. Numai Italia, care abia își realizase unitatea națională, a primit cu simpatie politica de independență promovată de Guvernul român și a aprobat în mod tacit actul energic al României.