Eugen Bejinariu

„Brexit și lecția voinței populare”

Rezultatul alegerilor din Marea Britanie a fost însoțit în relatările presei internaționale de toate variantele de a exprima surprinderea. Felul în care o parte însemnată a electoratului tradițional laburist a migrat decis spre discursul, propunerile și valorile conservatoare a uimit observatori avizați și chiar pe sociologii implicați în măsurarea intențiilor de vot. Triumful copleșitor al premierului Boris Johnson a uluit categorii diferite de public și a mobilizat în stradă indignarea celor care sperau ca proiectul european să dăinuie așa cum a fost conceput.

La șapte decenii de la momentele în care s-au configurat organizații menite să construiască un viitor global, stabil și prosper, liderii țărilor membre ale NATO au agreat, la summitul recent, desfășurat în Londra, că este momentul unei evaluări strategice a propriilor obiective și instrumente pentru viitor. Tot acum oamenii uneia dintre cele mai nobile țări*, care a contribuit la evoluția lumii pe care o știm, s-au exprimat categoric în favoarea dorinței de a construi separat pentru eventuale obiective comune.

În momente în care vocile autorizate ale analizei politice se întreabă dacă doctrinele mai au relevanță, oamenii ne învață, prin vot, că traiul lor nu ține cont de ideologii1