Ne aflăm astăzi în fața unei moțiuni simple despre care am impresia că a fost depusă ca să dea bine la bilanțul opoziției.* Altfel nu îmi pot explica cum opoziția poate ataca un ministru în mandatul căruia au fost votate noile legi ale educației, bugetul alocat domeniului a înregistrat o creștere istorică, de 60%, iar salariile profesorilor au crescut cu 30% numai în anul curent*, urmând să mai crească cu încă 20 de procente anul viitor.
La toate acestea se adaugă faptul că Ministerul Educației are alocat unul dintre cele mai mari bugete din Planul național de redresare și reziliență – 3,6 miliarde de euro, care vor ajunge în școli, grădinițe, universități, palate și cluburi ale copiilor etc., pentru a rezolva cât mai multe dintre problemele de infrastructură și logistică pe care acest sistem le întâmpină.
Rezultatele pe care le-am prezentat vorbesc de la sine. Ligia Deca este un ministru competent, care a reușit într-un an și două luni de mandat ce alții nu au reușit în decenii – accent pus pe claritatea legislației din domeniu, atragerea de fonduri europene, creșterea salariilor personalului didactic și nedidactic.
Stimați colegi,
Aruncați degeaba vina pe actuala conducere a Ministerului Educației pentru rezultatele la testele PISA*, chiar dacă, la un moment dat, în textul moțiunii, negru pe alb, recunoașteți că nu doamna Deca e vinovată. Dezastrul înregistrat la aceste testări reprezintă rezultatul delăsării și al nepăsării față de acest sistem care a fost de-a lungul timpului prost finanțat, legile din domeniu au fost măcelărite constant, iar între elevi și dascăli a apărut o mare prăpastie, generată de curricula neadaptată vremurilor pe care le trăim.
Strigați în gura mare că educația în această țară se bazează pe meditații, dar v-ați inflamat atunci când a apărut informația că profesorii nu mai au voie să le dea meditații elevilor de la clasă și că trebuie să își declare veniturile obținute din aceste activități. Cum este? Vă poziționați față de acest subiect în funcție de cum bate vântul și de cum dă bine la public?
Susțineți în textul acestei moțiuni simple că noile legi ale educației nu schimbă nimic fundamental. Având în vedere că, în calitate de secretar al Comisiei pentru învățământ, am muncit cot la cot cu colegii mei la aceste proiecte, permiteți-mi să trec în revistă câteva dintre cele mai importante reforme pe care noile legi le aduc:
– Cariera didactică va deveni o opțiune reală pentru tinerii absolvenți, și nu numai.
– Salariul de bază în învățământul preuniversitar va fi egal cu salariul mediu brut pe economie.
– Meritele și dedicația cadrelor didactice vor fi recunoscute și prețuite, prin reduceri ale normei, o salarizare îmbunătățită semnificativ și prime acordate în momentul pensionării.
– Elevii au opțiunea de a învăța disciplinele pe care le consideră cele mai potrivite pentru ei, prin curriculum, la decizia elevului, din oferta școlii.
– Alocarea de finanțare pentru peste 1.000.000 de burse, anual.
– Înființarea de cabinete medicale și cabinete stomatologice în fiecare unitate de învățământ preuniversitar din țară, până în 2030.
– Oferirea de burse sociale, de 300 de lei pe lună, pentru elevii proveniți din medii dezavantajate, grupuri vulnerabile, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”.
Și exemplele pot continua.
Faceți referire în textul moțiunii la siguranța în școli, dar, dacă ați fi citit măcar Legea învățământului preuniversitar, ați fi aflat că aceasta conține prevederi referitoare la monitorizarea cu camere video în sălile de clasă, cu acordul părinților; sancțiuni graduale pentru cadrele didactice care comit abateri disciplinare, pornind de la avertisment scris la reducerea salariului și până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă; sancțiuni graduale pentru elevii care comit abateri disciplinare, pornind de la mustrarea scrisă, pentru elevi, la diminuarea burselor și până la exmatriculare; dar și măsuri de securitate în caz de incendiu, risc seismic sau accidente.
Aș putea să vorbesc mult și bine despre cât de multe schimbări benefice au adus cele două legi*, Legea învățământului preuniversitar, respectiv Legea învățământului universitar. Majoritatea celor din sală le-am citit din scoarță-n scoarță, ceea ce ar fi trebuit să faceți și dumneavoastră, autorii moțiunii pe care tocmai o dezbatem. Pentru că sunt profesor de carieră, nu pot decât să constat că nu v-ați pregătit deloc. Așa că: luați loc, astăzi primiți nota 4!