Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2024
Camera Deputaților · MO 51/2024 · 2024-03-25
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Informare privind demisia domnului deputat Beniamin Todosiu din Grupul parlamentar al USR și activarea sa în cadrul Grupului parlamentar al PSD
Dezbaterea moțiunii simple intitulate „Odele pentru Ceaușescu nu salvează agricultura românească”, inițiată de 54 de deputați (MS 2/2024; rămasă pentru votul final)
Omagierea criticului și istoricului literar Nicolae Manolescu și păstrarea unui moment de reculegere în memoria lui
· Informare · informare
· Informare · informare
· other
· Comemorativ
91 de discursuri
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 330 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 186.
În conformitate cu prevederile art. 94 din regulament, vă informez că au fost distribuite electronic și afișate pe pagina de internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de luni, 25, și marți, 26 martie 2024; programul de lucru pentru perioada 25-30 martie 2024; lista rapoartelor depuse în
perioada 18-25 martie 2024 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Vă reamintesc că astăzi dezbatem moțiunea simplă inițiată de 54 de deputați.
Dați-mi voie să vă prezint și o informare din partea domnului deputat Beniamin Todosiu, care ne aduce la cunoștință că demisionează din Grupul parlamentar al USR și își va continua activitatea în Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.
Domnule Todosiu? Vă rog.
## **Domnul Beniamin Todosiu:**
Bună ziua! Stimați colegi,
Vreau să vă anunț că de astăzi înainte nu voi mai activa în Grupul parlamentar al USR... și mă voi alătura Grupului PSD.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Alfred-Robert Simonis:**
Vă mulțumesc. Stimate colege, Stimați colegi,
Întreb liderii grupurilor parlamentare dacă există observații în legătură cu ordinea de zi.
Dacă nu, intrăm în ordinea de zi.
Începem dezbaterea moțiunii simple inițiate de 54 de deputați.
Conform regulamentului, întreb dacă vreunul dintre semnatari își retrage adeziunea la această moțiune. Nu.
Pentru dezbaterea moțiunii, Biroul permanent și Comitetul liderilor vă propun următoarele:
- moțiunea simplă va fi citită de unul dintre semnatari;
- Guvernului i se rezervă 50 de minute, pe care le
- utilizează la începutul și la încheierea dezbaterilor;
• pentru dezbateri, luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare deputat, timpul maxim alocat grupurilor parlamentare, precum și deputaților neafiliați, se prezintă astfel:
- Grupul parlamentar al PSD – 17 minute;
- Grupul parlamentar al PNL – 13 minute;
- Grupul parlamentar al USR – 7 minute;
- Grupul parlamentar al AUR – 5 minute;
- Grupul parlamentar al UDMR – 3 minute;
- Grupul parlamentar al minorităților naționale – 3 minute;
- deputați neafiliați – două minute.
- Total – 50 de minute.
Dacă sunt obiecții?
Nu.
Vă rog să vă pregătiți cartelele de vot.
Vot · Amânat
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
## **Domnul Ioan Vulpescu:**
Mulțumesc, domnule președinte.
S-a stins din viață, zilele trecute, unul dintre ultimii mohicani ai culturii de tip clasic din România, criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu.
A format zeci de generații de studenți ai Facultății de Litere din București.
La 22 de ani, George Ivașcu i-a încredințat „Cronica literară”, pe care, în revista „Contemporanul” și apoi în „România literară”, a ținut-o peste 30 ani.
Este unul dintre intelectualii remarcabili ai ultimilor 60 de ani. A scris zeci de cărți și mii de articole. „Arca lui Noe”, cele
șapte volume de eseuri, „Istoria critică a literaturii române” vor rămâne și vor dăinui cât timp va exista literatura română.
După Revoluție, a fost ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România.
A fost și membru al Parlamentului – între 1992 și 1996 a fost senator din partea Partidului Alianței Civice.
Transmit, în numele meu, al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, familiei profesorului Nicolae Manolescu, prietenilor săi, Uniunii Scriitorilor din România, redacției Revistei „România literară”, pe care a condus-o după Revoluție, compasiunea și condoleanțele noastre.
Vă rog, să ținem un moment de reculegere în memoria profesorului Nicolae Manolescu.
-
Vă mulțumesc.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
Domnul deputat Gabriel Andronache.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
În numele Grupului parlamentar al PNL, iau și eu cuvântul pentru a aduce un omagiu unui om deosebit, care a fost membru al Grupului parlamentar de orientare civic-liberală din Senatul României, domnul Nicolae Manolescu.
Din perspectiva aceasta, în mod evident, toți colegii noștri m-au rugat să spun câteva cuvinte despre domnul Manolescu.
Din perspectivă politică, și anume faptul că domnul Manolescu a fost alături de Partidul Național Liberal, a avut, prin Protocolul de fuziune dintre PAC și PNL, un rol determinant în evoluția Partidului Național Liberal după 1989.
L-am apreciat atât ca membru al PNL – sunt sigur că toți membrii PNL au avut un cuvânt bun despre viața și opera domnului Nicolae Manolescu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Domnule Bulai, vă rog.
În numele Grupului USR, transmit condoleanțe familiei, prietenilor, Uniunii Scriitorilor din România, cu mențiunea că personalitatea domnului care a trecut mai departe, a mers într-o lume mai bună, a marcat primele mișcări de reformă, anticomuniste, de desovietizare, de apropiere față de valori care ne consacră acum, aparținând spațiului și sferei europene, și are un mare merit în revendicarea mișcării reformatoare și a protestelor din anii ’90.
În numele tuturor celor care vor mai departe reformă și luptă pentru dreptate în România și în numele Grupului parlamentar al USR, mulțumesc pentru tot aportul adus spațiului public și pentru lupta pentru dreptate pe care a dus-o în anii ’90.
Dumnezeu să-l odihnească!
Vă mulțumesc.
Îl invit, în continuare, pe domnul deputat Daniel Blaga, pentru citirea textului moțiunii simple.
## **Domnul Daniel-Codruț Blaga:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Moțiune simplă adresată domnului Florin-Ionuț Barbu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
„Odele pentru Ceaușescu nu salvează agricultura românească”
Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor deputați,
Cu toții am văzut miile de agricultori și transportatori care au protestat în această iarnă, în toată România. Cu toții știm că le-a ajuns cuțitul la os. Cu toții am văzut cu ce dispreț i-a tratat Guvernul – ținuți în frig, nu i-a ascultat cu adevărat nimeni.
Am văzut, de asemenea, cum premierul Ciolacu s-a ridicat de pe scaun și a plecat țâfnos de la negocieri. Cu ce s-au ales protestatarii? Cu promisiuni scrise pe o fițuică – și asta în al treisprezecelea ceas.
L-am chemat pe ministrul agriculturii și în comisia de specialitate, și la ora Guvernului, însă nu a venit. Probabil, domnul ministru crede că nu are nicio obligație față de Parlament și față de români. Se crede președinte de CAP și face ce vrea la dânsul pe moșie.
Având în vedere că a găsit drumul către comisia de specialitate din Senat, unde l-a chemat USR pentru explicații, ar trebui să prezinte în ce stadiu sunt promisiunile făcute fermierilor și transportatorilor, cu cifrele pe față, fără a ascunde ceva.
Suntem aici să ajutăm. Să ne spună tovarășul ministru unde s-a blocat. Poate ministrul finanțelor nu găsește bani. Veniți în Parlament, că, după ce trecem legile promise agricultorilor și transportatorilor români, Ministerul Finanțelor va fi obligat să identifice fondurile. Nu vă mai milogiți la Ciolacu și la Boloș!
Legea este clară: Parlamentul poate decide, iar Guvernul trebuie să execute, nu invers, așa cum face PSD de atâția ani. PSD a transformat Parlamentul într-o anexă a Guvernului, legiferează doar prin ordonanțe, iar când ajung în Parlament sunt ținute la sertar de către șefii comisiilor.
Acest Guvern se laudă că plafonează prețurile și că oamenii nu vor da mai mult pe produsele de bază. Însă, în realitate, se întâmplă fix pe invers – produsele cu preț plafonat au dispărut de pe raft sau au fost scumpite prin scăderea gramajului per produs.
INS ne tot spune că prețurile la alimente continuă să crească. Coșul zilnic de cumpărături devine din ce în ce mai scump, iar Guvernul se face că nu vede aceste scumpiri.
Unele produse s-au scumpit din cauza inflației, altele din cauza prostiei și foamei de bani a acestui Guvern.
De exemplu, alimentele bio, cele tradiționale și cele de tip montan sunt mai scumpe din cauza creșterii cotei TVA, de la 5% la 9%, de la începutul anului.
Nu mai dați vina pe alții, când înregistrați eșec după eșec la guvernare. Această măsură, de exemplu, a fost dată de Guvern.
## Doamnelor și domnilor,
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciewski, ne spune într-un raport pentru perioada 2020-2022 că România este pe locul 21, din 27 de state membre ale UE, în clasamentul valorii procentuale a ajutorului de stat acordat fermierilor, raportat la valoarea producției agricole. Cifrele arată cam așa: la o valoare a producției agricole de 18,8 miliarde de euro, statul român a acordat ajutoare de 1,5%, în perioada 2020-2022, pe când Guvernul Poloniei a acordat fermierilor polonezi ajutoare de stat de 12,9% din valoarea producției agricole naționale.
Asta înseamnă dreptate și concurență liberă? Aici nu mai sunt de vină instituțiile europene sau grânele ucrainene. Este nepăsarea Guvernului național. Așa sunt tratați producătorii români.
Domnul ministru ar trebui să ne spună dacă s-a rezolvat problema cântarului din Vama Siret. Astăzi mai funcționează?
TIR-urile mai sunt sigilate la intrarea în țară sau este o altă minciună a dumneavoastră și a domnului Boloș?
Acest Guvern a promis că cerealele din Ucraina doar vor tranzita România, fără să rămână aici. Datele oficiale ne spun că Ministerul Agriculturii nu a emis nicio licență de import pentru produsele agricole din Ucraina din octombrie 2023 până pe 20 februarie 2024, respectiv nu a rămas niciun bob în țară.
Dar cântarul, ce ne spune cântarul?
Nu spune nimic, pentru că este defect?! Oamenii de bună-credință spun altceva. Oare Parchetul nu ar trebui să investigheze cauza opririi sau defectării acestui cântar?
Doamnelor și domnilor deputați,
Mai avem o problemă la care cerem răspuns de câteva luni – subvenția APIA pentru stuful din Delta Dunării.
Este deja de notorietate publică faptul că ministrul agriculturii, Florin Barbu, a fost cel care a promovat, pe vremea când era parlamentar, o modificare legislativă ce transformă terenurile din Deltă în pășuni, pentru care se pot primi subvenții.
La câteva zile distanță după ce această lege a fost adoptată, ce să vezi? Două firme au depus dosarul să primească nu mai puțin de 5.000.000 de euro subvenții europene, două firme, coincidență sau nu, în strânsă legătură cu baronul local al PSD, Paul Stănescu.
Adică, mai pe scurt și mai direct, parlamentarul Florin Barbu i-a făcut cadou o lege cu dedicație domnului Paul Stănescu.
În calitate de ministru, domnul Barbu se ține cu ghearele de această lege trecută de el în Parlament. Ba explică cum nu există nicio problemă că a fost așa modificată legislația în Parlament, ba că Ceaușescu însuși – și da, din păcate, nu este o glumă – ar fi spus el ceva care să justifice această lege, ba că așteaptă să vadă ce decid autoritățile.
Să analizăm pe rând.
Românii nu prea-și mai doresc să asculte dictatorii. Am avut în România chiar o revoluție în ’89, poate a auzit și domnul Barbu de ea, momentul în care Ceaușescu a dat ordin să se tragă în români. La 34 de ani după căderea comunismului, să fii atât de rupt de realitate încât să aduci elogii unui dictator și să încerci să-ți justifici legea prin cuvintele lui este, în sine, un act care ar aduce în orice stat normal demisia în secunda 2. Nu și din perspectiva domnului Barbu, care, după ce a aflat că APIA a blocat plata sumelor de 5.000.000 de euro, care ar fi trebuit să ajungă la prietenul său, a decis că o să fie și mai evident în propria sa corupție și l-a demis pe șeful APIA. Tot din surse publice, aflăm că șeful demis de la APIA depusese o plângere penală la DNA și că instituțiile europene fac și ele un control în acest caz.
Oare de ce un ministru din Guvernul României vrea cu orice preț să îmbogățească niște firme apropiate politic din bani europeni? Oare de ce un ministru din Guvernul României vrea cu orice preț să ne facă de rușine la nivel european? Cu ce au greșit milioanele de români să ajungă să fie reprezentați, la nivelul Ministerului Agriculturii, de un nostalgic al comunismului, corupt, care își folosește mandatul ca să dea legi cu dedicație și care nu are nicio jenă să ne ducă în derâdere, ca stat, la nivel european? Cam câte state europene credeți că mai au vreun scandal în care miniștrii lor au încercat să îmbogățească niște șmecheri de partid din fonduri europene și care luptă cu tot ce au să nu fie anulată această nebunie?
Spre deosebire de PSD și PNL însă, Parchetul European nu doarme în post și a început deja o anchetă în acest sens. Vom vedea cu toții cine și ce are de câștigat de pe urma acestei afaceri dubioase.
Rămâne întrebarea: a fost Florin Barbu un om care și-a demonstrat reaua-credință și incompetența, promovat pe postul de ministru tocmai mulțumită acestei legi date cu dedicație? Acum, după ce a văzut o țară întreagă ce combinații face PSD, ne surprinde de ce există atâta insistență de a păstra legea aceasta în vigoare?
Faptul că PSD luptă cu tot ce are pentru a rămâne „Legea Paul Stănescu” aplicabilă este dovedit și de depășirea termenelor de dezbatere în Camera Deputaților a legii USR prin care vrem să anulăm prevederile trecute în Parlament de Florin Barbu, anul trecut. Pentru proiectul USR, Florin Barbu a semnat chiar un punct de vedere, în care argumentează superficial și lipsit de logică de ce legea, trecută pe repede înainte, tot de el, este foarte OK.
Un ministru cu puțin respect față de instituția pe care o conduce ar fi avut măcar minima decență să nu se pronunțe pe proiectul USR. Un ministru cu puțin respect față de instituția pe care o conduce ar fi colaborat cu autoritățile să oprească acest abuz, nu să-i dea afară pe cei care au încercat să îndrepte situația.
Domnule ministru, mai aveți o problemă moștenită, pe care ați tot încercat să o ambalați în staniol, dar nu v-a ieșit – Casa „Unirea”.
Vă solicităm să prezentați public neregulile de la Casa Română de Comerț Agroalimentar „Unirea”, unde sunt facturi neîncasate de 10 milioane de euro, iar de vândut se vând cu precădere produse de import, și nu din producția autohtonă.
Cine a transformat această întreprindere în breloc de partid? Cine comandă trebuie să și plătească. Ați promis că prin Casa „Unirea” vor fi ajutați producătorii locali, dar prejudiciul este aruncat tot pe spatele bugetului. Ați investit zeci de milioane de euro și i-ați îmbogățit doar pe unii. Asta înseamnă Casa „Unirea”? Pentru unii sume frumușele și pentru alții pagubă?!
În urmă cu câteva zile, Ministerul Agriculturii a confirmat oficial că a trimis documentele venite de la Corpul de control la parchet. Dar să trimiți acest raport direct la parchet este ca
și cum ar fi vrut să îl secretizeze o perioadă. S-au speriat de ce au găsit în propria ogradă.
Solicităm autorităților competente să grăbească parchetul în acest caz, să trimită dosarul în instanță și, astfel, să vedem și noi cine a abuzat de banii destinați fermierilor și producătorilor locali, și ce produse de import, și mai ales cui le vindeau pe datorie.
Dacă acest dosar va fi încuiat într-un sertar, va fi dovada că țara asta este până la gât îngropată în corupție și slugărnicie.
Dragi colegi, în încheiere, mai avem de lămurit o problemă arzătoare.
Zilele trecute, o știre a făcut înconjurul internetului românesc: scoaterea mărcilor proprii din magazine. Sper că a fost doar o scăpare.
Unu din cinci produse sunt marcă proprie. Aceste produse sunt fabricate de magazine în colaborare cu producătorii locali, fără a plăti reclame, ambalaje scumpe, taxe de raft sau alte costuri ascunse. Ele sunt și cu 30% mai ieftine decât alte produse similare. Ele sunt căutate de români.
De ce vreți să le interziceți? Vreți ca românii să plătească mai mult pe același produs?
Vă propuneți să ajutați multinaționalele străine, cu care se tot luptă PSD și AUR? Sau vreți să distrugeți de tot producătorii locali? Aici mai aveau și ei o șansă să-și vândă laptele, brânza, carnea și alte produse alimentare la un preț mai bun.
Domnule ministru, aveți de răspuns la prea multe întrebări într-un timp atât de scurt, așa că vă rog să nu ne mai aburiți cu declarații politice, să nu mai dați citate din „Președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu”. Răspundeți scurt și la obiect! Luați și din timpul alocat PSD-ului, că oricum nu-i va folosi la nimic!
În încheiere, nu uitați că românii consumă roșii din Turcia, pe când ar putea mânca roșii românești. Programul „Tomata” și-a demonstrat inutilitatea și sperăm ca autoritățile competente să ne spună dacă s-a furat sau dacă a fost gândit strâmb.
Nu uitați nici de fermierii care au suferit de secetă sau ploi în ultimii ani. Ei nu au primit aproape niciun fel de sprijin din partea statului. Tot ce au primit au fost creșteri de taxe, impozite și accize la combustibil.
Pentru toate cele de mai sus, Florin Barbu ar trebui să lase această funcție pentru cineva mai priceput și mai puțin nostalgic după comunism. El raportează cifre prea „măsluite” și tânjește după Epoca de Aur.
Semnatarii acestei moțiuni îl îndeamnă pe prim-ministrul Marcel Ciolacu să-l demită pe ministrul agriculturii și, astfel, să le facă o bucurie fermierilor înainte de sărbătorile de Paște. Mulțumesc.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
În continuare, îl invit la tribună pe domnul Florin Barbu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
Aveți 50 de minute, pe care le puteți utiliza...
oricând, la început și la final.
Vă rog.
## **Domnul Florin-Ionuț Barbu** _– ministrul agriculturii și dezvoltării rurale_ **:**
Domnule președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,
Am citit cu atenție rândurile acestei moțiuni simple, ce este în fapt o înșiruire de lozinci, propagandă și multe neadevăruri tipice USR-ului.
Că este o moțiune total neserioasă ne putem da seama încă din titlu. Să vorbească despre Ceaușescu exponenții securiștilor de rit nou este cel puțin jenant, dar semnatarii acestei moțiuni pot profita de moment să explice românilor unde s-au dus banii din conturile României. Pot cere sprijin și neamurilor.
Aveți idee, domnule Năsui?
Aveți idee, domnule Drulă?
Poate vă ajută și domnul Cioloș, fostul dumneavoastră coleg, cel care a făcut cel mai mult rău agriculturii, din postura de comisar european.
Tupeul și ipocrizia USR-ului...
sunt uriașe, știm deja asta. S-au cățărat pe „Fără penali în funcții publice”, dar îi țin strâns în brațe pe Clotilde Armand, Vlad Voiculescu și alții. Ei fac texte de moțiuni criticând trecutul, în timp ce stau la masă cu Orban, cel care, să nu uităm, a închis piețele agroalimentare în pandemie. Și, da, a închis și bisericile.
Pe domnii și doamnele de la USR i-a apucat în an electoral grija pentru destinele agriculturii. Tocmai pe ei, cei care s-au remarcat drept „Guvernul zero”. Tot zero este și numărul proiectelor legislative pentru fermieri și agricultură depuse de semnatarii moțiunii în actuala legislatură. Zero euro au alocat agriculturii și prin PNRR-ul făcut de – cine altul? – Ghinea, de la USR!
La această oră ar fi trebuit să fiu la Bruxelles, să susțin până la capăt ce am lansat încă din prima lună de mandat – eliminarea prevederilor privind GAEC 8 și relaxarea condițiilor GAEC 7.
Știu că cei de la USR habar nu au despre ce e vorba, așa că îi rog să-și scoată carnețelele și creioanele cu unicorni și să noteze.
Este șansa lor să învețe ceva despre cum funcționează agricultura în anul 2024.
Așadar, notați, vă rog!
România a înregistrat un succes istoric – a obținut o modificare de regulament în primul an de implementare a unui plan strategic.
Comisia Europeană propune, la solicitarea actualei echipe de la Ministerul Agriculturii, eliminarea prevederilor privind pârloaga și relaxarea condițiilor privind rotația culturilor – două prevederi care puneau mari dificultăți fermierilor din întreaga Uniune și care i-au scos în stradă.
Noi suntem cei care am pus pe masa Comisiei soluția, așa cum am găsit soluții și pentru celelalte revendicări ale fermierilor din stradă, despre care voi mințiți că nu s-au rezolvat.
Minciunile voastre au un singur scop, acela de a crea confuzie și iritare.
Rețineți, toate solicitările fermierilor sunt rezolvate: echivalarea permisului de conducere categoria B cu TR1, rezolvat; sprijin financiar de peste două miliarde de lei pe
cadrul temporar Ucraina, pentru toate sectoarele, rezolvat și acest punct, astfel – 1,2 miliarde de lei pentru sectorul vegetal, 360 de milioane de lei pentru zootehnie, 60 de milioane de lei pentru crescătorii de albine.
Vă rog să fiți atenți în continuare: tot pe cadrul Ucraina acordăm deja un ajutor de 165 de milioane de lei pentru cultivatorii de legume românești.
Am actualizat subvenția pentru acciza la motorină folosită în agricultură. Astfel, subvenția reprezintă 25% din prețul la pompă al motorinei.
Și am mai creat ceva. Am creat o premieră în România – o creditare avantajoasă pentru fermieri, cu dobândă fixă de 1,95% și ROBOR la 3 luni acoperit de stat.
Și ultima realizare a noastră, dar nu cea din urmă: am deblocat plățile APIA și deja România a încasat de la Comisia Europeană 1,6 miliarde de euro, bani care au intrat în conturile fermierilor.
Guvernul coaliției PSD-PNL, condus de premierul Marcel Ciolacu, a alocat agriculturii un buget istoric de 2% din PIB, bani pentru fermieri și pentru dezvoltarea satului românesc.
Avem în acest moment 45 de programe de susținere a fermierilor lansate și toate sunt funcționale, 126 de scheme de finanțare, măsuri și intervenții finalizate prin acte normative ce beneficiază în acest an de un buget de – cât ziceți? – 22,83 miliarde de lei.
Așa este că nu știați toate aceste realizări ale noastre?
Am plătit deja fermierilor, din decembrie și până în prezent, 2,13 miliarde de euro subvenții, la care se adaugă peste 100 de milioane de euro sprijin ANT. Și continuăm să luăm deciziile corecte pentru fermierii noștri.
Totodată, ce am mai făcut? Am reluat investițiile în irigații, care au fost blocate total în guvernarea voastră. Astăzi avem o suprafață irigabilă de 1,4 milioane de hectare, iar până la finalul acestui an suprafața va crește, pentru că am reluat investițiile abandonate de voi în peste 100 de șantiere.
Și, da, continuăm să asigurăm apă gratuită pe canalele principale și să achităm jumătate din costul facturilor de energie electrică folosită pentru irigații.
Și am mai bifat încă o realizare: am reușit introducerea, cu ajutorul colegilor de la MIPE și Energie, a două proiecte de independență energetică în sistemul de irigații, pe finanțare europeană, inclusiv prin PNRR, adică ceea ce voi nu ați vrut să faceți când ați redactat PNRR-ul.
Încep lucrările și la Canalul Siret-Bărăgan. Și, evident, mă aștept să depuneți o nouă moțiune simplă și pe tema asta, pentru simplul motiv că acest proiect este construit înainte de 1989.
Am lansat Programul „INVESTALIM”, prin care am alocat 600 de milioane de euro în procesare, da, și am repornit programele de creștere a efectivelor de porci și păsări pe care voi le-ați blocat cât ați fost la guvernare.
Mă întreb acum, ce vă supără? Cumva faptul că România nu va mai fi dependentă de importuri? Sau că producătorii români încep să dezvolte afaceri sustenabile?
Am văzut că în textul moțiunii încercați să vorbiți despre măsura de stabilizare a prețurilor la alimente.
Dar am o rugăminte: nu mai scrieți texte de moțiuni pe colțul mesei, în pauza de _brunch_ , că vă faceți de râs. Măsura nu plafonează prețul, plafonează adaosul comercial. Alimentele nu au dispărut de pe raft pe nicăieri. Dar, pentru a înțelege asta, vă sfătuiesc să mergeți în piețe și magazine nu doar pentru a împărți pliante electorale.
Știu că poate e un șoc pentru mulți USR-iști, dar avocado și laptele de migdale chiar nu le-am putut trece pe lista alimentelor românești cu adaos comercial limitat.
Stimați USR-iști, vă mai spun ceva – laptele iese din vacă, nu din cutie, din fericire!
Nu știu de unde ați luat datele privind comparația producției în Uniunea Europeană, dar și astea sunt greșite, ceea ce, evident, iarăși nu mă miră.
Din datele Eurostat, România a înregistrat, în anul 2022, o valoare a producției agricole de peste 21,4 miliarde de euro, iar fondurile alocate agriculturii reprezintă 18,7% din valoarea producției – asta, în condiții de secetă și după ce, în guvernarea voastră, cu Oros la Agricultură, ați blocat tot ce se putea bloca, de la irigații până la programul de susținere a sectorului suin, până la programele pentru susținerea legumelor și până la acordarea la timp a subvențiilor.
Haideți să vorbim și despre subvenția pentru paludicultură, o transpunere a regulamentului european în legislația românească, votată în unanimitate de toți deputații din Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu, deci inclusiv și de voi, cei de la USR!
Ca să fie clar pentru toată lumea, firmele care nu îndeplinesc condițiile legale nu primesc banii europeni. Dacă se constată că unii solicitanți de subvenții nu au îndeplinit condițiile legale și din regulamentul european, atunci nu primesc subvenția.
Haideți să vă zic eu ce ar fi corect! Corect este să le spuneți oamenilor din Deltă de ce le refuzați dreptul de a primi o subvenție pe care alți fermieri din alte state o primesc.
Corect, de asemenea, ar fi bine să le explicați de ce ați votat raportul la această lege și acum vă zbateți să nu producă efecte.
Corect ar fi să spuneți care este soluția pentru a nu sugruma ecosistemele din Delta Dunării.
Ce vreți de fapt? Să se dea foc Deltei?
Vă agățați de un subiect pentru a vă masca incompetența și lipsa totală de soluții, dar să fiți siguri că anchetele pe care le clamați vor arăta că nu e nicio încălcare de lege în acordarea acestui tip de subvenții.
Vorbiți în moțiune, cu un maxim tupeu, și despre Casa „Unirea”, un alt proiect pe care l-ați îngropat.
Cu cine? Cu mâna lui Oros, imediat cum ați ajuns, din nefericire, la guvernare.
Lucrurile sunt clare; am trimis acolo Corpul de control; concluziile au pornit către instituțiile abilitate să verifice dacă faptele îmbracă forma infracțiunilor.
Spre deosebire de voi, noi nu îndrăznim să le spunem procurorilor cum să-și facă treaba și nici nu ne amestecăm în deciziile managementului. Dacă un manager nu-și îndeplinește contractul de mandat, pleacă și răspunde pentru faptele sale. Ce este atât de greu de înțeles pentru dumneavoastră?
Stimați colegi,
În încheiere, sprijinul pe care îl primesc fermierii noștri în acest an este unul fără precedent.
Și vă asigur că nu mă voi opri aici, pentru că am susținerea coaliției formate din cele mai puternice partide
românești – PSD și PNL – și am dovedit deja că, atunci când acționăm ca o echipă, putem oferi fermierilor sprijinul corect, din bugetul de stat și din fondurile europene.
Ce avem de partea cealaltă, în rândul semnatarilor acestei moțiuni? Zero! Și știm cu toții că, oricât ai încerca să-l înmulțești pe zero, tot zero rămâne!
Prin urmare, sunt convins că nu vă lăsați influențați de propagandă și îmi pare rău că ați fost nevoiți să vă pierdeți vremea citind textul moțiunii simple depuse de USR.
Așadar, nu este niciun motiv pentru care ar trebui să votați această moțiune sau să vă îngrijorați!
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
În continuare, îi dau cuvântul doamnei deputat Diana Buzoianu, din partea Grupului USR.
## **Doamna Diana-Anda Buzoianu:**
Doamnelor și domnilor deputați,
Suntem astăzi, aici, să dezbatem o moțiune simplă împotriva ministrului agriculturii. De fapt, un strigăt de disperare al agricultorilor, care ar fi dorit să fie sprijiniți de acest minister...
, ar fi dorit să poată să primească subvențiile necesare, dar, practic, s-au trezit în fața faptului împlinit, că trebuie să facă performanță împotriva și în ciuda incompetenței și indiferenței ministrului Florin Barbu.
Acum, domnule Florin Barbu, noi știm cu toții că ați fost pus cu mâna de PSD la acest minister cu un singur scop – să ajutați familia Paul Stănescu.
Felicitări, ați reușit să îndepliniți acest scop!
Dar noi știm că, de fapt, în realitate, este o miză mult prea mare pentru dumneavoastră acest minister.
Din păcate, n-ați fost în stare nici măcar să citiți corect cuvintele de pe propria declarație, scrisă, probabil, de consilierii dumneavoastră. N-ați știut nici măcar să puneți pauzele corect, acolo unde aveați virgule, felicitări!
Noi suntem aici totuși să vă spunem o veste bună: avem un secret – puteți să plecați, nu vă ține nimeni cu forța, dacă sunteți prea corupt sau prea incompetent să faceți față acestui rol!
Pe vremea când erați președintele Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaților, ați trecut pe repede înainte un proiect de lege care făcea din luciul de apă din Deltă, ca prin minune, pajiște și care putea să ofere pentru stuful din Deltă subvenții europene.
Ați preluat un proiect care vorbea despre parcurile industriale, ați tăiat absolut toate prevederile din acel proiect, ați trecut niște amendamente care nici măcar nu au fost asumate cu nume și prenume de către un parlamentar și apoi ați pus pe ordinea de zi acest proiect de lege.
USR, că tot vorbeați despre voturi asumate, este singurul partid care nu a votat pentru acest proiect, în plenul Parlamentului. Puteți să verificați, e la un click distanță pentru dumneavoastră.
În ceea ce privește acest proiect de lege, care a devenit apoi lege și a fost adoptat, la câteva zile distanță, două firme, coincidență mare, apropiate de Paul Stănescu, depuneau dosarele necesare să obțină nu mai puțin de 5 milioane de euro anual, subvenții europene din stuful din Deltă. Faptul că noi astăzi suntem în situația în care șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, urmărește și analizează combinațiile dumneavoastră, corupția dumneavoastră în a încălca legislația este o rușine care ar fi trebuit mai degrabă să vă aducă în fața noastră cu mai puțină aroganță și tupeu și cu mai mult un pic de scuze. Scuze pentru fermierii pentru care nu ați reușit să dați legislația necesară, să-i ajutați să obțină subvenții, așa cum ar fi trebuit să faceți; scuze pentru faptul că pentru șmecherii de partid v-ați mișcat foarte repede și ați dat legi cu dedicație ca să poată să-și umple buzunarele cu banii din fonduri europene; scuze că singura dumneavoastră preocupare în acest mandat a fost să-l dați afară pe șeful de la APIA, care a îndrăznit să ceară să fie verificate aceste subvenții date prin legea dumneavoastră, trecută abuziv, cu stuful din Deltă, dedicație pentru Paul Stănescu.
Contrar declarațiilor dumneavoastră, să știți că experții, nu opoziția – dacă mai aveți încredere în experți sau, dacă și lor vreți să le închideți gura, na –, experții spun că Biosfera Delta Dunării este pusă în pericol de acest proiect de lege.
Mai mult decât atât, multiplii acești beneficiari din local pe care îi invocați dumneavoastră sunt toți fictivi. În momentul de față nu există decât două firme care încearcă să acceseze fonduri pe această lege și sunt două firme apropiate de Paul Stănescu. Niciunul în plus, niciunul în minus; aceștia doi sunt singurii beneficiari.
Faptul că am văzut că sunteți cumva deranjați, așa, și de opoziție și de presă... V-ar plăcea să nu fie pusă niciun fel de întrebare cu privire la această lege; v-ar plăcea să nu existe nici opoziție, nici presă liberă, pentru că știm cu toții că, da, v-ați dori mai degrabă comunism – nu degeaba îl elogiați pe dictatorul Ceaușescu.
Când ați fost întrebat dacă chiar vreți să argumentați legea dată cu dedicație dând citate din Ceaușescu, ați răspuns, simplu, că da. Pentru că acolo sunteți dumneavoastră. V-ați dat după aia seama, bineînțeles, v-a spus, v-a tras cineva de mânecă, v-a spus de la partid „...Băi, nu e chiar bine să zici despre dictatori că au fost ei buni, nu e chiar bine să pari că ai fost serios...” și ați făcut exact ce face PSD în orice situație în care face o problemă: v-ați prefăcut că realitatea... ați negat cu totul realitatea cum că ați fi dat aceste declarații și ați inventat o realitate paralelă, cum că ați fi făcut o glumă.
Ca să fie foarte clar pentru noi toți, noi nu mai vrem în comunism...
, dar, dacă este să discutăm așa, despre dumneavoastră și reușitele dumneavoastră...
, vă oferim...
o cravată de pionier, că sunt convinsă că dumneavoastră ați fi preferat mai degrabă să fiți pionier în perioada comunistă...
## Sigur, vă deranjează...
...decât să fiți ministrul agriculturii în democrație.
Ăsta este mandatul dumneavoastră. Din păcate, asta este tot ceea ce ați putut să livrați pentru agricultorii din România.
Mai mult decât atât, ăsta este blestemul PSD care se aruncă asupra agriculturii din România, pentru că toți miniștrii pe care i-ați trimis în Agricultură sunt fie foști comuniști...
...Petre Daea...
, fie tineri care sunt tare doritori să ne întoarcem în comunism.
Și aici este o întrebare pentru dumneavoastră, PSD.
În tot partidul ăla mare, cu care vă dați voi atât de puternici, chiar nu există nici măcar un singur om, un singur membru care să fie ancorat la agricultura europeană modernă? Chiar nu puteți să livrați decât comunism în agricultura din România?
Domnule Ciolacu, aveți și dumneavoastră șansa să scăpați agricultura din România de comuniști. Tot ce trebuie să faceți este să nu vă mai fie frică de Paul Stănescu. Că aveți vremelnic șansa să fiți la conducerea Guvernului României și ați putea să numiți în acest minister oameni cărora chiar să le pese de agricultori, nu oameni care să dorească să fie cărăușii de serviciu, de genți, pentru baronii locali din PSD.
În cazul în care nu ați aflat, vă spunem noi.
În ’89, părinții și bunicii noștri au murit ca noi să scăpăm de comunism Astăzi, din cauza voastră, PSD, noi suntem obligați, la 34 de ani de când ne-am câștigat democrația, să luptăm să scoatem din conducerea țării, în continuare, comuniști pe care voi îi aduceți acolo.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Cu toată părerea de rău pentru celălalt coleg de la Grupul USR, doamna Buzoianu a mâncat tot timpul.
Urmează domnul George Simion, din partea Grupului AUR.
Domnule Simion, aveți 5 minute împreună cu colegul dumneavoastră.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, trebuie să dezbatem Moțiunea simplă „Odele pentru Ceaușescu nu salvează agricultura românească”.
Dar, bine, l-au pus de la partid, după aia, să retracteze așa-zisele „ode” și a dat vina sărăcuțul pe oboseală. Era foarte obosit. Muncește mult, uitați-vă la el! Uitați-vă ce ministru avem, că nu era bun nici de președinte la CAP sluga asta proastă a...
...lui Paul Stănescu.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnule Simion...
Domnule Simion, aveți 5 minute...
Domnule Simion...
Domnule Simion...
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Păi, uitați-vă, are o față de slugă proastă!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnule Simion, ori continuați respectând niște reguli de bun-simț...
Vă dau voie, dar nu așa.
## **Domnul George-Nicolae Simion**
**:**
Dar cum?
## **Domnul Florin-Ionuț Barbu**
**:**
Cei 7 ani de acasă!
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Domnule Simion...
Domnule Simion...
Domnule ministru...
Voi proceda la fel dacă veți sări calul, domnule Simion. Totuși, sunteți în Parlamentul României, la o moțiune. Vă rog.
## **Domnul George-Nicolae Simion:**
Nu înțeleg de ce mi s-a tăiat microfonul.
Pe sistemul ăsta, vreți să tăiați și rețelele de socializare, ca să nu spunem adevărul, să nu spunem cine l-a pus pe acest domn Barbu ministrul agriculturii, să nu spunem pentru cine dă cu dedicație legi acest ministru Barbu.
Să nu spunem că nu are nicio calificare, că acest ministru Barbu, ca să nu-i zicem pe nume, că o să-mi opriți microfonul, nu merită să fie ministrul agriculturii.
A retractat sărăcuțul ce-a spus despre Ceaușescu, dar măcar atunci aveam un sistem de irigații, măcar atunci se dădeau bani în cercetare, în agricultură. Acum ministrul e obosit și retractează sărăcuțul, că așa l-au pus de la partid, să ne spună cum s-a dus el la Bruxelles, s-a înfoiat în fața comisarului european, s-a dus să bată cu pumnul în masă domnul ministru Barbu.
S-a dus la Bruxelles bou și s-a întors vacă!
Despre asta e vorba. Că de la vacă vine laptele, nu de la cutie, nu-i așa?
Ăsta este ministrul care ar trebui să se ocupe de subvențiile pentru agricultori.
Ăsta este ministrul care a mințit fermierii din România în timpul protestelor că o să se lupte pentru ei și, de fapt, se luptă pentru Paul Stănescu.
Și voi îmi tăiați microfonul?
Vă propun, atunci, să avem o oră de ode la televizor pentru tovarășul Marcel Ciolacu și pentru realizările din perioada guvernării Ciolacu.
Tăiați Facebookul, tăiați TikTokul! Lăsați o oră la televiziuni să-l aplaudăm pe el și pe Partidul Unic Comasat, pentru că apără, într-adevăr, agricultura românească.
Și tăiați-mi microfonul, încă o dată!
Știți foarte bine la ce mă refeream, domnule Simion! În continuare, îi dau cuvântul domnului Adrian Chesnoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
## **Domnul Adrian-Ionuț Chesnoiu:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Asistăm astăzi, într-o zi de mare sărbătoare, Buna Vestire, la un circ obișnuit, peste care credeam că vom trece măcar spre finalul mandatului fiecăruia dintre noi, pentru că nu facem altceva decât să pierdem timpul. Tot ceea ce s-a spus mai devreme aici s-a spus în toate dezbaterile televizate, s-a spus de fiecare dată pe rețelele de socializare,
fiecare după cum a putut, după cum a învățat la școală, după cum a fost crescut în familie, folosind cuvintele cu care este obișnuit, probabil, în viața de zi cu zi.
Ca să ne întoarcem la subiectul zilei de astăzi, așa cum spuneam, fiind Buna Vestire, o să încep cu o veste bună: o să avem pâine. O să avem pâine pentru că, în guvernările social-democrate și acum, în guvernarea Marcel Ciolacu, avem de-a face cu cea mai mare alocare acordată agriculturii, ca pion principal în securitatea statului român. Vorbim peste tot, la televizor, despre siguranța națională, despre cum trebuie să asigurăm alimente și securitatea alimentară a poporului român, dar foarte puțin se vorbește despre soluții și mai mult despre ceea ce alții nu sunt în stare să facă.
Am și o veste proastă, chiar dacă e Buna Vestire: am avut și o să avem, probabil, în continuare, în Parlamentul României, parte și de circ. Și cu asta nu suntem responsabili nici noi, social-democrații, nici liberalii, nici cei de la UDMR; sunt responsabili cei care, atunci când au fost la guvernare, ne-au arătat cum nu se poate. Pentru că, atunci când mergeai prin ministerele conduse de cei de la USR, pe toate ușile era o tăbliță pe care scria „Departamentul nu se poate” și ne-au arătat cu vârf și îndesat cum nu se poate. O fac în continuare și astăzi.
Aș vrea să le explic puțin celor care nu sunt familiarizați cu domeniul agriculturii cam de ce au ieșit fermierii în stradă, pentru că foarte mulți și-au pus această întrebare și, probabil, mulți dintre dumneavoastră veți și afla.
În perioada 2019-2022, ca să începem cu cele mai recente decizii, n-am avut în dezbatere un program extrem de important pentru societatea românească – și mă refer aici la Planul național de redresare și reziliență.
Așa cum a spus-o mai devreme și domnul ministru Barbu, cum am reiterat de fiecare dată de la această tribună, eu personal, împreună cu colegii – nu trebuie să aveți memorie de lungă durată, ci doar trebuie să derulați puțin timpul înapoi, în urmă cu 3 ani –, veneam la această tribună și vă rugam pe toți să ne ridicăm împreună pentru a solicita dezbaterea Planului național de redresare și reziliență al României, în această instituție, care este fundamentală pentru statul român, așa cum scrie în Constituție, „singura autoritate legiuitoare a țării”.
Ce am avut? Un PNRR ținut la secret, cu o alocare „uriașă” pentru agricultura României,
din partea celor care astăzi spun că le pasă de fermieri și de spațiul rural românesc.
Zero eurocenți!
Zero eurocenți!
Asta ați dat, dragi colegi de la USR, fermierilor români și satului românesc!
Tot în 2019, momentul de tristă amintire când s-a schimbat guvernarea, pe 6 noiembrie, un cataclism a lovit agricultura României. Și nu mai are rost să-i dau numele – nu este prezent, știți bine cei care mă cunoașteți că nu vorbesc în lipsa persoanelor care nu sunt de față –, dar îl cunoașteți foarte bine pe ministrul total împotriva agriculturii României.
Atunci, pentru combaterea schimbărilor climatice, cele despre care tot povestiți cu toții, prin toate emisiunile la care participați și pentru care faceți mitinguri la Bruxelles de fiecare dată, spunând că sunteți susținătorii mediului și climei, s-au anulat 46 de licitații care fuseseră trecute prin toate procedurile și doar trebuiau semnate contractele, astfel încât să înceapă reabilitarea infrastructurii de irigații pentru o suprafață ce acoperea peste un milion de hectare de teren arabil.
Ar trebui să ieșiți în fața fermierilor din Moldova, din estul țării, din Dobrogea, din Bărăgan, și să le spuneți că voi, cei care ați guvernat între 2019 și 2022, sunteți cei vinovați de acest lucru, pentru că i-ați lăsat să lupte singuri cu seceta și cu celelalte probleme. A fost nevoie să revenim la guvernare, să repunem în buget, să reluăm acele licitații și, astăzi, să se lucreze la refacerea infrastructurii de irigații, pentru o suprafață de aproximativ 1,4 milioane de hectare, așa cum foarte bine puncta domnul ministru Barbu.
Haideți să vă spun și despre fondurile europene, că mulți dintre dumneavoastră vorbiți, dar habar n-aveți!
Fondurile europene au fost negociate și se negociază în fiecare an, pe baza unor regulamente europene. Pentru cei care încă mai trebuie să urmați procedurile de educație preșcolară în materie de Uniune Europeană, regulamentele europene au început să fie negociate între 2019 și 2021, sfârșitul lui 2021. Iar acele GAEC-uri, condiționalitățile pentru mediu și climă pentru care fermierii români au ieșit în stradă și pentru care domnul ministru Barbu împreună cu toată echipa guvernamentală au luptat la Bruxelles, au fost prevăzute în Regulamentul european nr. 2.115, adoptat la 2 decembrie 2021.
În ultimii 2 ani, deci 2019, 2020 și 2021, reprezentanții dumneavoastră au fost cei care au mers la Bruxelles, în Consiliul de Miniștri, în Consiliul European, și au negociat împotriva intereselor României.
Dar este simplu să vii, să găsești vinovați, pentru că, nu-i așa?, eșecurile sunt orfane și victoriile au mai mulți părinți.
Aș vrea să vă aduc în atenție și un alt aspect despre care s-a tot discutat și pentru care fermierii români au ieșit în stradă.
Stimați colegi și colege,
Reprezentanții dumneavoastră în Parlamentul European – și mă refer aici la USR și cei din Grupul Renew – au susținut permanent acel teribil Green Deal, acea teribilă strategie „Farm to Fork” și pachetul „Fit for 55”, pentru că, în imaginația și în cultura lor bogată, evident, creionată de acei specialiști despre care vorbea antevorbitoarea mea, colega noastră deputat, probabil, li s-a desenat un glob de sticlă care în 2055 se va așeza deasupra Uniunii Europene, deasupra tuturor celor 27 de state, unde noi toți vom respira aer curat și vom mânca lăcuste sau cine știe ce carne produsă prin laboratoarele lor secrete.
Vorbim și despre declinul balanței comerciale, despre care nu s-a vorbit foarte mult, dar eu îmi permit să vorbesc că, din întâmplare, chiar știu lucrurile acestea, și îi invit pe colegi, dacă vor să dezbatem, oricând putem dezbate asupra acestui subiect. Și mă refer la faptul că celebrul comisar european pe care România l-a dat Uniunii Europene, în 2012, fost lider al USR, actualmente Renew, este cel care a scris o politică agricolă comună 2014-2020 total defectuoasă și total împotriva agriculturii din România.
Ar fi de ajuns să vă uitați pe indicatorii de rezultat, să vă dați seama că eșuați lamentabil și că acea politică agricolă
comună n-a fost despre români, n-a fost despre România; a fost, probabil, despre sponsorii voștri care vă susțin și v-au promovat în funcțiile ocupate.
Îmi aduc aminte bine, că eram în banca acestui Parlament și a acestei adunări naționale, când, de la această tribună, diverși lideri ai partidului care spun că nu prea mai sunt de extremă, dar acțiunile lor nu dovedesc asta, ci dovedesc contrariul, au ieșit de la guvernare. Și au spus că ies de la guvernare pentru că se votează Programul „Anghel Saligny” și ei nu sunt de acord cu susținerea satului românesc, a cărui grijă vin și o evocă de fiecare dată în cuvântările lor, și nu pot accepta dezvoltarea satului românesc. Nu pot accepta ca în fiecare comunitate din România oamenii să beneficieze de apă curentă, de canalizare, de școli bine dotate, de cămine culturale, de șosele și de infrastructură minim necesară pentru traiul zilnic al cetățenilor din mediul rural. Au proferat tot felul de scuze și de acuze, niciuna în legătură cu realitatea.
Aceștia sunteți dumneavoastră, stimați colegi! Ar fi bine să ieșiți în fața românilor, de fiecare dată mai pioși, și să le spuneți adevărul în față!
Acum mă refer puțin – mai am nu foarte mult timp la dispoziție – și la textul moțiunii.
Sincer vă spun, când am început să-l citesc, am crezut inițial că este scris de Renew Europe împotriva USR. După aceea, mi-am dat seama că, de fapt, se adresează altcuiva.
De ce spun acest lucru? Pentru că, la paragraful nr. 11, este citat comisarul european Wojciechowscki – și, domnule Blaga, Wojciechowscki, nu Wojciewscki; numele lui este Wojciechowscki! –, comisar european pe agricultură, care face public un anunț – m-am cutremurat, sincer, când l-am citit – și care certifică ceea ce v-am spus puțin mai devreme, că în guvernarea din care USR a făcut parte, între anii 2020 și 2022, au fost alocate doar 1,25%, ca ajutor de stat, din valoarea producției totale agricole a României, făcând autorii acestei celebre fițuici
, denumită „moțiune simplă”, făcând trimitere la ajutorul pe care l-a alocat Polonia, de 12% din valoarea producției agricole a acelui stat.
V-a răspuns mai devreme domnul ministru; n-are rost să mai reiterez și eu, să vă spun că astăzi sunt programe cuprinse în Programul de guvernare al Cabinetului Ciolacu în valoare de peste două miliarde de euro ajutoare de stat.
Vorbim despre fonduri europene, pe care niciodată n-ați fost interesați să le atrageți, poate pentru că n-ați vrut sau poate că acolo, la agricultură, nu era consultanță și nu erau interesați specialiștii dumneavoastră, dar vorbim despre 750 de milioane de euro din fondul de modernizare pentru energie verde, în ferme, vorbim despre 600 de milioane de euro din bugetul de stat pentru procesarea materiilor prime agricole, singura șansă a României de a putea fi competitivă și a îndrepta deficitul de balanță comercială, lucruri la care ținem foarte mult și pe care le vom duce la capăt.
A spus mai devreme foarte bine domnul ministru că este o alocare record în 2024, ea crescând, de fapt, în 2022, în 2023 și acum, în 2024, ajungând la 2% din PIB.
Sper ca, în următorii 10 ani, în care coaliția PSD-PNL va rămâne la guvernare, acest procent de alocare din PIB pentru agricultură să fie menținut și, atunci, cu siguranță, vom putea vedea efectele cu adevărat ale unor politici publice coerente, și nu unele de conjunctură sau de a ne arăta cum nu se poate face nimic în țara aceasta. Pentru că, dragi colegi, așa este, nu sunteți în stare să faceți nimic; singurul vostru atu este de a veni și a ne spune că uneori, poate din muncă, mai greșim și noi.
Și, da, știu că principiul vostru în viață este „Cine nu muncește nu greșește, iar cei ce nu greșesc vor fi avansați”. Vă lăsăm în continuare să nu munciți, că poate așa nu veți greși. Noi ne asumăm să muncim, și poate uneori mai și greșim, dar pentru asta ne asumăm lucrurile.
A spus colega mea antevorbitor că au venit și au cuprins în acest text, de mare amploare și de mare valoare literară, strigătul fermierilor români. Nu cred că i-ați primit pe fermierii români să stați de vorbă cu ei, cum nu cred că ați pus vreodată, în vreun act normativ, vreo doleanță a fermierilor români. Și vă spun asta pentru că o să adresez o rugăminte conducerii Camerei Deputaților ca săptămâna viitoare, în ședința de plen a lucrărilor noastre, să pună pe ordinea de zi un proiect de lege extrem de important, pe care fermierii l-au cerut de fiecare dată și i l-au adresat ministrului agriculturii în întâlnirea pe care au avut-o sau în întâlnirile dese pe care le-au avut la Ministerul Agriculturii și, de asemenea, conducerii Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, Legea arendei. O să le arătați atunci românilor cum veți vota și fermierilor români cât de mult țineți la ei, astfel încât să votăm o lege extrem de benefică pentru această categorie. Atunci vom putea din nou să dăm dovadă de ceea ce ați votat.
Domnule și stimate coleg, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură,
Nu am venit în fața plenului Camerei Deputaților cu poza dumneavoastră ridicând mâna, votând acea lege despre care spuneți că este sau că a fost cu dedicație făcută, cum n-am venit nici cu pozele colegilor dumneavoastră care votau un PNRR în care se prevăd 170 de milioane de euro pentru consultanță. A scris presa râuri întregi despre cine accesează consultanța pe PNRR, cine face asistența tehnică și cine beneficiază de banii – nu-i așa? – ai unei legi făcute, poate, cu dedicație.
Stimată colegă,
Nu știu de unde ați luat eșarfa...
Știu că sunteți născută un pic după Revoluție, dar cred că v-a înmânat-o fie fostul dumneavoastră președinte Cioloș, fie vreun coleg de-al dumneavoastră care o fi fost ori pionier, ori o fi fost șoim, nu știu, că e plin de colegi de-ai dumneavoastră de prin astfel de structuri.
Stimați colegi de la AUR,
Vă spun și dumneavoastră că ați votat legea cu 18 voturi. Nu o să insist foarte mult, dar nu o să mă auziți niciodată de la această tribună, din respect pentru fiecare dintre dumneavoastră, dintre colegii mei, dar mai ales din respect pentru români și pentru cei care ne urmăresc dezbaterile în plenul Camerei Deputaților, folosind cuvinte injurioase sau de un nivel care nu caracterizează în niciun fel nici pregătirea noastră, nici bunul-simț, nici cultura și educația pe care a primit-o fiecare dintre noi.
Îmi pot permite, cu tărie și cu reverență în fața dumneavoastră, că mi-aș dori – suntem deja în al patrulea an de mandat –, că mi-aș dori ca la această tribună să fie mai multe dezbateri despre ce putem face bine împreună, cum
putem contribui la ceea ce avem de făcut cu toții și cum putem să nu mai vedem și să gândim funcțiile de demnitate publică ca privilegii personale, ci ca responsabilități sociale pentru cei care au votat și ne-au încredințat, tuturor celor care suntem prezenți, încrederea lor.
Eu vă mulțumesc. Sper că nu v-am plictisit, pentru că de obicei sunteți destul de plictisiți, că nu v-am plictisit cu luarea mea de poziție și cred că am reușit să facem puțin lumină în ceea ce am avut de dezbătut astăzi.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mult succes, domnule ministru!
Vă salut și vă îmbrățișez, dragi colegi! Mulțumesc.
Din partea Grupului UDMR, domnul Könczei Csaba.
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru,
Dragi colegi,
Despre nostalgia după anii comunismului nu pot spune decât că nimeni întreg la minte nu poate nutri așa ceva sau nu poate acuza pe cineva relativ tânăr despre astfel de emoții. Într-o privință însă inițiatorii au dreptate – așa nu se mai poate!
Agricultura, un întreg sistem de relații de proprietate, de cunoștințe specializate, dotări tehnice, cercetare și metode noi în amestec cu obiceiuri vechi, în ritm cu natura, așadar domeniul care a legat omul de casă, de teren, a construit comunități, nu poate funcționa decât gândit pe termen lung, în condiții de stabilitate și coerență. Măsurile pompieristice prin care au fost stinse focarele de revoltă acumulate după fenomenele de ruptură, de câțiva ani încoace... Pandemia, războiul, criza energetică și a aprovizionării, inflația și „foarfecele prețurilor” – că au fost cauze sau efecte nici măcar nu mai contează. Ceea ce contează este că decidenții politici din România nu au fost în stare să aibă reacții rapide, eficiente și pe termen măcar mediu. Mai degrabă au fost lente, târzii și au avut efect cam până mâine, când peste problema prost tratată s-a pus una nouă și s-a mai pus un pansament mic, mititel.
Și e nevoie de transparență, firește, dar cum ne-am rupt de un regim totalitar opac, solicitarea de transparență este aproape absurdă. Consultările și dialogul trebuie să ne fie o a doua natură.
Ne trebuie câteva direcții de acțiune pe perioada conflictului, până la reechilibrarea pieței produselor agricole ucrainene, și cel mai de bun-simț ar fi fost un control ca la carte la granițe în ceea ce privește transportul pe teritoriul țării și controlul calității lor. La ambele examene autoritățile din România au eșuat.
În circumstanțele unui război al cărui sfârșit nu se întrevede, revenirea la nivelul anului 2019 ar putea fi un obiectiv intermediar, anul 2019, criticat și acela, fiind departe de performanțele de acum câteva decenii.
Bravo, domnule ministru, aveți dreptate! Să trăiască fostul nostru președinte, domnul Ceaușescu!
Concluzia este că avem nevoie de abordări pragmatice pe termen mediu și lung, însemnând un management eficient al întregului sistem. ## Domnule ministru,
UDMR constată cu stupoare că ministerul nu este în stare să țină frâiele mecanismelor instituționale:
– plățile sunt decalate, aruncând producătorii în datorii inutile;
– programele de susținere fie se suprapun, fie nu acoperă tot spectrul de care ar fi nevoie, fie întârzie, fie propagă discriminări și sincope pe lanțul de la producție la comercializare;
– nu dispunem de suficiente linii de prelucrare a produselor agricole primare, astfel că ratăm șansa de a le valorifica, ratăm șansa de a crea locuri de muncă de calitate...
Vă rog să concluzionați!
...ratăm șansa de a reechilibra balanța comercială;
– gestionarea programelor de boli ale animalelor este un eșec total al ANSVSA și aruncă producătorii în sărăcie, iar deficitul României în aer. Doar pesta porcină ne-a costat circa un miliard de euro, în 2023!
Mulțumesc.
Este halucinant să vezi cum fermierii se pierd între instituții și programe, cum deciziile, vinovăția și cifrele sunt plimbate între București și Bruxelles, acolo unde nu este vorba despre altceva decât incapacitatea noastră, indigenă...
Mulțumesc.
...și autohtonă de a gestiona inteligent un sistem. Mulțumesc.
Guvernul PSD-PNL nu a luat nicio măsură concretă pentru a sprijini fermierii români, în fața importurilor masive din Ucraina. Subvențiile trebuie să fie egale pentru toți fermierii din Uniunea Europeană, indiferent de regiune.
Importurile de produse alimentare din Ucraina afectează grav producătorii români, amenințând suveranitatea alimentară a țării, iar Guvernul nu a luat nicio măsură pentru a opri importurile masive din Ucraina, demonstrând o atitudine pasivă și lipsită de interes pentru agricultura românească.
Florin Barbu nu are nicio legătură cu agricultura românească, fiind preocupat doar de interesele de partid și ale baronilor PSD. În timpul mandatului său a susținut o serie de măsuri care favorizează corporațiile străine și supermarketurile, în detrimentul producătorilor români, a refuzat inclusiv închiderea supermarketurilor în weekend, o măsură care ar fi avantajat fermierii români, și a pornit un război nejustificat împotriva Casei Unirea, o instituție care promovează produsele românești.
Florin Barbu spune că mănâncă bio și îi încurajează pe români să-și facă propriile sere, pentru a scăpa de pesticide.
Este incredibil cum ministrul agriculturii continuă să îi sfideze pe români, să le ceri românilor amărâți să cumpere produse bio, după ce Guvernul din care faci parte a majorat TVA la aceste alimente de la 5 la 9%, la început de an!
Domnule ministru,
Românii nu mai știu să facă economie, iar dumneata le ceri să cumpere produse bio, ignorând realitatea economică precară a majorității populației.
În loc să veniți doar cu sfaturi de viață, mai bine luați măsuri pentru eliminarea alimentelor nesănătoase din marile magazine, majoritatea produse din import!
Vă rog să concluzionați!
Soluția, după demiterea ministrului agriculturii, mai înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către prosperitatea reală a fiecărui român. Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Domnul Gheba.
Din partea Grupului AUR. Mai aveți două minute și 16 secunde.
Vă mulțumesc.
Ultimul vorbitor, domnul Chira Claudiu, din partea deputaților neafiliați.
## **Domnul Daniel-Sorin Gheba:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, nu mai poate deține această funcție! Incompetența sa, lipsa de interes pentru fermierii români și favorizarea intereselor străine fac din el un ministru nociv pentru agricultura românească.
## Doamnelor și domnilor,
Este timpul să vorbim deschis despre o nedreptate flagrantă. Fermierii români primesc cele mai mici subvenții din Uniunea Europeană, fiind marginalizați și amenințați cu falimentul.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Ministrul Barbu nu știe și nu înțelege nimic!
Vă puteți închipui ca un ministru german să spună într-o emisiune publică „Hitler, führerul meu!” și după acea emisiune să mai fie în funcție?
Într-o țară normală, cu un guvern responsabil, nu s-ar fi întâmplat acest lucru!
Dar, inconștient de dezastrul pe care îl generează fermierilor și agriculturii din România, domnul Ciolacu îl ține la minister pe domnul Barbu. Nu știm de ce! Sub presiunea clanului Stănescu, poate, și sub privirea neputincioasă a foștilor mei colegi din PNL, care, nu știu?, așteaptă să se umple paharul, așteaptă picătura care va umple paharul?
Dar le spun că, dacă tot așteaptă această picătură care va umple paharul, la un moment dat vor avea de plătit pentru lejeritatea cu care s-au uitat la cum se umple acel pahar.
Domnule ministru,
Am trei întrebări pentru dumneavoastră.
Poate ne puteți spune cum ați modificat șmecherește, la comandă, legislația pajiștilor, astfel încât stăpânii care v-au numit și care tocmai și-au făcut rost de 40.000 de hectare de suprafață de stuf să beneficieze de subvenții care erau destinate proprietarilor de pășuni.
Minune, mai ceva ca la nunta din Cana Galileei!
A doua întrebare – Campania de depunere a cererilor de plată la APIA trebuia să înceapă la 1 martie. Așa a fost în fiecare an. La ora asta nimeni nu știe când va începe cu adevărat.
Le puteți spune fermierilor când va începe?
Și a treia întrebare. Că s-a făcut referire la PNRR – câți bani ați pus dumneavoastră, PSD-ul, la renegocierea PNRRului pentru agricultură?
- Vă mulțumesc.
- Așteptăm cu curiozitate răspunsurile.
## **Domnul Vasile-Daniel Suciu:**
Mulțumesc.
Doamna Trăilă, înțeleg că doriți să vorbiți din partea Grupului PNL?
- Doamna Trăilă?
Vă mulțumesc.
Declar ședința închisă.
Vă reamintesc, votul va avea loc mâine, la finalul sesiunii de vot final.
După-amiază plăcută!
## _Ședința s-a încheiat la ora 16.22._
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#63232„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR
și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Adresa Centrului pentru relații cu publicul este: șos. Panduri nr. 1, bloc P33, sectorul 5, București; 050651. Tel. 021.401.00.73, 021.401.00.78, e-mail: concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro, secțiunea Publicări.
&JUYEJT|487357]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 51/18.IV.2024 conține 12 pagini.**
Prețul: 60 lei