Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2025
Declarații politice · Trimis la votul final
Ramona-Ioana Bruynseels
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Doamna Ramona-Ioana Bruynseels:**
Mulțumesc, doamnă președinte de ședință.
Da, sistemul feroviar românesc știm cu toții că este aproape de colaps. Suntem cu ani-lumină în spatele celorlalți, care au știut să aibă grijă de ceea ce au avut, de zestrea lor, și au și investit în modernizare. La noi însă nu a reprezentat o prioritate și iată-ne unde suntem.
Tocmai de aceea, orice oportunitate de finanțare bineînțeles că reprezintă un plus; reprezintă o cauză pentru care trebuie să votăm cu toții și să votăm pentru.
Acum, problema este că finanțarea BEI, deși ea este, bineînțeles, avantajoasă și vine și ne arată cum ar trebui de
fapt să fie toate finanțările pentru noi, este pusă în umbră de art. 4 al proiectului, care ne zice așa: „Sumele trase din împrumut... se utilizează pe măsura necesităților de finanțare a deficitului bugetului de stat și de refinanțare a datoriei publice guvernamentale...”.
Păi, ce se întâmplă, ce e cu lucrul ăsta aici? De ce a fost introdus? Că sună a șmecherie, în sensul în care extinde nejustificat destinația fondurilor*, permițând, teoretic, să le utilizăm pentru a acoperi deficitul bugetar, deși titlul și expunerea de motive ne indică cu totul altceva.
Asta bineînțeles că este contrar principiului specialității bugetare, prevăzut, după cum știu specialiștii, în Legea nr. 500/2002, și *