Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2023
other
Turos Lóránd
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Turos Lóránd:**
Vă mulțumesc. Domnilor președinți de ședință, Excelența Voastră domnule ambasador, Stimați colegi*,
A trecut un an de când sirenele de alarmă din Ucraina au avertizat prima oară populația de atacurile agresorilor. După luni de zile de negocieri, discuții politice, tensiuni, s-a întâmplat ceea ce cu toții credeam că este de domeniul trecutului: s-au auzit focuri de arme și strigăte disperate în Europa.
Urmăream în direct, în fața ecranelor, bombardamentele și am văzut la graniță cozile imense de refugiați. Milioane de cetățeni ai Ucrainei, care odinioară poate își făceau griji pentru problemele cotidiene, au lăsat în urmă roadele muncii de-o viață, distruse în câteva clipe de bombe, de invazia agresorilor.
De pe o zi pe alta s-au schimbat prioritățile. Viața și libertatea au devenit cele mai importante și pentru mulți libertatea a fost și este mai presus de orice. Ei sunt cei care sunt dispuși să înfrunte chiar și moartea pentru libertate. Ei sunt eroii care chiar cu prețul vieții își apără libertatea individuală și libertatea comunităților din care fac parte.
Ei sunt cei care ne dovedesc, de mai bine de un an de zile, că în Europa secolului XXI fiecare popor are dreptul să-și aleagă destinul, viitorul și că nimeni, nicio țară, nicio putere politică, militară, nu are dreptul de a schimba cu forța această decizie.
Nu există niciun motiv, niciun argument care ar putea legitima agresiunea militară față de o țară*