Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2023
Dezbatere proiect de lege · respins
Florin-Claudiu Roman
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## „9 mai – Ziua Europei”
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință (...) Europa nu se va construi dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete, care vor genera, în primul rând, o solidaritate de fapt”, sunt cuvintele din preambulul declarației ministrului francez de externe Robert Schuman de la 9 mai 1950, mai actuale decât oricând, astăzi, când pacea și civilizația europeană au căzut victime agresiunii rusești.
Pentru noi, românii, Ziua Europei este una deosebit de specială. Ca națiune ce mereu a aspirat să fie parte a marii familii europene, după 45 de ani de teroare comunistă și cu foarte multe eforturi, România și-a câștigat dreptul de a fi parte în marea construcție care a pus Europa pe picioare după cel mai distrugător război din istorie, iar astăzi stă drept garant pentru dezvoltare, modernizare, prosperitate și șansa la un viitor pentru toți cetățenii europeni.
Provocările pe care le înfruntăm astăzi noi, statele membre ale Uniunii Europene, sunt multiple și se desfășoară pe mai multe paliere.
Chiar dacă, uneori, aceste provocări vin chiar din interiorul comunității noastre, cum ar fi *comportamentul Austriei și Olandei față de România în dosarul Schengen1