Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2023
procedural · adoptat tacit
Cristinel-Gabriel Berea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- sarcastic
Discurs
## **Domnul Cristinel-Gabriel Berea:**
Vă mulțumesc. Domnilor de la PSD și de la PNL,
Știți ce sunt astea? Fișe PSI și SSM. Fișă individuală privind sănătatea și securitatea în muncă și fișă individuală privind instructajul în domeniul situațiilor de urgență.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu ați muncit înainte să intrați în Parlament, aceste instructaje se realizează la angajare. Ulterior, după instructaj, și după aceea din lună în lună sau o dată la câteva luni de zile, încă o dată spun, după efectuarea instructajului. Proiectul pe care l-am propus și pentru care m-am consultat cu multe firme din România, care împreună au câteva zeci de mii de angajați, propune tocmai trecerea de la aceste fișe, care trebuie completate cu pixul cu pastă albastră, pentru că așa spune legislația în momentul ăsta, la format digital.
Deci, atenție!, instructajele se fac în continuare ca și până acum, doar consemnarea acestora se face în mod digital.
Știți ce înseamnă să angajezi 50 de persoane și să le faci completarea acestor fișe? 8 ore. 8 ore pe care angajatorul ar putea să le folosească mai bine pentru instruirea propriu-zisă a angajaților.* Pentru că știm cum fac angajatorii în momentul ăsta instructajele.
Sunt mult mai interesați să aibă toate rubricile de aici completate în mod corect decât să facă instructajul propriu-zis; și de aici accidentele de muncă, haosul în cazul situațiilor de urgență sau, Doamne ferește, pierderile de vieți omenești. În comisii nu ați fost de acord cu acest proiect*