Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2024
other · retras
Florin-Claudiu Roman
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Administrațiile liberale din țară sunt modele de bună gospodărire!*”
Administrația publică locală liberală este cea mai performantă din România. Oriunde este o administrație liberală sunt dezvoltare, modernizare și progres vizibil în calitatea vieții locuitorilor. De fiecare dată am susținut aceste afirmații cu exemple concrete de primari și președinți de consilii județene, liberali care fac cinste Partidului Național Liberal și reprezintă un model de administrație locală. De
această dată, voi prezenta realizările autorităților locale din Aiud, județul Alba.
Conducerea Primăriei Municipiului Aiud a anunțat predarea amplasamentului în vederea realizării Proiectului de modernizare a DJ 107I – Transalpina de Apuseni – municipiul Aiud – partea de sud (străzile Țiglăriei, Nicolae Bălcescu, Viilor, Zorilor, Plugarilor, Livezii, Fântânele, Păltiniș, situate la nord față de DJ 107I, și Valea Aiudului, Dudului, Gheorghe Lazăr, situate la sud față de DJ 107I). Investiția are o valoare de 24.368.876 lei, iar fondurile sunt asigurate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, program de dezvoltare și modernizare a României promovat de Partidul Național Liberal. Lucrările vor debuta în cel mai scurt timp, conform graficului stabilit de executant, astfel încât locuitorii din zona Aiudului și toți cei din județul Alba să poată beneficia de drumuri la standarde moderne, civilizate.
Investițiile în infrastructură sunt vitale pentru dezvoltarea economică a țării noastre și pentru reducerea discrepanțelor dintre mediul rural și mediul urban.*