Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2021
procedural · adoptat
Gabriela Firea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Asta se vede, din păcate, din ceea ce ne-ați transmis. Am observat și la colegii din arcul puterii*, și la cei din opoziție, erau pregătiți cu foi, carnețele, pixuri, să noteze, să noteze ce conține concret acest plan, pentru că nu este normal să aflăm informații despre un proiect de țară atât de important pe surse sau pe la colțuri sau de prin ministere* sau din ce lăsați dumneavoastră să se întrevadă și înțeleagă sau din ce ne mai spuneți în ultima perioadă, așa, ca și cum ne-ați face o mare, mare onoare și ne-ați face nouă, practic, dovada că sunteți amabil. Până la urmă, sunteți prim-ministrul României. Le place unora, nu le place, ocupați temporar această poziție și trebuie să o tratați cu responsabilitate.
Și dați-mi voie, am notat, neavând cifre la dispoziție pe care să ni le spuneți, proiecte, programe, am notat – îmi arată deja colegii să mă grăbesc – ce ați afirmat aici, în Parlament, afirmații neadevărate, întreținute artificial, căci despre PNRR opoziția a făcut afirmații neadevărate. Aveați ocazia, domnule prim-ministru, să puneți stop acestor
așa-zise „afirmații neadevărate”, toxice chiar, ieșind public cu toate documentele, chiar în draft, că înțelegeam. Știm ce este un draft, știm ce este o copie, știm ce este un material de lucru. Nu ați făcut acest lucru și veniți acum și vă plângeți de afirmații care s-au rostogolit și care nu erau adevărate.