Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Vasile Nagy
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Ariile naturale protejate ale României”
Ariile protejate reprezintă o soluție eficientă și ieftină pentru atenuarea impactului schimbărilor climatice. Acestea joacă un rol extrem de important în reducerea emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă – 15%.*
Ariile protejate sunt adevărate scuturi de apărare împotriva dezastrelor naturale, oferind spațiu pentru scurgerea inundațiilor, stabilizând solurile, evitând astfel alunecările de teren și protejându-ne de ravagiile furtunilor.
România este țara cu o mulțime de obiective turistice ce pot fi vizitate de turiști pentru a descoperi frumusețile zonei.
În România există mai multe parcuri naționale și parcuri naturale ce sunt recunoscute prin lege ca arii protejate și au ca scop protejarea elementelor naturale.
Categoriile de arii protejate desemnate în România de interes național cuprind rezervațiile științifice, parcurile naționale, monumente ale naturii, rezervațiile naturale și parcurile naturale.
Categoriile de arii protejate desemnate în România de interes comunitar cuprind arii speciale de conservare, situri de importanță comunitară, arii de protecție specială avifaunistică.
Ariile speciale de protecție avifaunistică sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului și fac parte din rețeaua europeană NATURA 2000.
Categoriile de arii protejate desemnate în România de interes internațional cuprind rezervații ale biosferei (UNESCO), zone umede de importanță internațională – situri RAMSAR, situri naturale ale patrimoniului natural universal – UNESCO, geoparcuri.
Pe măsură ce societatea umană se concentrează mai mult pe dezvoltarea economică, în goana după bunăstarea materială, se pierde din vedere faptul că nu există dezvoltare fără resurse naturale.