Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2024
Informare · informare
Adrian-Ionuț Chesnoiu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie +1 alte voci
Discurs
Asta ați dat, dragi colegi de la USR, fermierilor români și satului românesc!*
Tot în 2019, momentul de tristă amintire când s-a schimbat guvernarea, pe 6 noiembrie, un cataclism a lovit agricultura României. Și nu mai are rost să-i dau numele – nu este prezent, știți bine cei care mă cunoașteți că nu vorbesc în lipsa persoanelor care nu sunt de față –, dar îl cunoașteți foarte bine pe ministrul total împotriva agriculturii României.
Atunci, pentru combaterea schimbărilor climatice, cele despre care tot povestiți cu toții, prin toate emisiunile la care participați și pentru care faceți mitinguri la Bruxelles de fiecare dată, spunând că sunteți susținătorii mediului și climei, s-au anulat 46 de licitații care fuseseră trecute prin toate procedurile și doar trebuiau semnate contractele, astfel încât să înceapă reabilitarea infrastructurii de irigații pentru o suprafață ce acoperea peste un milion de hectare de teren arabil.
Ar trebui să ieșiți în fața fermierilor din Moldova, din estul țării, din Dobrogea, din Bărăgan, și să le spuneți că voi, cei care ați guvernat între 2019 și 2022, sunteți cei vinovați de acest lucru, pentru că i-ați lăsat să lupte singuri cu seceta și cu celelalte probleme. A fost nevoie să revenim la guvernare, să repunem în buget, să reluăm acele licitații și, astăzi, să se lucreze la refacerea infrastructurii de irigații, pentru o suprafață de aproximativ 1,4 milioane de hectare, așa cum foarte bine puncta domnul ministru Barbu.
Haideți să vă spun și despre fondurile europene, că mulți dintre dumneavoastră vorbiți, dar habar n-aveți!
Fondurile europene au fost negociate și se negociază în fiecare an, pe baza unor regulamente europene.