Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2021
Informare · informare
Alfred-Robert Simonis
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
, strânse din toată țara de Partidul Social Democrat, ne-au adus în situația de a obliga pe toată lumea de a lua decizia cea mai bună; chiar târziu, așa cum s-a întâmplat. Însă chiar și așa, inițiativă făcută pe repede-nainte, pentru că n-ați vrut să discutăm inițiativa PSD* – parcă era important cine scrie inițiative, nu rezolvarea problemei* – și am pierdut timp până când ministerul și-a găsit un punct de vedere și o formă foarte clară a unei legi. Mă rog, nici măcar așa clară, dar, oricum, o formă care putea să ajungă într-un final. Chiar și acea inițiativă scosese sau nu erau prinse spitalele în acea lege. A trebuit ca membrii PSD din comisiile de specialitate să facă amendamente pentru a introduce spitalele. Cum ar fi rezistat spitalele fără ca schema aceasta de ajutor să vină și în sprijinul lor? Cum ar fi rezistat școlile sau centrele sociale? Inițiativa, în forma inițială, nu avea prinse CET-urile. Nu erau prinse CET-urile și nu știu cum orașele din România ar fi putut să se încălzească fără această schemă de ajutor*