Marian-Cătălin Predoiu

Mi s-a spus așa: nu am făcut nicio reformă curajoasă. Detest să discut despre ce fac sau ce realizez. Nu am făcut-o niciodată.

De altfel, până astăzi, de când am preluat mandatul, nu am răspuns niciunei acuze pe acest subiect, pe SIIJ. Nu am vrut să mă duc la televizor, nu am vrut să ies în spațiul public, nu pentru că nu respect presa, ci pentru că e mai important ce faci și după aceea să vorbești.

Dar astăzi, în fața dumneavoastră, cred că pot să vorbesc câteva lucruri.

Am aici un portofoliu din 2008–2012. Are câteva pagini, mă rog, șapte-opt pagini, nu le-am numărat – legi. Legi trecute prin Parlament!

Eu îl provoc pe fiecare dintre cei 51 de semnatari ai moțiunii să vină peste câțiva ani și să prezinte același lucru!

Cum mi se poate spune că nu am făcut nimic pentru justiție?

Dau doar două-trei exemple, fără să citesc din el. Codurile nu înseamnă nimic?

Legea micii reforme? Apropo, mai știe cineva de Legea micii reforme?

În orice caz, semnatarii moțiunii* nu erau aici, în Parlament, să zicem că nu au de unde să știe.

Înainte de adoptarea Legii micii reforme, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în iunie 2010, se aflau 98 de cazuri de mare corupție, cu 498 de inculpați, toate fiind întârziate cu ani de zile, din cauza unor proceduri vetuste.

După adoptarea Legii micii reforme, în luna august, în sesiune extraordinară, 2010, în mai puțin de un an de zile 90% din aceste cazuri au fost soluționate.

Sigur că, în principal, este meritul procurorilor anticorupție, sigur că e meritul judecătorilor, dar nici procurorii și nici judecătorii nu pot funcționa fără legile pe care le dă Parlamentul, acest Parlament, hulit de multe ori.